Trupele Spetsnaz, elita armatei ruse

Concepute initial ca raspuns la amenintarea nucleara a NATO, unitatile moderne Spetsnaz au devenit elita armatei sovietice postbelice. Pregatite pentru misiuni de atac în spatele liniilor inamice, trupele Spetsnaz au intrat în atentia specialistilor militari si a opiniei publice din Occident abia în anii ’80, dupa implicarea lor în razboiul din Afganistan, unde au luptat eficient în conditii dificile, care au ridicat (dupa 2001) probleme serioase si armatei americane, mult mai bine dotata din punct de vedere tehnic.  

Dupa încheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial, unitatile speciale ale Armatei Rosii au intrat în declin. În anii ’50, a început o noua era în istoria unitatilor Spetsnaz (abrevierea sintagmei rusesti ”Unitati cu Destinatie Speciala” – n.r.).

Înaltul Comandament al Armatei Rosii spera ca aceste unitati ar putea sa localizeze armele nucleare ale NATO si sa le distruga, înainte de a fi lansate împotriva URSS. Desi aceasta idee era imposibil de pus în practica, generalii sovietici au fost de-a dreptul încântati de capacitatea trupelor speciale de a se infiltra în spatele liniilor inamice.

Destinatia unitatilor Spetsnaz a fost modificata pe parcurs, conducerea armatei sovietice constientizând ca aceste trupe se pot dovedi extrem de utile în cazul unui conflict, prin actiunile pe care le pot desfasura în spatele frontului.   

Unitatile Spetsnaz au ramas în mare parte necunoscute în Occident pâna în anii ’80. Mai multi factori au condus la cresterea interesului occidentalilor pentru trupele speciale sovietice. În primul rând, izbucnirea razboiului din Afganistan, unde comandourile Spetsnaz actionau pe scara larga. În al doilea rând, dezertarea fostului ofiter al serviciului secret militar sovietic (GRU) Vladimir Bogdanovich Rezun, care s-a refugiat în Marea Britanie, în anul 1978. Folosind pseudonimul Viktor Suvorov, fostul spion a publicat mai multe lucrari despre armata sovietica în general, si despre GRU si Spetsnaz în special.

Cartile lui au transformat putin cunoscutele trupe Spetsnaz în ceea ce parea o amenintare certa asupra Occidentului. Multe dintre ideile lui Suvorov au fost criticate de istorici, precum cele referitoare la cauzele declansarii celui de-Al Doilea Razboi Mondial si la intentia lui Stalin de a ataca Germania nazista în vara lui 1941. Însa, afirmatiile lui referitoare la spionajul sovietic si la Spetsnaz nu au fost privite cu un spirit critic.

În al treilea rând, poate si ca urmare a razboiului din Afganistan si a cartilor lui Suvorov, a sporit teama fata de o amenintare militara neconventionala din partea URSS. Statele NATO au început sa pregateasca trupe speciale pentru contracararea unor eventuale misiuni ale Spetsnaz pe teritoriul lor. O lucrare de propaganda a Pentagonului (Soviet Military Power), publicata în 1981, avertiza ca aceste trupe ar putea fi folosite pe întreg teritoriul Europei de Vest pentru misiuni de recunoastere, pentru a perturba comunicatiile, a distruge poduri si a ataca direct obiective importante. Cu toate acestea, în anii ’80 nu au fost facute eforturi serioase de a analiza daca Spetsnaz reprezenta cu adevarat o amenintare pentru Occident sau daca era doar o încercare de diversiune sau propaganda sovietica.

Cine sunt ofiterii Spetsnaz GRU

Suvorov afirma ca au existat doua tipuri de unitati Spetsnaz, unele aflate în subordinea celui de-al Treilea Departament al GRU (poreclit ”Departamentul Spetsnaz”), iar altele aflate în subordinea Armatei. Unitatile Spetsnaz GRU erau responsabile cu pregatirea si efectuarea unor acte de diversiune pe teritoriul inamic. Principalele lor tinte erau liderii militari si politici ai inamicului, precum si cele mai importante linii de comunicare si aprovizionare ale adversarilor.

Membrii Spetsnaz GRU erau alesi în urma unui proces riguros de selectie, iar numarul lor nu a depasit niciodata cifra de 1.300 de ofiteri. Ei trebuiau sa vorbeasca fluent doua limbi straine si erau pregatiti timp de pâna la sase ani la Academia Militara si Diplomatica a GRU. Operând în strainatate, acesti agenti raspundeau direct în fata ofiterului GRU din tara respectiva. Din multe puncte de vedere, Spetsnaz GRU era ramura paramilitara a serviciului secret militar sovietic.

Este interesant de mentionat faptul ca tot în subordinea celui de-al Treilea Departament al GRU se aflau si sportivii profesionisti sovietici, care strângeau informatii pentru serviciile secrete în timpul deplasarilor lor în strainatate.

Unitatile Spetsnaz ale armatei

Unitatile Spetsnaz aflate în subordinea Armatei Rosii erau mult mai numeroase decât cele ale GRU. În fapt, fiecare armata sovietica avea o ”unitate cu destinatie speciala” proprie, alcatuita din cei mai puternici, rezistenti si loiali soldati, indiferent de grad. Aceste unitati operau în spatele liniilor inamice. În functie de misiune, soldatii puteau opera ca o singura unitate sau împartiti în grupuri de diversiune.

Pe timp de pace, unitatile militare Spetsnaz erau combinate într-un batalion. Conform ordinelor de lupta sovietice, trei armate alcatuiau un front. Fiecare front avea o brigada Spetsnaz, alcatuita dintr-un cartier general si trei batalioane, pe care Suvorov le numeste ”diversioniste”. Aceste batalioane aveau misiunea de a opera pe o distanta de 500-1.000 de kilometri în spatele liniilor inamice. Fiecare batalion putea fi împartit în pâna la 45 de grupuri de diversiune. Daca era necesar, brigada Spetsnaz putea actiona ca o singura unitate, folosind între 900 si 1.200 de soldati pentru o misiune importanta. De asemenea, si flota sovietica avea ”unitati cu destinatie speciala”, denumite Brigazi Navale Spetsnaz.

Recrutarea militarilor în rândurile unitatilor Spetsnaz ale armatei urma o procedura diferita de cea din Vest. În armatele occidentale, candidatii aplica în mod voluntar pentru a face parte din rândul Fortelor Speciale, dupa ce au facut parte timp de câtiva ani din unitati militare obisnuite si au dobândit, cel putin, gradul de sergent. Procesul de selectie al membrilor Spetsnaz începea înainte ca acestia sa fie recrutati în armata, pentru serviciului militar obligatoriu. Prin intermediul unui sistem de verificare secret, milioane de recruti erau analizati si erau împartiti în categorii, în functie de criterii politice, fizice si intelectuale.

Dupa pregatirea de baza, candidatii selectati erau intervievati de un ofiter Spetsnaz experimentat. Cei care treceau de aceasta etapa erau trimisi imediat la o baza militara speciala a Diviziei Aeropurtate, unde erau supusi unui antrenament extrem de solicitant din punct de vedere fizic. Numai cei mai buni dintre acesti militari erau trimisi apoi la baza secreta de instructie operata de Divizia Speciala de Pregatire a Spetsnaz. Chiar si dupa aceasta etapa, un anumit numar de recruti erau trimisi înapoi la unitatile obisnuite, daca nu faceau fata pregatirilor.

Antrenamentul dur al trupelor Spetsnaz

Cei alesi, dupa acest proces de selectie extrem de dur, urmau sase luni de pregatire, dupa care primeau gradul de sergent. Abia acum, acesti militari erau recrutati în rândul unitatilor Spetsnaz ale armatei si erau nevoiti sa semneze un angajament ca nu vor divulga nimanui informatii secrete. Nu aveau voie sa le spuna nici macar membrilor familiei unde au efectuat serviciul militar sau ce au facut în timpul pregatirii, în schimb erau instruiti sa sustina ca au fost la Divizia Aeropurtata.

Divulgarea secretelor Spetsnaz era considerata înalta tradare si era pedepsita cu moartea. Unul dintre aceste secrete era ca recrutii erau batuti în timpul pregatirii, inclusiv cu centura. Drept urmare, numarul celor care fugeau din unitatile Spetsnaz era mult mai mare decât în alte unitati ale Armatei Rosii. Dezertorii erau vânati de o divizie speciala a Ministerului de Interne si împuscati pe loc. Un alt secret era ca, desi membrii Spetsnaz erau hraniti mult mai bine decât soldatii de rând, stresul si efortul erau atât de mari încât acesti militari sufereau permanent de foame, sustine Suvorov.

Pregatirea membrilor Spetsnaz era extrem de solicitanta din punct de vedere fizic si destul de ingenioasa. Spre exemplu, în timpul antrenamentului pentru supravietuirea în salbaticie, un grup de trei sau patru soldati erau parasutati într-un teren complet necunoscut, având fiecare numai un cutit, un hârlet, arma AK-47 si un singur încarcator plin. Proviziile erau minime sau lipseau cu desavârsire. Soldatilor nu li se spunea cât timp dureaza misiunea. Ei aveau voie sa foloseasca munitia din dotare pentru a vâna, însa trebuiau sa nu o iroseasca, având în vedere ca puteau fi atacati oricând de animale salbatice.

În timpul pregatirii pentru supravietuirea urbana, soldatii Spetsnaz erau lasati noaptea în mijlocul unui mare oras, îmbracati în uniforma de detinut. În acelasi timp televiziunea si posturile de radio locale erau informate ca un ”infractor deosebit de periculos” a evadat din închisoarea locala. Soldatii aveau misiunea de a se întoarce în cazarma, în timp ce militia si membrii unitatilor speciale ale Ministerului de Interne îi vânau. Numai ofiterii superiori ai unitatilor speciale ale Ministerului de Interne stiau ca este un exercitiu. Militienii de rând credeau ca sunt în cautarea unui infractor periculos si foloseau armamentul din dotare, desi erau instruiti sa nu faca acest lucru. Nu de putine ori, soldatii arestati de militieni s-au întors în cazarma mai mult morti decât vii.

Ofiterii Diviziei Speciale de Pregatire considerau ca soldatii Spetsnaz trebuie sa fie obisnuiti cu prezenta focului si a sângelui, pentru a nu fi surprinsi într-o lupta adevarata, asa ca aceste elemente erau o prezenta constanta în timpul antrenamentelor. Exista, de asemenea, si o pregatire specializata. Spre exemplu, trupele din Districtul Militar Leningrad se pregateau sa actioneze în conditii grele de clima, în paduri, mlastini sau tundra. În schimb, soldatii din Districtul Militar Transcaucazian se antrenau pentru a lupta în munti înalti.

Dupa o pregatire care dura doi ani, fiecare militar Spetsnaz avea trei alternative: putea sa urmeze scoala de ofiteri, sa ramâna în rândul soldatilor obisnuiti din brigazile Spetsnaz sau sa treaca în rezerva. În cifre absolute, soldatii Spetsnaz reprezentau mai putin de o jumatate de procent din numarul total al militarilor sovietici pe timp de pace, însa erau considerati cei mai buni – elita Armatei Rosii. Totusi, 99% dintre membrii acestor unitati de elita nu erau militari profesionisti, ci soldati în termen. Multi dintre expertii occidentali din timpul Razboiului Rece considerau ca pregatirea pentru operatiuni speciale a unui soldat este imposibila în numai doi ani, însa acestia nu cunosteau, la vremea respectiva, cât de intens era antrenamentul acelor militari.

Spetsnaz în razboiul din Afganistan

Chiar si dupa 39 de ani de la declansarea razboiului din Afganistan (decembrie 1979), nu se cunosc prea multe amanunte despre rolul jucat de unitatile Spetsnaz în prima faza a invaziei sovietice. Unitatile Spetsnaz ale armatei si ale GRU, împreuna cu comandourile KGB si trupele de parasutisti, au atacat obiective importante din Kabul, precum sediile ministerelor de Interne si al Apararii si centrele importante de comunicatii ale armatei afgane. Pe parcursul conflictului, unitatile Spetsnaz ale armatei au îndeplinit misiuni de infiltrare si sabotaj, precum si misiuni în afara granitelor Afganistanului, atacând bazele si aliatii mujahedinilor din Pakistan. Si din acest punct de vedere se poate stabili o paralela cu actiunile fortelor speciale americane în timpul razboiului din Vietnam, care au efectuat operatiuni ilegale dincolo de granitele tarii, atacând bazele Vietcong-ului din Laos.

Unitatile Spetsnaz aveau misiunea de a distruge ascunzatorile si depozitele secrete de arme ale mujahedinilor, identificate de GRU sau KGB. Trupele Spetsnaz erau transportate cu elicopterele Mi-24 (HIND). Aceste elicoptere reprezentau un concept inovator, fara corespondent în rândul NATO, combinând caracteristicile elicopterelor de transport si ale celor de atac. Elicopterele Mi-24 erau dotate cu rachete de 80 mm, mitraliera de 23 mm si aveau un blindaj proiectat pentru a rezista atacurilor cu arme antiaeriene. În plus, puteau transporta 14 soldati, carora le asigurau un sprijin aerian eficient, dupa ce ajungeau la locul misiunii. Aceste raiduri aeriene atacau pozitiile mujahedinilor, posturile de comanda, canalele de aprovizionare, moschei, depozite de arme si provizii, puteau captura lideri ai rezistentei si puteau bloca retragerea afganilor în cazul unor operatiuni de amploare ale Armatei Rosii. Nu e de mirare ca mujahedinii detestau aceste elicoptere, pe care le numeau ”Shaitan-Arba” (”Carele Diavolului”).

Soarta misiunilor aeriene Spetsnaz s-a schimbat dupa ce CIA a început sa le livreze mujahedinilor lansatoare portabile de rachete sol-aer Stinger, începând din 1986. Aceste arme cântareau putin si erau foarte usor de operat. Mujahedinii, recrutati de CIA si pregatiti de trupele britanice SAS în baze secrete din Scotia, au reusit sa doboare circa 200 de elicoptere Mi-24, compromitând superioritatea aeriana sovietica si având, probabil, un efect decisiv asupra deznodamântului razboiului. Rachetele Stinger au devenit tinte prioritare pentru Spetsnaz si este consemnat cel putin un caz, în 1987, când o patrula a reusit sa surprinda un grup de mujahedini si sa captureze trei lansatoare de rachete.

În ciuda unor esecuri initiale, cauzate în pricipal de incompetenta conducerii armatei sovietice, unitatile Spetsnaz s-au achitat cu succes de misiunile de lupta din Afganistan, esecul sovietic în acest razboi având în primul rând cauze politice, nu militare.

Colapsul Uniunii Sovietice a condus la reducerea numarului unitatilor militare, inclusiv a celor cu ”destinatie speciala”. În plus, cel putin sase unitati Spetsnaz au ramas în componenta armatelor noilor tari independente. Imaginea pozitiva a Spetsnaz în ochii populatiei ruse s-a deteriorat în ultimii ani din cauza numeroaselor zvonuri privind presupusele legaturi ale fostilor sau actualilor membri ai acestor unitati cu crima organizata.

În plus, la aceasta degradare a imaginii Spetsnaz a contribuit si masacrul de la Scoala din Beslan (Osetia de Nord). Pe 1 septembrie 2004, mai multi teroristi ceceni si ingusi au luat peste 1.100 de ostatici, inclusiv 777 de copii, solicitând retragerea trupelor rusesti din Cecenia si recunoasterea independentei acestei republici, care face parte din Federatia Rusa. Dupa trei zile de criza, trupele rusesti au luat cu asalt scoala. În acest tragic incident si-au pierdut viata circa 344 de civili, dintre care cel putin 170 de copii, precum si numerosi membri ai trupelor speciale.

Historia.ro

 

Bogdan

Per aspera ad astra