O teorie controversata: provenienta extraterestra a ADN-ului uman

Unele dintre marile mistere ale istoriei, cum ar fi modul în care au fost construite piramidele de pe platoul Gizeh de lânga Cairo (Egipt) au fost rezolvate în ultimii 40 de ani, chiar daca aceasta cunoastere este împartasita de putine persoane.

A pretinde în continuare, într-un mod prostesc, ca aceste constructii magnifice au fost concepute si realizate de catre oameni care – în conformitate cu afirmatiile stiintei „atotcunoscatoare” – se aflau atunci în epoca neolitica, la un nivel primitiv de manifestare si gândire a vietii, reprezinta apogeul orgoliului si al penibilitatii. Pe de o parte ni se spune ca în acea perioada fiintele umane abia iesisera din pesteri, traind si calatorind în triburi razlete, iar pe de alta parte aceleasi triburi se pare ca au proiectat si construit un ansamblu arhitectural (piramidele de la Gizeh) care nici macar în prezent nu poate fi realizat, prin mijloacele tehnologice actuale.

Informatiile despre interactiunile civilizatiilor umane cu cele extraterestre în trecutul omenirii si chiar în prezent abunda.

Erich von Daniken, in cartea sa Carele Zeilor, a prezentat numeroase dovezi arheologice în sustinerea ideii ca Pamântul a fost vizitat adeseori în trecut de extraterestri, care au împartasit oamenilor o parte dintre cunostintele si tehnologia lor.

Daniken a fost mai apoi urmat de o pleiada de alti scriitori care au împartasit aceeasi idee, aprofundând studiile si observatiile în acest domeniu. Lucrarile acestor autori sunt greu de acceptat de stiinta moderna, pentru ca ele sustin – pe buna dreptate si cu dovezi de multe ori incontestabile – elemente istorice care sunt negate cu îndârjire de conceptia lumii moderne: vechile civilizatii ale Atlantidei si Lemuriei, provenienta civilizatiilor Egiptului si Sumerului din Atlantida, precum si ingineria genetica a ADN-ului uman. Cel mult, toate acestea sunt considerate ca fiind mituri sau legende.

Gama larga de aspecte care sunt puse în discutie atunci când abordam acest subiect poate fi sintetizata în doua mari grupe de probleme: 1. cum a aparut si cum s-a dezvoltat viata pe Pamânt? (se stie demult ca teoria darwinsta a evolutiei si teoria stiintifica moderna asupra originii vietii reprezinta cel mult un surogat de idei si presupuneri, cu numeroase lacune si erori); 2. cum au aparut asa brusc civilizatiile avansate (ale caror dovezi si artefacte s-au transmis peste milenii) din stadiul primitiv pe care îl avea umanitatea?

Daca teoria darwinista s-ar dovedi a fi corecta, atunci teoria interventiei extraterestre ar fi falsa. Desigur, stiinta moderna cauta sa ne convinga de faptul ca acest lucru a fost deja demonstrat, dar lacunele sunt atât de multe, încât doar ignoranta majoritatii oamenilor face ca aceasta bizara idee a evolutionismului sa mai dainuie.

Teoria interventiei extraterestre în destinul omenirii include, în general vorbind, ideea pe care o regasim în primul capitol din Geneza, în care se spune ca „zeii” au conceput prima rasa umana. Acolo se spune: „Sa facem pe om dupa chipul si asemanarea noastra”.

Daca teoria lui Darwin ar fi adevarata, aceasta replica ar fi falsa. Al doilea apect este ca teoria darwinista nu a fost aplicata doar în biologie, ci ea a fost folosita de asemenea pentru a explica dezvoltarea civilizatiei umane printr-un proces ce a fost denumit „evolutie culturala”.

În esenta, teoria lui Darwin se bazeaza pe un concept simplu: viata evolueaza încet si gradat, printr-un proces de adaptare cumulativa la o mare varietate de stimuli exteriori. Darwin a aplicat teoria lui în stiinta biologiei si de aici au preluat-o antropologii, arheologii si istoricii, care i-au aplicat principiile în cultura si istoria umanitatii. Daca aceasta idee ar fi într-adevar corecta, atunci înseamna ca nu ar trebui sa descoperim nicio transformare abrupta în evolutia omenirii ori în istoria ei.

O cercetare mai amanuntita ne duce însa la o descoperire uluitoare: teoria lui Darwin nu numai ca este nedemonstrata, ci ea este si complet eronata! Cartea Rasa Originara scrisa de Will Hart expune foarte clar aceste adevaruri despre teoria lui Darwin, aratând ca ea a esuat exact acolo unde Darwin s-a temut ca o va face, adica în fosilele descoperite. În aceste fosile (vegetale sau animale) putem gasi – în loc de confirmari unanime – o multitudine de verigi lipsa.

De pilda, opiniei publice i se serveste doar ideea unei singure „verigi lipsa”, care exista la trecerea dintre maimuta si om, însa acest lucru este complet fals. În realitate, fosilele descoperite indica sute de verigi lipsa si „goluri” între regnul vegetal, animal si uman din genunile istoriei si pâna în zilele noastre.

Însusi Darwin se referea la „golul” ce separa plantele care nu fac flori de cele care fac flori ca la un „gol abominabil”, pe care nu a putut niciodata sa-l explice prin intermediul teoriei sale. De ce? Pentru ca plantele care nu fac flori (cum ar fi ferigile, de exemplu), au existat din cele mai vechi timpuri, de sute de milioane de ani si continua sa existe si în zilele noastre.

Plantele care fac flori, de pilda trandafirul, au aparut acum aproximativ 150 de milioane de ani si exista de asemenea si în zilele noastre.

Unde este deci evidenta faptului ca feriga a evoluat printr-o serie de modificari lente în trandafir? În conformitate cu teoria darwinista, plantele cu flori au provenit din plantele fara flori. Daca acest lucru ar fi adevarat, atunci unde se gasesc verigile intermediare, care fac legatura între cele doua tipuri foarte diferite de plante, pe care le gasim si în zilele noastre? Ele nu au putut fi gasite în fosilele descoperite si nu exista nici în prezent. Prin urmare, teoria darwinista este imposibila, dar cu toate acestea ea este impusa cu forta mentalitatii oamenilor.

De asemenea, oamenii de stiinta nu au nicio explicatie pentru faptul ca ambele tipuri de plante (cu flori si fara flori) cresc una lânga cealalta. Logica ne face sa spunem ca primele (plantele fara flori), odata ce au evoluat în plantele cu flori, ar fi trebuit sa dispara. Totusi, ele continua sa existe si sa prospere si în zilele noastre, alaturi de plantele cu flori.

Marele punct de interes pentru cei care cauta dovezi stiintifice ar trebui sa fie lucrarile lui Francis Crick si Fred Hoyle, care prezinta adevarul despre originile omului si despre dezvoltarea civilizatiei umane.

 Francis Crick si Fred Hoyle
Francis Crick si Fred Hoyle

Cartile lor demonteaza punct cu punct teoria darwinista si arata ca în realitate viata pe Pamânt îsi are originea în spatiul cosmic. În una dintre cartile lui, laureatul Nobel Francis Crick si totodata unul dintre pionierii studiilor realizate asupra moleculei de ADN uman afirma fara echivoc faptul ca o civilizatie extraterestra a adus „samânta umanitatii” din cosmos. Pe de alta parte, celebrul astronom Fred Hoyle avansa ideea ca viata a ajuns pe Pamânt prin intermediul cometelor sau cu ajutorul sporilor purtati de felurite tipuri de unde si radiatii cosmice.

Faptul trist este ca argumentatiile lor elaborate au fost neluate în seama de „stiinta oficiala” sau chiar ridiculizate. 

Istoria, asa cum este ea prezentata în Biblie, se suprapune peste descoperirile antropologilor si ale arheologilor. Astfel, în primul capitol din Geneza aflam ca a fost creata o proto-rasa umanoida, care traia în salbaticie ca si celelalte animale si vâna în hoarde.

Capitolul se încheie prin a spune ca „acestei rase i s-a dat orice planta verde pentru a se putea hrani”. În al doilea capitol însa ni se spune deja ca Adam a fost creat pentru a fi gradinar, iar Eva este creata din coasta lui Adam, dupa care „zeii” le-au oferit haine si constiinta faptelor lor.

Cronologia elementelor din al doilea capitol este însa complet diferita de aceea din primul capitol.
Acest fapt reprezinta un punct critic în naratiunea din Biblie. Nu numai ca cele doua relatari (din primul si din al doilea capitol) difera fundamental, dar în plus aflam ca Adam nu traieste printre hoardele de salbatici si oameni primitivi, ci este destinat sa fie un îngrijitor si fermier.

Daca vom compara cele doua capitole punct cu punct, diferentele apar ca fiind evidente: Adam si Eva nu apartin rasei despre care se vorbeste în capitolul 1; capitolul 2 si 3 din Geneza nu elucideaza evenimentele descrise în primul capitol, care este predat la orele de religie în scoli.

Ceea ce este descris în primele trei capitole din Geneza poate fi astfel rezumat: 1. crearea unei proto-rase umane, pre-Neandertalienii si Neandertalienii care traiesc în salbaticie, în pesteri, adunati în hoarde sau cel mult în triburi; 2. crearea omului modern Homo Sapiens (Adam), care este potrivit pentru revolutia agriculturii. Aceasta este istoria exacta care este prezentata în Biblie si ea concorda cu ceea ce stiinta moderna a stabilit despre cronologia pre-istoriei umane.

Cu aceasta ocazie se clarifica de asemenea cine sunt „aceia” („noi”) la care se refera Biblia, atunci când afirma brusc ca Dumnezeu era de fapt la plural si ca „ei” au intervenit si au alterat genetic zestrea vietii pe Pamânt.

Tocmai de aceea se afirma ca aceste elemente stabilesc foarte clar fundamentul teoriei interventiei extraterestre în trecutul îndepartat al omenirii. Arheologia nici macar nu a ridicat problema cum de au aparut asa brusc agricultura si civilizatiile foarte avansate din Sumer si din Mesopotamia; cu atât mai mult ea nu a raspuns la numeroasele întrebari stânjenitoare care au aparut pe parcursul timpului, referitoare la o multime de descoperiri ce nu au putut fi explicate prin niciuna dintre teoriile moderne „oficiale”.

Din punctul de vedere al gândirii conventionale a arheologilor si antropologilor, originea omenirii si evolutia civilizatiei noastre din Epoca de Piatra reprezinta o enigma. Exista deja dovezi irefutabile ca locuitorii de atunci ai Egiptului n-ar fi putut construi nici macar pe departe ceva asemanator piramidelor de la Gizeh, utilizând uneltele, cunostintele si metodele de care dispuneau atunci. Aceste constructii nu pot fi proiectate si construite ca atare nici macar în ziua de astazi, darmite în acele vremuri. Cu toate acestea, stiinta oficiala ignora cu desavârsire aceste aspecte, ori încearca cu disperare sa dovedeasca faptul ca în realitate acei oameni aveau capacitatea sa construiasca asemeanea colosi, utilizând ciocane din piatra, frânghii, forta manuala si scripeti.

Pe lânga aceste aspecte fundamentale exista însa altele care merita cel putin tot atâta atentie din partea noastra, aspecte care au fost documentate si demonstrate de cercetari si studii realizate în ultimii ani.

Ele se refera la studiile genetice ale originii domesticirii câinelui si la dieta omului din perioada paleoliticului si a neoliticului. Aceste doua aspecte par a fi departe de solutia enigmei ce priveste originea rasei umane. Si totusi, rezultatele sunt surprinzatoare. Pâna de curând, se credea despre câini (canis familiaris) ca provin dintr-o varietate de alte specii canine, cum ar fi lupii, coiotii, câinii dingo, sacalii etc. Cercetari de ultima ora ale ADN-ului acestor animale atesta însa în mod clar ca doar lupul este stramosul tuturor raselor de câini.

Acest lucru ridica însa o serie de probleme dificile. Primul câine ar fi trebuit sa fie un caine-mutant. Totusi, se stie ca lupii sunt foarte sensibili la forma si structura fiecarui membru din haita si nu ar fi tolerat niciodata un mutant printre ei. În viata lor sociala exista o constanta testare a capacitatilor exemplarului alfa, pentru ca transmisia genetica sa fie cea mai puternica. Pâna în prezent nu s-a reusit nicio încrucisare mutanta a unui lup.

Prin urmare, aceasta pare a fi cu adevarat o problema în istoria de demult a omenirii. Daca presupunem ca triburile de oameni primitivi au îmblânzit lupi si i-au transformat în câini, ne confruntam de asemenea cu un scenariu imposibil, caci cum ar fi putut sti oamenii primitivi ca era posibil sa încrucisezi selectiv un animal salbatic, astfel încât sa rezulte un specimen care sa prezinte doar calitatile pe care omul le dorea la el?

Un câine este întruchiparea doar acelor caracteristici ale unui lup, pe care oamenii le considera a fi folositoare, atragatoare si sigure. Cum au putut oamenii pesterilor din Epoca de Piatra sa obtina aceasta încrucisare genetica dificila? Aceasta problema se adânceste atunci când descoperim ca vechii câini de vânatoare ai faraonilor si regilor din antichitate existau deja în Sumer si Egipt. Cum era deci posibil ca oamenii primitivi sa fi obtinut deja rase pure de câini, specializate pe anumite activitati?

Mai mult decât atât, câinii si lupii difereau deja nu doar temperamental, ci si fiziologic. Un cuplu alfa de lupi se împerecheaza doar o singura data pe an, în timp ce câinii au oricând aceasta disponibilitate.

Lupii napârlesc, schimbându-si blana, pe când câinii nu. Pentru a se ajunge la aceste caracteristici, în mod normal ar trebui sa fie parcurs un drum de-a lungul multor generatii. Cum au reusit sa faca acest lucru oamenii primitivi?

Cum explica savantii transformarea lupului în câine acum mai bine de 100 000 de ani? Rasele pure de câini au aparut brusc în în descoperirile arheologice, ca prin magie.

Acelasi lucru este valabil si în ceea ce priveste principalele cereale cultivate în agricultura, caci grâul, porumbul, fasolea si orezul ridica si ele un set noi de enigme cu privire la provenienta lor.
Cercetarile asupra dietei oamenilor preistorici au aratat ca acestia consumau plante cu frunze si carne.

Aceste alimente erau la îndemâna si nu necesitau preparare complicata. Problema cu recoltele de cereale în acele timpuri era ca boabele lor erau atât de mici, încât nu erau prea atractive. În plus, ele necesitau o atentie speciala, etape diferite pâna la obtinere, precum si procesare îndelungata prin fierbere.

Aceasta era deja o tehnologie pe care omul primitiv din Epoca de Piatra nu o avea.
Motivul pentru care cerealele trebuie gatite este acela ca sistemul digestiv uman nu este potrivit pentru a le digera asa cum trebuie daca ele sunt ingerate crude. Prin urmare, oamenii din paleolitic nu se bazau pe ele. Aceasta înseamna ca hrana ce contine cereale are o provenienta mult mai recenta. Dar, daca oamenii primitivi nu foloseau cerealele în hrana lor, atunci cum au putut ei sa încruciseze si sa obtina speciile cunoscute astazi? Fara nenumarate generatii de încercari si experimentari – bazate pe o profunda cunoastere a agriculturii si a geneticii plantelor – este practic imposibil sa se realizeze asa ceva.

Stiinta oficiala încearca sa explice evolutia hoardelor primitive de vânatori nomazi în triburi sedentare care se ocupau cu agricultura afirmând ca acestia au descoperit culturile de cereale în mod accidental. Aceasta nu explica însa cum au fost în stare oamenii primitivi care au facut aceasta, sa selecteze cele mai bune specii salbatice de cereale pentru a le folosi mai apoi ca baza a revolutiei agriculturii? Exista mii si mii de plante salbatice ce au potentialul de a fi transformate în culturi agricole. Cum se face însa ca oameni primitivi, lipsiti practic de orice experienta, au putut alege cele mai bune si eficiente specii pentru a le încrucisa si pentru a obtine recolte masive si foarte hranitoare?

Acesta reprezinta un gol serios în cunoasterea istoriei. Ceea ce ni se cere sa credem este ca oamenii primitivi din zorii civilizatiei noastre, care în mod evident erau lipsiti de orice experienta în domeniu, au fost totusi capabili sa selecteze si sa încruciseze cele mai bune specii de plante salbatice pentru a obtine astfel cerealele cunoscute astazi. Cum stim ca acest lucru este adevarat? Pentru ca noi cultivam chiar si în zilele noastre exact aceleasi tipuri de cereale pe care ei le-au cultivat în urma cu 5000 de ani, desi agricultura s-a dezvoltat continuu, atât în metode cât si în posibilitati.

Intrebarea fundamentala este: unde se afla antecendentele si unde sunt predecesorii tututor acestor transformari? Sa ni se arate în aceste cazuri etapele lente pe care le presupune si pe care le afirma teoria darwinista. Cum se explica deci aparitia brusca a speciilor alterate de cereale sau a metodelor ingineresti extrem de avansate de constructie în zorii civilizatiei umane?

De unde cunosteau oamenii primitivi metodele de inginerie genetica a plantelor sau de constructie planificata a oraselor? Cum au putut sa iasa oamenii cavernelor direct din pesteri si din colibele lor de lut si sa intre în constructii monumentale, precum ziguratele sau templele magnifice din antichitate, ori sa foloseasca bai comunale, sisteme de canalizare, cuptoarele de pâine sau procese complicate metalurgice? Unde se afla dovada – adica verigile lipsa – care demonstreaza ca teoriile stiintei oficiale sunt confirmate de descoperirile arheologice, încadrându-se în standardele bunului simt si ale logicii?

Misterul se adânceste însa si mai mult atunci când scrierile si textele provenite de la primele civilizatii dezvoltate ale omenirii (Sumer, Mesopotamia, Egipt sau Peru) afirma unanim ca toate aceste realizari de exceptie nu le apartin lor, ci „zeilor” care au venit la ei si i-au învatat cum sa procedeze sau le-au adus aceste tehnologii. Este contrar specificului si naturii firii umane sa acorde credit altcuiva pentru ceea ce ea însasi a facut. De pilda, vechii egipteni au lasat înregistrari fidele a tot ceea ce au realizat în toate domeniile. Cu toate acestea, în toata istoria lor înregistrata, veche de 3000 de ani, nu gasim nici macar o singura referinta legata de motivul pentru care au construit piramidele sau despre felul în care au facut-o. Stiinta, savantii si arheologii cauta sa ne convinga de faptul ca piramidele au fost construite ca morminte pentru faraonii timpului, dar omite sa explice cum de nu s-au gasit deloc mumii în ele.

Acestea, precum si numeroase alte erori fundamentale ale stiintei moderne speram sa fie indreptate in scurt timp si sa se demonstreze prin dovezi clare ce s-a intamplat in zorii omenirii.

Bogdan

Per aspera ad astra