Ecuatia venusiana

Poate ca asocierea dintre civilizatiile antice si stiinta pare putin exagerata pentru unii, însa sistemele matematice superioare precum ecuatia venusiana, dar si numeroasele descoperiri arheologice recente demonstreaza indiscutabil nivelul înalt de cunostinte stiintifice care au facut posibile realizarile impresionante din mileniile ce s-au scurs.

Aceste cunostinte erau atât de avansate încât unele dintre ele nu si-au gasit nici astazi o explicatie plauzibila. Dar faptul ca aceste informatii au existat cu adevarat iar utilizarea lor nu este doar rezultatul întâmplarii, sunt aspecte ce se pot verifica cu usurinta.

Titanicele constructii de la Baal’bek, Gizeh, Stonehenge, Tiahuanaco, Insula Pastelui, Machu Pichu, Sacsayhuaman sau cele scufundate din Pacific si Atlantic; picturile si formele uimitoare de la Nazca, Tassili N’Ajjer, Kori Taguei, Delamer, Lascaux, Altamira, Hoggar sau Val Camonica; discurile cu cobalt din Baian Kara Ulla; stâlpul inoxidabil de la Delhi sau „masinaria de la Antikythera”, hartile lui Piri Reis sau cele ale vikingilor; tablitele sumeriene; calendarul mayas si ecuatia venusiana, toate acestea – dar si multe altele – EXISTA!

Uimitoarele realizari ale civilizatiilor antice

Desi vechi de milenii, constructiile realizate de stramosii nostrii înca mai stau în picioare si reprezinta si astazi unul dintre cele mai mari mistere arheologice din toate timpurile. Cu toate ca secretul a o buna parte dintre aceste monumente a fost deja dezlegat (sau cel putin s-a gasit o explicatie plauzibila a felului în care au fost ridicate), mai exista si acele constructii pe care arheologii si arhitectii din zilele noastre nu si le pot explica. Un bun exemplu este Hadschar El Guble – care cântareste aproximativ 2.200 de tone – si care a fost urcat pe pante abrupte, pe o distanta de câtiva kilometrii.

Civilizatiile antice nu s-au remarcat doar prin realizarile lor arhitecturale. Stramosii nostrii aveau si avansate cunostinte în domeniul astronomiei. De exemplu, mica stea Sirius B nu este vizibila cu ochiul liber; ea se învârte în jurul masivei stele Sirius A. Sirius B are nevoie de 50,09 ani pentru a efectua o rotatie completa si a fost descoperita „pentru prima data” de astronomii americani în 1960.

Dar, dupa cum constatau atât revista „Nature” cât si televiziunea britanica BBC, tribul Dogon din Mali stia de existenta acestei stele de mai bine de 2.000 de ani. Înteleptii tribului pot trasa cu exactitate orbita planetei, iar stramosii acestora au calculat ca perioada de rotatie a stelei în jurul lui Sirius B este de 50 de ani. 

Partea cu adevarat stranie abia acum urmeaza: strabunii din Dogon obisnuiau sa spuna despre Sirius B ca este „mic si greu”. Acest lucru putut fi confirmat abia în anii 1960 – 1970 când radiotelescoapele americane au furnizat primele dovezi care atesta ca Sirius B este unul dintre cele mai grele corpuri cunoscute pâna în prezent. S-a calculat ca 1 cm³ din materia sa ar cântari aproximativ 50 de tone.

Daca tehnologia moderna abia a reusit, recent, sa ofere date concrete despre structura stelei, atunci cum este posibil ca cei din tribul Dogon sa cunoasca toate aceste detalii de milenii întregi?

Tribul Dogon nu este singura civilizatie antica care stia de existenta stelei Sirius A. Sumerienii detineau, de asemenea, cunostinte avansate legate de Sirius A. Acestia descoperisera mica stea înca din anul 4221 î.Hr. si o numeau Ninurta.

Mai impresionant este faptul ca egiptenii au alcatuit un calendar extrem de complex al lui Sirius A ce se întinde pe o perioada de 32.000 de ani. Ciclurile anuale ale acestui calendar începeau în singura zi în care steaua putea fi observata din Memfis: 19 iulie.

Întrebarile care se pun aici sunt: de ce nu au calculat egiptenii un calendar bazat pe Soare (zeul Ra) al carui ciclu putea fi observat mult mai usor? De ce au ales sa faca toate acele calcule aproape imposibile pentru o stea pe care nu o puteau observa decât o singura zi într-un an? Daca într-adevar erau fascinati de anumite formatiuni de stele, de ce nu au ales gigantul Sirius B si si-au concentrat eforturile pe Sirius A, mult mai mica?

Calendarul mayas

Cunostintele matematice ale stramosilor nostrii erau de-a dreptul impresionante. Mayasii calculasera, înca de acum doua milenii si jumatate, durata anului astronomic: 365,242,000 zile. În anul 1980, calculatoarele electronice de la NASA au stabilit durata anului astronomic la 365,242,198 – diferenta dintre calculul mayasilor si cel realizat de cercetatorii de la NASA este mai mica de jumatate de secunda!

Civilizatia maya folosea doua calendare:

  • Calendarul „venusian” bazat pe ciclul de 260 de zile si alcatuit din 20 de semne distincte, urmate de cifre de la 1 la 13.
  • Calendarul „solar” alcatuit din 18 semne diferite pentru lunile anului (fiecare luna avea câte 20 de zile) si completat de cele „5 zile nefaste”, plus corectia necesara pentru anii bisecti.

Dovada ca civilizatia mayasa era posesoarea unor cunostinte matematice extrem de avansate nu sta în alcatuirea celor doua calendare, ci în modul în care perioadele de timp din acestea erau calculate.

Calendarele permiteau mayasilor stabilirea unor cicluri temporare extrem de mari: „stelele de la Copan” cuprind calcule ale unor perioade cuprinse între 8.000 si 160.000 de ani. Inscriptiile descoperite în „Templul Razboinicilor” din Piramida Castillo (Chichen Itza) contin calendare calculate pe perioade de pâna la 64 de milioane de ani, precum si unul calculat pentru o perioada de 400 de milioane de ani!

Iata diviziunile celui mai uimitor calcul matematic al timpului efectuat vreodata pe Terra:

1 Kin = 1 zi;
20 Kini = 1 uinal = 20 de zile;
18 uinali = 1 tun = 360 de zile;
20 tuni = 1 Katun = 7.200 de zile;
20 Katuni = 1 baktun = 144.000 de zile;
20 baktuni = 1 pictun = 2.880.000 de zile;
20 pictuni = 1 calabtun = 57.600.000 de zile;
20 calabtuni = 1 Kinchiltun = 1.152.000.000 de zile;
20 Kinchiltuni = 1 alautun = 23.040.000.000 de zile.

Rezultatul final al acestui calcul (unul foarte corect de altfel) este un numar format din 11 cifre, o performanta cum nu mai reusisera decât sumerienii care aflasera date legate de perioadele Lunii, diferind doar cu 4 zecimi de secunda de cele actuale.

În ceea ce priveste sumerienii, mai trebuie mentionat ca pe o tablita sumeriana descoperita la Kuiungik-Ninive erau notate câteva operatii complexe cu un rezultat incredibil: 195.955.200.000.000! Un numar format din 15 cifre! Sa ne amintim ca marea univesitate elena din Alexandria obisnuia sa noteze orice numar mai mare de 5 cifre cu simbolul “infinit”. În Europa secolului al XV-lea, orice numar mai mare de 6 cifre era considerat „lucrarea diavolului”.

Ecuatia venusiana

Tot mayasii sunt si autorii celebrei ecuatii venusiene, unul dintre cele mai precise calcule astronomice realizate de o civilizatie antica.

Ecuatia venusiana contine trei elemente majore: Tzolkin (ciclul lunii) format din 260 de zile, anul terestru format din 365 de zile si anul venusian format din 584 de zile.

Cum arata ecuatia venusiana:

Luna: 20 x 13 x 2 x 73 = 260 x 2 x 73 = 37.960
Venus: 5 x 13 x 8 x 73 = 65 x 8 x 73 = 37.960
Soare: 8 x 13 x 5 x 73 = 104 x 5 x 73 = 37.960

Conform calculelor efectuate de mayasi, dupa 37.960 de zile, cele trei cicluri se suprapun iar atunci se va produce din nou întâlnirea dintre zei si oameni.

Deocamdata enigme

Cum este posibil ca civilizatii disparute de milenii sa posede cunostinte mai avansate de matematica, fizica si astronomie decât „marile” civilizatii europene din secolele trecute?

Cum este posibil ca, fara a avea la dispozitie tehnologia pe care o avem noi astazi, aceste civilizatii antice sa fie capabile sa efectueze calcule matematice cu numere de 10, 12 si chiar 15 cifre?

Cum este posibil ca sumerienii sa stie de existenta si caracteristicile unei planete pe care noi abia am descoperit-o acum câteva zeci de ani folosind tehnologie de ultima generatie si calculatoare extrem de performante?

Se stie ca învatatii Universitatii antice din Alexandria cunosteau, cu mare exactitate, circumferinta Pamântului, desi nu exista nimic care sa sugereze ca vechii egipteni ar fi fost capabili de expeditii în jurul lumii.

Pornind de la ecuatia venusiana (un adevarat „simbol” al cunostintelor poporului mayas) si terminând cu unitatea principalelor motive artistice din lumea antica si generalizarea unor importante si avansate cunostinte în matematica, arhitectura, chimie, medicina, metalurgie, geografie sau fizica, toate marile civilizatii antice par sa aiba un numitor comun: toate prezinta acel curios fenomen de „generatie spontana”. Oare cum poate fi explicata aparitia brusca a unor popoare atât de avansate stiintific si cultural?

Surse

Dan Apostol – “Deocamdata Enigme” ed. Sport-Turism, 1986

Wikipedia.org

Wikipedia.org – „Maya Civilization”

Bogdan

Per aspera ad astra