De la Cnezatul Moscovei la Rusia imperiala

Pentru a intelege ce se intampla in lume trebuie sa studiem si sa intelegem istoria. Faptele si intamplarile tind sa se repete. Politica externa a Rusiei actuale nu face decat sa continue linia implementata de inaintasii lui Vladimir Putin. Aceasta tara nu se poate dezice de ceea ce a fost. Vom incepe, deci, cu inceputurile ei…

Inceputurile imperiului si sfarsitul Dinastiei Rurik

Dezvoltarea puterii totalitare, de tip feudal, in Cnezatul Moscovei a atins apogeul în timpul domniei lui Ivan al IV-lea (cel Groaznic). Dupa perioada lui se poate vorbi deja despre Rusia ca stat si mai tarziu imperiu.

Ivan a întarit puterea cneazului transformandu-l in tar, pâna la un grad nemaiîntâlnit. În ciuda faptului ca era inteligent si energic, Ivan suferea de accese de paranoia si depresie, domnia lui fiind punctata de iesiri de o violenta extrema.

Ivan cel Groaznic a devenit Mare Cneaz al Moscovei în 1533 la numai trei ani. Factiunile familiilor boieresti Suiski si Belski au intrat în competitie pentru controlul regentei copilului-monarh, pâna cand Ivan si-a asumat puterea în 1547. Ca o reflectare a noilor pretentii imperiale, Ivan s-a încoronat tar, copiind ceremonia complicata a încoronarilor imperiale ale împaratilor bizantini.

 Tar, a fost un titlu folosit de monarhii autocrati ai primului si celui de-al doilea Imperiu Bulgar începând cu anul 913, ai Serbiei pe la mijlocul secolului al XIV-lea si ai Imperiului Rus din 1547 pâna în 1917, (desi termenul a fost folosit oficial doar pâna în 1721, când Petru cel Mare s-a intitulat Împarat). Cuvântul tar este cel mai probabil derivat din titlul latin Caesar pe calea limbii slavone tesar. Cuvântul este înrudit cu germanul Kaiser si cu goticul Káisar. Titlul complet al împaratilor rusi începea cu Prin mila lui Dumnezeu, Împarat si Autocrat al Întregii Rusii dupa care urma lista teritoriilor peste care se întindea autoritatea. Ivan al IV-lea (cel Groaznic) a fost ultimul Mare Cneaz al Moscovei si primul tar al Rusiei.

 Având un sprijin puternic al unui grup de boieri reformatori, Ivan si-a început domnia cu o serie de reforme folositoare, la fel ca imparatul roman Caligula cu un mileniu si putin in urma. El a promulgat un cou cod de legi, a restructurat armata si a reorganizat organele de administratie la nivel local. Aceste reforme au fost initiate pentru a întari statul în conditiile razboaielor purtate in acea perioada.

 Pe plan extern Rusia si-a continuat procesul de expansiune externa. Ivan a cucerit Hanatul Kazanului de pe cursul mijlociu al râului Volga în 1552, iar mai târziu, Hanatul Astrahanului, de la varsarea Volgii în Marea Caspica. Aceste victorii i-au asigurat Rusiei controlul asupra întregului curs al râului Volga si accesul catre Asia Centrala. Expansiunea Rusiei catre est a întâlnit o rezistenta relativ scazuta. În 1581, familia de negustori de blanuri Stroganov, l-a angajat pe conducatorul cazacilor, Ermak Timofeevici, sa conduca o expeditie în vestul Siberiei. Cazacii i-au învins pe mongolii Hanatului Siberiei si au cucerit teritoriile de la vest de râurile Obi si Irtîs.

 Expansiunea catre nord-vest, catre Marea Baltica, s-a dovedit mult mai dificila. În 1558, Ivan a învadat Livonia, implicând Rusia într-un istovitor razboi de 25 de ani împotriva uniunii Polono-Lituaniene, Suediei si Danemarcei. În ciuda unor succese întâmplatoare, armata rusa a fost împinsa pe pozitiile de plecare, Rusia nereusind sa cucereasca mult râvnita iesire la Marea Baltica. Sperând sa poata profita de greutatile rusilor în luptele din Livonia, hanul Crimeii Devlet I Ghirai, în fruntea a 120.000 de calareti, a devastat în mai multe rânduri regiunea Moscovei, pâna când, în 1572, batalia de la Molodi a pus capat incursiunilor tatarasti în nord.

 Zonele de frontiera au mai fost jefuite de tatarii din Hoarda Nogai si Hanatul Crimeii pentru alte multe decenii. Zeci de mii de soldati au fost mobilizati pentru apararea Marii centuri de palanci, ceea ce a fost o povara uriasa pentru Rusia, a carui dezvoltare sociala si economica nu mai avansa. Razboaiele au secatuit Rusia. Unii istorici au considerat dezlantuirea opricininei de catre Ivan ca o masura de mobilizare a tuturor resurselor pentru lupta si de reducere la tacere a oricarei opozitii la razboi. Indiferent de scopuri, politica interna si externa a tarului Ivan cel Groaznic au avut efecte devastatoare asupra Rusiei, care au dus în cele din urma la framântari sociale si razboi civil, asa zisele Timpuri tulburi (“Smutnoe Vremia”) intre anii 1598-1613.

Timpurile tulburi

Timpurile tulburi (Smutnoe Vremia) a fost o perioada de interregnum care a cuprins anii dintre moartea tarului Rusiei Fiodor I in 1598, ultimul reprezentant al dinastiei domnitoare Rurik si urcarea pe tron al primului reprezentant al dinastiei Romanov in 1613.

Smutnoe Vremia
Smutnoe Vremia

În aceasta perioada, Rusia a fost ocupata de Uniunea Polono-Lituaniana (Rzeczpospolita) si  a suferit o serie de rascoale ale taranilor din cauza recoltelor slabe si slabirea puterii centrale.

 Dupa moartea fara urmasi a tarului Fiodor, cumnatul si cel mai apropiat consilier al sau, boierul Boris Godunov, care condusese de fapt Rusia ca regent al tarului bolnav, a fost urcat pe tron de catre Adunarea Boierilor tarii (Zemski Sobor).

Scurta domnie a lui Godunov, (1598–1605) nu a fost tot atât de reusita precum a fost perioada regentei. În perioada 1601–1603 s-au înregistrat recolte extrem de slabe, iar în timpul lunilor de vara s-au înregistrat temperaturi foarte scazute, uneori sub limita de înghet (mini-glaciatiunea secolului al XVII-lea).

Foametea generalizata a dus la moartea a mii  de  rusi. Atunci când au fost distribuite alimente si bani locuitorilor Moscovei, hoarde de refugiati au navalit în capitala, ducând la anarhie economica. Marii boieri rusi, condusi de cei din familia Romanovilor, complotau împotriva monarhului Godunov, care era considerat mult mai putin nobil decat Romanovii. Boris Godunov s-a dovedit incapabil sa faca fata numeroaselor provocari: comploturile politice, foametea si epidemiile, tarani dezradacinati care jefuiau zonele rurale si rascoalele cazacilor de pe Don.

 Marii nobili, care se opusesera alegerii lui Godunov, au alimentat ostilitatea si miscarile contestatoare ale multimilor, iar zvonurile conform carora fratele mai tânar al fostului tar, Dmitri Ivanovici, mort înca din 1592, ar fi supravietuit tentativei de asasinat, nu au facut decât sa alimenteze opozitia la guvernarea lui Boris Godunov.

 In 1603 a aparut în Uniunea Polono-Lituaniana un individ care s-a autoproclamat Dimitrie, fiul cel mai tânar al lui Ivan cel Groaznic. Aceasta calitate i-ar fi permis sa pretinda calitatea de mostenitor al tronului Rusiei.

De fapt, Dimitrie murise înaintea fratelui sau, Fiodor, fiind înjunghiat, dupa cum se spune, la porunca lui Godunov. Individul misterios care pretindea ca era Dimitrie,  probabil un impostor, a fost acceptat drept mostenitorul de drept al tronului Rusiei de o mare parte a populatiei si a primit un sprijin politic substantial de la dusmanii taratului Rus, în special în Polonia si Statul Papal.

Polonezii îl vedeau pe acest individ o unealta potrivita pentru extinderea influentei lor în Rusia, prin intermediul caruia puteau cel putin sa-si slabeasca vecinul. Papalitatea considera ca acest Dimitrie putea fi folosit pentru trecerea ortodocsilor rusi sub influenta Bisericii Catolice.

 Câteva luni dupa „aparitia” impostorului în Polonia, o mica forta armata de 4.000 de polonezi, lituanieni, exilati rusi, mercenari germani si cazaci de pe Nipru si Don au traversat granita într-o actiune care a marcat începutul interventiei Rzeczpospolitei în Rusia, cunoscuta si ca „Razboaiele Dimitriade”.

Desi polonezii nu au declarat în mod oficial razboi Rusiei (regele polonez Sigismund al III-lea s-a opus la început interventiei militare), o serie de magnati puternici s-au decis sa-l sprijine pe Dimitrie cu militarii armatelor lor particulare si cu bani. Dimitrie s-a casatorit prin procura cu Marina Mniszech si, imediat dupa moartea lui Boris Godunov în 1605 si-a facut intrarea în Moscova.

 Domnia lui Dmitri a fost una scurta. În mai putin de un an, el a trebuit sa faca fata unei conspiratii formate de un kneaz ambitios din dinastia Rurik, Vasili Suiski.

Dmitri a fost asasinat, împreuna cu numerosi sustinatori ai sai, la scurta vreme dupa nunta sa celebrata în Kremlinul din Moscova. Capul conspiratorilor, Suiski, a pus mâna pe putere si a fost ales tar de o adunare compusa din membrii factiunii sale, dar nicio parte din conflict (boierii rusi, magnatii polono-lituanieini, cazacii, mercenarii germani), nu au fost satisfacuti de aceasta schimbare. Trupele polono-lituaniene au traversat granita cu Rusia si au asediat fortareata Smolenskului. Dupa ce fortele ruso-suedeze (se formase o alianta cu Suedia intre timp)  au fost înfrânte în batalia de la Klusino, Suiski a fost fortat sa abdice. Rusia ramane, de facto, sub ocupatie poloneza.

 Sub conducerea negustorului novgorodean Kuzma Minin si a cneazului Dmitri Pojarski a izbucnit un razboi de eliberare impotriva polonezilor. Dupa batalia pentru eliberarea Moscovei de pe 22 octombrie (stil vechi)/ 4 noiembrie (stil nou) 1612, invadatorii polonezi s-au retras din Kremlin, iar în perioada 24 – 27 octombrie si restul armatei poloneze din regiunea capitalei rusesti a fost nevoita sa se retraga. Garnizoana Kremlinului a capitulat în fata lui Pojarski.

Rusia sarbatoreste, începând din 2005, eliberarea Moscovei de pe 4 noiembrie 1612, în cadrul „Zilei Unitatii Nationale”.

 Pe 21 februarie 1613, Adunarea Boierilor tarii (Zemski Sobor) l-a ales în unanimitate pe Mihail Romanov, fiul mai mic al mitropolitului Filaret, drept tar. Mihail Romanov era înrudit prin sotia sa cu Dinastia Rurik. Incepea o epoca de glorie pentru Rusia…

sursa bibliografica: Henri Troyat-”Ivan cel Groaznic”

Bogdan

Per aspera ad astra