Inceputurile expansionismului rus, de la Romanovi la Petru cel Mare

Din fericire pentru Rusia, la inceputurile dinastiei Romanov, marii ei dusmani Polonia si Suedia erau într-un razboi de durata. Aceasta i-a permis Rusiei sa faca pace cu Suedia în 1617 si sa semneze un armistitiu cu Polonia în 1619.

Dupa încercarea esuata de recucerire a Smolenskului din 1632, (Razboiul Smolenskului), Rusia a facut pace cu Polonia în 1634. Regele polonez Wladyslaw al IV-lea, a renuntat la toate pretentiile asupra tronului Rusiei, ca parte a tratatului de pace.

Primii Romanovi s-au dovedit monarhi slabi. În timpul tarului Mihail, afacerile statului au fost conduse de tatal sau, Filaret, care a devenit Patriarh al Bisericii Ortodoxe Ruse în 1619. Mai târziu, fiul lui Mihail Alexei (1645-1676), a apelat la sprijinul unui boier, Boris Morozov, sa conduca tara.

 Morozov a abuzat de pozitia sa pentru a se îmbogati prin exploatarea maselor sarace, fiind demis în 1648 de tar la izbucnirea rascoalei sarii din Moscova.

Autocratia a supravietuit ”Timpurilor tulburi” (Smutnoe Vremia) si tarilor slabi si corupti. Functionarii statului au continuat sa-si faca datoria, indiferent de legitimitatea monarhului sau de factiunea boierilor care controlau tronul.

În secolul al XVII-lea, birocratia s-a dezvoltat în mod dramatic. Numarul departamentelor guvernamentale (‘‘prikazuri” ) s-a înmultit de la 22 în 1613, la 80 pâna la mijlocul aceluiasi secol. Desi aceste departamente aveau deseori jurisdictii care se suprapuneau sau intrau în conflict, conducerea centrala, prin guvernatorii locali, erau capabili sa conduca si sa controleze toate grupurile sociale, comertul, manufacturile si chiar si biserica ortodoxa.

 Cuprinzatorul cod de legi introdus în 1649 ilustra proportiile controlului statului asupra întregii societati rusesti. Din acel moment, boierii s-au transformat într-o noua elita, dvorianstvo, slujitori neconditionati ai statului.

Statul pretindea servicii atât de la vechea cât si de la noua nobilime, în primul rând în domeniul militar, datorita permanentei stari de razboi de la frontierele de sud si de vest. În schimb, nobilii au primit mosii si sate de iobagi.

În secolele care trecusera, statul restrânsese treptat dreptul taranilor de a se muta de la un stapân la altul. Codul din 1649 lega în mod oficial taranii de mosia pe care îsi aveau domiciliul.

Statul a legiferat iobagia, taranii care încercau sa-si paraseasca mosia devenind astfel fugari de stat. Proprietarii de pamânt aveau puteri depline asupra taranilor lor, putând sa-i cumpere, vânda, dea la schimb sau sa-i ipotecheze.

Taranii care traiau pe mosiile statului nu erau considerati iobagi. Ei erau organizati în comune, care erau responsabile pentru o diversitate de obligatii în munca, produse sau bani. La fel ca si iobagii, taranii de pe mosiile statului erau legati de pamântul pe care-l lucrau. Clasa urbana de mijloc a negustorilor si mestesugarilor trebuiau sa plateasca diferite taxe si, la fel ca serbii, nu aveau permisiunea sa paraseasca orasul.

 Toti membrii societatii trebuiau sa plateasca taxe si puteau fi înrolati în armata. Prin legarea celor mai multi rusi de domiciliile lor, codul de legi din 1649 îngradea libertatea de miscare si subordona cetatenii intereselor statului.

Acest cod de legi a dus la limite greu de suportat obligatiile cetatenesti, taxele si impozitele, ceea ce a provocat nemultumiri si revolte sociale care mocneau înca din timpul ”Timpurilor tulburi”.

În deceniile al saselea si al saptelea al secolului al XVII-lea, numarul de tarani care fugeau de pe mosii a crescut pâna la cote alarmante. O zona principala de refugiu pentru fugari era tinutul cazacilor de pe Don.

În regiunea râului Volga, în 1670 si 1671, cazacul Stepan Razin a condus o revolta a unor largi paturi de nemultumiti, de la cazaci bogati pâna la iobagi fugiti în cautare de pamânt. Neasteptata revolta s-a întins de-a lungul cursului râului Volga si a ajuns sa ameninte Moscova. Trupele tarului au reusit în cele din urma sa-i invinga pe rebeli. Razin a fost capturat, torturat în piata publica si executat.

 Rusia si-a continuat acapararea de noi teritorii în secolul al XVII-lea. În sud-vest a cucerit Ucraina rasariteana, care fusese pâna atunci parte a statului polono-lituanian.

Cazacii ucrainieni erau organizati în sate militare la frontiera polono-tataro-ruseasca. Desi servisera ca mercenari în armata poloneza, cazacii din Armata Zaporojiana ramasesera independenti si se rasculasera de mai multe ori împotriva polonezilor.

În 1648, taranii ucrainieni s-au alaturat cazacilor în timpul rascoalei conduse de Bogdan Hmelnitki, generata de opresiunile religioase si nationale suferite sub stapânirea poloneza. La început, ucrainienii s-au aliat cu tatarii, care i-au ajutat sa scuture jugul polonez.

 Când au fost parasiti de tatari, care au schimbat aliantele pentru a se a alatura polonezilor, ucrainienii au trebuit sa gaseasca o solutie pentru a-si mentine pozitiile câstigate prin lupta. Conducatorul lor, Bogdan Hmelnitki, s-a oferit în 1654 sa plaseze Ucraina sub protectia tarului moscovit, Alexei I. Alexei i-a acceptat oferta, care a fost ratificata prin Tratatul de la Pereiaslav, si care a dus la un razboi prelungit între Polonia si Rusia. 

Prin Tratatul de la Andrusovo din 1667, Ucraina a fost împartita de-a lungul râului Nipru, reunind partea vestica cu Polonia, (Ucraina de vest), lasând sectorul rasaritean, (Ucraina de est), sub suveranitatea tarului ca un teritoriu autonom – Hatmanatul cazacilor.

 În rasarit, Rusia a cucerit Siberia de vest în secolul al XVI-lea. De pe acesta baza, negustorii, mestesugarii si exploratorii au început sa avanseze tot mai departe spre rasarit, de la râul Obi spre râurile Enisei si Lena, pâna la tarmul Oceanului Pacific.

În 1648, cazacul Semion Dejnev a deschis traversarea dintre Asia si America. Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, Rusia atinsese malurile râului Amur, la granita Imperiului Chinez. Dupa o perioada de conflicte cu Dinastia Manciuriana, Rusia a facut pace cu China în 1689.

Prin Tratatul de la Nercinsk, Rusia a cedat în regiunea vaii râiului Amur, dar a primit acces la regiunea de la rasarit de Lacul Baikal si la drumul comercial catre Beijing. Pacea cu China a întarit legatura cu tarmul Oceanului Pacific care fusese deschisa la jumatatea secolului. 

Expansiunea catre sud-vest, în mod special încorporarea estului Ucrainei, a avut urmari nebanuite. Cei mai multi ucrainieni erau ortodocsi, dar contactele lor îndelungate cu catolicismul si Contrareforma poloneza au adus noi curente de gândire în tarat. Prin Academia de la Kiev, Rusia a fost influentata de lumea catolica poloneza si central-europeana si de cea ortodoxa din Europa de Sud-Est. Desi legatura cu ucrainienii a stimulat creativitatea rusilor în multe domenii, a subminat cultura si practicile religioase traditionale rusesti.

 Biserica Ortodoxa Rusa a descoperit ca izolarea de Constantinopole a introdus diferente majore în cartile liturgice si în practicile religioase. Patriarhul Moscovei Nikon a fost hotarât sa realinieze textele sfinte rusesti cu originalele grecesti. Dar Nikon a trebuit sa faca fata opozitiei a numerosi rusi care vedeau în aceste corectari un amestec strain neavenit, sau chiar o lucratura a diavolului.

Când reformele lui Nikon au fost impuse cu forta, a rezultat o prima schisma în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse. Cei care nu au acceptat reformele au fost numiti Credinciosii de rit vechi (staroveri), fiind considerati eretici si persecutati de stat si de biserica oficiala.

Liderul opozitiei religioase, arhiepiscopul Avvakum, a fost ars pe rug. Schisma a devenit permanenta, multi negustori si tarani alaturându-se “Credinciosilor de rit vechi”.

Curtea tarului a resimtit de asemenea impactul Ucrainei si a vestului european. Kievul a fost un canal major de transmitere a noilor idei prin intermediul academiei fondate în 1631 de Mitropolitul Petru Movila. Printre rezultatele acestei infuzii de idei a fost stilul baroc în arhitectura, literatura si scoala de pictura rusa.

Alte canale directe s-au deschis prin intermediul relatiilor comerciale cu occidentul si a calatorilor straini care vizitau Rusia. Curtea tarului a devenit interesata în tehnologiile vestice, mai ales atunci când era vorba de aplicatii miltare. Pâna la sfârsitul secolului al XVII-lea, influentele ucrainiene, poloneze si occidentale subminasera sistemul traditional cultural moscovit si, cel putin la nivelul elitelor, deschisesera calea pentru transformari cu adevarat radicale.

Bogdan

Per aspera ad astra