Istoria expansionismului rus. Petru I cel Mare, prototipul conducatorului

La 10 septembrie 1721 este semnata pacea de la Nystadt. Rusia primeste Livonia, Estonia, Ingria, o parte din Karelia ; Suedia primeste în schimb restul Finlandei. Senatul, prin cancelarul Golovkin rosteste o “cuvântare miscatoare” la adresa lui Petru:

 “Duma gaseste de cuviinta s-o roage pe Majestatea Voastra, cu cea mai adânca umilinta, sa primeasca numele de Petru cel Mare, parinte al patriei, împarat a toate Rusiile…Traiasca Petru cel Mare, parinte al patriei, împarat a toate Rusiile!“.

 Petru se preface uimit, apoi stânjenit, dar sfârseste prin a primi. Petru nu simte nici un fel de schimbare de când a fost investit cu titlul imperial.

 Acesta a fost inceputul modului de guverna Rusia indiferent de oranduirea sociala, indiferent de epoca si fara nici o legatura cu ceea ce conducatorii Rusiei au declarat. Acest mod de a guverna s-a pastrat din  feudalismul tarziu si pana astazi, inclusiv perioada comunista. Rusul de rand este educat  sa fie loial Rusiei-mat (Mama Rusia)  sau pe timpul Uniunii Sovietice – Rodina-mat (Mama-Sovietelor) si bineinteles conducatorului povidential al acestei “mame” , tatucul care le stie pe toate si chiar trebuie sa le faca. Taticii slabi nu au rezistat niciodata, Rusia are nevoie de tatici puternici.

O tara cu doi tari si o singura stapâna

 Petru se naste in luna mai 1672, fiind fiul tarului Alexei I al Rusiei (Alexsei Mihailovici) si a celei de-a doua sotii, Nataliei Kirilovna Narîskina. 

Alexei, tatal lui Petru, a dovedit un profund interes fata de învatatura si cultura occidentala. Printre consilierii sai principali se numara si boierul Feodor Rtiscev care a înfaptuit opere caritabile însemnate, ca de exemplu construirea de aziluri pentru saraci si un plan de recuperare a betivilor Moscovei din canale.

Rtiscev a înfiintat o manastire cu o scoala gratuita la care a invitat calugari din Kiev sa predea latina, greaca, retorica si filosofia. Alexei a angajat un latinist, Simeon Polotki, ca poet al curtii si profesor pentru copii sai si a devenit patron al teatrului, desi biserica ortodoxa condamna arta dramatica numind-o “o iluzie periculoasa”.

Tarul era fascinat de astronomie si frescele care înfatisau stelele si planetele au împodobit tavanele atât la Kremlin cât si la Kolomenskoe. Alexei a angajat medici straini, printre care si englezul Samuel Collins. Viitorul tar, Petru (cel Mare), il va mosteni intr-u totul.

  În 1676, tatal sau moare, lasându-l urmas la tron pe fiul sau, Fiodor, care abia împlinise 15 ani. La 27 aprilie 1682, tarul Fiodor al III-lea moare fara sa-si aleaga urmasul dintre Ivan, fratele sau de 16 ani, slab la minte, sau Petru, fratele vitreg.

Tarevna Sofia, sora buna al lui Ivan si sora vitrega al lui Petru incearca sa-l elimine pe Petru, profitand de faptul ca trupele de streliti (trupe create de Ivan ce Groaznic, singurii purtatori de arme de foc, arhebuze) se rascoala si dupa multa violenta, jafuri, omoruri obtine ca din 29 mai sa fie doi tari : Ivan si Petru, iar ea, tarevna Sofia este numita regenta, din cauza sanatatii subrede a lui Ivan. Boierii Dumei se supun. La 25 iunie 1682, în Catedrala Adormirii Maicii Domnului, are loc în prezenta patriarhului, a opt mitrolpoliti, patru arhiepiscopi, doi episcopi si opt arhimandriti, ciudata încoronare a celor doi tari ai Rusiei, dintre care unul bolnav si fara minte, iar celalalt, un copil îngrozit de ceea ce a vazut, aproape sigur ca o sa fie ucis.

 Tarevna Sofia ia o hotarâre, care pana la urma îi va fi fatala, Ivan va ramâne alaturi de ea la palat, în vreme ce Petru si mama lui vor fi trimisi în satul Preobrajenskoe, în apropiere de Moscova.

La sfarsitul lui ianuarie 1689 în vârsta de 17 ani se casatoreste cu Evdokia Lopuhina, o fata de 20 de ani, de rang mijlociu. In octombrie pleaca la Moscova, preia puterea si tarevna Sofia este trimisa la mânastirea Novodevicie.

În ciuda multelor si feluritelor îndeletniciri –manevre pe uscat si pe apa, petreceri si iubiri- Petru stie ca lucrurile merg în tara din ce în ce mai rau. Boierii si oamenii de rând sunt vaditi nemultumiti de tar, pe care-l socotesc usuratic, prea legat de sfetnicii straini, prins în jocuri militare fara noima si ocari nerusinate împotriva Bisericii. La 19 februarie 1690 se naste fiul sau, tareviciul Aleksei, pe care-l îl va executa mai tarziu pentru inalta tradare.

Un singur tar si o mare ambasada

 La 20 ianuarie 1695, în toiul iernii, da porunca de mobilizare la lupta împotriva Imperiului Otoman.

În plin razboi, la 29 ianuarie 1696 primeste vestea ca fratele sau vitreg, subredul Ivan, a murit subit la Moscova, el devine singurul conducator al Rusiei de facto si de iure.

Realizeaza repede ca Rusia are nevoie urgenta de o flota. O creeaza si prima batalie navala ia sfârsit în avantajul rusilor. Dupa ce împrastie navele turcesti ancorate în dreptul Azovului, flota tarului blocheaza estuarul spre a împiedica aprovizionarea. Ofiterii si inginerii austrieci calculeaza cu atâta precizie unghiul de tragere al tunurilor încât turcii sunt decimati.

 Pe 18 iulie 1696 cetatea Azovului se preda. Tarul intelege ca a construit flota folosindu-se de tehnologii occidentale si ca a castigat cu ajutorul ofiterilor europeni in solda lui. El vede necesitatea de a moderniza si transforma Rusia.

Tarul trimite 50 de barbati rusi de neam în strainatate, pe cheltuiala lor, sa deprinda arta navigatiei. Îsi doreste ca Rusia sa devina statul cel mai puternic din Europa. De altfel, se arata gata sa plece el însusi, într-o “Mare Ambasada“, prin tarile apusene, ca sa afle cum au progresat stiintele si sa capete sprijin militar ori diplomatic împotriva dusmanilor din totdeauna ai Rusiei.

 Petru a calatorit în Europa în cautare de aliati impotriva otomanilor. A fost primul tar care a facut o asemenea calatorie. La început, Petru a vizitat Brandenburgul, Olanda, Anglia si Sfântul Imperiu Roman în timpul a ce s-a numit Marea Misiune Diplomatica.

Petru a învatat foarte multe lucruri noi si a angajat sute de specialisti occidentali. Aceasta calatorie a fost scurtata de complotul pus la cale de sprijinitorii Sofiei, care au încercat sa o puna pe aceasta pe tronul imperial, tentativa zdrobita de credinciosii tarului ramasi în tara. Petru, reîntors în tara, a ordonat torturarea si uciderea a sute de complotisti, trupurile lor mutilate fiind expuse în locuri publice, ca avertisment pentru viitor. Represaliile au fost demne de Ivan cel Groaznic.

 Petru stie ca înaintea lui, un singur print rus a cutezat sa treaca dincolo de granitele tarii sale: marele duce al Kievului, Iziaslav, care s-a dus în 1075 la Mayence, ca oaspete al regelui Henric al IV-lea.

Pentru un rus trecerea granitelor înseamna tradare. Cu toate dojenile duioase ale boierimii si ale clerului, Petru hotareste sa plece pentru a vedea Europa. Marea Ambasada, condusa de el va merge la Amsterdam, Berlin, Viena, Roma, Copenhaga, Venetia, Londra, fara a vizita insa Franta pentru motivul ca Ludovic al XIV-lea îi sprijinea pe turci.

Marea Ambasada, alcatuita din 250 de persoane, paraseste Moscova la 10 martie 1697 cu tarul Petru I calatorind incognito sub numele de Piotr Mihailov. Ajuns la Koppenbrugge, este invitat la cina de printesa electoare Sofia de Hanovra si de fiica acesteia, Sofia-Charlotta, printesa electoare de Brandenburg.

Manânca cu mâna, se murdareste cu sos, nu stie la ce slujeste servetul. Însa, purtarea fireasca a lui Petru, vioiciunea si iuteala raspunsurilor o uimesc pe Sofia-Charlotta, care se simte cuprinsa de simpatie la vederea acestui vlajgan care n-are mai mult de 25 de ani si-i întrece cu cel putin jumatate de cap pe uriasii din garda ei. Petru era lat în umeri, cu chip hotarât, cu ochi negri stralucind sub fruntea bombata, cu sprâncene arcuite si gura carnoasa, umbrita de o mustata subtire.

 Dornic sa afle tot, alearga în dreapta si-n stânga, opreste de nenumarate ori trasura pentru ca vrea sa masoare un pod, sa ceceteze o moara de vânt sau sa stea de vorba cu oamenii de la joagar, cutreiera santiere, îi întâmpina pe pescuitorii de balene care se întorc din Groenlanda, se apuca sa cerceteze practica tipografica, urmeaza cursurile de anatomie ale profesorului Ruysch.

Desi nu este prea priceput, ia parte la interventii chirurgicale si-si cumpara o trusa de chirurg de care nu se va mai desparti toata viata. Petru dorea sa cunoasca totul si sa le împartaseasca oamenilor  sai ceea ce a învatat. Si pentru ei, si pentru el a venit sa culeaga tot ce ce se poate din stiinta Occidentului.

 La Londra, intrigat de sistemul parlamentar englez, asista, în mare taina, la o sedinta a Camerei Lorzilor. Petru e nevoit sa recunoasca ca roadele diplomatice ale calatoriei sale de 18 luni sunt mai degraba negative. Se întoarce în Rusia de urgenta dupa ce primeste un mesaj: s-au rasculat din nou strelitii.

 Întors acasa ii executa pe acestia pana la ultimul din ei, taie barbile boierilor sai, îsi trimite sotia sa se retraga într-o mânastire, da un ucaz (proclamatie) prin care interzice tuturor barbatiilor sa-si lase barba în afara de slujitorii Bisericii.

Cei care vor dori sa-si pastreze barba vor fi nevoiti sa plateasca un bir. Dupa ce s-a razboit cu barbile, Petru începe batalia cu vesmintele. Daca Rusia vrea sa mearga repede înainte, nu trebuie sa ramâna îmbracata în vechiturile de pe vremea lui Boris Godunov.

Un ucaz dat la 4 ianuarie 1700 hotaraste ca “boierii, oamenii de la curte, functionarii vor purta îmbracaminte ungureasca, cu caftanul de deasupra pâna sub genunchi, iar cel de dedesupt mai scurt”. Cei care nu se supun ucazului platesc amenda. Unii mormaie ca vesmintele astea nu sunt bune pentru clima aspra a Rusiei.

 La 20 decembrie 1699, când mai ramasesera doar câteva zile pâna la sfârsitul veacului, Petru da un ucaz prin care numaratoarea anilor urmeaza sa se faca din acea clipa dupa calendarul european, fiecare an începând la 1 ianuarie si nu la 1 septembrie ca pâna atunci.

Nu merge atât de departe încât sa instituie calendarul gregorian, care, fiind, cel de la Roma, n-ar fi potrivit pentru ortodocsi; se multumeste cu cel iulian, care are o întârziere de 11 zile (trecerea la calendarul gregorian se va face la 1 februarie 1918 de catre guvernul URSS).

Hotaraste ca, la 1 ianuarie 1700 toata lumea sa-si împodobeasca portile caselor, sa ia parte la slujbele de la Biserica si sa-si faca urari de Anul Nou. Veselia asta silita nu tulbura inimile moscovitilor. Unii soptesc : “Cum a putut Dumnezeu sa faca lumea iarna?” iar altii merg mai departe : “Biblia spune ca Antihristul are sa schimbe vremea. Petru I este asadar Antihristul“.

În 1702, femeilor li se îngaduie sa ia parte la întrunirile de societate, logodna devine obligatorie cu sase saptamâni înainte de casatorie. Un an mai târziu apare la Moscova primul ziar rusesc, stiri din Moscova (Moskovskie Novosti), care cuprinde în patru pagini, o multime de noutati scurte despre ceea ce se petrece în Rusia si în Europa. Este tradusa Viata lui Alexandru Macedon de Quintus Curtius, se pregatesc manuale de aritmetica si chiar un dictionar.

 Petru se îndragosteste de o suedeza (uni spun taranca, lucru neadevarat) , Marta, harnica, sanatoasa, vesela, si lata în solduri. Marta îi va darui lui Petru 12 copii, dintre care doar doi îi vor supravietui : Anna, viitoare ducesa de Holstein-Gottorp si Elisabeta, viitoare împarateasa a Rusiei.

Marta trece la ortodoxie si renunta la nume, fiind botezata Ecaterina Alekseevna. Începe sa capete asupra tarului o mare influenta. Fiica lor, Elisabeta viitoarea imparateasa a Rusiei se va naste la 29 decembrie 1709. Între timp, Petru a restabilit pacea în Polonia si l-a adus înapoi pe tron pe August al II. Pe 19 februarie 1711 la 7 dimineata, în capela privata a printului Mendikov, este oficiata în mare graba si în cea mai stricta intimitate casatoria lui Petru cu Ecaterina Alekseevna. La 7 mai 1724, Ecaterina este încoronata împarateasa a Rusiei. 

Extinderea teritoriala si ambitia maretiei

 Petru cel Mare incearca paralel cu eforturile de modernizare si “europenizare” a Rusiei sa-si extinda posesiunile in Europa si Asia profitand de toate ocaziile pe care le are lovindu-si fostii aliati si generand coalitii care il slujau. Ambitiile imperiale si nevoile aproape patologice sa fie mai european decat europenii il conduc la aberatii pe care nici un monarh nu a indraznit sa le viseze. Cruzimea lui a fost egalata numai de cea a lui Ivan cel Groaznic sau, secole mai tarziu, de Stalin.

 Rusia lui Petru impreuna cu Danemarca, si Polonia formeaza o coalitie împotriva suedezilor declansand Marele Razboi al Nordului. Carol al XII-lea al Suediei, de numai 18 ani, ajunge cu flota în dreptul orasului Copenhaga, debarca în forta si obliga orasul sa capituleze.

Lovita în plin, Danemarca se retrage din coalitie. La rândul sau, August al II-lea al Poloniei, dupa ce cucereste Dunamunde, este învins la portile Rigai. Petru ajunge la Narva, oras suedez controlat în trecut de Rusia, la 23 septembrie 1700 si constata ca asediul începe prost; rusii sunt înfrânti de suedezi. Întors în Rusia, Petru mobilizeaza toate resursele, la ordinul sau. Rusia devine o tabara militara. Se întaresc orasele, se reface armata, se construiesc tunuri, corabii si se reface coalitia cu Polonia si cu Danemarca.

Rezultatul: in 1701 este prima victorie a rusilor asupra suedezilor la Seremetiev. În 1702, rusii obtin noi victorii. In acelasi timp, Carol al XII al Suediei îi distruge aliatii (fara ca Petru sa-i ajute) învingadu-i pe saxoni si polonezi si apoi intra în Cracovia.

La 11 octombrie 1702, fortareata Noteburg capituleaza în fata rusilor, apoi, dupa prima victorie navala a rusilor, capituleaza orasul Narva. Toate aceste victorii se datoreaza faptului ca grosul trupelor suedeze se afla în Polonia, unde în 1706, Carol al XII-lea sileste Dieta de la Varsovia sa-l proclame rege pe Stanislaw Leszczynski.

Petru ramâne singur în fata regelui Suediei. În 1708, Carol al XII este înfrânt iar din armata cea numeroasa nu mai ramân decât 24.000 de oameni. În iunie 1709, Carol al XII-lea, ranit la piciorul stâng, asista la atac purtat pe o targa, în timp ce Petru reuseste sa-i invinga pe suedezi. Cele 72 de tunuri rusesti nimicesc liniile dusmanului. Carol fuge la Tighina aflata sub ocupatie otomana.

La 10 septembrie 1721 este semnata pacea de la Nystadt. Rusia primeste Livonia, Estonia, Ingria, o parte din Karelia ; Suedia primeste în schimb restul Finlandei. În 1721, Persia pare usor de cucerit din cauza rascoalelor si anarhiei de acolo iar tarul în fruntea ostilor se grabeste s-o ia înainte Turciei. În iunie 1724 este semnat la Constantinopol un tratat de împartire prin care Rusia dobândeste orasele Baku si Derbent, cele trei provincii Ghilan, Mazanderan si Astrabad, în vreme ce Turcia primeste Tauris, Erivan si alte câteva tinuturi.

Rusia controleaza deja Marea Nordului, Marea Baltica, Marea de Azov si o parte din Marea Caspica. Controlul Marii Negre o sa fie preluat de fiica lui, Ecaterina I cea Mare.

Sankt-Petersburg

 In aceasta perioada Petru construieste Sankt-Petersburgul. Acesta constructie sfideaza natura si în acelasi timp, trecutul Rusiei. Orasul este pozitionat pe un teritoriu izolat, departe de capitala si asezat drept în bataia tunurilor suedeze, pamântul e mlastinos si nepropice pentru un asezamant urban. Petru se departeaza de vechea cetate a tarilor, Moscova, cu superstitiile si intrigile de curte, cu spiritul oriental, înapoiat si razvratit totodata. Vecinatatea marii îl ameteste. Sankt-Petersburgul va deveni orasul imperial. Noul oras va oglindi dorinta de înnoire a unui tar profund reformator.

Mai întâi este cladita o fortareata din lemn pe malul drept al Nevei, viitoarea fortareata Petru si Pavel (Petropavlovskaia Krepost). Rasar mai apoi o biserica si, nu departe, prima locuinta a lui Petru: o casuta din bârne de brad si cu acoperisul de sindrila cu doua încaperi si un pridvor. (Casuta tarului a fost întarita cu un învelis de piatra de catre Ecaterina a II. S-a pastrat pâna în zilele noastre si poate fi vizitata).

În februarie 1704, tarul îl cheama pe arhitectul italian Domenigo Trezzini ca sa conduca armata de lucratori. Necazul cel mai mare este piatra, care nu se gaseste deloc în tinut. Trei sute cincizeci de familii de vaza sunt silite sa se mute la Petersburg. Din 1711 începe constructia Palatului de Iarna, care nu se deosebeste de casele din jur decât printr-o intrare cu doua coloane, deasupra careia se înalta o prova de corabie.

Acelasi gust sta la temelia Palatului de Vara, asezat ceva mai departe, pe malul unui afluent al Nevei. În 1713, Petersburgul este proclamat capitala a Rusiei iar în 1721 va începe constructia castelului de la Sarskoe, numit mai târziu Tarskoe Selo.

In 1717 Petru viziteaza Parisul pentru a cumpara mobila si lucrari de arta pentru noul lui Oras de pe Neva, dar bineinteles si in scopuri politice. De la 1 septembrie 1715, tronul Frantei este ocupat de copilul Ludovic al XV-lea, care-l are alaturi, ca regent, pe Philippe d’Orleans. La 7 mai 1717, Petru îsi face intrarea în Paris, escortat de 300 de grenadieri calari declarând ca vrea sa fie primit de regele Frantei. A doua zi dupa sosire, înaintea tarului se prezinta regentul. Petru se declara nemultumit. Doua zile mai târziu, la 10 mai, regele Frantei, însotit de o numeroasa escorta, merge la hotelul Lesdiguieres, locul unde se cazase tarul.

Petru viziteaza Luvrul, gradina Tuileriilor, studiaza lucrarile la Pont-Tournant, merge la Domul Invalizilor, gusta din supa soldatilor si bea vin în sanatatea lor, “batându-i pe umar si numindu-i camarazi”.

Adevaratul motiv al calatoriei sale este însa unul politic. Relatiile cu aliatii sunt în impas, cele cu Anglia s-au racit, asa ca nadajduieste ca Franta se va îndeparta de Suedia, apropiindu-se de Rusia, cu care va semna o conventie de întrajutorare militara si comerciala. Tratativele diplomatice vor duce în cele din urma, la 15 august 1717, la atât de greu elaboratul tratat de la Amsterdam, încheiat între tar, Ludovic al XV-lea si regele Prusiei, Frederic-Wilhelm I.

Parasind Franta, la 20 iunie 1717, îsi declara atasamentul fata de aceasta tara harnica, primitoare si usuratica. La 9 octombrie, dupa o vizita la Berlin, împreuna cu tarina, Petru este din nou acasa, la Sankt-Petersburg, în orasul sau. Dupa ce a vazut o sumedenie de lucruri, întelege mai bine ce are de facut pentru a-si transforma capitala într-un adevarat oras european.

Deschide un “muzeu” de Curiozitati, în care strânge toate ciudatenile naturii, este atras de pitici dar si de uriasi; atras de tot ceea ce este monstruos si împotriva firii, ia parte, în camerele de tortura, la interogatorii, executiile capitale sunt pentru el un spectacol de la care n-ar lipsi pentru nimic în lume, este gata sa opereze în orice moment, meseria de dentist îi place din ce in ce mai mult.

Succesiunea

 Tareviciul Aleksei, urmasul declarat a lui Petru, era cu totul diferit de Petru. El uraste razboiul, asculta orbeste de Biserica, este traditionalist.

Petru hotaraste sa-si însoare fiul, logodnica aleasa fiind Charlotte-Christine de Brunswick. Printesa, de 16 ani, este foarte înalta, slaba, ciupita de varsat, luterana.

La 14 octombrie 1711 are loc casatoria, la castelul reginei Poloniei, printesa electoare de Saxa fiind nasa miresei. Toata lumea stie ca tareviciul este împotriva reformelor lui Petru, ca s-a casatorit împotriva vointei lui cu o luterana, ca este strâns legat de practicile bisericii ortodoxe. Clerul îl priveste cu simpatie, reprezentantii vechilor familii aristocratice se bizuie pe el, oamenii de rând îl venereaza. La 12 iulie 1714, Charlotte naste o fetita, botezata Natasa (care moare în 1728) iar la 12 octombrie 1715 aduce pe lume un baiat, Piotr. La 22 octombrie 1715, la vârsta de 21 de ani, Charlotte îsi da sfârsitul.

 La 29 octombrie, tarina da nastere unui baiat, care este numit, dupa dorinta tarului, tot Piotr. Este limpede ca tarul va prefera, în ordinea succesiunii, pe fiul Ekaterinei. Astfel încât, Aleksei îi scrie tatalui sau o scrisoare prin care îi spune ca vrea sa se calugareasca.

Înainte sa plece în Olanda, Petru îi lasa sase luni de gândire înainte de a lua o decizie. În lipsa tatalui, tareviciul împreuna cu iubita sa, Eufrosina, traiesc fara griji, într-o neîncetata sarbatoare.

O scrisoare a tarului din 26 august 1716 prin care îi cere fie sa se întâlneasca la Copenhaga, fie sa îi spuna la ce mânastire va intra, îl trezeste pe Aleksei.

Fuge la Viena, se ascunde de tatal sau. Într-un final pentru a-si întâlni tatal, Aleksei soseste la Moscova la 31 ianuarie 1718, seara târziu. Tarul nu-l primeste dar convoaca pentru luni, 3 februarie, consiliul privat, alcatuit din prelati, ministri si dregatori. Când îsi zareste fiul, il jigneste. Îi reproseaza lenea, fuga, încercarile de a asmuti strainatatea împotriva parintelui sau.

 Petru îl numeste mostenitor pe Piotr, fiul sau cel mic iar lui Aleksei îi cere cu insistenta numele celor care l-au ajutat sa fuga. Afla de scrisori ale tareviciului catre doi episcopi din Rusia pe când era la Viena, scrisori îndreptate împotriva tatalui sau. Tareviciul recunoaste tot. La 17 iunie 1718, Aleksei este chemat în fata celor chemati sa-l judece. Dupa interogatoriu, acestia hotarasc sa-l supuna la cazne. În timpul torturilor semneaza declaratii compromitatoare doar ca sa scape. Moare, dupa ce însusi tarul, se spune, ar fi participat la torturarea fiului sau.

Ecaterina cea Mare
Ecaterina cea Mare

 La 16 aprilie 1719, micul Piotr, Petruska cum îi spun parintii, moare pe neasteptate, din pricina unei boli.

Deznadejdea si durerea tarului nu cunosc margini. Va fi nevoit sa lase mostenire coroana Rusiei celuilalt Piotr, fiul lui Aleksei? Are nevoie de înca un fiu. De putina vreme, are o noua iubita, foarte tânara si strasnic de frumoasa, Maria Cantemir, fiica voievodului Dimitrie Cantemir care, pierzând tronul Moldovei în urma tratatului de la Prut, s-a refugiat împreuna cu familia la Sankt-Petersburg. Maria este însarcinata însa pierde copilul, spre marea dezamagire a tarului, si este parasita.

 Petru a schimbat legile de succesiune la tron dupa ce si-a ucis propriul fiu, Alexei, care se opunea reformelor si care servea pe post de catalizator al grupurilor antireformatoare.

Noua lege prevedea ca tarul îsi poate alege propriul succesor. Petru nu a reusit sa faca asta în propriul caz mai înainte de a muri în 1725. În deceniile care au urmat, lipsa unor legi clare de succesiune a lasat monarhia deschisa la intrigi, comploturi, lovituri de stat si contralovituri de stat.

 Începând din acel moment, factorul crucial al ocuparii tronului a devenit sprijinul acordat de trupele de elita care asigurau paza palatului imperial din St. Petersurg.

Petru pune în locul vechii Dume a boierilor un Consiliu de ministri restrâns, caruia îi adauga o Camera de justitie si înfiinteaza un Senat care are autoritate legislativa, judecatoreasca si executiva. Senatul se supune tarului. Înlesneste oamenilor din popor patrunderea în rândurile nobilimii. Prin ucazul din 16 ianuarie 1724, un soldat, chiar daca nu este de neam, poate ajunge ofiter, primind totodata rang de nobil, pe care-l vor mosteni urmasii sai.

 

Petru si Maria Cantemir
Petru si Maria Cantemir

Încurajeaza createrea animalelor, introduce rase noi de bovine, înfiinteaza cele dintâi herghelii, le arata taranilor cum sa secere grâul cu secera si nu cu cosorul. Datorita lui, industria rusa cunoaste un avânt neobisnuit.

Îi scuteste de serviciul la stat si de impozite pe cei ce construiesc fabrici si pe rudele acestora, le acorda împrumuturi fara dobânda, precum si privilegiul de a cumpara, începând din 1721, robi de la mosieri pentru a-i folosi în întreprinderile proprii.

Prin ucazul din 23 martie 1714, Petru schimba statutul familiilor aristocratice, prin care împiedica farâmitarea pamântului. Fiul sau fiica cea mai mare vor mosteni tot pamântul, ceilalti copii îsi vor împarti între ei bunurile mobile.

 În noaptea de 20 spre 21 ianuarie 1725, Petru se plânge de dureri cumplite, pricinuite de retentia de urina. Medicii nu au nici o îndoiala ca gangrena a cuprins colul vezicii urinare. A sosit clipa sa numeasca urmasul la tron. Totusi, tarul tace. La 28 ianuarie, la ora sase dimineata, la 53 de ani si dupa 43 de ani de domnie, Petru cel Mare îsi da sufletul.

Clanul puternic din jurul Ecaterinei citeste o proclamatie prin care Ecaterina I e numita împarateasa legitima a toate Rusiile. La 4 martie, dupa 5 saptamâni de la moartea tarului, timp în care trupul nu fusese acoperit de giulgiu si capacul nu fusese pus pe sicriu, Natasa, mezina, moare de varsat. Împarateasa hotaraste ca tatal si fiica sa fie îngropati în aceeasi zi. În strainatate, vestea mortii lui Petru este primita cu usurare.

In final, sa-i dam ultimul cuvant lui Voltaire: „Vazand ce a facut din Sankt Petersburg, sa ne inchipuim ce ar fi putut face din Paris. Ce ma uimeste cel mai tare este sansa minima pe care o va fi avut spita umana ca la Moscova sa se nasca un om precum tarul Petru. As fi putut paria un numar egal cu cel al oamenilor care au populat Rusia din toate timpurile, contra unuia singur, ca acest geniu atat de potrivnic tarii sale nu va fi oferit nici unui rus. Cu toate acestea, lucrul s-a implinit. A fost nevoie de un numar neinchipuit de mare de combinatii si de secole inainte ca natura sa-l faureasca pe cel care urma sa inventeze caruta… Azi, rusii nu mai sunt uimiti de progresele lor; in mai putin de 50 de ani, s-au familiarizat cu toate artele. Ai zice ca acestea sunt deja stravechi la ei in tara. Exista inca zone largi din Africa unde oamenii ar avea nevoie de un tar precum Petru: si el va veni, poate, in cateva milioane de ani, pentru ca totul vine prea tarziu.”

Bogdan

Per aspera ad astra