Generalul Rommel, legenda din spatele ”Vulpii desertului”

În perioada celui de Al Doilea Razboi Mondial, a existat un general german cu adevarat unic si special în rândul tuturor strategilor care au decis cursul acestei conflagratii.

A fost unul dintre cei mai respectati si apreciati lideri militari ai timpului sau. Feldmaresalul Erwin Rommel a avut un rol important în doua momente decisive ale conflagratiei: batalia de la El Alamein si debarcarea Aliatilor din Ziua Z.

A fost un adevarat geniu militar care putea oricând sa schimbe soarta razboiului. Constient de nebunia continuarii unui razboi deja pierdut de Germania nazista, Rommel si-a câstigat o binemeritata aura de erou, ca urmare a implicarii sale în atentatul cu bomba contra lui Hitler.

A plecat din aceasta viata asemenea unui samurai sobru peste care si-a grefat aura unui personaj legendar din mitologia germanica. Si, nu în ultimul rând, a primit botezul focului în luptele contra regatului României din perioada Primului Razboi Mondial.

Inginerul care a devenit general si ofiterul care s-a calit în România

Cel care avea sa fie cunoscut la apogeul carierei sale sub porecla admirativa de „Vulpea Desertului”, data de inamicii sai britanici, s-a nascut pe data de 15 noiembrie 1891 în localitatea Heidenheim an der Bretz, din landul Württemberg. Tatal sau a fost un profesor de scoala, iar mama sa era fiica unui fost guvernator al landului Württemberg.

Initial, tânarul Rommel vroia sa devina inginer, fiind atras de tehnica si tehnologii, dar norii Primului Razboi Mondial au facut ca viitorul general sa fie înrolat în armata pe data de 6 iulie 1910. Dupa doar trei luni, Rommel a fost promovat la rangul de caporal, iar dupa alte trei a devenit sergent.

În martie 1911 intra pe portile scolii de ofiteri din Danzig (orasul Gdansk de astazi). În perioada cât a fost elev al scolii de ofiteri si-a cunoscut sotia, pe Lucie Maria Mollin, cei doi casatorindu-se în anul 1916.

Din anul 1912 pâna la izbucnirea Primului Razboi Mondial, Erwin Rommel a primit sarcina de a se ocupa de un birou de recrutari din Weingarten.

Declansarea razboiului a dus la revelarea caracterului si personalitatii sale distincte, Rommel remarcându-se ca un ofiter foarte curajos care obisnuia sa îsi atace inamicul chiar daca sortii nu erau alaturi de el.

Spre exemplu, pe data de 2 august 1914, a fost ranit la un picior pe când ataca transeele franceze înarmat doar cu o baioneta, deoarece ramasese fara munitii.

Un an mai târziu, dupa ce s-a întors de pe frontul din Argonne, a fost decorat în premiera cu Crucea de Fier, Clasa I pentru bravura.

În anul 1916, a fost trimis pe frontul de est, în Carpatii Meridionali, unde a înfruntat trupele Armatei Române. Întors dupa misiunea militara din Regatul României, Rommel a fost decorat cu Ordinul pentru Merite Speciale, o distinctie acordata doar generalilor de armata, în conditiile în care el era pe atunci un simplu ofiter inferior.

Pe frontul din tara noastra, Rommel si-a demonstrat calitatile în cursul luptelor de pe Valea Jiului. A fost numit la comanda a sase companii de mitraliori care au învins mai multe unitati românesti, mult mai slab înarmate si echipate.

Cu Rommel în prima linie, germanii au spart frontul si au ocupat Regatul României. Unitatea condusa de el a luat parte la cucerirea Bucurestiului si a Craiovei.

Rommel avea sa cunoasca pentru prima data gustul amar al înfrângerii tot pe pamântul nostru. Unitatea sa avea sa fie înfrânta în Armagheddonul germanilor de la Oituz, Marasti, Marasesti. Îm urma încheierii Pacii de la Buftea-Bucuresti, Rommel a fost retras de pe frontul românesc si trimis sa lupte în Italia.

La finele razboiului, avea deja gradul de capitan si comanda un regiment de infanterie din Stuttgart. A ajuns instructor la Scoala de Infanterie din Dresda, unde a scris mai multe manuale importante de tactica si comanda, inclusiv valoroasa lucrare Infanterie greift an (Infanteria ataca).

În anul 1933, a fost promovat la gradul de maior si trimis la cazarmele din Goslar, unde a comandat un batalion de vânatori de munte. Cariera sa militara continua sa straluceasca pe cerul Wermacht-ului, astfel încât, în anul 1935, a devenit locotenent-colonel si a început sa predea la Academia Militara din Potsdam.

Calitatile sale militare, renumele câstigat pe câmpurile de lupta, tinuta si prestanta sa au atras atentia oportunistului Adolf Hitler, care cauta sa-si legitimizeze noua pozitie prin crearea unui anturaj de oameni capabili si respectati de poporul german.

Hitler dorea de fapt sa-l transforme pe Rommel într-o veriga vitala între Ministerul de Razboi si proaspata organizatie Hitlerjugend.

În aceasta noua pozitie, Rommel a fost însarcinat sa formeze un grup de intructori militari care sa se ocupe de pregatirea tinerilor din organizatie.

Achtung – Panzer! – Divizia Fantomelor Blindate

Promovat colonel în anul 1937, un an mai târziu devenea deja comandant al Academiei Militare din Wiener Neustadt. Între timp fusese numit sef al Führer-Begleit-Bataillon, un corp de elita destinat protectiei personale a lui Hitler.

În functia de comandat al acestei unitati, Rommel avea acces nelimitat în biroul Führerului, devenind în scurt timp unul dintre ofiterii sai favoriti. Pozitia i-a permis sa se împrieteneasca cu Joseph Goebbels, care i-a devenit admirator si s-a folosit ulterior de imaginea si succesele militare ale lui Rommel în cadrul uriasei sale masini de propaganda.

Începutul celui de-Al Doilea Razboi Mondial l-a gasit pe Rommel în pozitia de sef al escortei militare care l-a însotit pe Hitler pe frontul din Polonia.

Nerabdator sa ajunga pe front, Rommel i-a cerut lui Hitler comanda celei mai bune divizii de tancuri a Wermacht-ului, în ciuda faptului ca seful Personalului Militar îi respinsese anterior cererea pe motiv ca ambitiosul ofiter german nu avea experienta în comanda unei unitati de blindate.

Führerul i-a îndeplinit dorinta, iar Rommel a comandat Divizia 7 de Tancuri care avea sa fie apoi cunoscuta sub numele de Divizia Fantoma, cea mai faimoasa unitate de profil din istoria blindatelor pe câmpul de batalie.

Ajuns general maior, Rommel a învatat extrem de repede tainele unitatilor blindate. De fapt, geniul sau militar l-a facut sa obtina victorii pe banda, în ciuda lipsei sale de experienta. Fostul specialist în infanterie a devenit rapid un expert în blindate!

Parte din Corpul de Armata 15, comandat de generalul Hermann Horth, Divizia Fantomelor a fost trimisa în campania de invadare si cucerire a Frantei si Tarilor de Jos.

Imediat, Divizia 7 Blindate si-a demonstrat porecla de Divizie a Fantomelor pe baza vitezei, mobilitatii si elementului surpriza de care a dat dovada. Daca pâna atunci, tancurile erau niste vehicule greoaie care înaintau lent, tacticile revolutionare si bravura lui Rommel au facut ca legendara sa divizie sa scrie istorie în privinta utilitatii tancurilor pe front.

Rommel improviza si brava pe front, ignorând riscul unor atacuri din flancuri si bazându-se aproape exclusiv pe forta de soc a înaintarii sale si pe superioritatea tehnica a tancurilor germane.

În ciuda victoriilor sale numeroase, personalitatea sa a început sa trezeasca unele suspiciuni, deoarece prefera sa conduca operatiunile militare direct de pe linia frontului si sa ia decizii proprii în functie de situatie, ceea ce ducea la frecvente neîntelegeri cu cei din cartierele generale. Cu toate acestea, Rommel era de neoprit.

Pe data de 21 mai 1940, Divizia Fantoma zdrobea contraatacul britanicilor de la Arras si înainta cu viteza, ajungând la Lille la doar 6 zile de la încheierea bataliei. Rommel a primit si comanda Diviziei 5 Tancuri si a cucerit rapid orasul Lille, primind Crucea de Fier în Ordin de Cavaler, personal din mâna Führerului.

Înalta decoratie a stârnit rumoare si invidie în rândul celorlalti generali germani, care au considerat ca Rommel fusese supra-apreciat strict pe baza criteriilor subiective ale lui Hitler. Dupa ocuparea orasului Lille, Rommel a avansat pâna la Atlantic, unde a ajuns pe 10 iunie, înainte sa se îndrepte spre sudul Frantei.

Dupa capitularea acestei tari, generalul Hoth a laudat rezultatele lui Rommel, dar si-a exprimat îndoielile cu privire la judecata sa si capacitatea de a avea pe viitor comanda unui corp mai mare de armata.

Cu toate acestea, ca o recompensa pentru meritele sale din Franta, Rommel a primit comanda celebrului corp de armata care avea sa se numeasca Deutsches Afrikakorps (sau Afrika Korps, cum îl numeau englezii).

Episodul Afrika Korps

Sosit în Libia în februarie 1941, Rommel a primit ordinele de a mentine linia frontului si a contraataca daca situtia devenea favorabila. Aflat din punct de vedere tehnic si operational sub deciziile comandamentului militar italian – Comando Supremo -, Rommel nu a pregetat prea mult si a luat comanda si initiativa.

A început cu un atac de mica amploare asupra britanicilor, la El Agheila. Atacul a fost urmat de avansul unei divizii germane si doua italiene. Dupa respingerea britanicilor, Rommel a continuat ofensiva pentru a recuceri întreaga Cirenaica, ajungând astfel la Gazala pe data de 8 aprilie. A ignorat toate ordinele din Berlin si Roma, care-i cereau sa se opreasca, si a cucerit astfel portul Tobruk, obligându-i pe britanici sa se retraga în Egipt.

În Berlin, Franz Halder, un general iritat de succesul celui botezat cu respect „Vulpea Desertului” de catre britanicii uimiti de inteligenta tacticilor sale, vocifera ca „Rommel a înnebunit si trebuie adus urgent în Europa; în plus, nu mai trebuie sa primeasca munitii sau provizii”.

În aceste conditii, atacurile Aliatilor contra Tobrukului au ramas fara replica, iar oamenii lui Rommel sufereau din lipsa de munitii.

Dupa respinderea a doua atacuri britanice, Rommel a primit comanda Grupului de Blindate Afrika, care continea majoritatea tancurilor Axei din Continentul Negru. Cu toate acestea, în noiembrie 1941, Rommel a trebuit sa se retraga în urma Operatiunii Crusader, lansata de britanici.

Vulpea Desertului a reusit totusi un contraatac în ianuarie 1942, fortându-i pe britanici sa urgenteze pregatirile pentru apararea Gazalei.

A fortat printr-o miscare caracteristica gen Blitzkrieg, iar pe data de 26 mai a aceluiasi an, a dat o lovitura de proportii britanicilor, recucerind teritoriile si trimitându-i din nou în Egipt. În urma acestei manevre de succes, Rommel a fost promovat la rangul de feldmaresal.

În ciuda succeselor sale, masinaria de razboi germana începea sa scârtîie serios, proviziile au încetat sa fie trimise în Africa, iar Rommel a fost chemat în Europa, chiar înainte de ofensiva pe care o planuia la Alam Halfa.

Fortat sa se retraga în Tunisia, ca urmare a ordinelor Führerului, Rommel a fost prins între Corpul 8 de Armata Britanic si fortele anglo-americane care ajusesera în Africa prin intermediul Operatiunii Torch. Încoltita,Vulpea s-a dovedit un tigru periculos.

Cu toate ca a provocat mari pagube Corpului II al Armatei Americane în batalia de la Kasserine Pass, din februarie 1943, situatia sanatatii sale s-a înrautatit si pe data de 9 martie a parasit Africa.

Vulpea care s-a reabilitat

Întors în Germania, Rommel a primit urgent comanda trupelor din Grecia si Italia, dupa care a fost mutat în Franta la conducerea Grupului de Armate B. Cu misiunea de a securiza plajele Frantei împotriva asteptatei debarcari a Aliatilor, a lucrat inteligent la organizarea asa-numitului Plan al Zidului Atlanticului.

Cu toate ca intuitia sa geniala i-a spus ca Aliatii urmau sa debarce în Normandia, a trebuit sa cada de acord cu restul generalilor germani, care credeau ca Aliatii vor intra în Franta prin Calais.

Dupa Ziua Z, Rommel fost trimis în Normandia, unde a coordonat apararea germana din jurul orasului Caen. Brav si temerar, a ramas pe linia frontului pâna ce a fost grav ranit pe data de 17 iulie, când locatia Statului sau Major a fost puternic mitraliata si bombardata de avioanele Aliatilor.

În anul 1944, un grup de generali lucizi si realisti din Wermacht a decis ca nebunia declansata de Adolf Hitler trebuia oprita cu orice pret. Prin urmare, au întocmit un complot care viza asasinarea Führerului, fapt care ar fi grabit oprirea razboiului si ar fi oferit Germaniei o retragere cât mai onorabila în fata celorlalte natiuni agresate.

Generalii au reusit sa-l convinga pe Rommel sa li se alature. Acesta a acceptat sa-i întâlneasca în luna februarie 1944, dar Rommel sustinea o arestare si judecare a lui Hitler în locul unui asasinat. Cum Gestapo-ul a reusit sa descopere complotul, tentativa de asasinat a fost ratata, iar Hitler a fost înstiintat de participarea la complot a generalului sau favorit.

Datorita popularitatii lui Rommel, Hitler a vrut sa evite scandalul divulgarii implicarii Vulpii Desertului în atentat. Prin urmare, lui Rommel i s-a oferit optiunea de a alege între a se sinucide cu onoare, familia sa primind protectie, sau a aparea în fata Curtii Martiale, familia urmand sa fie persecutata.

Mormantul feldmaresalului

Acest genial militar de cariera a ales sinuciderea fara sa stea pe gânduri. Pe data de 14 octombrie 1944, martorii au declarat ca generalii Burgdorf si Maisel i-au înmânat ceremonios pilula cu cianura de potasiu, pe care Rommel a înghitit-o fara ezitare. Moartea sa a fost raportata poporului si soldatilor germani drept un nefericit si fatal atac de cord, iar Vulpea Desertului a avut parte de funeralii nationale pe masura serviciilor militare aduse statului german.

Dupa încheierea razboiului, Rommel a fost complet reabilitat. Combatantii din Afrika Korps nu au fost niciodata învinuiti de crime de razboi, Rommel a ajuns singurul general german din al Treilea Reich caruia i s-a dedicat un muzeu, iar în anul 1970 un vas distrugator de clasa Lutjen a fost numit Rommel în memoria celui care a fost, probabil, cel mai destoinic general german din Al Doilea Razboi Mondial

Bogdan

Per aspera ad astra