Misterele catedralelor gotice

 În toata lumea exista locuri care emana o energie extrem de puternica. Aflate pe vârfuri de munti, pe coline sau în paduri, în preajma unor arbori batrâni sau pe maluri de ape, ele au fost considerate, înca din urma cu mii de ani, drept surse magice de putere si sanatate.

Vechile temple pagâne erau întotdeauna înaltate pe locuri cu energie puternica. Au fost imitate de biserici. Mai ales catedralele gotice, înaltate în anii timpurii ai Evului Mediu, au în structura lor nuclee puternice de energie, adeseori stranie, legata mai repede de magie, decât de catolicism.

Întrebari fara raspuns

Nimeni nu se mira de lucrurile pe care le vede zi de zi, fiindca oamenii presupun existenta unei taine doar în ceea ce este neobisnuit si iesit din comun.

Cei ce viziteaza în prezent catedralele din Franta, de pilda, vad niste constructii gotice care ating perfectiunea prin dimensiunile lor incredibile si interioarele impre­sionante.

Spatiile dinlauntrul acestor gigantice case ale Domnului sunt încarcate de lumina si de spiritul altei lumi, dar si de o energie aparte, înaltatoare.

Ce efect coplesitor, greu de închipuit pentru noi, astazi, vor fi avut aceste cladiri asupra stramosilor nostri din Evul Mediu, care aveau pentru prima oara prilejul de a se întâni cu o asemenea maretie?

De constructorii catedralelor din Chartres, Reims, Rouen si Paris nu ne despart doar câteva secole, ci si cu­noasterea legaturilor mistice dintre acest stil arhi­tectonic si conceptia despre lume a traitorilor din acele timpuri.

Oa­re batrânele ziduri de piatra ocro­tesc, asa cum se spune, stravechi lacasuri de initiere spi­rituala? Au ele legatura cu piramidele egip­te­ne si cu templul lui Solomon?

În­tre­­bari fara raspuns. Misterul ar­tei gotice a ramas nedezlegat pâ­na în zilele noastre. Daca ori­gi­nile altor sti­luri care au dominat epoci ulte­rioare ale istoriei arte­lor, ca de pilda renasterea sau ba­rocul, pot fi identificate retro­spec­tiv si ur­ma­­rite cronologic, pentru aparitia ar­tei gotice este imposibila stabi­lirea cu exactitate a unor etape premergatoare.

A­cest stil arhitec­tural s-a ivit pe neasteptate în Fran­ta, prin anii 1130-1140, fara in­fluente anterioare. S-a dez­voltat in­dependent în ves­tul Europei, ajungând în doar câteva decenii la o în­flo­rire nebanuita.

Din negura vre­murilor ne parvin chiar si numele unor arhitecti, cum ar fi Villard de Honnecourt, cunoscut din documentele de santier ale catedralei din Reims (planuri si schite, datând din jurul anului 1230). Împreuna cu cioplitorii în piatra, dulgherii si sticlarii, acesti arhitecti au ridicat, în mai putin de un secol, peste optzeci de edificii grandioase în nordul Frantei.

Catedrala din Chartres – o capodopera într-un târgusor?

Celebrul labirint din catedrala din Chartres depune marturie despre credinta oamenilor din acele timpuri: murmurând rugaciuni si târându-se în genunchi, ei înaintau spre centrul labirintului, pe traseul care-l despartea în doua.

„Exista lacasuri unde adie spi­ri­tul”, spunea scri­itorul francez Maurice Barres, „locuri unde omul este patruns de o forta cu totul spe­ciala, unde i se deschid «or­ga­ne» de comunicare cu divinitatea. În ac­ceptia stramosilor nostri, omul nu se pu­tea socoti realmente deplin, decât din mo­mentul când traia o trezire spirituala. Iar aceasta trezire se petrecea gratie unor influente ne­stiute, în locuri deosebite, acolo unde au fost înal­tate temple, menhire, dolmene si, mai târziu, cate­drale”.

Fara îndoiala, constructorii necunoscuti ai cate­dra­lei din Chartres nu au avut intentia sa realizeze

Catedrala din Chartres
Catedrala din Chartres

o opera de arta atunci când au înaltat aceasta casa a Dom­nului, pe sesul întins ca-n palma din regiunea Beauce.

Dar de ce a fost ridicata o catedrala atât de impu­natoare tocmai pe o colina micuta, într-un târgusor ne­­însemnat ca Chartres?

Locul a fost o tinta de pele­rinaj înca din epo­ca precrestina, însa cu origini mai vechi decât istoria celtilor. Po­tri­vit legendei, zona ema­­­na o ener­gie neobisnuita si, cu mult înainte de Hris­­tos, un înger ar fi vestit druizilor ca va exista o fe­cioa­ra care va da nastere unui zeu.

Într-adevar, în apro­­­piere de Chartres, a fost desco­perita statuia unei femei, o sculptura antica purtând inscriptia latina „Virgini pariturae” („Fecioa­ra care va naste”).

În anul 1194, cons­tructia initia­la a ars pâna la te­melii, cu exceptia portalului vestic. Ulterior, biserica a fost re­cons­tru­ita, de asta data fiind însa orien­tata spre vest, lu­cru neo­bisnuit pen­tru cul­tul ca­to­lic, care im­pune ca bise­ri­cile sa fie îndrep­tate catre rasarit.

Ferestrele din care rasare soarele

Raportul dintre lungimea, lati­mea si înaltimea ca­tedralei din Chartres se bazeaza pe un prin­cipiu ramas ascuns gene­ratiilor ce s-au succedat, inclusiv noua, celor de astazi.

Ca si secretul fai­moa­selor vitralii, care rasfrâng, în­tr-un chip uluitor, razele soa­relui, de parca ar rasari continuu din ele, si a caror compozitie n-a putut fi nici descifrata si nici imi­tata.

Chartres este o catedrala gândita pen­tru un om cu simturile des­chise, capabil sa recepteze neincetat lumina, cu nuantele ei in­fi­nite, precum si sunetele care se adre­seaza sim­turilor sale, venind ca un zumzet, din cele mai dife­rite zone ale bisericii. Un soi de murmur bizar.

Piatra zidurilor evoca forta pamântului din locul acela, iar labirintul urias, desenat în pardoseala catedralei, îi su­ge­reaza pelerinului nenumaratele oco­lisuri si raspântii ale caii ce duce la Ierusalimul ce­resc, sim­bo­lizat de centrul labirintului. Cucerirea aces­tuia pen­tru crestinatate si apararea lui au fost mi­siunile autoasu­mate ale ordinului cavalerilor tem­pli­eri. S-ar putea, deci, ca tot ei sa fi inspirat, finantat si orga­nizat cons­truirea catedralei din Chartres.

La comanda cui s-au executat constructiile? Cine le-a platit?

Istoricii de arta afirma ca motorul care a propulsat ridicarea acestor edificii gigantice ar fi fost credinta. De­sigur, oamenii din Evul Mediu erau profund reli­giosi. Si totusi, au fost necesare si alte impulsuri pentru a crea cea mai ampla arcada gotica existenta în lume.

De unde au provenit cunostintele?

În epoca în­tu­necata a cruciadelor, a inchizitiei si a ereticilor arsi pe rug, au aparut, dintr-odata, în mod cu totul inex­pli­cabil, catedralele inundate de lumina, cu splendoarea lor nepotrivita pentru vremurile de atunci.

Majoritatea populatiei era saraca si nimeni nu mun­cea exclusiv pentru o rasplata divina. Colectele pelerinilor evlaviosi nu puteau aduce decât o contri­butie extrem de modesta la costurile cerute de cons­tru­irea unei asemenea catedrale.

Din partea ordinelor monahale bogate, a benedictinilor sau cistercienilor nu erau de asteptat donatii. Singura ipoteza este ca în cauza s-ar afla, într-adevar, misteriosii templieri, des­pre a caror bogatie legendara se povesteste si astazi. Sa fi elaborat ei o strategie geniala, care a permis desfasurarea atât de rapida, lesnicioasa si perfecta a lu­crarilor de constructie?

Daca raspunsul este afir­ma­tiv, cine i-a inspirat?

O alta ciudatenie a catedralei din Chartes o repre­zinta raritatea statuetelor sfinte a tablourilor cu sfinti si a crucifixurilor obligatorii în catedrale.

În schimb, decoratia lor abunda în monstrii si diavoli, plasati în exteriorul zidurilor bisericii, de-a lungul porticurilor si pe portaluri. Ca, de exemplu, renumitii gargui de la Notre-Dame din Paris, monstrii cu cap de animal, paznici neclintiti ai catedralei, ce par a fi în stare si astazi sa-i izgoneasca pe pacatosi.

Catedralele magice ale Angliei

Aproape toate catedralele si mânastirile din Anglia au fost ridicate pe „pamânt sfânt”, adica pe un loc de cult, folosit si respectat ca atare, înca din preistorie, de catre locuitorii regatului insu­lar.

Cei ce doresc sa viziteze astazi vechile biserici gasesc, cel mai adesea, numai ruine aflate în

Catedrala din Salisbury
Catedrala din Salisbury

mijlocul unor parcuri cazute în paragina. Printre putinele edificii care au rezistat actiunii distrugatoare a timpului se numara cate­dra­lele de la Salisbury (comitatul Wiltshire) din secolul XIII si St. David (Wales), a carei constructie a început în jurul anului 1180.

Confiscarea posesiunilor bisericesti si insti­tui­rea de noi impozite clericale – împreuna cu desfiin­tarea mânastirilor si persecutiile declansate împotriva preotilor si a calugarilor – s-au petrecut între anii 1536 si 1540, din ordinul regelui Henric VIII (1491-1547), care a gasit cu cale sa se opuna pu­ternicului papa Leon X, cel ce îl excomunicase pe reformatorul Martin Luther.

Mai târziu, când papa Clement VII a refuzat sa-i acorde monarhu­lui divortul de prima sa sotie, Catharina de Ara­gon, care n-a putut sa-i nasca un fiu, Henric s-a razvratit împotriva autoritatii papale, despartin­du-se de Roma si întemeindu-si propria biserica, pe care a numit-o „anglicana” si al carei conducator suprem a hotarât sa devina el însusi.

Fantome în casa Domnului

Tinutul din jurul înfloritorului oras Sarum, si­tuat pe râul Avon (în prezent apartine de Salisbury) are o istorie mai bogata decât orice alta re­giune a Marii Britanii.

Aici au trait oameni înca de acum 7.500 de ani. În secolul XIII s-a construit New Sarum (Noul Sarum), la trei kilometri distan­ta spre sud de orasul vechi. În centrul ambelor comu­nitati se afla o casa a Domnului. Catedrala veche se gasea într-un loc rece si umed, ba chiar si bântuit de fantome – potrivit marturiilor unor calugari, consem­nate în documente pastrate în arhive pâna în zilele noastre.

Legenda spune ca, dupa ce episcopul a decis sa se caute un amplasament adecvat pentru o noua cate­drala, un arcas a tras o sageata (exact ca în povestile cu Stefan cel Mare), urmând ca pe locul unde ea avea sa atinga pamântul, sa fie înaltat noul lacas de cult al orasului Sarum.

Sa­gea­ta a lovit o ca­pri­oara care, înainte de a muri, s-a târât pâna la o portiune de teren aflata în proprietatea bisericii.

Locuitorii din Old Sarum au dat ascultare episcopului lor si, lucrând fara întrerupere, între anii 1220 si 1258, au înaltat pe locul unde murise ca­prioara catedrala St. Mary, unul din­­­tre edificiile engleze care prezinta ca­racteristicile arhitecturii gotice tim­purii, în toata puritatea lor.

În jurul ca­tedralei a luat apoi fiinta New Sa­rum – si nu exista nicaieri în Anglia o ase­zare întocmita dupa un plan atât de ordonat si sis­tematic.

Lucrarile de constructie la casa Dom­nului, cu turnul ei înalt de 123 metri, au fost ex­trem de cos­tisitoare, iar finantarea lor a fost posibila numai da­to­rita ma­nu­facturilor textile din zona, pe atunci deo­sebit de prospere.

Catedrala St. David: loc de iradiere

Mai putin spectaculoasa, dar mai plina de enigme, este istoria cate­dra­lei St. David, ridicata în oraselul cu acelasi nume, socotit înca din Evul Mediu timpuriu ca fiind „ora­sul sfânt al velsilor”.

Catedrala Sfantul David
Catedrala Sfantul David

Aici si-a des­fasu­rat activitatea misionara si tot aici a murit sfântul lor national, St. Da­vid, care i-a convertit la cres­ti­nism pe locuitorii din sudul Tarii Galilor.

Constructia catedralei, în ve­ci­na­tatea careia se mai gasesc si azi menhire preisto­rice, a fost începuta pe la anul 1180 de catre episco­pul normand Peter de Leia, care dorea sa ofere ramasitelor pamântesti ale Sfântului David un lacas de odih­na vesnica, pe masura însemnatatii lor, ca expre­sie a recunostintei pur­tate de urmasi.

Vizitând catedralele din Salisbury si St. David, nu­­meroase persoane le simt ca pe niste locuri ce radiaza forta- o perceptie confirmata, de altfel, si de radiestezisti.

Sub fundatiile acestor cladiri – si în special în perimetrele unde sunt amplasate altarele si amvoanele – s-au descoperit cursuri de apa. Orien­ta­rea ambelor catedrale dupa liniile de forta nevazute ce strabat su­pra­fata globului, catre alte locuri cu în­carcatura mistica, precum Stone­henge, ca si situa­rea lor pe coline sau râuri, le amplifica puterea de atractie magica.

Porti catre lumea de dincolo

Se spune ca, între megalitii ase­zati în cerc, ener­gia se simte cel mai puternic dis-de-dimineata si la apusul soarelui, pentru ca în aceste momente ale zilei, se deschid portile ca­tre lumea de dincolo.

În schimb, se recomanda ca vi­zi­tarea catedralelor sa se faca pe la ora amiezii, atunci când soarele

labirintul catedralei din Chartres
Labirintul catedralei din Chartres

ajuns la zenit îsi trimite stralucirea prin sticla colorata a ferestrelor, cuprinzând nava centrala a bisericii, într-o aura de binecuvântare si pace.

„În astfel de locuri se întâmpla întotdeauna ceva cu noi”, observa filosoful german Klausbernd Vol­lmar, „deoarece în decursul timpului, s-a con­cen­trat acolo o energie benefica care ni se trans­mi­te noua, celor ce venim în contact cu ea”. Pen­tru Vollmar, ca­te­dralele, mânastirile, ruinele sacre, dar si ansamblurile de megaliti neolitici sunt niste „insule binefacatoare” si el îi sfatuieste pe cei ce merg sa le vada, sa se reculeaga mai întâi câteva momente, pentru „a deveni receptivi la iradierea lor me­di­tativa”.

Calugarul alb si calugarul negru

Vizitatorii bisericilor engleze au prilejul de a trai cu maxima intensitate magia locului, la solem­ni­tatile ecleziastice.

Asa, de pilda, slujba de Craciun de la catedrala din Norwich (comitatul Nor­folk) este pusa în scena asemenea unui spectacol de tea­tru medieval.

La miezul noptii, un calugar înves­mântat în alb si un altul purtând o rasa de cu­loare neagra, aprind primele lu­mânari în inte­riorul cu­fun­dat în întuneric al bise­ricii. Iar la sfârsitul serviciului divin, episcopul ridica deasupra capu­lui un disc aurit, ce reflecta o raza de lumina pe care o retrimite în nava centrala a bisericii. Mesa­jul este cât se poate de limpede: lumina s-a nas­cut înca o data pentru noi.

Fara nicio îndoiala, radacinile acestui obicei tre­­buie cautate departe în timp, într-o epoca pre­istorica, în care o populatie necunoscuta savârsea ritualuri ase­manatoare la solstitii, aseza blocuri de piatra în cerc si ridica movile funerare.

Formula As

Bogdan

Per aspera ad astra