Nimfele zeitatile erotice adorate in Antichitate

Nimfele erau considerate genii ale naturii, tinere si frumoase, care locuiau în grote, pe vârfuri de munte, în paduri si în ape si faceau parte, de cele mai multe ori, din alaiul unor zei.

Grecia antica a dat cele mai multe relatari despre nimfe, dar cultul semi-zeitatilor a ajuns si în tinuturile stramosilor nostri.

În mitologa româneasca roluri asemanatoare le erau date Sânzienelor, Ielelor si Rusaliilor.

O multime de legende izvorâte din mitologia antica au în prim-plan nimfele, divinitati populare despre care grecii credeau ca sunt fiice ale lui Zeus si ale zeitatilor apelor, însa cultul lor s-a raspândit dincolo de granitele Eladei.

Potrivit autorilor antici, numarul nimfelor era nesfârsit. Unele, numite menade, faceau parte din alaiul zeului Dionis, venerat de greci si de traci ca zeu al agriculturii, petrecerilor si betiei. Numele menadelor se traduce în „aiurite” sau exaltate, iar în reprezentarile artistice erau înfatisate în stare de extaz.

Menadele participau la orgii si la vânatori rituale, dezmembrând animale, barbati si copii. Atunci îmbracau piei de cerbi si purtau cununi de iedera si toiage, aratau legendele zeului Dionis.

Legendele nimfelor

Una dintre cele mai renumite mituri despre nimfe îl are în prim plan pe zeul Pan si pe nimfele pe care acesta le haituia. Una dintre ele a fost nimfa Syrinx din apele Arcadiei. Pan a întâlnit-o într-o zi în care se întorcea de la vânatoare.

A urmarit-o, pentru ca nimfa nu dorea sa accepte dragostea zeului cu o înfatisare ciudata, jumatate om si jumatate animal. Nimfa a reusit sa scape de Pan, refugiindu-se la surorile ei, care au transformat-o într-o trestie. Când vântul sufla prin stuf, producea o melodie jalnica. Pentru ca nu a putut-o identifica pe nimfa preschimbata, zeul a smuls un manunchi din stuf, l-a taiat în mai multe bucati si si-a confectionat un instrument muzical, caruia i-a dat numele iubitei sale Syrinx.

Echo, o alta nimfa din mitologia greaca, a fost vestita pentru muzica si dansurile ei, dar si pentru faptul ca dispretuia iubirea oricarui om. Echo l-a înfuriat pe Pan, iar acesta le-a ordonat apropiatilor sai sa o ucida, potrivit unor legende populare. Echo a fost spulberata, iar bucatile din ea au fost împrastiate pe tot pamântul.

Zeita Pamântului a primit bucatile din nimfa a carui voce se repeta în ultimele silabe. Exista numeroase variante ale povestii nimfei de la al carui nume provine cuvântul ecou. Una din ele spune ca Hera, sotia lui Zeus, a pedepsit-o pe Echo, luându-i glasul, lasând-o sa scoata numai sunete scurte.

O alta nimfa care a dat stârnit imaginaia autorilor antici a fost Galatea, care se îndragostise de un tânar pastor pe nume Acis, fermecata de cântecul lui. Un ciclop s-a razbunat pe tânar, zdrobindu-i trupul cu o stânca, iar unui alt zeu i s-a facut mila de nimfa care îsi plângea iubitului, si a transformat picaturile de sânge a lui Acis într-un râu care curge în mare.

Autorii antici au clasificat nimfele în mai multe categorii: oceanide (ale oceanelor), nereide (ale marilor) si naiade (ale râurilor si apelor dulci). Cele din urma erau recunoscute pentru frumusetea lor si dragostea pe care le-o purtau muritorilor, iar legendele spuneau ca daca râurile secau, nimfele care le patronau mureau.

Oreadele locuiau în munti si vai, iar driadele în paduri.

Mituri autohtone

În mitologia romaneasca, personificari asemanatoare nimfelor au fost dragaicele, sânzienele, ielele si rusaliile.

Dragaica este o divinitate protectoare a lanurilor inspicate de grâu si a femeilor maritate, sinonima cu Sânziana, Dârdaica, Împarateasa, Stapâna Surorilor, Regina Holdelor, Mireasa, afirma profesorul Ion Ghinoiu, în Dictionarul de Mitologie Româna (Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013).

„În obiceiurile, credintele si folclorul românesc, Dragaica pastreaza amintirea Marii zeite neolitice, divinitate lunara, echinoctiala si agrara, identificata cu Diana si Iuno în Panteonul roman si cu Hera si Artemis în Panteonul grec.

În ziua solstitiului de vara Dragaica ar umbla pe Pamânt sau ar pluti prin aer, se desfata, cânta si danseaza peste câmpuri si paduri împreuna cu alaiul sau nuptial.

Când i se nesocoteste însa ziua, Dragaica stârneste vârtejuri si vijelii, aduce grindina, ia oamenii pe sus si îi îmbolnaveste, lasa florile fara leac si miros”, informeaza autorul Dictionarului de Mitologie Româna.

Sânzienele, „nimfele stramosilor nostri”

Sanzienele sunt zeite fecioare care apar noaptea în cete, de obicei în numar fara sot. Ele ar fi zâne sfinte sau fecioare frumoase rapite de smei si tinute în palate ferecate, ascunse prin paduri neumblate de picior de om.

„În noaptea de Sânziene (23-24 iunie), în timp ce umbla pe Pamânt sau plutesc prin aer, cânta si danseaza, împart rod holdelor si femeilor casatorite, înmultesc pasarile si animalele, stropesc cu leac si miros florile, tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor, apara semanaturile de grindina si vijelii”, scrie acelasi profesor.

Ielele, duhurile rele ale românilor

Ielele (rusaliile) sunt reprezentari mitice feminine care apar noaptea, înainte de cântatul cocosilor, în perioada cuprinsa între Paste si Rusalii. Sunt spirite rebele ale mortilor care, dupa ce au parasit mormintele la soimari si au petrecut Pastele cu cei vii, refuza sa se mai întoarca în lacasele lor subpamântene.

Si ielele apar în cete, la fel ca sânzienele. „Locuinta lor s-ar afla prin codrii neumblati si neatinsi de topor si de picior de om, prin vazduh, pe câmpii, pe ostroave pustii, pe ape mari. Ele pot fi vazute pe timp de noapte, plutind si fâlfâind prin aer, pe la fântâni, prin pomi, pe sub stresinile caselor. Umbla însotite de lautari (fluierasi, cimpoieri), suna din clopotei, bat din tobe si trâmbite, joaca (hora, brâul etc.), întind mese pe iarba verde, beau, petrec”, scrie etnologul Ion Ghinoiu.

Despre rusalii, potrivit mitologiei populare, daca se întâmpla sa fie vazute sau auzite de cineva, acela nu trebuie sa se miste sau sa le vorbeasca.

„Pe unde joaca, pamântul ramâne ars si batatorit, iarba înnegreste sau înceteaza sa mai creasca. Rusaliile pedepsesc oamenii facatori de rele, pe cei care nu le respecta zilele, care dorm noaptea pe sub pomi sau care ies noaptea la fântâna sa aduca apa prin ridicarea acestora pe sus, în vârtejuri, prin pocire si slutite”, afirma autorul Dictionarului de mitologie româna.

Sursa: adev.ro

Bogdan

Per aspera ad astra