Batalia de la Termopile, legenda care a devenit istorie

Acum 2500 de ani se purtau razboaie între un imperiu cu o suprafata de 8 milioane de km2 si o Grecie divizata în mai multe orase-state. Parea o lupta pierduta din start de greci.

Un imperiu ce avea superioritate numerica putea sa nimiceasca civilizatia greaca, cu tot cu ideile si cultura acesteia.

Istoria ne învata, in multe cazuri, ca nu este asa. Batalia de la Termopile ne demonstreaza acest fapt.

Un grup de greci sub comanda regelui Leonidas si a spartanilor sai aveau sa înfrunte cea mai mare armata strânsa vreodata în antichitate. Batalia de la Termopile nu a fost totusi o batalie decisiva în razboaiele Greco-Persane, dar a scos la iveala idealul oamenilor de a se sacrifica în numele libertatii chiar cu 2200 de ani înainte de marile revolutii moderne . Cine au fost acesti greci care au rezistat si au  luptat cu curaj?

“Aceasta  este Sparta”

Înca de când a fost adus pe lume (anul 540 i.Hr.), ca orice spartan, pruncul avea sa aiba parte de o viata plina de probe . Pentru spartani, viata era o permanenta lupta pentru supravietuire.

Chiar din ziua nasterii sale, mama sa îi scalda trupul sau fraged într-un vas larg umplut cu vin pentru a vedea daca copilul era destul de puternic pentru a rezista unei vieti pline de provocari, cruzime si lupte.

Daca pruncul supravietuia acestei probe, era supus unei noi probe. Mama sa îl aducea în fata Gerousiei, un consiliu alcatuit din 30 de membri, dintre care majoritatea erau batrâni cu vârste de peste 60 de ani. Acestia îi inspectau trupul pruncului pentru a observa daca era firav sau deformat . Daca nu îndeplinea criteriile eugenice, pruncul ar fi fost aruncat în prapastia de pe muntele Taygetos . Însa acesta a fost un prunc norocos.

Pe acel prunc avea sa-l cheme Leonidas si avea sa traiasca într-o societate religioasa care punea accent pe instruire militara. Leonidas era însusi fiul regelui Spartei, Anaxandridas al II-lea care avea doua sotii. Prima sotie era stearpa. Eforii i-au permis regelui sa-si ia o a doua sotie fara a o alunga pe prima. Cea de-a doua nevasta a sa era descendenta a lui Chilon din Sparta (unul dintre cei Sapte Întelepti ai Greciei). Aceasta i-a nascut un fiu, Cleomenes. Prima sotie i-a oferit în cele din urma trei fii: Dorieus si gemenii Leonidas si Cleombrotus.

Agoge

Cum nu era considerat mostenitorul tronului, la sapte ani, Leonidas si-a început instruirea militara dura în cadrul sistemului Agoge pentru a deveni o masina de ucis. Antrenamentul era asa conceput pentru a-i disciplina, instrui si a le dezvolta tenacitatea fizica a baietilor spartani.

Leonidas, ca si multi alti baieti spartani, locuiau în  cazarmi  comune si erau hraniti strict cu cantitati necesare de alimente, nici pentru a fi înfometati, nici satui.

Baietii învatau sa se bata, sa fure pe ascuns, sa-si obtina hrana, dar totodata  erau învatati sa scrie, sa citeasca, sa cânte si sa danseze.

Erau pedepsiti sever daca nu vorbeau laconic (pe scurt) . Erau biciuiti frecvent la vârste fragede pentru a se obisnui cu durerea si pentru a fi caliti în lupte. Nu erau lasati sa vorbeasca mult, sa se plânga, sa critice.

Orice spartan trebuia sa îndeplineasca trei stagii pe parcursul instruirii: paides (de la 7 la 17 ani), paidiskoi (de la 17 la 19 ani) si hebontes (de la 20 la 29 de ani). Baietii traiau în grupuri-agelai sub coordonarea unui batrân si erau încurajati sa aiba loialitate crescuta fata de Syssitia (masa comuna).

De la 12 ani, baietii primeau câte o phoinikis, mantie rosie pentru a-si ascunde ranile. Îsi construiau singuri adaposturile si paturile pe care dormeau, fara unelte, doar cu mâinile goale. Erau obisnuiti sa îndure foamea caci le întarea rezistenta.

Leonidas avea ca multi alti baieti spartani un agoge-mentorul sau (un tânar necasatorit înaintat în vârsta) ce îi era un al doilea tata si un model pentru dezvoltare.

Cu acesta, nu cu o femeie, îsi pierduse fecioria (ca si multi alti spartani) caci era firesc atunci sa poarte relatii sexuale cu mentorul sau. Pederastia era practicata deseori în acele timpuri. Era esential ca orice adolescent sa lege o relatie speciala cu un un aristocrat batrân pentru a se forma ca cetatean liber.

Copii si adolescentii spartani erau supusi la diferite probe si antrenamente dure. Erau trimisi iarna în paduri si munti sa vâneze si sa lupte cu animale salbatice pentru a-si ascuti simturile, dormind sub cerul liber îmbracati sumar si fara încaltaminte, ori erau trimisi sa fure din piete fara a fi prinsi. 

Leonidas a înfruntat proba de supravietuire în afara orasului, prin salbaticie unde vâna pentru a se hrani si ucidea lupii si alte animale salbatice, folosindu-si abilitatile de lupta pentru a supravietui.

La 18 ani, Leonidas a devenit paidiskoi, student care putea activa în armata spartana. I se permitea accesul la Crypteia-politia secreta, care era instruita sa spioneze populatia producatoare-helotii.

Din 465 i.Hr., tinerii spartani erau trimisi sa ucida helotii vulnerabili . Helotii erau urmati în ierarhie de perioeci, ce nu erau cetateni spartani, dar erau oameni liberi.

Femeile erau si ele instruite sa lupte si sa aiba un fizic bun pentru a naste prunci sanatosi. Barbatii erau învatati sa lupte în falanga, sa se protejeze pe ei si pe camarazii lor cu hoplonul (scutul).

La 20 de ani, Leonidas, ca cetatean spartan, devenea membru în Syssitia-club al meselor comune, fiecare alcatuita din 15 membri care trebuiau sa învete cum sa relationeze reciproc si la care contribuiau financiar. Traia într-o cazarma si îsi continua antrenamentul pentru a ajunge hippeis.

Abia de la 30 de ani, Leonidas, ca si ceilalti spartanii, putea sa participe la viata politica, fie la alegeri, fie pentru a candida la functii publice. Spartanii detestau modelul democratic atenian. 

Ca orice spartan, era bagat în rezerva activa pâna la vârsta de 60 de ani, devenind homoioi (egal), traind un stil disciplinat de viata.

În privinta casatoriei, ca orice barbat spartan, Leonidas trebuia sa-si rapeasca viitoarea nevasta. Daca reusea sa o rapeasca, o ducea la el acasa, o tundea cheala si apoi o îmbraca într-o mantie zdrenturoasa si o lasa pe podea într-o camera întunecata. Nu trebuia sa fie beat, si nici impotent. Lua cina cu ea si apoi o ducea în pat pentru a zamisli un copil. Trebuia ca pe parcursul mariajului sa-si viziteze sotia în secret.

Multi barbati îsi împarteau nevestele cu musafiri si multi tineri necasatoriti puteau sa se culce cu nevestele altor barbati pentru a le purta pruncii.

Însa femeile spartane se bucurau de statut crescut, putere si respect si erau alfabetizate. Nu se casatoreau decât dupa vârsta de 20 de ani. Trebuiau sa se antreneze pentru a naste copii sanatosi. Purtau rochii comode (peplos) taiate în sus si pe lateral. Participau la Gymnopaedia goale alaturi de barbati.

Leonidas s-a casatorit cu Gorgo în 490 i.Hr., iar în anul 489 i.Hr., a devenit unul dintre cei doi regi ai Spartei dupa ce Cleomones a murit fara a oferi un urmas masculin la tron, iar Dorieus a fost ucis în Sicilia. Sparta era un oras-stat oligarhic condus de doi regi ereditari din familiile Agiad si Eurypontid, ambele pretinzând ca descind din Hercule. Regii aveau atributii religioase, juridice si militare.

Zorii razboiului                                       

Anul 481 i.Hr.: de la rasarit se ivesc calareti ce erau mesagerii din partea marelui rege-zeu Xerxes al Persiei. Mesagerii umblau pe meleagurile grecesti pentru a cere “pamânt” si “apa”- o forma de supunere în fata Imperiului Persan.

Atena si Sparta au refuzat si au decis ca trebuie sa formeze aliante si sa se apere. S-a desfasurat astfel Congresul de la Corint în toamna, în cadrul caruia s-a alcatuit o alianta de orase-state pentru a trimite trupe în punctele defensive.

Vestea traversarii Hellespontului de catre fortele lui Xerxes a socat întreaga lume greaca. Temistocle a sugerat o noua strategie: blocarea trecerii înguste de coasta Termopile (Portile de Foc – denumire data dupa izvoarele calde).

Hoplitii greci puteau astfel sa opreasca avansul persan. Totodata, au fost trimise corabii ateniene si ale celorlalte orase-state pentru a bloca strâmtoarea Artemisium. Dubla strategie a fost adoptata de congres. Între timp, iscoadele grecesti raportau ca armata persana înainta lent prin Tracia si Macedonia.

Ce ar trebui sa faca un rege?

În lunile august-septembrie ale anului 480 i.Hr., spartanii celebrau festivalul Carneia închinat lui Apollo Carneus (zeul recoltelor, oilor si vitelor) în cadrul caruia se desfasurau întreceri, sacrificii si ospaturi.

Orice activitate militara era interzisa de legea spartana, fiind si perioada în care se organizau Jocurile Olimpice si fiind instaurat armistitiul olimpic.

Leonidas era dispus ca la vârsta  sa de 60 de ani sa-i conduca pe spartani în lupta pentru a apara civilizatia greaca. A decis totusi sa-i consulte pe Efori (un consiliu alcatuit din 5 membri, alesi anual, ce aveau sarcini juridice) si Oracolul de la Delfi unde preotesele, aflate sub influenta gazelor toxice si drogurilor, dezvaluiau profetii. Eforii, în ciuda încapatânarii lor de a respecta religiozitatea si traditiile, vazând ca situatia e urgenta, i-au permis  lui Leonidas sa-si ia cu el garda de corp alcatuita din 300 de  hippeis si sa strânga cât mai multe trupe din alte orase-state. La spartani, hippeis erau unitati de infanterie echipate în armura.

De la Oracol Leonidas a primit o profetie care l-a îngrijorat:

“O, voi, oameni care locuiti pe strazile largi ale Lacedemoniei,

Sfintiti festivalul Carneia, sau

Orasul glorios va fi jefuit de catre fii lui Perseus

Ori întreg tinut Laconian

Va jeli pierderea unui rege, descendent al Marelui Hercule”

Leonidas s-a resemnat, convins fiind ca va avea parte de o moarte sigura, dar glorioasa.

La spartani conta ca luptatorii sa aiba parte de o moarte frumoasa si glorioasa. Leonidas a selectat soldatii care aveau sa-l acompanieze, luând cu el doar pe cei care aveau fii si lasându-i pe cei necasatoriti si fara copii acasa pentru a zamisli viitoarea generatie de luptatori spartani.

Leonidas si-a petrecut în taina o ultima noapte înainte de plecare, îmbarbatat fiind de nevasta sa, regina Gorgo. Aceasta l-a întrebat ce va face ea daca el nu se întoarce. Leonidas i-a raspuns ca va trebui sa se marite cu un alt barbat bun si sa faca copii.

Cu scut sau pe scut

A doua zi, la plecare, fara a spune adio iubitei lui sotii, caci în Sparta nu era loc de gingasie, regina Gorgo i-a înmânat personal hoplonul (scutul) lui Leonidas si  i-a spus “E tan e epitas” (Întoarce-te cu scut sau pe scut).

Doar spartanii adevarati puteau reveni în Sparta, fie victoriosi, cu scuturile în mâini, fie morti în glorie, transportati pe scuturi.

Spartanii dezonorati si lasi care au cutezat sa se retraga erau huliti si umiliti de populatia Spartei. Astfel, Leonidas si cei 300 de spartani, alaturi de alte trupe pe care le va strânge, au înaintat spre victorie sau moarte.

Cu forte ce cuprindeau 300 000 de trupe aduse din toate colturile Orientului, Xerxes conducea cea de-a doua invazie asupra Greciei. Armata persana era divizata în regimente de câte o mie, denumite hazarabam. 10 hazarabame alcatuiau o haivarabam-o divizie. Cea mai binecunoscuta divizie era cea a Nemuritorilor, garda personala a regelui. Cea mai mica unitate era cea alcatuita din 10 soldati-dathaba. 10 dathabe alcatuiau sataba-unitati de câte 100 de soldati.

Pentru martorii vremii, erau asa de multi încât pe  fiecare teritoriu pe care îl parcurgeau, secau lacurile, când marsaluiau, se cutremura pamântul, iar atunci când poposeau noaptea, de la departare, pe întuneric, li se vedeau mai multe focuri de tabara decât stelele vizibile de pe cer.

Mai toti soldatii purtau uniforme de diferite culori (galben, violet si albastru) ce le deosebeau. Erau echipati cu scuturi din lemn sau din trestii cu care puteau alcatui un zid de scuturi împotriva sagetilor. Purtau scuturi din rachite dreptunghiulare denumite spara, si erau înarmati cu sulite scurte. Erau instruiti sa conduca atacuri surpriza în lupte corp-la-corp cu sulite, topoare si sabii dar, în principiu, persii preferau sa lupte de la distanta cu arcuri cu sageti. Un singur sparabara haivarabarm alcatuit din 10 000 de arcasi putea  lansa 100000 de sageti într-un singur minut. Deseori, era utilizata cavaleria în batalii deschise pentru a hartui inamicul prin atacuri de tip “loveste si fugi”, lansând sageti si aruncând cu sulite din flancuri.

Nemuritorii erau echipati cu scuturi din rachita, cu sulite scurte, sabii si pumnale mari si cu arcuri. Purtau armuri din zale sub haine si tiare. Regimentul Nemuritorilor era urmat de o caravana de camile si catâri ce transportau proviziile, alaturi de concubinele si slujitorii lor.

Spartani, care este profesia voastra?

Spartanii erau echipati ca orice hoplit grec: chiton (tunica) sau exomis, himation (mantie), acoperitoare din bronz pentru picior, armura cu pectorali din bronz si coifuri de tip corintian. Purtau par lung si barba. Spartanii nu aveau alta obligatie decât sa lupte si sa se antreneze toata viata având în vedere ca productia era asigurata de heloti.

Erau echipati cu scuturi din lemn acoperite cu un  strat din bronz (abia din anul 420 i.Hr. era pictata  litera l-lambda de la Laconia) ce erau transmise din generatie în generatie. Grupati, puteau lupta în formatie asa-numita “falanga”.

Fiecare spartan aparat de camaradul sau îsi apara la rândul sau camaradul de lânga el. Luptau cu “dory”-sulita lunga sau cu sulite usoare pe care le aruncau spre inamici. Mai erau înarmati cu xiphos-arma secundara, o sabie de 30-45 cm, sau cu kopis-o sabie curbata din fier. Stiau sa boxeze.

Conform estimarilor, armata strânsa de Leonidas care avea sa se opuna fortelor celui mai mare imperiu de atunci era alcatuita din: 1000 de lacedaeomieni/perioeci, 300 de hopliti spartani, 500 de mantinei, 500 de tegeni, 1000 de arcadieni, 400 de corintieni, 200 de filieni si 80 de micenieni. Numarul fortelor peloponesiene se ridica astfel la 4000. Forte secundare din alte orase-state aveau sa i se alature lui Leonidas: 700 de thespieni, 1000 de malieni, 400 de thebani, 1000 focieni si 1000 de locrieni. Toti acestia erau gata sa lupte pâna la ultimul, fara a se gandi la retragere.

Batrânul rege-general spartan în vârsta de 60 de ani conducea astfel o armata de 7000 de soldati, dintre are doar 4000 erau peloponesieni si doar 300 dintre acestia fusesera antrenati de o viata sa lupte împotriva a 300 000 de persi.

Portile de foc

Cele doua pasaje erau aparate în fata  invaziei persane. Pasajul terestru, Termopile, era aparat de 7000 de greci în timp ce Artemisium era aparat de 271 de corabii.  Termopile era locul unde superioritatea numerica a persilor nu conta datorita reliefului dificil.

O falanga de hopliti putea opri înaintarea, fara riscul de a fi încercuita de cavaleria inamica. Dezavantajul era ca falanga nu putea sa efectueze un asalt spre infanteria usoara persana. 

Punctul slab al grecilor era trecatoarea  de capre prin munte, paralela cu pasajul Termopile de unde puteau fi încercuiti. Vestea buna era ca Xerxes înca nu stia de aceea trecatoare. De-a lungul pasajului erau diferite denivelari si stânci ce îngustau calea, precum si un mic  zid foceean.

”Vom lupta la umbra”

În zorii unei zile toride de 20 august/8 septembrie 480 i.Hr., Xerxes a trimis o iscoada pentru a-i observa pe greci. Iscoada a notat si i-a transmis ca grecii faceau exercitii de gimnastica si ca multi spartani îsi pieptanau parul lung. Xerxes, când a primit stirea, a banuit ca spartanii se pregateau sa moara barbateste. Demaratus, fost rege al Spartei  care a condus alaturi de Cleomenes si care a dezertat în 490 i.Hr., alaturându-se persilor, l-a avertizat pe rege ca îi va avea de înfruntat pe cei mai curajosi barbati din Grecia.

Xerxes era disperat. De patru zile spera ca grecii sa se retraga. În a cincea zi de la venirea persilor pe teritoriu grecesc, s-a gândit ca rezistenta greaca era de o nepasare si  obraznicie groasa. A ordonat trimiterea mezilor si cisienilor pentru a-i lua prizonieri. Însa zidul foceean ridicat de greci ce luptau umar la umar, scut la scut, într-un spatiu îngust avea sa compromita asaltul persan.

Calaretii mezi au grabit înaintarea si i-au atacat pe greci, dar au fost coplesiti de sulitele lungi ale hoplitilor, rezultând pierderi teribile.Nu puteau ataca din flancuri, nu-i puteau înconjura pe spartani datorita spatiului îngust. Erau  respinsi de scuturile largi ale grecilor si înjunghiati de sulitele lungi.

Arcasii lansau ploi de sageti asupra spartanilor, însa fara succes, caci scuturile lor pareau sa fie impenetrabile.

Era clar ca în ciuda superioritatii numerice, Xerxes avea mai putini luptatori decât spartanii. Incaierarea a continuat pe parcursul zilei. Mezii s-au retras în cele din urma din lupta. În locul lor au venit o divizie de persi “Nemuritori” condusa de Hydarnes. Fiecare “nemuritor” rapus era înlocuit rapid de altul.

Spartanii aveau sa le puna “numele” la încercare.

Din pacate pentru ei, Nemuritorii foloseau lanci mai scurte decât cele ale grecilor. Spartanii i-au biruit cu tehnicile lor superioare de lupta si s-au aratat abili. Un numar mare de “nemuritori“ au fost rapusi. Putini spartani au cazut în lupta. Din spatele falangei, aruncatori de sulite usoare si arcasi îi zapaceau pe atacatorii persi.

Spartanii au simulat o retragere ca apoi sa le dea lovitura finala si sa-i distruga pe legendarii “nemuritori”.

Pe parcursul acestor atacuri, se spune ca regele-zeu, Xerxes, care privea lupta, a tresarit de trei ori de pe tronul sau, simtind pe sira spinarii un usor fior omenesc. Spre seara, trupele persane s-au retras spre tabara lor.  

”Veniti si luati-le”

Pe regele zeu, nici un general subaltern nu cuteza sa-l contrazica, oricât de bun strateg ar fi. Poruncile regelui-zeu erau sacre si trebuiau îndeplinite. Nu conta ca armata persana, oricât de superioara numeric ar fi fost, era inferioara tehnic si calitativ în raport cu fortele grecesti. Nu conta ca relieful de la locul bataliei era foarte dezavantajos pentru fortele sale. Nu a vrut sa învete din greseala tatalui sau, regele Darius, care în urma cu 10 ani pierduse la Marathon, tot pentru ca nu a tinut cont de micile imperfectiuni, subestimând armata ateniana. 

Solii au venit la Leonidas si i-au cerut sapredea armele. Leonidas le-a raspuns: “Molon Labe” (Veniti si luati-le!).

În a doua zi, persii se gândeau cum sa gaseasca un punct slab al grecilor. Grecii erau organizati în detasamente dupa orasele de origine si duceau greul luptei în timp ce foceenii erau stationati pe munte pentru a pazi o trecatoare. Au continuat sa atace doar pentru a gusta din nou fierul grecesc si astfel s-au retras din nou în taberele lor.

Spartanii îi macelareau pe atacatori fara mila. Xerxes era confuz. Nu-i venea sa creada ca avea gândul de a se retrage sau suspenda campania. Zidul foceean, acompaniat de falanga greaca, era impenetrabil.

Un miracol se produce pentru el, in acea zi: în cortul sau, garzile îl aduc pe un anume localnic (probabil negustor sau pastor) pe nume Efialtes din Trachis, fiul lui Eurydemus din Malis, care avea un secret de împartasit  pentru o  rasplata bogata. I-a destainuit regelui trecatoarea secreta care avea sa-i aduca victoria. Regele Xerxes, bucuros fiind, i-a ordonat sa le arate soldatilor sai sub comanda lui Hydarnes si sa-i conduca personal noaptea spre trecatoarea de peste munte catre Termopile. Cararea ducea de la estul taberei persane de-a lungul crestei muntelui Anopaea prin spatele stâncilor care strajuiau trecatoarea. La un moment dat, cararea se bifurca, un drum ducând spre Focida si celalalt catre golful Malis la Alpenus, primul oras al Locriei.

”In seara asta vom cina în infern”

În zorii zilei, fortele persane i-au învaluit pe foceenii care aparau trecatoarea.

Foceenii i-au auzit cum paseau datorita fosnetelor frunzelor de stejar. Foceenii i-au auzit si s-au speriat. Persii au navalit peste ei cu o ploaie de sageti. Foceenii au fugit în graba spre creasta muntelui. Persii s-au gândit ca nu merita sa întârzie din cauza lor si au coborât rapid muntele.

Apoi, Efialtes  a fugit în Thessalia. Grecii de la Termopile au fost învaluiti. Leonidas a primit vestea de la iscoade cum ca persii marsaluiau pe dealurile din jur. A decis sa tina un consiliu de razboi.

Unii generali si ofiteri sustineau retragerea, ceilalti sustineau sa ramâna sa lupte. Chiar daca o parte din trupe au plecat spre casa, o parte dintre acestea au decis sa ramâna sub comanda lui Leonidas pâna la ultimul. Leonidas însusi a ordonat formarea unei ariegarde pentru a le permite celorlalte trupe sa se retraga, el preferând sa lupte cu onoare pâna la moarte si sa salveze 3000 de soldati. Si-a reamintit de profetia oracolului care spunea ca un mare rege spartan va pieri pentru a salva Sparta de barbari. Au ramas alaturi de el si spartani vreo 700 de thespieni si 400 de thebani.

La rasaritul soarelui, dupa ce a facut libatii, Xerxes a ordonat armatei înaintarea si coborârea de pe munte. Grecii condusi de Leonidas au ramas sa pazeasca pasajul. Persii se apropiau, iar grecii lui Leonidas s-au grupat la portiunea mai deschisa a pasajului.

Lupta finala s-a dat la defileu. Gramezi de soldati persi erau rapusi de falanga, în timp ce capeteniile îsi biciuiau escadroanele pentru a înainta. Multi persi au fost aruncati în mare de spartani. Un numar mare de persi au fost calcati în picioare de camarazii lor. S-a format o îmbulzeala de nedescris. Spartanii au rezistat cu vitejie pâna când sulitele lor s-au rupt si au început sa lupte cu sabii, apoi cu pumnii.

Leonidas a cazut în lupta cu curaj. Camarazii sai s-au batut cu persii pentru trupul sau. Lupta a fost înfioratoare si sângeroasa cu multe pierderi. Inclusiv Xerxes si-a pierdut doi frati si nepoti. 20 000 de persi au fost ucisi în cele trei zile de lupte.

În cele din urma, persii s-au deplasat înapoi, învaluindu-i în continuare, iar arcasii au lansat o ploaie de sageti care i-au rapus pe ultimii greci ramasi în viata. Corpul lacedomonian s-a purtat cu noblete, comportându-se ca într-o piesa de teatru. Sagetile persilor bloca lumina soarelui, spartanii spunand ca lupta la umbra.

”Caci aici, ascultând de legile ei, am cazut”

Spartanii, laolalta cu grecii rapusi, au fost îngropati în acel loc. O inscriptie a fost lasata acolo:

Aici si-au facut datoria 4000 de barbati din meleagul Pelops

Împotriva a 300 000 au stat cu curaj

A fost o onoare pentru toti.

Epitaful de Simonides a fost dedicat doar spartanilor:

“Du-te, strainule, si catre Sparta vesteste

Caci aici, ascultând de legile ei, am cazut ”

Grecii pierdusera o batalie, nu si razboiul. Un an mai târziu, 80 000 de spartani condusi de nepotul regelui cazut, Pausanias, aveau sa-i învinga pe cei 120 000 de persi la Plateea.

Spre deosebire de atenieni, spartanii n-au lasat nimic material în urma lor. Eroismul lor glorios de la Termopile si stilul lor de viata a ramas în memoria oamenilor. Batalia de la Termopile a fost o înfrângere pentru spartani, dar, pe termen lung, a fost o victorie pentru cei care lupta în numele libertatii.

sursa: historia

Bogdan

Per aspera ad astra