Akhnaton, faraonul care a creat prima religie monoteista a lumii

Cu peste 3.000 de ani în urma, în Egiptul dominat de sute de zei si zeite, un faraon a schimbat totul, punând bazele primei religii monoteiste din lume. A fost atât de controversat, încât dupa moarte urmasii sai au încercat sa stearga orice urma a existentei sale.

A fost oare un vizionar? Un tânar mai excentric? Sau poate doar un om chinuit de boli si halucinatii? Cert este ca acum Akhnaton este considerat una din cele mai interesante figuri din istorie.

În anul 1353 î.Hr., dupa moartea faraonului Amenhotep al III-lea, unul din fiii sai a devenit succesorul acestuia la tronul Egiptului, luându-si numele de Amenhotep al IV-lea.

La scurt timp dupa aceea, tânarul rege s-a casatorit cu Nefertiti, celebra pentru frumusetea ei, iar aceasta i-a devenit principala sotie si poate chiar asociata la tron, cred unii egiptologi. Împreuna, cei doi suverani au început o revolutie religioasa cum nu s-a mai întâmplat niciodata în istoria Egiptului.

Dupa doar 6 ani de domnie, faraonul si-a schimbat numele în Akhnaton („Cel binevoitor lui Aton”, n.r.) si a declarat ca exista un singur zeu, Aton, discul solar, considerat pâna atunci o divinitate minora, neînsemnata din panteonul egiptean.

Cultul altor zei a fost interzis, iar statuile si numele lor sterse de pe temple, în special numele zeului Amon, principala divinitate egipteana.

Mai mult, Akhnaton a parasit Teba, care era pe atunci capitala Egiptului, si s-a mutat în desert, unde a construit un nou oras, dedicat zeului sau, Aton. Noua capitala s-a numit Akhetaton („Orizontul lui Aton”), dupa cum explica egiptologul Dominic Montserrat.

Cum a luat nastere prima religie monoteista

Tânarul faraon a mostenit de la tatal sau un stat puternic, un imperiu care se întindea pâna în Sudan, iar în est dincolo de Siria. Anii de domnie ai tatalui sau adusesera Egiptului o rara perioada de prosperitate economica, pace si o dezvoltare fara precedent a artelor.

Akhnaton nu a fost însa prea interesat de aspectele administrative. Îl interesau doar noua religie, noul oras si noul stil artistic pe care îl promova, foarte ciudat si diferit de conventionalismul egiptean. Istoricii vorbesc despre acest nou stil ca despre o forma de realism sau naturalism în vechea arta egipteana.

Dupa cum se poate vedea în basoreliefurile si statuile perioadei Amarna (cum se numeste acum locul fostei sale capitale), faraonul si familia lui sunt înfatisati într-un mod straniu, ca si când trupurile si chipurile lor ar fi deformate. Faraonul Akhnaton, sub forma unui sfinx, venereaza discul solar, reprezentarea zeului Aton.    

În timp ce noua capitala a lui Akhnaton prospera si se umplea cu temple si opere de arta dedicate lui Aton, hititii atacau fostii aliati ai Egiptului.

Aproximativ 350 de tablete descoperite la Amarna prezinta corespondenta dintre faraon si supusii sai din Asia. Ele atesta ca în aceasta perioada hititii au atacat regatul vasal Mitanni, provocând de asemenea instabilitate si în Siria.

Desi orice alt faraon ar fi pornit probabil la razboi în aceste conditii, Akhnaton nu a luat nicio masura pentru a ajuta regatele care îi erau supuse.

Egiptologul James Allen precizeaza ca nu doar dezinteresul faraonului fata de campaniile militare este uimitor, ci si opozitia si ura lui evidenta fata de preoti, care fusesera întotdeauna o mare putere în stat.

Chiar din primul an al domniei sale, Akhnaton a construit un templu dedicat lui Aton exact în incinta marelui templu de la Karnak, care era închinat zeului suprem, Amon.

Mai mult, numele lui Amon si al sotiei sale, Mut, au fost sterse, iar apoi toate templele altor zei au fost închise, preotii ramânând efectiv pe drumuri, pentru ca vechile culte au fost declarate în afara legii. Proprietatile care apartinusera templelor si preotilor au trecut în subordinea faraonului, care era totodata si marele preot al lui Aton.

Prin urmare, unii istorici cred ca aceasta campanie iconoclasta a noului faraon nu a fost motivata neaparat de o credinta puternica, vizionara, ci de dorinta de a lua puterea si averile din mâinile preotilor, care au avut mereu o mare influenta în Egiptul antic.

Amploarea campaniei sale a fost fara precedent. Pe întregul teritoriu al imperiului egiptean, oamenii trimisi de faraon au sters numele vechilor zei din arhivele oficiale, de pe statui, obeliscuri si temple.

În ciuda acestui efort de a îndeparta politeismul si de a-i convinge pe oameni sa accepte noua religie, multi egipteni de rând nu au fost convinsi. La Amarna au fost descoperite figurine care îi înfatiseaza pe zeii Bes sau Thoth, dovada ca multi egipteni au continuat în secret vechiul cult, spune arheologul Barry Kemp.

Un detaliu interesant si semnificativ este ca foarte putini egipteni au urmat exemplul faraonului de a-si schimba numele pentru a-l onora pe zeul Aton. Un caz elocvent este Thutmose, sculptorul regal, care a realizat celebrul bust al reginei Nefertiti, aflat acum la un muzeu din Berlin. Numele artistului contine o referire la zeul Thoth si nu a fost modificat.

În timp ce curtenii traiau bine în noul oras al lui Akhanton, oamenii de rând sufereau de foame si de malnutritie. O cercetare recenta a demonstrat ca dieta acestor locuitori era bazata pe bere si pâine, iar osemintele lor arata semne clare ale malnutritiei.

Si rata mortalitatii la copii era foarte mare, chiar si pentru aceasta perioada istorica. Pe lânga asta, adultii erau probabil obligati sa munceasca pentru a construi noul oras, suferind fracturi si dezvoltând o boala a articulatiilor, provocata de cararea unor greutati. O noua dovada ca faraonul nu era foarte preocupat de bunastarea supusilor sai, precizeaza arheologul Anna Stevens.

Moartea „faraonului eretic”, cum este numit Akhnaton de unii egiptologi, ramâne înca învaluita în mister. El a murit în jurul anului 1335 î.Hr. si un alt faraon, celebrul Tutankhamon, fiul sau, i-a luat locul pe tronul Egiptului.

În timpul lui Tutankhamon (care se numise initial Tutankhaton), toti zeii renegati vor fi repusi în drepturi, la fel si preotii, iar orasul Orizontul lui Aton va fi parasit definitiv, devenind una cu desertul.

Nefertiti

Urmasii lui Akhnaton au încercat sa stearga din istorie orice dovada a domniei lui, distrugând inscriptiile cu numele sau.

Inscriptia se gaseste în templul de la Karnak: „Templele si orasele zeilor si zeitelor, de la Elefantina pâna în Delta, au decazut, iar altarele lor sunt în ruina, au fost acoperite de iarba…Zeii ignorau acest pamânt…”

Astfel, urmasii lui Akhnaton au restabilit vechea religie si orânduire sociala, declarând ca au readus echilibrul considerat divin si esential în vechea civilizatie egipteana.

Este posibil însa ca Tutankhamon sa fi fost de fapt o simpla marioneta în mâinile preotilor lui Amon, care au revenit la putere dupa moartea lui Akhnaton si au vrut sa se razbune în acest fel, cred unii egiptologi.

Cu toate acestea, ideile lui nu au fost uitate. Mai multi istorici cred ca Akhnaton, cu ciudata lui religie, a pus practic bazele monoteismului iudaic. Chiar si Sigmund Freud considera ca Moise a fost de fapt un adept al cultului lui Aton (numit acum Atonism).

Noua religie si noul stil artistic, dovada unei boli de care suferea faraonul?

Dar ce anume l-a determinat pe Akhnaton sa vina cu acest idei surprinzatoare, într-o civilizatie în care aproape nimeni nu contesta existenta zeilor venerati de mii de ani?

Poate a fost la mijloc încercarea de a gasi o metoda prin care sa înlature preotii, sa detina deci puterea absoluta, asa cum am precizat anterior. Este însa doar o teorie, una din multele care cauta sa explice fenomenul Atonismului.

Akhnaton si Nefertiti

O alta teorie vorbeste despre anumite boli de care ar fi suferit faraonul si care i-au provocat probabil halucinatii si viziuni mistice. În plus, astfel se poate explica si noul curent artistic, stilul Amarna, care a fost promovat numai în timpul domniei lui Akhnaton – o arta grotesca, ciudata, în care oamenii par diformi.

Unii experti cred ca nu este vorba de o simbolistica anume, ci de reprezentarea corecta, naturalista, a trasaturilor pe care le aveau Akhnaton si membrii familiei sale.

Mumia lui Tutankhamon si cea a lui Akhnaton sunt dovezile de care aveau nevoie egiptologii pentru a putea formula noi teorii în aceasta privinta.

Este posibil ca toti membrii familiei lui Akhnaton sa fi suferit de o boala genetica. Aceasta afectiune a determinat un fizic feminizat, cu sâni mai mari decât un mod normal la un barbat si solduri proeminente, caracteristici care se pot observa si în reprezentarile artistice ale epocii Amarna.

Chirurgul Hutan Ashrafian crede ca aceasta boala a determinat moartea prematura a urmasilor lui Akhanton: Tutankhamon, Semenkhare, Tutmes al IV-lea.

Mai mult, medicul crede ca afec?iunea le-a produs unor faraoni si viziuni mistice, putând explica astfel revolutia religioasa a lui Akhnaton.

Documentele istorice atesta ca „faraonul eretic”, dar si un urmas al sau, Tutmes al IV-lea, au avut viziuni de acest fel.

Ashrafian crede ca toti sufereau si de o forma de epilepsie. Daca aceste crize au loc în lobul temporal, bolnavii au halucinatii si experiente mistice, mai ales daca sunt expusi la soare.

De asemenea, lobul temporal este conectat la regiuni cerebrale implicate în eliberarea hormonilor, iar afectarea acestui lob poate duce la un dezechilibru în hormonii sexuali, explicând astfel si trasaturile mai feminine ale acestor faraoni.

Totusi, teoria nu poate fi demonstrata, pentru ca nu exista un test genetic prin care sa poata fi stabilit daca o persoana decedata a suferit de epilepsie.

Acestea nu sunt însa singurele probleme medicale de care suferise Akhnaton si rudele sale. El si Tutankhamon aveau craniile alungite, din cauza unei afectiuni numite dolicocefalie, provocata de o fuziune prematura a oaselor craniului.

De asemenea, cele doua mumii aveau buza de iepure, o usoara scolioza si maselele de minte incluse în gingii.

De altfel, aceste similitudini au ajutat echipa de egiptologi condusa de Zahi Hawass sa stabileasca identitatea mumiei numita initial KV55.

Testele au sugerat ca este de fapt tatal lui Tutankhamon, faraonul Akhnaton. Mumia fusese desfigurata, iar numele sters, în timpul campaniei de razbunare lansata imediat dupa moartea lui.

Cu toate acestea, timpul se pare ca a lucrat în avantajul „faraonului eretic”, povestea lui revine în atentia istoricilor, iar scriitorii au început sa transforme adevarul în legenda. Mika Waltari, în celebrul sau roman „Egipteanul”, vorbeste despre religia inventata de Akhnaton.

Dezbaterile privind viata acestui faraon nu se vor termina prea curând, astfel ca, spre deosebire de multi dintre urmasii sai care au vrut sa-l stearga din istorie, Akhnaton „va trai” în continuare, conform credintei vechilor egipteni, care spuneau ca o persoana traieste cât timp numele ei este mentionat si amintit.

  

Bogdan

Per aspera ad astra