Levitatia acustica. Cum putem deplasa obiecte cu ajutorul sunetului?

Oare cum o civilizatie pe care istoricii o presupun a fi primitiva ar fi fost capabila sa realizeze complexe arheologice de o frumusete inegalabila. Chiar si astazi, cu toata tehnologia pe care o avem la îndemâna, ar fi dificil spre imposibil sa realizam asemenea constructii. Ar dura ani de zile pâna sa te pregatesti în toate domeniile necesare si sa poti coordona eficient niste echipe.

Michael Pye si Kirsten Dalley în cartea „The Resonance Key” vorbesc despre conceptul folosirii sunetului pentru levitatie sau pentru a deplasa obiecte solide:

„În cuvinte simple, un levitator acustic nu este nimic altceva decât un fel de masina de rezonanta – o modalitate de a introduce doua frecvente sonore opuse cu unde sonore care interfereaza, creând astfel o zona de rezonanta care permite aparitia levitatiei. Teoretic, pentru a deplasa un obiect care leviteaza, pur si simplu schimbi sau alterezi cele doua unde sonore si faci modificarile aferente.”

Daca levitatia sonica este posibila pentru a misca obiecte mici, oare nu este posibila si pentru a misca obiecte mari? Nu exista dovezi, dar se pare ca exista martori oculari care sustin ca au participat la asemenea operatiuni.

Dr. Jarl si metoda de levitatie acustica tibetana

Henry Kjellson, un proiectant de avioane din Suedia, a povestit unui ziarist o istorioara extrem de bizara, iar ziaristul ar fi publicat-o într-o revista din Germania. Acest Henry Kjellson ar fi fost prieten bun si coleg cu un medic suedez care a ales sa fie cunoscut sub numele de dr. Jarl.

Potrivit istorisirii lui Kjellson, dr. Jarl s-a împrietenit cu un tânar student tibetan la Oxford. La un moment dat, dr. Jarl a fost platit de o societate din Anglia ca sa viziteze Egiptul. Prietenul sau tibetan, fostul student la Oxford, a aflat acest lucru – si a trimis un mesager sa-l gaseasca. Acest fost student la Oxford devenise membru în conducerea manastirii. Se pare ca dr. Jarl a primit permisiunea de a sta în Tibet, de a studia, pentru ca mai apoi sa poata face public ce gasise interesant acolo.

Acolo, dr. Jarl a putut vedea multe lucruri carora occidentalilor nu le este permis sa le vada. Cel mai mare secret dintre toate se pare ca a fost faptul ca „un câmp sonor vibratoriu condensat putea anula puterea gravitatiei„.

Dr. Jarl a fost condus pe o pajiste cu panta lina, ce era flancata la nord-vest de vârfuri de munti inalti. Unul dintre vârfurile de munte avea o terasa care ducea la o pestera, la o înaltime de 250 de metri. Tibetanii tocmai începusera construirea unui zid, format din uriase blocuri de piatra, deasupra acelei terase – dar nu exista nici un drum pâna acolo. Se putea ajunge doar urcând pe franghie. La o distanta de aproximativ 250 de metri de acel pisc se afla o placa slefuita din piatra ce avea în centru o scobitura rotunda. Placa avea o latime de aproximativ 1m, iar scobitura avea o adâncime de circa 15 cm. Apoi, un grup de iaci au tras un bloc urias de piatra în acea scobitura. Acel bloc de piatra era foarte mare – avea 1 metru înaltime si 1,5m lungime.

De aici intervine straniul.

Calugarii s-au asezat într-un arc de cerc (de 90 de grade) perfect, format din 13 tobe si sase trompete, toate îndreptate catre acel bloc de piatra. Toate tobele erau facute dintr-o folie de fier cu o grosime de 13mm, iar deasupra, în loc sa aiba timpanul din piele, aveau tot o folie de metal pe care calugarii o loveau cu bete acoperite cu piele. Partea de jos a tobelor era neacoperita.

Cele sapte trompete erau lungi de 3,12m, având deschiderile de 0,3m. Calugarii au masurat cu grija distanta de la stânca la acest sfert de cerc format din instrumente, si care a fost în final de aproximativ 63m.

Opt din cele 13 tobe aveau exact aceeasi marime ca si blocul de piatra – diametrul de 1m si lungimea de 1,5m. Patru dintre tobe erau ceva mai mici, dar aveau exact o treime din volumul tobei mari, adica un diametru de 0,7 m si înaltimea de 1m. O toba aditionala, care era si cea mai mica, avea diametrul de 0,2m si o înaltime de 0,3m – din nou, o proportie armonica perfecta. O toba mijlocie avea volumul a 41 de tobe mici, iar volumul unei tobe mari ar fi cuprins 125 de tobe mici.

Instrumentele au fost puse pe niste suporturi care le permiteau sa aibe o orientare exacta. Un numar de aproximativ doua sute de calugari s-au aliniat în siruri, de circa opt sau zece persoane, în spatele fiecaruia dintre cele nouasprezece instrumente. Se pare ca acesti calugari generau energie în mod constient, probabil printr-un fel de meditatie, iar acele instrumente erau o modalitate de a focaliza si concentra acea energie.

Când blocul de piatra a ajuns pe pozitie, calugarul din spatele tobei mici a dat semnalul de începere al concertului. Toba mica avea un ton foarte ascutit. Putea fi auzita chiar daca celelalte instrumente faceau un zgomot asurzitor.

Toti calugarii cântau si intonau o rugaciune, crescând gradat tempo-ul aelui zgomot incredibil. În primele patru minute nu s-a întâmplat nimic. Dar în timp ce ritmul tobelor si intensitatea sunetului cresteau, blocul masiv de piatra a început sa se miste si sa se clatine, iar apoi brusc, s-a ridicat în aer cu o viteza sporita, zburând pur si simplu spre directia platformei din fata deschiderii pesterii, la o înaltime de 250m. Dupa o ascensiune de trei minute, blocul a aterizat pe platforma.

În acest proces, unele pietre au crapat datorita intensitatii, iar calugarii le-au îndepartat. Cu toate acestea, ei au reusit sa transporte, cu ajutorul acestei metode, cinci sau sase blocuri de piatra pe ora.

Linauer

O demonstratie similara ar fi fost vazuta si în anii 1939, de catre un cineast australian cunoscut sub numele de Linauer, într-o zona izolata din nordul Tibetului.

Calugarii de acolo foloseau un fel de gong realizat din aliaje metalice diferite, având un centru moale din aur. Gongul era acompaniat de un instrument cu coarde de metal, care cânta singur, ca efect al vibratiilor gongului.

Sunetul acestor doua instrumente a fost directionat spre un ecran mare, care avea menirea de a amplifica sau de a dirija sunetul pentru deplasarea unor blocuri de piatra uriase.

Probabil fiecare gen de piatra are nevoie de un anumit sunet si de o anume frecventa. Fiecare tip de roca folosit în constructiile tuturor acestor megaliti, piramide si alte structuri gigantice îsi are propria rezonanta. Pamântul însusi are propriile lui frecvente de rezonanta. Cea mai cunoscuta dintre acestea este Rezonanta Schumann, de 7,83 hertzi.

Castelul de Coral

Unele legende spun ca metoda de levitatie cu ajutorul sunetului pentru a construi masive structuri de piatra ar fi fost întrebuintata la Homestead, Florida, loc în care se afla Castelul de Coral.

Castelul de Coral este opera lituanianului Edward Leedskanin. Constructia este efectiv un castel cu pietre imense urcate pe ziduri uriase, cu un obelisc imens de 28 de tone, cu o poarta cu balamale de 9 tone si cu ziduri constând în blocuri ce cântaresc fiecare câteva tone.

Leedskanin a început sa-si ridice castelul prin 1920. O parte din vecinii lui au sustinut ca l-au vazut pe Leedskanin transportând blocuri de coral cu camionul, dar nimeni nu l-a vazut vreodata ridicand aceste blocuri pentru a construi un castel.

Leedskanin spunea ca a aflat secretul constuirii piramidelor folosind parghii si scripeti obisnuiti. Pe de alta parte se zice ca era obsedat de magneti si de energiile Pamântului, iar unele dintre scrierile lui contin referiri la un „curent magnetic” si aluzii la capacitatea lui de a folosi levitatia pentru a misca obiecte.

Leedskanin avea o constitutie pipernicita, iar gândul ca a putut sa ridice blocurile de coral cu un fel de curent sau prin levitatie electromagnetica dainuieste pâna în zilele noastre.

Marea Piramida de la Gizeh

In cazul Marii piramide de la Gizeh, e posibil ca însusi câmpul energetic al Pamântului sa fie implicat.

Marea Piramida are ziduri interioare construite din granit roz, roca bine cunoscuta pentru proprietatile ei rezonante. Experimente acustice efectuate de ingineri în camerele superioare au pus în evidenta o frecventa de rezonanta de 121 hertzi, iar în interiorul cutiei de granit din camera, una de 117 hertzi.

Interactiunea dintre doua frecvente usor diferite creeaza o frecventa care aproape se potriveste cu cea a batailor inimii unui om. Multi vizitatori si cercetatori de la Piramida din Gizeh relateaza niste proprietati rezonatorii uimitoare, în special în Camera Regelui, care rezoneaza cu acordul lui Fa diez, si în Camera Cufar, care rezoneaza cu La, a treia minora a lui Fa diez.

Unii cercetatori cred ca aceasta „potrivire” de rezonanta creaza o energie pe baza de sunet, potrivita pentru vindecare.

Stonehenge

Si despre Stonehenge se spune ca ar avea proprietati rezonatoare.

Profesorul universitar Rupert Till crede ca pietrele verticale au fost special prelucrate cu scopul de a crea conditii acustice pentru amplificarea sunetelor din interiorul acelui ansamblu.

Scopul ar fi fost de a pune o persoana într-o stare de constiinta alternativa.

Arheologul Aaron Watson care s-a specializat în studiul monumentelor neolitice a emis o ipoteza proprie: „Constructorii monumentului stiau cum sa controleze miscarea sunetului.

Pietrele verticale amplifica frecventele înalte, cum ar fi cele ale vocii umane.

Sunetele de joasa frecventa, cum ar fi cele ale unei tobe reverbereaza pe pietre si pot fi auzite pe distante mari. Watson crede ca ansamblul a fost creat pentu a induce o „experienta dinamica multisenzoriala„.

Este foarte posibil ca acei constructori antici chiar sa fi înteles la adevarata sa valoare natura sunetului, a frecventelor, vibratiilor si rezonantelor. Sau poate au fost învatati de cineva sau de ceva…

Oricum, e imposibil ca din întâmplare, sa le iasa unor primitivi niste constructii bine finisate, cu proprietati rezonante si care sa mai fie aliniate si cu tot felul de stele sau evenimente astrologice precum solstitiile sau echinoctiile.

Piramida El Castillo

Piramida El Castillo de la Chichen-Itza din Mexic are si ea tot felul de proprietati acustice bizare.

Piramida El Castillo este o piramida în trepte, cu terase patrate si cu scari în trepte pe toate cele patru parti ale templului aflat în vârful ei.

Unii turisti de la El Castillo spun ca daca bati din palme vei obtine un sunet ciudat, care e foarte asemanator cu ciripitul pasarii Quetzal.

În 2003, dupa ce acest ecou straniu a atras suficient de multa atentie, patru cercetatori belgieni au mers acolo ca sa studieze problema stiintific.

Studiul rezultat a fost propus pentru numarul din decembrie 2004 al revistei „Journal of the Acoustical Society of America„.

Echipa, condusa de Nico F. Declercq si Joris Degrieck de la „Departamentul de Constructii si Productie Mecanica” al Universitatii din Ghent, Belgia, a efectuat un studiu teoretic al efectelor acustice speciale de pe scara lui El Castilo, unde s-a raportat legatura dintre pleznitul din palme si ciripit.

Cercetatorii intuisera ca ecoul-ciripit era produs de un fenomen numit ”împrastiere Bragg„.

Studiul a implicat comparatii cu sonograme, masuratori de frecvente ale diverselor sunete. A fost studiat si chiar si sunetul numit „efectul picaturii de ploaie„.

Acesta apare când oamenii urca scarile piramidei, iar încaltamintea produce sunete pulsate continând toate frecventele. Oamenii de stiinta au efectuat diverse experimente la fata locului, în diverse conditii meteorologice, pentru a testa relatia dintre viteza sunetului si variatiile de temperatura.

Experimentele au confirmat banuiala oamenilor de stiinta privind fenomenul de „împrastiere Bragg„.

În concluzie sunetul si rezonanta produc modificari în fiziologie si în mediu. E imposibil ca niste constructori primitivi sa fi nimerit pur si simplu aceste conexiuni.

Sunetul poate produce stari alternative ale constiintei, poate misca si levita obiecte uriase, poate determina stari de transa. Asa ca tot ce se poate e ca prelucrarea si finisarea blocurilor de piatra din misterioasele constructii sa fi fost facuta tot prin sunet.

Pichamarul NASA si nesul zburator

Oamenii de atunci nu aveau echipamente tehnologice avansate.

Daca ar fi avut, macar unul tot s-ar fi gasit îngropat pe undeva. Dar daca ei cunosteau puterea sunetului si o puteau manageria cu atâta finete, e clar ca tehnologia lor era cu mult mai tare decât ceea ce avem azi.

Cei de la NASA nu desconsidera concepte precum levitatia si pozitionarea sonica. Ei au studiat aceste legende si au creat un fel de pichamar sonic. Conform rezumatelor tehnice ale NASA de la 1 mai 2005, acestia au realizat un prototip la scara mica si chiar au facut cu el o demonstratie publica. Acest pichamar sonic foloseste vibratiile ultrasonice si sonore pentru a taia materialele.

Desi oamenii de stiinta au fost capabili sa foloseasca puterea sunetului pentru a levita mici obiecte, inclusiv insecte si pesti, de decenii, cercetatorii din Elvetia au facut un pas urias reusind sa asigure un control mai bun al miscarii de levitatie. Echipa lui Dimos Poulikakos, reprezentând ETH Zurich, Universitatea de Stiinta si Tehnologie din Elvetia, a efectuat o serie de experimente în aer, cum ar fi combinarea unor picaturi de apa sau solutii chimice si introducerea ADN-ului în celule. Ei au mai reusit sa faca un experiment destul de amuzant în care o granula de cafea instant se contopeste în zbor cu o picatura de apa pentru a crea un nes zburator.

Ei au levitat, de asemenea, o scobitoare din lemn în timp ce se rotea, deplasând-o înainte si înapoi. Undele de sunet exercita o presiune atunci când lovesc o suprafata, dar efectele sunt de obicei prea mici pentru a putea fi observate. Dar daca intensitatea este data la maximum un timp îndelungat, sunetul are capacitatea de a contracara efectele gravitatiei.

Progresul lui Poulikakos asupra levitatiei lipsita de miscare va fi probabil foarte util pentru industria farmaceutica. El le permite cercetatorilor sa amestece solutiile în aer, fara a mai exista potentialul de contaminare din cauza containerului. Inginerul mecanic Dimos Poulikakos a declarat ca va lansa în curând noi rezultate ce vor arata echipa sa mutând obiecte mult mai grele si mai dense, cum ar fi bilele de otel.

Posibil ca acei „primitivi” stramosi ai nostri stiau cum sa faca acelasi lucru fara ajutorul unei masinarii. Probabil ca descoperisera o reteta în care folosirea muzicii, a incantatiilor, a tobelor si o întelegere generala a câmpului electromagnetic al Pamântului si a rezonantelor erau îndeajuns ca sa le permita sa creeze cele mai bizare si durabile edificii de pe Pamânt.

Bogdan

Per aspera ad astra