Egiptul, un dar al Nilului. Mitologia egipteana rodul unei religii uimitoare
Datorita inundatiilor anuale si solului bogat in aluviuni, valea Nilului a fost leaganul uneia dintre cele mai vechi civilizatii din lume. Cele doua regate egiptene, Regatul de Sus (in sud) si Regatul de Jos (in nord) au fost rivale, fiind unite de Menes/Narmer, in jurul anului 3050 i.Hr.
Centralizarea regatului a intarit cultul faraonului, care avea sa ia proportii tot mai mari sub dinastiile urmatoare.
In afara unei structuri politice avansate, egiptenii antici au creat o religie uluitoare, incluzand un panteon complex, cu peste o mie de zei si zeite. Celor mai multi dintre acestia nu le stim numele, dar unii sunt cunoscuti datorita imaginilor care-i zugravesc, imnurilor care-i slavesc, farmecelor care-i invoca, precum si datorita miturilor in care li se povestesc ispravile.
Lumea zeilor si lumea oamenilor
Zeii Egiptului, ca si cei ai altor culturi, serveau scopurilor urmarite de populatiile care-i venerau, reflectandu-le astfel nevoile, dorintele si grijile. Unii vegheau asupra fertilitatii, a agriculturii sau a cresterii animalelor, care asigurau mijloacele de trai. Altii se ocupau de nevoile politice ale statului, fiind invocati pentru a apara granitele Egiptului sau pe faraon, ori usurau trecerea catre viata vesnica, de dupa moarte.
De obicei, un zeu avea mai multe atributii, unele putand sa se suprapuna cu ale altor zeitati. Chiar si actul creatiei era atribuit unor zei diferiti, caci fiecare centru important de cult avea o teorie anume despre geneza. In momentul actual, aceasta situatie ar fi considerata ca terenul cel mai propice pentru confuzii teologice, dar pentru egipteni multiplicitatea sau redundanta zeilor era producatoare de semnificatii. Ea era o incercare de a exprima perceptia lor despre subtilitatea si complexitatea lumii in care traiau.
Inca de la sfarsitul mileniului IV i.Hr., in arta egipteana aparusera precursorii zeilor care vor deveni ulterior faimosi, reprezentati in figurine sculptate in lemn sau in fildes, ori modelate din lut. Fini observatori ai naturii, egiptenii au infatisat initial divinitatile sub forma de animale, adaptandu-le ulterior la corpul uman ca expresie a sacralitatii lor. Desi asemenea forme, in care uneori se imbinau trasaturile umane cu cele animale, ar putea parea primitive, ele nu trebuie considerate ad litteram.
Puterea unui zeu se putea manifesta intr-un animal sacru, cum era cazul taurului Apis, al lui Osiris, sau intr-o statuie de cult, faurita din aur si pietre pretioase, insa nici animalul, nici statuia nu erau de fapt zeul. Asemenea lucruri erau expresii concrete ale unor semnificatii mai complexe. Zeii erau descrisi ca ”misteriosi”, adevarata lor natura nefiind inteligibila oamenilor. Totusi, zeii egipteni aveau aceleasi defecte ca oamenii. Ei puteau fi lacomi, dedati placerilor ori bolnaviciosi. Puteau sa imbatraneasca sau sa moara. Numai ca nimic din toate acestea nu-i impiedica sa controleze fiecare aspect din viata Egiptului.
Egiptenii isi imaginau ca traiesc intr-un univers centrat in jurul Nilului, care nu curgea pe un glob rotund, ci pe un pamant plat.
Deasupra pamantului se inalta regatul apelor ceresti, iar sub el era infernul. Toate aceste lumi erau inconjurate de apele care precedasera creatia, o stare primordiala personificata de Nun, tatal zeilor. Geografia pamantului, a cerului si a lumii subpamantene era cunoscuta, dar nici macar zeii nu stiau pana unde se intinde nesfarsitul, intunecatul si nemiscatul Nun. Egiptenii stiau multe despre dualitatea universului, compus din perechi de elemente opuse ori complementare. Conceptul de dualitate era incarnat de zeii Seth si Horus, care se luptau pentru suprematia asupra pamantului. Daca Seth era protectorul Egiptului de Sus, inclusiv al desertului si al triburilor nomade, Horus era protectorul Egiptului de Jos, care cunoscuse o dezvoltare urbana mult mai mare si unde inflorea cultul faraonului. Astfel cei doi zei personificau unul haosul (Seth) iar celalat ordinea (Horus).
De la unificare lui Menes (Narmer), societatea egipteana era foarte stratificata, faraonul aflandu-se in varful ei, ca mediator intre supusii sai si zei. Urma aparatul administrativ, incluzand nobili si alti oficiali, care ocupau diferite pozitii administrative, de diferite grade de importanta, precum si preotimea.
Sub clasele conducatoare se afla majoritatea covarsitoare a populatiei Egiptului. Oamenii trudeau din greu, lucrand pamantul, traind din pescuit, practicand diferite mestesuguri sau ca muncitori. Datorita guvernarii centralizate, faraonul putea sa mobilizeze taranii intr-un numar de neimaginat inainte. Avand la dispozitie mii de brate de munca, faraonii Regatului Vechi (2687-2191 i.Chr) au comandat constructia unor monumente imense de piatra, piramidele, care simbolizeaza si astazi culmea civilizatiei egiptene. Faraonii din aceasta perioada au construit temple inchinate zeilor pe tot cuprinsul tarii.
In ultima perioada a Regatului Vechi , templelor le-au fost acordate mari suprafete de pamant, pentru a avea din ce sa-si asigure resursele de trai, precum si tarani serbi, care sa le lucreze. Detinand atata bogatie, ce apartinuse anterior faraonului, nobilii si preotii au devenit din ce in ce mai puternici. Aceasta schimbare mica, dar importanta a balantei de putere nu a avut mare insemnatate pentru traiul zilnic al majoritatii egiptenilor. Totusi, perioada (2190-2061 i.Chr) care a urmat Regatului Vechi a marcat si faptul ca faraonul nu mai detinea controlul exclusiv asupra altui aspect esential al culturii egiptene, care avea un impact imens asupra vietii lor de dupa moarte:si alte clase sociale au inceput sa aiba acces la practicile magice funerare, rezervate inainte doar faraonilor. Acum toti egiptenii puteau spera sa participe la mitul lui Osiris, zeul mortii.
Aveau sa se petreaca insa si alte schimbari. Prin 2061 i.Hr, o dinastie din Teba, din Egiptul de Sus, a ajuns sa detina puterea asupra intregii tari. Zeul teban cu cap de soim al razboiului, Montu, a devenit un zeu national important. Dar curand, un alt zeu venerat la Teba, Amon, l-a eclipsat in importanta. Iar cand o alta dinastie tebana a eliberat Egiptul de sub un secol de ocupatie umilitoare a strainilor hicsosi (1664-1555 i.Hr), locul lui Amon in fruntea pateonului egiptean era asigurat. Asa cum demonstreaza aceste exemple, preeminenta unor zei sau a altora-asa cum erau considerati si infatisati-a fost, ca si soarta faraonilor, modelata de 3000 de ani de istorie.
Faraonul trebuia sa-si apere continuu pozitia de ”fiu al zeilor” impotriva preotimii, mai ales a puternicilor preotii ai lui Amon de la Teba. Multe schimbari in importanta unor zei sau a altora, in special a cultului lui Aton, sub faraonul Akhenaton, sunt considerate rezultatul direct al luptelor pentru putere dintre faraon si preoti.
De-a lungul istoriei Egiptului, religia oficiala s-a celebrat mai ales in temple. In cadrul lor, basoreliefuri si grupuri statuare il infatisau pe faraon facand ofrande zeilor, caci era unicul intermediar intre oameni si divinitati. De fapt templele forfoteau de preoti, care, actionand in numele faraonului, se ocupau de intretinerea obiectelor de cult, indeplineau ritualuri cotidiene si supravegheau atelierele, fermele, barcile, corabiile si celelalte bunuri detinute de temple.
In sanctuarul fiecarui templu se afla o statuie (ka sau dublu) a zeului, din materiale pretioase, cum ar fi aur sau lapislazuli. Egiptenii credeau ca zeii lor, desi de natura divina, aveau nevoie de ingrijiri, ca orice fiinta vie. Cea mai mare parte a ritualurilor cotidiene consta, de aceea, in a se ocupa de nevoile lor. In fiecare zi, preotii desigilau usa sanctuarului, punand mancare inauntru, apoi sigilau iar usa, pana in dimineata urmatoare. Innoirea ofrandelor il multumea pe zeu, de la care oamenii se asteptau ca, in schimb, sa mentina ordinea in univers. Aceste ritualuri erau private, la ele participand numai preotii. Statuia era scoasa periodic din sanctuar si purtata in procesiuni sarbatoresti.
Birocratia nu impiedica relatiile dintre egiptenii obisnuiti si zeii lor. Desi nu participau la ritualurile zilnice din templu, barbatii si femeile se infatisau onorand zeii. Ei aduceau ofrande votive in temple. De la figurine din lut, care puteau fi cumparate din atelierele templelor, pana la flori, aceste daruri erau oferite in schimbul favorurilor pe care oamenii le asteptau de la zei, de exemplu copii, sanatate ori succes la procese.
Unii preoti, actionand ca vrajitori, indeplineau anumite ritualuri spre beneficiul indivizilor. Medicii erau si ei tot preoti, iar magia era un element important al artelor medicale din Egiptul antic.
Indiferent daca erau facute in scopuri oficiale sau personale, ritualurile reflectau de obicei anumite parti din miturile zeilor ale caror puteri erau invocate. In timpul curatarii zilnice, statuia zeului era asezata pe nisip, acesta simbolizand primul pamant, iesit din apele primordiale ale lui Nun in clipa creatiei. Apa turnata peste statuia zeului Horus copil ajuta la vindecarea muscaturilor de sarpe, caci Isis, mama lui Horus, il aparase de primejdiile din mlastini. La funeralii, bocitoarele insoteau defunctul la fel ca zeitele Isis si Nephthis, care il plansesera pe zeul ucis Osiris. Pentru egipteni, mitologia nu era doar o colectie de povesti despre zei, ci o forta activa in viata lor.
Marele mister al piramidelor
Piramidele egiptene, construite ca morminte pentru faraoni, sunt acum emblema unei intregi culturi. Daca ne gandim la enorma cantitate de munca si de resurse care au servit la crearea lor, trebuie sa ne intrebam: de ce?Forma piramidelor aminteste de pamantul iesit la inceput din apele primordiale, in timpul genezei. Un complex de temple dedicate faraonului defunct inconjura fiecare piramida, caci,atunci cand murea, el devenea zeu, alaturandu-se lui Osiris si lui Ra.
Orientata atent catre nord, piramida si templul ei usurau calatoria sufletului spre ceruri, pentru a ajunge la ”stelele nepieritoare”, cum numeau egiptenii stelele din jurul polului ceresc.
Iata cum mitologia egipteana ne-a purtat intr-o calatorie prin istoria antica a Egiptului. Este una din cele mai interesante cosmogonii, iar spiritualitatea poporului egiptean este un subiect viu, care inca nu si-a aratat toate ”ascunzisurile”.
