Gradinile suspendate ale Semiramidei au fost construite de catre regele Nabucodonosor pentru alinarea nostalgiei sotiei sale Amitys. Spre marele nostru regret aceasta minune nu s-a pastrat pana in zilele noastre. Au ramas doar relatarile contemporanilor.
Legenda
Potrivit unei legende, Gradinile suspendate ale Semiramidei au fost construite de catre regele Nabucodonosor (605-562 i.Chr) la rugamintea sotiei sale Amitys sau Amuhea. Ea era coplesita de tristete, din pricina peisajului monoton al Babilonului. Afland acestea, regele a poruncit sa fie construita o gradina pentru a o bucura pe regina, in timpul indelungatelor sale absente.
Descrierea
Istoricul Diodor din Sicilia afirma ca aceste gradini se intindeau pe o suprafata de 15.000 de metri patrati, fiind dispuse pe patru nivele, cu inaltimea totala de 77 metri. Fiecare nivel a fost construit pe placi de piatra, care erau acoperite cu smoala, mortar si ipsos. Deasupra se asezau foi de plumb, peste care era pus un strat de sol, cu o grosime suficienta pentru a planta flori si arbori. Intre terasele construite pe coloane erau ridicate scari de acces. Sub ele erau amenajate camere racoroase, destinate familiei regale. In gradini cresteau arbori si plante de toate felurile si speciile.
Apele Eufratului irigau aceasta adevarata gradina botanica printr-un sistem foarte sofisticat. Se presupune ca apa ajungea pana pe terasa superioara, de unde curgea in cascade si mici raulete, care mentineau solul umed.
Soarta ulterioara a reginei nu se cunoaste.
Gradinile suspendate ale Semiramidei poarta numele reginei Asiriei. Semiramida a trait cu mult timp inaintea construirii gradinilor. Se presupune ca ea a avut ideea acestui proiect.
Legenda spune ca Semiramida i-a cerut unui rege asirian, ca rasplata pentru dragostea ei, permisiunea sa conduca tara, timp de trei zile. Primind acordul, ea a poruncit ca regele sa fie omorat. Acest ordin a fost indeplinit imediat. Asa a devenit regina Asiriei. Ea a dus numeroase razboaie cu vecinii. La sfarsitul vietii s-a transformat in porumbita si a zburat din palat.
Nu se stie de ce numele si legenda ei s-au contopit cu gradinile suspendate.
Timpul a distrus minunea lumii
Dupa moartea lui Nabucodonosor, Babilonul a fost cucerit de persani, iar apoi de catre ostile lui Alexandru Macedon. Renumitul comandant a dorit sa transforme acest oras in capitala imperiului sau, dar s-a imbolnavit si a murit subit. Dupa moartea sa, Babilonul a intrat intr-o perioada de declin. Palatul a inceput sa cedeze in fata timpului, vantul si apele revarsate ale Eufratului distrugand orasul. Fundatiile coloanelor au fost si ele distruse, iar terasele gradinii s-au prabusit.
Numai datorita cercetarilor arheologice si scrierilor istoricilor Greciei antice a devenit posibila cunoasterea istoriei Turnului Babel si Gradinilor suspendate ale Semiramidei.
Primele investigatii moderne au fost intreprinse de o misiune franceza, condusa de Fulgence Fresnel in anii 1852-1855. Sapaturile arheologice, efectuate in colina El Kasr, au dus la decoperirea ruinelor marelui palat al lui Nabucodonosor. In partea de nord-est a palatului s-au pus in evidenta fundatiile acestei constructii. S-a descoperit si un coridor central, care are pe ambele laturi cate sapte camere, corespunzand, in general, cu descriere lui Diodor din Sicilia.
Pe terenul vechiului Babilon este astazi un desert, aproape total lipsit de vegetatie. Terasele gradinilor au disparut de multa vreme, in locul splendorii de altadata, ramanand o urma de tristete.
In varful unei coline mai exista un arbore secular, considerat de unii nostalgici ca fiind o ramasita din Gradinile suspendate ale Semiramidei.