Mostenirea cretana
Mitologia greaca este rezultatul unui remarcabil proces de aculturatie care a inceput in anul 2100 i.Chr, cand a avut loc prima migratie a populatiilor vorbitoare de greaca din Balcani catre Mediterana.
Se pare ca limba, religia si cultura acestor populatii isi aveau radacinile in traditia indoeuropeana. Grecii si-au adaptat credintele si modul de viata la mediul in care au intrat.
Imperiul ”minoic” din Creta, numit astfel de la regele mitic Minos si avand legaturi comerciale pana in Egipt, Asia Mica sau Peninsula Balcanica, a reprezentat primul contact al grecilor cu civilizatiile Mediteranei.
Nou-veniti in Creta, grecii devin martorii credintelor si obiceiurilor minoice, cum ar fi cultul taurului si saritura peste taur, o intrecere sportiva in care baietii isi demonstrau curajul sarind peste coarnele unor juncani care atacau.
Asemenea spectacole ar fi putut inspira legende precum Tezeu si Minotaurul. Grecii au aflat si despre numeroasele culte ale zeitelor din aceasta mare si pasnica civilizatie insulara.
Intrand in contact cu celelalte insule si populatii din sfera de influenta a Cretei, ei au inceput sa integreze aceste traditii religioase in propiile credinte.
Locuitorii Cretei nu erau vorbitori de limba greaca, dar in cateva secole au adoptat-o in actele oficiale: un alfabet hibrid, pe care oamenii de stiinta il numesc Linear B, folosea literele minoice pentru a consemna nume si obiecte in noua limba.
Mai tarziu,cand popoarele vorbitoare de greaca vor infiinta regate pe continent, civilizatia minoica va intra in declin. Locul ei este luat de noua si mult mai agresiva civilizatie miceniana.
In Pelopones se construiesc orase asezate pe inaltimi, palate, mausolee, cu ziduri de aparare foarte inalte, din pietre atat de mari, incat peste secole urmasii acestor popoare vor crede ca au fost construite de giganti sau de zei.
Epoca intunecata
Pe la 1200 i.Chr, tot vestul bazinului mediteraneean este zguduit de o serie de catastrofe: orasul-port Troia, situat in nord-vestul Asiei Mici, este mistuit de un incendiu, iar imperiile hititilor si fenicienilor se prabusesc sub atacul ”popoarelor marii”.
Chiar si regatele grecesti Micene, Argos si Pyrgos, cu imensele lor ziduri de aparare, vor fi jefuite.
In secolele care vor urma, cunoscute sub numele de ”Epoca Intunecata”, comunitatile grecesti de pe continent devin din ce in ce mai izolate, formand aliante politice in jurul unor centre mai putin populate, care vor da nastere oraselor-stat, cunoscute sub denumirea de polis.
Aflandu-se mereu in cautare de noi teritorii, multi greci parasesc Peninsula Balcanica, infiintand colonii de-a lungul coastelor Italiei, Siciliei, Asiei Mici, Africii si Marii Negre, aducand cu ei obiceiurile si credintele lor.
Cum grecii reprezentau puterea dominanta in Marea Mediterana inaintea prabusirii imperiilor hitit si fenician, comunitatile lor, desi risipite, vor ramane in contact permanent, fiind unite prin limba, religie si amintirea stearsa, dar inaltata deja la valoarea de mit, a unei epoci idilice, cand traiul de zi cu zi nu era pandit de atatea pericole.
Lumea greaca. Traditii si obiceiuri comune
In sec IX si VIII i.Chr, cand comunitatile grecesti imprastiate incep sa se consolideze, legaturile dintre ele sunt inca extrem de puternice. Pe langa jocurile olimpice, incep sa apara concursuri de muzica greaca, in cursul carora cantaretii se intalnesc in aer liber pentru a-si povesti miturile civilizatiei lor, acompaniate de lira sau de nai.
Intre timp, grecii isi extinsesera atat de mult teritoriul si intrasera in contact cu atat de multe culturi straine, incat religia si viziunea lor despre lume devenisera extrem de nuantate.
Datorita legaturilor cu negustorii fenicieni, grecii adopta un nou sistem de scriere. Alfabetul grec este fenician la origine. De asemenea, incep sa cunosca traditiile religioase asiriene si pe cele ale Orientului Apropiat.
Panteonul originar, cu care grecii venisera din Peninsula Balcanica, va fi in permanenta imbogatit cu zei din alte colturi ale lumii. Este un efort imens de a reconcilia toate cultele existente in spatiul grec si de a infatisa lumea zeilor ca pe un tot unitar.
Dar cercetatorii au evidentiat si rolul important jucat de prejudecatile culturale in abordarea mitologiei grecesti: descoperirea unor stauete feminine din perioada arhaica i-a condus pe multi la concluzia ca riturile cele mai vechi se concentrau mai ales asupra fertilitatii femeilor sau ca acordau o atentie deosebita rolului jucat de femeie in nasterea de prunci.
Miturile reflecta si realitatile complexe ale lumii naturale si spirituale, asa cum le vedeau vechii greci.
Multe mituri dau date concrete despre asemanarea sau pozitia anumitor constelatii, informatii foarte importante pentru ciclul agricol anual. Altele relateaza, sub forma unei povestiri sumare, lupte reale intre civilizatii rivale.
Fortele naturii, carora toti muritorii le puteau cadea prada, sunt investite cu caracter supranatural. Mitologia reprezinta, desigur, suma experientelor naturale si istorice, dar in mare parte este si rezultatul preferintelor ideologice si culturale.
In forma sa arhaica, religia elena indeplinea mai degraba o functie domestica, axata pe adorarea unor figurine rudimentar cioplite si pictate, reprezentand spirite protectoare ale familiei. Aceste stauete simple, din lemn, vor fi venerate in procedurile ritualice de-a lungul istoriei Greciei antice.
Riturile domestice erau completate de procesiuni publice, cu mai mult fast si cu un numar mult mai mare de participanti.
In centrul sarbatorilor orasenesti se aflau sacrificiile de animale, alese din turmele celor mai instariti cetateni. Aceste ofrande aduse zeilor erau si un prilej de etalare a bogatiei unor locuitori ai orasului, dar si o sansa pentru cei saraci de a primi o masa copioasa.
Diversitate religioasa
Panteonul elen incepe sa se constituie pornind de la acesti zei necunoscuti, protectori ai gospodariei si ai familiei. Considerand ca natura este incarcata de sacralitate, grecii acceptau nenumarati zei, fiecare cu numele lui, cu locul in natura pe care-l proteja sau caruia ii daduse nastere (copaci, munti sau izvoare), indeplinind fiecare o functie vaga sau bine determinata.
Dupa conflicte de cateva generatii, zeii care locuiau pe muntele Olimp au preluat conducerea, ierarhia asemanandu-se cu cea intalnita la monarhiile pamantene. Ca orice curte regala, si cea a zeilor avea parte de scandaluri legate de adultere, de intrigi politice, de incercari de asasinat sau de acte de razbunare.
Este interesant de observat ca guvernarea preferata de zei era monarhia, in timp ce sistemul politic al Greciei antice avea la baza orasele-stat (poleis) independente, intr-o permanenta competitie.
Un element fundamental al religiei Greciei antice il constituia deplina incredere in zeii oraculari.
Templele lui Apollo din Delphi si Delos, cel al lui Zeus de la Dodona devin mari centre de cult, deoarece oameni din toate clasele sociale doresc sa consulte zeii in chestiuni care privesc trecutul, prezentul si viitorul.
Autoritatea si puterea zeilor din aceste lacasuri de cult erau nelimitate, membrii tuturor coloniilor grecesti cerandu-le sfatul cu privire la intemeierea de noi orase sau la necesitatea declansarii unui razboi.
Alte mari temple devin un fel de tezaure, adica locuri in care sunt depozitate cele mai de pret avutii ale orasului sau regatului. Aceste obiecte de pret au stat si la baza schimburilor banesti si a imprumuturilor, astfel incat templele indeplineau adesea rolul unor banci sacre.
Bogatia unui templu se reflecta in marimea statuilor care il impodobeau, cum este cazul celebrei statui a zeitei Athena, inaltata in Parthenon pentru a fi vazuta de intregul oras.
Statuile erau amplasate in temple deschise, asezate cu fata spre est, incat sa fie scaldate in soarele diminetii, iar zeul sa fie vizibil de la o distanta mare. Conducatorii politici bogati incercau sa-si atraga simpatia cetatenilor ori sa mareasca faima orasului prin astfel de lucrari publice monumentale.
Mitul. O intriga ”de poveste”
In vechea greaca, mythos nu insemna ”poveste”, ci mai degraba desemna o insiruire unitara de evenimente sau actiuni, atent construita.
Era cuvantul folosit pentru a denumi intriga unei povestiri, nu insasi povestirea. Deaorece rapsozii transmiteau povestirile de secole intregi pe cale orala, existau sute de variante ale acestora.
Poemele epice scrise de Homer si datand din secolele VIII si VII i.Chr (Iliada si Odiseea, relatand cucerirea Troiei si aventurile lui Ulise) sau Teogonia lui Hesiod (o genealogie detaliata a panteonului grec) sunt cele mai vechi si mai importante surse ale mitologiei grecesti. Pe langa acestea, au ajuns pana la noi foarte multe imnuri si ode dedicate zeilor Olimpului, opere care ne dau informatii substantiale despre mituri.
Dramaturgi ca Eschil, Sofocle si Euripide revizuiesc miturile traditionale in secolul V i.Chr, perioada considerata epoca de aur a Atenei.
Desi originile teatrului grec se gasesc in serbarile dionisiace, principala obligatie a poetilor dramatici din vechea Elada era de a distra publicul, concurand pentru premii la festivalurile de pe tot cuprinsul Greciei.
Pentru a intelege mai bine tendinta spre antropomorfism sau cele mai socante aspecte ale mitologie grecesti-Zeus ca violator, irationalitatea si egoismul zeilor, incestul, canibalismul-trebuie sa le plasam in contextul competitiilor de muzica si teatru pentru care au fost create.
Publicul si juriul doreau povestiri pline de viata si tehnici narative cat mai novatoare: cu cat povestea era mai expresiva si mai remarcabila, cu atat autorul ei avea mai multe sanse de a pleca acasa incununat de laurii victoriei. Dar povestile despre zei implicati in diverse scandaluri aveau si alte roluri: trebuiau sa indeparteze orice dubiu cu privire la puterea zeului si la capacitatea lui de a servi ca exemplu. Cu timpul, aceste pilde au condus la aparitia filosofiei, fundamentul altor principii despre lume si viata, descoperite fie in natura, fie in intelepciunea omului.
Muzicanti, actori, cantareti si dansatori au continuat sa interpreteze aceste povestiri mitice in epoca romana si dupa aceea.
Mitologia greaca a ramas vie in cultura ci civilizatia europeana pana in prezent.
