Liniile Nazca, desene facute pentru extraterestrii sau opera de arta primitiva?

Liniile Nazca, figurine gigantice misterioase

Liniile Nazca sunt o serie de geoglife si figuri geometrice gigantice, aflate pe platoul Nazca din Peru. Printre imaginile de aici exista linii drepte, triunghiuri, spirale, paianjeni, maimute, pesti, rechini sau balene ucigase, lame, soparle si flori.

Geoglifele au dimensiuni foarte mari (de ordinul zecilor de metri), de aceea recunoasterea lor este posibila numai de la inaltime. Figurile au fost descoperite, intamplator, cand au inceput zborurile deasupra acestui platou, la inceputul secolului XX.

Liniile Nazca s-au pastrat intr-o stare perfecta, datorita climei uscate, ce predomina atunci. Se presupune ca aceste figuri au o functie similara piramidelor indienilor Maya, din America de Nord. Exista mai multe teorii in ceea ce priveste autorii geoglifelor, timpul si modul crearii lor, dar si scopul acestor imagini.

Teorii privind originea

Una dintre aceste teorii afirma ca liniile erau un mod al locuitorilor antici ai platoului de a comunica cu zeitatile, atata vreme cat complexitatea alcatuirii desenelor nu este observabila de pe pamant.

Liniile respective reprezinta niste santuri cu latimea de pana la 135 de centimetri si adacimea de 40-50 de centimetri, care formeaza, pe suprafata pietroasa a pustietatii niste dungi albe. Faptul ca suprafata inchisa la culoare se incalzeste mai tare decat cea alba, creeaza o diferenta de temperatura care permite liniilor sa nu fie afectate de furtunile de nisip.

In scopul pastrarii vestigiilor enigmaticei civilizatii Nazca, autoritatile peruviene au instituit un control eficient al regiunii, cu scopul de a interzice turistilor sa treaca cu masinile direct peste linii.

Alta ipoteza atribuie acestor linii un sens astronomic. Cercetatorii presupun ca geoglifele au fost create pana in secolul al XII-lea, inainte de poposirea incasilor in aceasta localitate. Ultimele investigatii atribuie crearea lor civilizatiei Nazca, populatie care a trait pe acest platou pana in secolul al II-lea i.Chr.

Marcaje pentru extraterestrii sau calendar astronomic?

Originea liniilor ramane totusi un mister. Exista o multime de ipoteze foarte extravagante. De exemplu, doctorul Paul Kosok considera ca figurile si liniile reprezinta o carte astronomica a lumii. Cea mai populara ipoteza ii apartine lui Erich von Daniken, care afirma ca imaginile reprezinta un marcaj destinat extraterestrilor. Conform unei alte idei indraznete, locuitorii antici din Nazca au inventat balonul si au inceput sa exploreze spatiul aerian. Aceasta idee s-ar justifica prin faptul ca figurinele se vad cel mai bine de la inaltime. Alt cercetator a presupus ca liniile desenelor sunt niste piste de alergare rituale, iar arheologul Lancho afirma ca liniile reprezinta harti, care arata calea spre unele izvoare subterane.

Arheologul si matematicianul peruan Maria Reiche declara ca autorii desenelor faceau mai intai niste schite mici, apoi le reproduceau la dimensiunile dorite. Ea isi sustine afirmatia prin schitele pe care le-a descoperit in aceasta regiune. Cercetatoarea, care a dedicat studierii liniilor Nazca mai mult de jumatate de secol, a presupus ca enigmaticile figuri pot reprezenta cel mai mare calendar astronomic din lume. Unele imagini erau folosite pentru determinarea perioadelor propice aratului si semanatului. In unele imagini spre exemplu, ciocurile pasarilor indica punctul rasaritului soarelui si ziua solstitiului.

Interesant este ca pe marginile desenelor au fost gasiti stalpi de lemn, infipti in pamant, ce serveau ca puncte de reper pentru configurarea desenului. S-a determinat ca stalpii respectivi apartin secolelor VI-I i.Chr. Tot acestei perioade apartin si ramasitele asezatii culturii Nazca, descoperite in apropierea misterioaselor linii Nazca.

In anul 2009 ,”linii Naza” au fost descoperite si pe platourile Muntilor Karatau din Kazahstan. Geoglifele de aici par sa schiteze o figura umanoida, potrivita intre doua structuri neobisnuite.