Vikingii, intr-o alta lumina
Teribilii vikingi, care timp de trei secole au jefuit coastele Europei apusene, le apar istoricilor medievisti actuali intr-o lumina diferita de cea de simpli razboinici feroci, dedati doar jafului si distrugerii.
O asemenea trista reputatie le-au creat-o cronicarii timpului din tarile care au suferit de pe urma lor (uneori chiar calugarii din manastirile, pe care vikingii le-au pradat).
Activitatile lor nu s-au redus la atat.
Putem afirma azi, cu deplina convingere, ca ceea ce au facut acesti razboinici de temut a avut si efecte benefice in domeniul civilizatiei si chiar al culturii, iar aceasta influenta s-a intins pe o arie geografica imensa, din Groenlanda pana la Constantinopol si din sudul Siciliei pana in nordul Rusiei.
„Oamenii Nordului”
Normanzii,”Oamenii Nordului”, sau Nordmenn, Normannos, cum le spuneau cronicarii franci, au pornit din golfurile sau fiordurile Norvegiei (In norvegiana ,„golf” se spune wik, de unde si numele de vikingar, vikingi).
Scopurile expeditiilor lor nu erau numai jaful, pirateria, captura de sclavi, ci si cautarea de pamanturi fertile pe care sa se stabileasca si desfasurarea unei cat mai intense activitati comerciale.
Expansiunea lor a luat trei directii.
Spre sud, pradand Parisul, sudul Galiei, Peninsula Iberica si fondand in Sicilia un stat excelent organizat, a carui autoritate se extindea asupra unei bune parti din sudul Italiei.
Spre rasarit, expeditiile normanzilor din sudul Suediei (numiti varegi) au avut un caracter pasnic.
In secolele IX si X negustorii varegi, coborand pe fluviile Rusiei au ajuns la Marea Neagra, Marea Caspica si pana la Constantinopol. Aici isi schimbau marfurile lor (in special sclavi, arme, blanuri, ceara si miere) cu marfuri provenind din tinuturi indepartate, matasuri din China, argint din Arabia, obiecte de sticla din Persia, articole exotice din India.
Cu bizantinii incheiasera in secolul al X-lea avantajoase tratate comerciale.
In urmatoarele doua secole, razboinicii lor au servit in garda imperiala a Bizantului, iar mercenarii varegi au luat parte la numeroase campanii militare ale bizantinilor.
La Kiev, desi erau mai putini numerosi decat slavii bastinasi, varegii isi impusesera suprematia inca din secolul al IX-lea, sub conducatorul lor Oleg, afirmandu-se ca element dinamic si important factor de progres in zona.
Trebuie mentionat aici rolul foarte mare pe care varegii l-au avut in procesul complex de intemeiere a statului rus, fiind ulterior asimilati de slavii autohtoni.
In aceste doua directii ale expeditiilor lor (precum si in a treia, spre vest) datele arheologice atesta mai mult activitatea lor de navigatori si negustori decat de razboinici cuceritori.
Textele lor juridice, poezia skalzilor si toata vechea literatura scandinava exalta nu eroismul militar, razboinic, ci patima lor neinfranata pentru castig.
Corabiile lor erau construite in asa fel incat sa poata transporta nu atat oameni, ci cat mai multe marfuri. Itinerarul expeditiilor lor era jalonat nu de puncte militare, strategice, ci de antrepozite si centre comerciale.
Vikingii si varegii au fost cei care au creat premisele prosperitatii comerciale ale unor orase ca York, Nottingham, Lincoln, Derby, Leicester, Rouen, Novgorod, Kiev, Smolensk si multe altele.
In expeditiile lor nu au distrus tari, nu au ras de pe fata pamantului orase si nu au exterminat populatia, cum au procedat alti invadatori dinaintea si dupa ei. Dimpotriva, au creat regate prospere, cel al Siciliei si al Pugliei, al Danemarcei, Suediei si Norvegiei, precum si prima republica din Europa-Islanda. Peste tot au adus in viata economica si politica un dinamism nou.
In directia vestica a expeditiilor lor de explorare si colonizare (arhipelagul Orcadelor, Shetland, Hebridelor si Faror, precum si coastele Scotiei si Irlandei), catre anul 870 vikingii norvegieni au descoperit si au inceput sa colonizeze Islanda, unde au organizat un stat cu o structura social-politica originala, independent timp de aproape patru secole, pana in 1264,cand a fost anexat Norvegiei.
In urmatoarea etapa a epopeii navigatorilor vikingi, acestia descopera si colonizeaza Groenlanda, cea mai mare insula de pe glob, organizand-o dupa modelul islandez: cu o adunare nationala, un cod de legi, un episcopat, biserici si catedrala.
Conditiile climatice si de trai precum si migratiile spre sud ale eschimosilor de aici au fost cauza care a dus la disparitia coloniei nordicilor ,dupa aproape 400 de ani de existenta (recolonizarea regiunii o vor incepe danezii dupa 1730).
„Ultimul cant al epopeii” navigatorilor vikingi s-a incheiat cu descoperirea Americii. Iata ce spun in acest sens povestirile islandeze (saga,pl sagur) redactate, in forma scrisa,in secolul al XIII-lea.
In jurul anului 1100, la cativa ani dupa ce o furtuna il aruncase pe vikingul Bjorni pe coasta peninsulei canadiene Labrador, expeditia de cercetare condusa de Leif Eiriksson ajunge intr-o regiune intr-o regiune populata de eschimosi, pe care el a numit-o Vinland – „Tara Vinului”.
Intr-o alta expeditie de explorare, condusa de fratele sau, acesta piere ucis in cursul unor atacuri ale bastinasilor.
Apoi, in expeditia de colonizare a noii Tari a Vinului, organizata de Thorfinn Karlsefmi, acesta porneste cu trei corabii si 160 de barbati cu sotiile lor, ducand cu ei si diferite animale domestice.
Contactele cu indigenii piei – rosii au inceput pasnic prin schimburi de articole, dar au continuat si s-au terminat cu ostilitati reciproce, incat, dupa ce au ramas trei ierni aici, colonistii vikingi au renuntat si s-au intors in Groenlanda.
Se pare ca toate aceste incercari de colonizare de catre vikingi ale regiunilor canadiene ale Labradorului au incetat cu totul cel mai tarziu catre 1120.
Adevatul despre „descoperirea” Americii il vom vedea intr-un articol urmator, cand vom prezenta si dovezile arheologice.
Pana atunci retineti ca vikingii, unii din cei mai teribili razboinici ai perioadei medievale, au fost iscusiti navigatori si comercianti, nu doar militari si foarte buni organizatori ai teritoriilor cucerite.