Apollo
Era idealul tineretii si zeu al profetiei, al muzicii si al vindecarii. Era un mare arcas, vesnic tanar, prefera natura, fiind adesea infatisat in car, cu un arc si cu sageti.
Originile lui Apollo indica o mostenire mixta hitita si indoeuropeana.
Grecii il considera fiul lui Zeus si al lui Leto. Aceasta a fost nevoita sa se ascunda de gelozia Herei pe insula Delos, unde zeul si sora sa Artemis s-au putut naste in siguranta.
Delos a devenit un loc important de cult al lui Apollo. El l-a ucis pe Python la Delphi, stabilind acolo un oracol. Avand puterea de a trimite si de a opri molimele, Apollo este si tatal lui Asclepios, zeul medicinei.
In afara de sageti, de care grecii s-au temut foarte tare in timpul razboiului troian, lira era si ea atribut al lui Apollo. El si Dionysos erau onorati in timpul sarbatorilor si al festivalurilor de teatru. In Olimp, Apollo era conducatorul muzelor, cu care a avut multi copii.
Lupta cu Python
Cand Apollo a ajuns la Delphi, a gasit un oracol al Geei, pazit de marele sarpe Python. Pentru ca monstrul terorizase muntele Parnas si o amenintase si urmarise pe Leto, mama lui Apollo, cand era gravida, zeul l-a ucis. Dar, cum Python era sacru, Apollo a trebuit sa treaca prin purificare rituala. In memoria sarpelui, el a instituit la Delphi Jocurile Pythice.
Intrecerea cu Pan
Inca de mic, Apollo cantase la lira, un instrument cu coarde, la care se canta cu un plectrum. Dar Pan, zeul pastorilor, fiul lui Hermes, sustinea ca el canta mai bine. Cand nimfa Syrinx s-a transformat intr-o trestie, ca sa scape de dragostea lui, Pan a facut din trestie un nai si a spus ca sunetul lui este mai frumos decat al lirei lui Apollo. Intre cei doi a avut loc o intrecere, iar judecator a fost un zeu al muntilor, Tmolus.
Cantecele rustice ale lui Pan au fost intrecute de mult mai frumoasele melodii ale lui Apollo. Un martor, regele Midas, a contestat rezultatul, dar a fost pedepsit sa-i creasca urechi de magar.
Apollo si Daphne
Apollo a ras de abilitatile de arcas ale lui Eros, zeul iubirii, iar acesta l-a facut sa se indragosteasca de nimfa Daphne, fiica zeului ca un rau Peneus si a Creusei.
Apollo era atat de indragostit, incat l-a ucis pe un alt petitor, Leukippos. Vrand sa ramana fecioara, nimfa a fugit. Ajungand la malul raului, ea si-a chemat tatal in ajutor. El a transformat-o in laur (dafin) -picioarele i-au devenit radacini, iar bratele, crengi. In amintirea ei, Apollo a purtat si a oferit ramuri de laur.
Oracolul de la Delphi
Oracolul de la Delphi, aflat pe pantele muntelui Parnas, era cel mai respectat si mai cautat din lumea antica.
Intemeiat inca din preistorie, a fost al zeitei Geea pana in secolul al VIII-lea i.Chr, cand a devenit oracol al lui Apollo.
Potrivit legendei, Apollo a ucis sarpele Python, de unde vine numele Pythiei-preoteasa oracolului. In perioada postclasica si romana, oracolul a trecut prin multe schimbari, pana cand a fost abolit, in 393 d.Chr, de imparatul Teodosiu.
Complexul oracular era marcat de omphalos,”buricul” de piatra al lumii. Pe frontispiciul templului statea scris, printre altele,„cunoaste-te pe tine insuti”.
Pythia era o tanara fecioara (ulterior o femeie de peste 50 de ani) aleasa dintre taranii locului pentru a-l sluji pe Apollo in templul sau.
Trebuia sa aiba o viata ireprosabila si sa nu aiba defecte fizice sau morale. Ducea o viata foarte stricta. Considerata mireasa zeului, ea purta un vesmant traditional de mireasa si trebuia sa ramana virgina in timpul preotiei.
Cand era consultata, se ducea in templu, intr-o camera in care putea intra numai ea, si se aseza pe un tron aflat deasupra unei gauri in pamant, de unde ieseau aburi toxici, considerati ramasitele monstrului sarpe Python. Inhaland fumul, ea cadea in transa. Posedata de zeu, emitea o profetie care era descifrata de unul din preotii de langa ea.
Totul era o afacere bine organizata si infloritoare.
Artemis
Artemis era (ca si fratele ei Apollo) copilul lui Zeus si al verisoarei acestuia, Leto.
Hera, suparata din cauza acestei infidelitati, a spus ca Leto nu va gasi nici un loc pe pamant unde sa nasca.
Pana la urma,ea a gasit odihna pe insula Delos, iar dupa ce s-a nascut, Artemis si-a ajutat mama sa-l aduca pe lume pe Apollo. Delos a devenit ulterior un centru de cult al lui Artemis. Pe cand era copila, Artemis l-a convins pe Zeus sa-i indeplineasca sase dorinte, printre care sa ramana feciora pe vecie si sa poata vana mereu.
Era deci venerata ca zeita a castitatii, a vanatorii si a animalelor salbatice. Deoarece mosise, era invocata la nasteri, dar moartea unei femei dupa nastere era pusa pe seama sagetilor lui Artemis.
In Grecia, Artemis era adesea infatisata ca o vanatorita fecioara, dar cultul ei lua diferite forme.
In Arcadia, era mai ales o zeita a padurii, avand ca simbol ursul. In Taurida sau Crimeea, pe tarmul nordic al Marii Negre, cultul ei lua aspecte orgiastice.
In Efes (Asia Mica), unde avea un templu maret, una din cele sapte minuni ale lumii antice, era venerata ca o zeita a fertilitatii.
Inocenta pastrata-inocenta pierduta
Artemis apara cu strasnicie castitatea ei si a insotitoarelor sale.
De exemplu, uriasul vanator Orion se aflase printre tovarsii ei. Dar cand a incercat sa o violeze pe una dintre insotitoarele ei (sau chiar pe zeita) a fost ucis. Cand Zeus s-a indragostit de Callisto, o nimfa frumoasa si casta a lui Artemis, el s-a deghizat chiar in Artemis, ca sa se impreuneze cu fata.
Callisto a ramas grea, iar Artemis a aflat si a transformat-o in ursoaica. Dupa moarte, Zeus i-a pus pe ea si pe fiul ei, Arcas, pe cer, transformandu-i in constelatiile Ursa Mare (Carul mare) si Ursa Mica (Carul Mic).
Copiii lui Niobe
Intr-un mit care spune cruzimea zeilor, regina Niobe a Tebei avea sapte fii si sapte fiice. Ea s-a laudat ca e mai presus de Leto, care nu avea decat doi copii.
Artemis si Apollo, gemenii lui Leto, s-au razbunat, ucigandu-i toti copiii. Vazandu-si copiii morti, sotul lui Niobe s-a sinucis de disperare. Zdrobita de durere, aceasta s-a suit pe muntele Sipylus, ducand-o cu ea pe fiica mezina, care mai ramasese in viata, si acolo s-au preschimbat in piatra. Lacrimile lui Niobe s-au facut rau.
Cainii lui Acteon
Vanatorul Acteon cobora din Apollo, prin bunica sa, Cyrene.
Odata, pe cand vana pe munte cu cei 50 de caini ai sai, Acteon a zarit-o pe Artemis goala, scaldandu-se intr-un izvor. Artemis, furioasa ca Acteon a indraznit sa o priveasca pe zeita dezbracata, l-a transformat intr-un cerb, iar cainii lui, care nu l-au recunoscut ca stapan, au vanat cerbul si, prinzandu-l, l-au sfasiat.
Zeita cu suflet de om
Cand armata grecilor se afla in Aulis, pregatindu-se sa atace Troia, Agamemnon a ucis un cerb, laudandu-se ca e un arcas mai bun decat Artemis.
Drept razbunare, ea a inchis vanturile, impiedicand oastea sa plece pe mare. Agamemnon a trebuit sa-si sacrifice fiica, pe Ifigenia. Zeitei i s-a facut mila de ea si a pus o caprioara pe altar, in locul fetei, facand-o pe printesa preoteasa ei in Taurida.
Apollo si Artemis, gemenii mitologiei grecesti, au o insemnatate deosebita pentru cultura greaca si apoi pentru cea romana. Sunt zeii sperantei, ai tineretii, ai naturii care renaste vesnic, intr-un ciclu etern. Sunt de fapt un exemplu de optimism si fericire pentru cei care credeau in ei.
