Profetul sabiei
O transformare radicala se produce in istoria araba in secolul al VII-lea d.Hr.
Statele mici, formate pana atunci, cedeaza locul unitatii si coeziunii politice. Pasivitatea fata de evenimente, se transforma intr-o activitate agresiva.
Promotor al acestei revolutii istorice este profetul Mahomed (”cel laudat”, in limba araba), nascut la Mecca in jurul anului 570 d.Hr, intr-o familie modesta de negustori. (Era fiul lui Abdallah, din clanul Quraysitilor)
Revelatia
Dupa o tinerete obscura si stramtorata, in care este receptiv la ecoul marilor religii monoteiste care se raspandeau in tara sa, o casatorie fericita cu o vaduva bogata si celebra, numita Khadige, (una din cele patru femei pure pentru musulmani) si o oarecare prosperitate economica se concentreaza asupra speculatiei religioase.
Din aceasta izbucneste, la varsta de 30 de ani, irezistibila vocatie de a propavadui printre arabi credinta intr-un singur Dumnezeu.
Coranul, marturie nemijlocita a vietii sale, ne pastreaza cuvintele primei revelatii pe care profetul Mahomed simte ca o primeste de la arhanghelul Gavril (Gibrail in araba), si odata cu ea porunca de a o raspandi („Iqra” i-a spus Gibrail, adica „Citeste”, desi era analfabet)
„Spune cu glas tare, in numele Domnului tau care a creat,
Care a creat omul dintr-un cheag de sange!
Spune cu glas tare pentru ca Domnul tau este nespus de generos:
El este acela care ne-a invatat sa folosim pana,
A instruit pe om in ceea ce nu stia.”
Astfel incepe propavaduirea lui Mahomed, construita in jurul ideii Dumnezeului unic si a imperativului de a face fapte bune, in vederea Judecatii divine care se vesteste curand.
Rudele sale cele mai apropiate se convertesc, noul cuvant se raspandeste printre cei umili. Dar comunitatea din Mecca, preocupata de propiul ei comert si de propia-i bogatie, reactioneaza prin lipsa de interes.
De ce sa te lepezi de vechii zei? De ce sa ameninti cu Judecata dumnezeiasca? Si mai ales, cu ce drept?
Respingerea il caleste, il pregateste pe profetul Mahomed si il face sa-si dezvolte doctrina. Aceasta si pentru ca, intre timp, se deschide un nou drum.
Sosesc la Mecca populatii din Yatrib-mai la curent cu ideile monoteiste, datorita prezentei in cadrul lor a unor puternice grupuri ebraice – si doritoare sa aiba un arbitru in luptele lor interne: Mahomed vede calea deschisa, rupe relatiile cu Mecca si pleaca, in anul 622 d.Chr, insotit de cativa discipoli.
Hegira este momentul hotarator al istoriei islamice: destinul profetului isi schimba cursul, predicatorul persecutat este pe cale sa devina un conducator politic temut.
Arabii se unesc si trec la noua religie
La Yathrib, care va lua repede numele de Medina (”orasul”, se intelege al profetului), Mahomed printr-o politica abila aplaneaza discordiile interne, inlocuind legatura tribala cu cea a noii religii. Este ”prima revolutie” din istoria araba.
Un alt obstacol apare in cale. Evreii, in care crezuse ca va gasi aliati firesti, nu cred in el, ba mai mult, il dispretuiesc.
Profetul Mahomed reactioneaza, atat pe plan doctrinar, diferentiind mahomedanismul de celelalte religii monoteiste, pe care le acuza ca ar fi sacrificat Sfintele Scripturi, cat si pe plan politic, persecutand si nimicind cu cruzime grupurile ebraice (primul pogrom facut de arabi impotriva evreilor).
Porneste un razboi impotriva locuitorilor orasului Mecca si intr-o prima ciocnire la Badr, in pofida numarului redus al trupelor sale, dobandeste victoria.
In anul urmator, la Uhud, situatia se schimba. Dar Mahomed, printr-o argumentare ce aminteste foarte bine de cele biblice, atribuie lui Dumnezeu cauza infrangerii, ca o pedepsire a credinciosilor pacatosi:
„Amintiti-va cand ati fugit, fara sa va intoarceti ca sa-i priviti pe potrivnici, in timp ce Trimisul lui Dumnezeu va chema indarat, ca sa luptati…
Aceia dintre voi care s-au retras in ziua cand s-au ciocnit cele doua armate au fost stapaniti de Satana, care i-a facut sa se prabuseasca, din cauza cine stie carui pacat pe care il savarsisera. Apoi Dumnezeu i-a iertat, pentru ca El este iertator si milos”.
In anul 628 d.Chr, profetul Mahomed incheie cu locuitorii din Mecca un armistitiu favorabil.
La doi ani dupa aceea, gasind un pretext sa-l rupa, pune stapanire pe Mecca fara a intampina rezistenta.
Arabia cade la picioarele lui: orasele i se supun, triburile beduine vin sa-i aduca omagiul.
Cu o repeziciune de necrezut, unitatea politica se realizeaza. In anul 632 d.Chr, la Mecca, Mahomed proclama in mod solemn ca misiunea lui s-a terminat, ca Satana nu va mai stapani peste Arabia.
La scurta vreme dupa aceea, moare pe neasteptate. Socrul lui, Abu Bekr, anunta evenimentul credinciosilor prin cuvintele celebre:
„Oameni, cine il adora pe Mahomed sa afle ca el a murit; cine il venereaza pe Dumnezeul lui Mahomed sa stie ca El este viu si nemuritor!”
Se naste cel mai mare imperiu din istorie
Urmasii profetului se lanseaza in cucerirea lumii inconjuratoare.
In mai putin de zece ani, Palestina, Siria, Egiptul, Mesopotamia si Persia sunt supuse de armatele musulmanilor.
Dupa un secol, arabii s-au intins la rasarit pana in India si la apus pana in Spania.
Avem de-a face cu o uriasa criza in istoria neclintita de secole a Orientului: fortele decazute ale vechilor imperii sunt pe neasteptate zguduite si apoi rasturnate de viguroasa energie a nomazilor arabi, uniti sub semnul noii credinte.
Este ultima mare cucerire semita, dupa cum a fost numita pe drept cuvant.
Din momentul in care armatele arabe ies din cadrul hotarelor Orientului apropiat, fenomenul islamic inceteaza de a mai fi exclusiv semit, el devine supranational, apar noi adepti.
Marile forte ale culturii greco-romane si ale celei iraniene patrund in lumea araba.
Vehiculul lor devine limba aramaica, ce-si dobandeste functia de meditatie si de sinteza. Meritul poporului arab este totusi de a nu se fi lasat absorbit de fluxul milenarelor civilizatii, ba mai mult, el va oferi osatura necesara vastului proces evolutiv in plina desfasurare din lumea orientala.
In limba, in conducerea politica si in alte numeroase forme ale gandirii si artei, elementul arab, deci semit, isi va pune amprenta pe istoria marelui imperiu nascut pe pamantul sau.
La aceasta contributia majora a avut-o profetul Mahomed si religia propovaduita de el, unicul din sirul de creatori de religii, care nu a facut minuni, nu a pretins miracole, nu a cerut jertfe, bani sau rugaciuni pentru sine.
