Vandalii, un nume care starnea teama
Vom incepe seria relatarilor despre popoarele barbare cu cei care au starnit teama, mai mult chiar decat hunii: vandalii. Nu sunt cei mai vechi, dar sunt un exemplu de popor, care a fost un pasager al istoriei. Au aparut din neant si au disparut, pentru totdeauna, in circa 200 de ani.
La mijlocul secolului al III-lea d.Hr, vandalii (nume generic dat unui grup de popoare de origine germanica), originari din nordul Iutlandei si din regiunea de coasta a Marii Baltice, cuprinsa intre Oder si Vistula, au coborat spre centrul Germaniei. In anul 406 d.Hr., insotiti de grupuri compacte de alani si de suevi, au traversat Rhinul si, timp de aproape doi ani, au jefuit Gallia. La sfarsitul anului 409 trec Pirinei. In Peninsula Iberica romanii ii recunosc ca federati; triburile alanilor se aseaza in Lusitania (Portugalia de azi); cele ale suevilor raman in regiunea nord-vestica, in Galicia, iar triburile vandale ocupa regiunea sudica, Betica romana, devenita acum Vandalusia (actuala Andaluzie).
Geiseric, regele care a cucerit Roma
In 429, sub conducerea regelui Geiseric (sau Genseric) vandalii, in numar de 15-20.000 de luptatori, trec Gibraltarul si, fara sa intampine rezistenta armata, se stabilesc de-a lungul coastei nord-africane, unde intemeiaza un regat vandal cu capitala la Cartagina. Bastinasii berberi, nemultumiti de stapanirea romana, i-au primit ca eliberatori, in timp ce romanii au incheiat cu ei o alianta (foedus), in schimbul unui tribut. Pana la aceasta data vandalii nu si-au creat un „stat”. Notiunea insasi le era funciarmente straina. Pana la asezarea lor in Africa, nu erau decat un ansamblu de triburi, o grupare instabila si temporara. Aici au devenit sedentari. Majoritatea latifundiilor romane au fost transormate in mici gospodarii individuale. S-au crestinat, convertindu-se la arianism si organizandu-si la fel ca si ceilalti barbari ariani, o biserica autonoma, cu preoti si episcopi recrutati atat din mediul vandal, cat si din cel roman.
Fata de romani, Geiseric s-a comportat ca un rege independent. A pus stapanire pe Cartagina, fara sa distruga nimic, pe arsenale, santirele navale si pe numeroasele corabii ale romanilor. In felul acesta si-a echipat o flota de razboi si a cucerit Corsica si Sardinia, terorizand Mediterana prin actiunile sale pirateresti. Excelent organizator, considerat de istoricul Procopius din Cezareea unul din cei mai mari regi barbari, Geiseric a eliberat populatiile locale de sub autoritatea romana, a luat in mainile sale intreaga putere de stat, a intretinut constructiile de interes public din capitala, si-a construit baze de sprijin pentru flota sa din Sicilia sau din alte puncte ale Mediteranei si a invins flota romana de doua ori. A incheiat acorduri ferme atat cu Roma cat si cu Bizantul.
In 455 armatele lui Geiseric si-au facut aparitia la portile Romei, prin surprindere. Fara a intampina rezistenta, au ocupat orasul. Timp de 14 zile Roma a fost jefuita de opere de arta, de o mare cantitate de aur, precum si de bogatele prazi de razboi luate anterior de romani (printre care si tezaurul Templului din Ierusalim, adus la Roma cu patru secole in urma de imparatul Titus). Vandalii au dus in Africa mii de prizonieri, vanzandu-i apoi ca sclavi. Au luat ca ostatece pe insasi vaduva imparatului Valentinian al III-lea, impreuna cu cele doua fiice ale ei. Contrar a ceea ce va asteptati, vandalii nu au trecut tot orasul prin sabie, nu au distrus monumente sau cladiri publice si nu au dat foc caselor (pentru teologul si istoricul Orosius, invazia vandalilor a fost mai putin brutala decat tirania romana).
Incapacitatea urmasilor lui Geiseric, clima africana greu de suportat de oamenii veniti din tinuturile Marii Baltice, desele epidemii si victoria,in cele din urma, armatelor bizantine ale lui Belizarie din 534 au pus capat regatului vandal. Ultimul rege vandal Gelimer a fost luat prizonier. Nordul Africii a redevenit, pentru un timp, provincie romana, iar vandalii au disparut din istorie.
Singura „mostenire”a acestui popor a fost termenul de ”vandalism”,inventat in 1794 de episcopul francez Gregoire de Blois, prin care posteritatea ii va stigmatiza. Atrocitatile nu au fost un monopol al vandalilor. Fireste ca romanii i-au zugravit in cele mai negre culori, la fel ca si cronicarii catolici, pentru ca vandalii erau ariani. Ceea ce ramane este contributia lor la destramarea lumii antice.
