Continentul situat intre doua oceane (Atlantic si Pacific ) care are pe teritoriul sau cea mai mare cascada (Angel din Venezulela), cel mai mare fluviu (Amazonul ), dar si cel mai lung lant muntos (Anzii) a avut si continua sa aiba o istorie framantata, tumultoasa, incarcata de schimbari nu de putine ori surprinzatoare. Sincopele din istoria tarilor Americii de Sud, generate de bruste transformari sau de apatie, generata de inertia timpului, ii dau trecutului acestui spatiu un specific aparte. Se poate vorbi, intr-un cuvant, de mostenirea mayasa.
Epoca precolumbiana a intrat in atentia publicului larg, mai ales ca urmare a prezicerilor catastrofice ale misterioasei civilizatii mayase.
De-a lungul istoriei populatiile bastinase au evoluat. Incepand cu mileniul al IV-lea i.Hr., locuitorii acestor spatii au trecut la cultivarea unei specii de porumb ameliorate, cereala care constituia baza alimentatiei, apoi a tomatelor, a ardeiului si, in cele din urma, a cartofului.
Suprafetele agricole au crescut in urma defrisarilor, dintre mestesuguri practicandu-se, mai ales, olaritul.
Paradoxul acestor locuitori initiali ai continentului american (veniti din Asia prin partea de sud, asa cum s-a demonstrat de curand, in urma cu 35-40.000 de ani) sunt constructiile civile si religioase de proportii monumentale, desi nu au cunoscut roata si animalele de tractiune, precum calul, pana la venirea europenilor. De asemenea nu cunosteau fierul, cultivau doar porumb ca unica cereala si cresteau doar lame si caini.
Misterioasa civilizatie Maya
Controversate, atat pentru origine, cat si pentru continutul civilizatiilor pe care le-au dezvoltat, populatiile precolumbiene, al caror numar la venirea lui Columb se ridica la aproximativ 80 de milioane de oameni, sunt integrate de istorici in trei mari areale de dezvoltare:azteca, mayasa si incasa. De azteci am vorbit cu o alta ocazie
Dispersata pe o suprafata de peste 300.000 de kilometri patrati in partile centrale ale Americii, civilizatia maya, al carei punct maxim de dezvoltare a fost plasat de istorici intre anii 300 si 900 ai erei noastre , a fost o cultura ezoterica, enigmatica si, cu toate eforturile din ultimul timp, destul de putin cunoscuta.
Cronologia acestui popor este extrem de controversata, caci nici astazi nu se cunoaste cum a aparut. Deoarece baza documentara este precara, pentru ca scrierea lor a fost ori distrusa de cuceritori, ori incomplet descifrata, iar cele mai multe constructii ale acestei civilizatii au disparut, fiind fie inghitite de vegetatia tropicala, fie distruse de clima neprielnica, cultura maya suscita in continuare numeroase discutii.
Imperiul mayas
Sistemul politic mayas se baza pe suprematia oraselor, in care puterea o detinea aristocratia ereditara, numita almejen. Conducerea era ereditara, pe linie barbateasca, pe principiul primogeniturii. Alaturi de civili, la guvernare intrau si preotii. In istoria lui, destul de indelungata, acest popor, desi a locuit pe o suprafata intinsa, nu a reusit sa realizeze centralizarea statala.
Daca in perioada clasica, secolele IV-IX d.Hr., numita si Imperiul Vechi, principalul centru de putere a fost Chichen Itza, in timpul Imperiului Nou, care cuprinde epoca dintre secolul X d.Hr.pana la ocuparea Yucatanului de catre spanioli, rolul esential politic in cadrul civilizatiei Maya l-a avut confederatia formata din orasele Chichen Itza, Uxmal si Mayapan.
Uniunea va rezista pana la sfarsitul secolului al XII-lea d.Chr, fiind urmata de anarhia politica din secolele XIII-XIV d.Hr. Ulterior in lumea mayasa, s-a inregistrat un adanc proces de faramitare, care a dat posibilitatea, la jumatatea secolului al XVI-lea (intre 1541 si 1546), ca aceste statulete sa fie cucerite de spanioli.
Mostenirea culturii maya
Cu o economie preponderent agrara, practicata cu unelte de piatra, cultura principala fiind porumbul, mayasii cresteau, pentru carne, si curcani; se ocupau si cu apicultura, iar dintre mestesuguri se indeletniceau cu olaritul, tesutul bumbacului, prelucrarea bronzului si a cauciucului din ultimul confectionand imbracaminte, incaltaminte si mingi pentru jocuri.
Pe plan cultural, mayasii au lasat posteritatii, alaturi de scrierea lor enigmatica, importante cunostinte legate de matematica (printre altele au descoperit cifra 0), astronomie si cronologie. Aplecarea exagerata a acestora catre cronologie a fost generata, spun cercetatorii, de o multime de interese, dintre care cel practic, legat de succesiunea anotimpurilor si cel referitor la nevoia de cunoastere, de catre clasa sacerdotala, a fenomenelor astronomice, au fost esentiale.
In arhitectura, care impresioneaza si astazi, se disting vestigiile templelor mayase, dintre care il amintim pe cel de la Tikal, din perioasa clasica, cu o inaltime de 60 de metri.
Incasii, stapanii Anzilor
In inima Anzilor, pe teritoriul de astazi al Columbiei, al statelor Peru si Chile, s-a dezvoltat civilizatia incasa. Cu o economie asemanatoare cu cea a mayasilor, aceasta civilizatie, relativ scurta, a inflorit intre secolele XV -XVI d.Hr., pana la distrugerea ei de catre spanioli.
Urmasa a civilizatiilor Mochica/Moche si Nazca ( secolele III-IX d.Hr.), pe care cercetatorii au stabilit-o in Peru, si mai ales a impresionantei culturi Tiahuanaco, din regiunea Muntilor Anzi, plasata cronologic de arheologi intre secolele VIII-XIII d.Hr., incasii au preluat anumite progrese materiale si spirituale ale culturilor mai sus mentionate.
Apartinand grupului de populatii quechua, si-au impus limba odata cu intarirea stapanirii lor pe Valea Cuzco. Statul incas a fost condus, dupa traditie,de 13 regi. Daca, conform cutumelor, creatorul statului incas a fost Manco Capac, adevaratul intemeietor este considerat Pachacutec Inca Yupanqui (1438-1462). Avand capitala la Cuzco -considerat centrul lumii de catre ei (in traducere Cuzco chiar asa inseamna „buricul pamantului”)-oras care la venirea conchistadorilor avea o populatie de 200.000 de locuitori, Imperiul Incas era impartit in patru provincii, ai caror conducatori, numiti apo, controlau intreaga activitate din aceste teritorii.
Imperiul cucerit de 170 de soldati
In deceniul al patrulea al secolului al XVI-lea, in urma conflictului dintre Huascar si Atahuallpa, cel din urma, iesit invingator, se va confrunta cu mica armata spaniola de 170 de oameni condusa de Pizzaro. Profitand de framantarile interne ale statului incas, dar mai ales avand de partea sa superioritatea militara, Pizzaro va reusi sa ingenucheze Imperiul Incas.
Rascoala izbucnita peste cativa ani (1535) ca urmare a conditiilor aspre impuse de cuceritori, miscare care a durat cateva decenii, (pana in 1572) a fost ultima tresarire a acestor amerindieni. Ridicarea, se pare, cu aceasta ocazie, la aproape 3.000 de metri altitudine a vestitului ansamblu de la Machu Picchu („Vestitul Pisc”) descoperit, in anul 1911, de arheologul Hiram Bingham, reprezina pentru urmasi o dovada a imresionantei culturi a acestei populatii.
Drumul spre independenta
Cucerirea treptata a Americii de Sud, in special de catre spanioli si, in parte, de catre portughezi (Brazilia), organizarea acestor teritorii in viceregate, direct subordonate puterii de la Madrid sau de la Lisabona, exploatarea nemiloasa impusa de metropola, bolile, saracia si lipsurile de tot felul vor duce, de-a lungul secolelor, la numeroase revolte ale populatiei indigene.
Profitand de situatia tulbure din metropola, ca urmare a razboaielor napoleoniene, indigenii din teritoriile apartinand Coroanei spaniole, condusi de militari capabili si hotarati, precum generalul argentinian Jose de San Martin, Bernardo O’Higgins, de origine irlandeza, Antonio Jose de Sucre sau Francisco de Miranda, vor elibera aceste spatii, creand statele de mai tarziu: Venezuela, Ecuador, Chile, Bolivia, Columbia, Peru si Argentina.
O situatie asemanatoare va fi si in cazul Braziliei. In conditiile crizei prin care trecea Portugalia, ocupata de armata napoleoniana, printul regent Joao si curtea sa se refugiaza in marea lor colonie de peste Oceanul Atlantic. Depasita de vremuri, incercarea lui Joao de a introduce vechile randuieli coloniale se va izbi de rezistenta indigenilor. In conditiile acestea, Brazilia isi va proclama independenta in anul 1822, fiul lui Joao, Pedro, proclamandu-se imparat, sub numele de Pedro I.
O atentie speciala trebuie acordata eroului Americii Latine, Simon Bolivar.
Nascut in Caracas, capitala Venezuelei de azi, intr-o familie bogata de creoli, beneficiind de o educatie aleasa la Madrid si la Paris, Bolivar va dezlantui, dupa intoarcerea in locurile natale, razboiul de eliberare a amerindienilor, cunoscut in istorie sub numele de Razboiul lui Bolivar.
Batalia de langa localitatea Ayacucho, din Peru , din decembrie 1824, a avut un rol decisiv in lupta de eliberare a coloniilor spaniole. Supranumit El Libertador, el va incerca sa formeze o federatie americana, lucru ce nu a mai fost valabil dupa moartea sa in 1830.
Rand pe rand, statele din America de Sud isi vor proclama independenta, in functie de particularitatile lor: Argentina, in 1816, Chile, in 1818, Peru, in 1821, Bolivia, in 1825, Ecuador, in 1830, Venezuela in acelasi an si Columbia, ultima, in 1832.
De la proclamarea independentei acestor state pana in prezent, America de Sud se prezinta ca un continent al contrastelor.
Zona dispune de numeroase bogatii naturale, dar aceste tari au o economie sub cea a statelor dezvoltate.
In cele mai multe cazuri, economia a fost si este agrara, uneori bazata pe monocultura.
In consecinta produsele principale ale economiei sunt si marfa principala pentru export: Brazilia, cafea si cacao; Uruguay, carne si lana; Ecuador, banane, cafea si cacao etc.
De asemenea exista un contrast evident intre conditiile de viata ale majoritatii populatiei si o minoritate care concentreaza toate avantajele politice si economice. Politic, principala caracteristica a acestor tari a fost instabilitatea in cadrul unui sistem institutional de multe ori clasic, invechit.
Schimbarile politice sunt frecvente si, mai putin in ultimul timp, violente. De altfel, practica loviturilor de stat in aceste tari, pe care analistii politici le numesc pronunciamento este, in unele state, un element de traditie.
Organizate fie de partidele de dreapta, fie de armata, regimurile care au fost instaurate in urma acestor lovituri de forta, repet, tot mai rare in ultima perioada, nu au stabilitate interna, cautand sprijin fie in fortele din interior, fie in strainatate.
Augusto Pinochet, model de dictatura militara
Lovitura de stat din Chile, din 11 septembrie 1973, prin care a fost inlaturata guvernarea coalitiei Unitatii Nationale (noiembrie 1970-septembrie 1973) condusa de Salvador Allende, a creat mari emotii in opinia internationala.
In urma acestui puci, presedintele Allende a fost asasinat de fortele militare si s-a instaurat o Junta militara (guvern dictatorial) condusa de generalul Augusto Pinochet.
In tara s-a dezlantuit prigoana si teroarea impotriva oponentilor noului regim. Partidele fostei coalitii -Uniunea Nationala- au fost interzise, Parlamentul a fost dizolvat, iar reformele si masurile introduse in timpul celor doi ani de guvernare, anulate.
Dupa ce a parasit puterea, in anul 1990, Pinochet a incercat tot felul de subterfugii pentru a scapa de rigorile justitiei. Arestat in Marea Britanie, in anul 1998, si extradat in Chile, doi ani mai tarziu, Pinochet nu va da socoteala in justitie pentru cele aproximativ 3.000 de persoane ucise in timpul regimului sau si pentru deturnarea a mai mult de 28 de milioane de dolari din fondurile publice. Moare linistit, la 91 de ani, in urma unui atac de cord.
Avand o istorie zbuciumata, putin cunoscuta in tara noastra, spatiul sud-american, departe de Europa, atrage atentia atunci cand se intampla ceva in afara cotidianului. Exotica prin relief, impresionanta prin vestigiile lasate mostenire de vechile culturi, contradictorie prin unele aspecte de civilizatie contemporane, lumea Americii Latine invita la meditatie si cunoastere. Meditatie pentru a pricepe sensul celor stiute si cunoastere pentru a afla realitatile acestui areal, prin ale carui vene mai curge inca mostenirea mayasa.