Mitul lui Prometeu se situeaza in istoria unei creatii in evolutie: el marcheaza nasterea constiintei, aparitia omului. Prometeu e cel care a furat de la Zeus, simbolul spiritului, samanta focului, al simbol al lui Zeus si al spiritului, luandu-l fie din roata soarelui, fie din vatra lui Hefaistos. A furat focul pentru a-l aduce pe pamant spre a-l darui muritorilor. Zeus l-a pedepsit legandu-l de o stanca si trimitandu-i un vultur care-i manca zilnic ficatul. Simbol al framantarilor pricinuite de sentimentul vinovatiei refulate si neispasite.
Prometeu, „prevazatorul”, a jucat un rol important la inceputul istoriei oamenilor.
Grecii il considerau creatorul lor, cel care le-a dat cultura si civilizatia. El si fratele lui, Epimeteu, „neprevazatorul”, erau considerati a fi creatorii animalelor.
Grecii celebrau cel mai important dar al lui Prometeu, focul, printr-o cursa anuala cu torte, ce incepea de la Academia lui Platon. Odata cu focul, Prometeu le-a dat oamenilor si artele mecanice, stiinta si intelepciunea.
Generozitatea lui fata de ei a dus la inlantuirea sa eterna pe muntele Caucaz de catre Zeus. Nu numai Prometeu a avut de suferit. Zeus i-a blestemat pe oameni, creand o femeie, Pandora, care a raspandit relele in lume.
Fiu al titanului Iapet si al oceanidei Klymene, Prometeu era un asa-numit zeu inselator.
In timpul razboiului cu titanii, i-a sfatuit pe acestia sa recurga la viclesuguri, nu la lupta deschisa cu olimpienii. Ei nu l-au ascultat, iar el s-a aliat cu Zeus. Fiul lui Prometeu, Deucalion, a supravietuit potopului trimis de Zeus si, impreuna cu sotia sa, Pyrrha, a recreat omenirea din pietrele pe care le-au aruncat peste umar.
Crearea oamenilor
In dialogul Protagoras al lui Platon, lumea era populata de zei, care au creat fiinte muritoare din elementele primordiale.
Prometeu si fratele lui, Epimeteu, au fost chemati sa le dea animalelor blana si hrana. Epimeteu le-a dat gheare si colti, apoi le-a trimis in lume. In cele din urma, cand au creat oamenii, fratii si-au dat seama ca le dadusera tot ce i-ar fi ajutat sa supravietuiasca. Prometeu i-a facut astfel pe oameni din lut, amestecat cu lacrimi, simbol al vietii grele ce urmau sa o duca.
Zeus pus la incercare
Pentru a opri cearta dintre oameni si zei, Prometeu a pregatit doua feluri de ofrande care se aduceau in temple si l-a lasat pe Zeus sa aleaga. De o parte era burta unui bou, urata ca aspect, dar care invelea carnea, iar de alta grasime gustoasa si alba, in care erau invelite doar oase. Desi si-a dat seama ca e o capcana, Zeus a ales ofranda ce arata mai bine, ca dusmania dintre oameni si zei sa dureze pe veci. De atunci, ofrandele sacrificiale oferite de oameni zeilor au continut doar oase si grasime.
Darul focului
Maniat de inselaciunile lui Prometeu, Zeus a vrut sa-i lase pe oameni fara foc, astfel incat carnea
lor sa fie mereu cruda si necomestibila. Dar Prometeu le-a adus inapoi focul, aprinzand un lujer de marar de la carul zeului soarelui, Helios.
Darul focului a asigurat supravietuirea omenirii.
Furios, Zeus a uneltit cu Hefaistos si ceilalti zei sa le faca oamenilor viata grea. Ei au creat o femeie minunata, numita Pandora („cea daruita cu de toate”) si au trimis-o cu o cutie la Epimeteu. Fara sa banuiasca vreun viclesug, aceasta a deschis cutia, eliberand in lume nenorocirile.
Zeus il pedepseste pe Prometeu
Ca razbunare pentru furtul focului, Zeus l-a pedepsit crunt pe Prometeu. I-a comandat zeului fierar Hefaistos sa-l inlantuie de o stanca, pe muntele Caucaz, aflat la capatul Pamantului, iar el a trimis un vultur sa-i manance carnea. In fiecare zi, pasarea ii manca ficatul, care crestea la loc noaptea, ca titanul sa fie mereu torturat.
Chinurile lui s-au sfarsit abia cand eroul Herakles a sagetat vulturul si l-a eliberat pe Prometeu
din lanturi.
Totusi a fost nevoit sa poarte un inel facut din piatra Caucazului, pentru ca Zeus sa poata spune ca Prometeu e inca inlantuit. In alte surse se spune ca, si dupa moartea vulturului, Prometeu a ramas inlantuit in Caucaz pana cand centaurul Chiron, ranit mortal de Herakles, a acceptat sa-i ia locul. Astfel el i-a transmis nemurirea sa lui Prometeu, care a fost in sfarsit eliberat.
Semnificatia mitului se clarifica pornind de la numele insusi ale lui Prometeu care, in etimologia greaca, inseamna previziune, prudenta pentru viitor, a fi prevazator. Descinzand din Titani, el va fi manat mereu de gandul razvratirii, al revoltei. Dar nu simbolizeaza revolta simturilor, ci pe aceea a unui spirit care vrea sa devina egalul inteligentei divine. Sau cel putin sa-i rapeasca acesteia cateva scantei de lumina.
El vrea sa fie egalul zeilor. Sau doar sa-i infranga in mandria si orgoliul lor. Lucrul acesta nu inseamna sa cauti spiritul in sine, pe calea unei spiritualizari de sine progresive. Asta inseamna sa folosesti spiritul in scopul unei satisfactii personale. Focul furat de la zei simbolizeaza intelectul redus la situatia de a nu fi decat un mijloc al vietii. Intelectul revoltat a ales pamantul in locul spiritului, el a dezlantuit astfel dorintele pamantesti, reprezentand o legare de pamant.
Pentru Gaston Bachelard, mitul lui Prometeu ilustreaza vointa omeneasca de a accede la intelectualitate. La o viata intelectuala dupa modelul zeilor care sa nu se afle intr-o dependenta absoluta fata de principiul utilitatii. El a definit astfel conceptul de “complexul lui Prometeu”. toate tendintele care ne imping sa stim tot atat ca si parintii nostri, mai mult decat parintii nostri.
Doar perfectionandu-ne neincetat putem spera ca vom atinge acest nivel atat de admirat la parintii sau maestrii nostri. Daca intelectualitatea pura este exceptionala, ea nu reprezinta mai putin o caracteristica a unei evolutii specifice umanitatii. Complexul lui Prometeu este Complexul lui Oedip in viata intelectuala.
Prometeu reprezinta asadar personajul mitologic care a sfidat zeii in numeroase randuri, concepand oamenii si daruindu-le acestora mijloacele necesare supravietuirii si evolutiei. Prometeu este de fapt dorinta omului de a fi propiul sau arbitru si artizan, de a fi egalul zeilor.
