Zarathustra sau Zoroastru ( 630 -553 i.Hr), marele reformator, nu a transformat fundamental imaginile atat de plastice ale vechii religii persane.
In schimb a interpretat intr-un mod original vechile credinte, convertindu-le in conceptii etice. Acesta este aportul sau original, principal.
Zarathustra, a carui doctrina prezinta anumite aspecte comune cu budhismul, aparut in India cam in aceeasi epoca, a pastrat asadar unele elemente din vechea religie mazdeista: suprematia lui Ahura Mazda asupra celorlalte divinitati, principiul dualist al luptei dintre Lumina si Intuneric, dintre Bine si Rau, obiceiul de a pune corpul defunctilor in „turnurile tacerii” etc.
Reminiscentele mazdeiste se intalnesc si in escatologia zoroastriana (doctrina filosofica privind posibilitatea existentei individuale dupa moarte): sfarsitul lumii va fi anuntat de aparitia unui Mesia salvator care va prezida „judecata din urma” , apoi un val de metal topit va acoperi tot pamantul, purificandu-l.
La sfarsit, ultima lupta dintre Ahura-Mazda si Ahriman se va termina cu triumful definitiv al Binelui asupra Raului.
Zarathustra il considera pe Ahura Mazda nu numai cel mai mare dintre zei, ci chiar le refuza celorlalti zei autonomia, vazandu-i doar ca ipostaze, ca atribute, ca aspecte, ca tot atatea emanatii ale lui Ahura-Mazda, deci ca simple entitati abstracte.
Zeul Mithra, care pana atunci ocupase un loc atat de important, va fi acum aruncat in randul spiritelor inferioare.
Religia fondata de Zarathustra aprofundeaza sensurile morale.
Conflictul dintre Bine si Rau capata la el o amploare deosebita. Nu se epuizeaza in interminabile lupte dintre zei si demoni, ci este proiectat pe un plan cosmic si in perspectiva eternitatii.
Totodata, acest conflict se reflecta si pe planul moral intim al individului, care prin propiul sau efort interior participa la victoria Binelui in aceasta gigantica lupta universala dintre cele doua principii etice antagoniste.
Judecata din umbra, care va incheia ciclul existentei universale, va pedepsi sau va rasplati un om dupa faptele sale.
Omului i se cer trei lucruri: cugetari bune, cuvinte bune, fapte bune.
Cele trei virtuti principale ale omului sunt pietatea, cinstea si spiritul de dreptate, atat in cuvinte cat si in fapte.
Totodata, practicarea acestor virtuti constituie adevarata esenta a cultului, nu formalismul ceremoniilor, nici ritualurile sangeroase, lucruri pe care Zarathustra le respingea categoric.
Omul este inzestrat de la natura cu liberul arbitru, de aceea, intrucat
poate alege in mod liber intre Bine si Rau, datoria lui este – cum se spune in Avesta – „sa faca din dusman un prieten, din omul rau un om drept, din cel ignorant un om instruit .”
Dupa moarte, sufletul omului mai pluteste inca timp de trei zile prin preajma trupului, apoi este purtat de vant in fata a trei judecatori (asemeni si la greci erau trei judecatori ai Infernului), dintre care cel dintai este Mithra.
Dupa judecata, sufletul trebuia sa treaca pe „Puntea Alegerii”.
Cei drepti reuseau sa o treaca si sa ajunga in „Lacasul Cantarilor”.
Cei rai erau pravaliti in „Lacasul Suferintei”, unde vor ramane pe veci. In schimb pacatosii care au savarsit si fapte bune ramaneau intr-un fel de purgatoriu timp de 12.000 de ani .
Morala lui Zarathustra era net superioara teologiei lui. In afara de anumite rituri el cerea puritate, cinste si purtare dreapta, caritate fata de saraci si ospitalitate pentru straini, lealitate, munca si venerarea mortilor.
Etica sociala se baza pe simtul datoriei si pe sentimentul de responsabilitate fata de comunitate, manifestat prin ajutorarea celor nevoiasi, prin datoria de a munci campul, de a ingriji arborii, de a construi drumuri, poduri, case si de a duce o viata de familie sanatoasa si armonioasa.
Zarathustra a fost, se poate spune, un precursor al crestinismului.
