Sanctuarul naturii : „Nascut din Pamant”

Mama noastra care esti pe pamant,tatal nostru care esti in ceruri : acesta este cuplul primordial din numeroase religii animiste.

„Nascut din Pamant”

Credinta ca oamenii s-au nascut din Pamant este universal raspandita . In multe limbi ,omul este numit ” nascut din pamant”. Exista credinta potrivit careia copiii vin din fundul Pamantului ,din  caverne ,din pesteri , din crapaturi , ,dar  si  din baltoace ,din izvoare , din rauri .Sub forma de legenda , de superstitie sau de simpla metafora ,credinte asemanatoare supravietuiesc inca in Europa .Fiecare regiune , si aproape fiecare oras si sat ,cunoaste o stanca sau un izvor care ” aduc ” copii : acestea sunt numite Kinderbrunnen , Kinderteiche, Bubenquellen.

Sa nu ne imaginam ca aceste superstitii sau metafore sunt simple explicatii pentru copii .Realitatea este mai complexa .Pana la europenii din zilele noastre supravietuieste sentimentul obscur al unei solidaritati mistice cu Pamantul natal . Nu este vorba de un sentiment profan de dragoste de patrie sau de regiune ,nu este admiratia pentru peisajul familiar sau veneratia fata de stramosi ,ingropati de generatii in jurul bisericilor din sate.

Este altceva : experienta mistica a autohtonitatii ,sentimentul profund ca am iesit din sol , ca am fost nascuti de Pamant in acelasi fel in care Pamantul a dat nastere , cu o fecunditate neobosita ,stancilor , raurilor , arborilor , florilor . In sensul acesta trebuie sa intelegem autohtonitatea : simtim ca suntem oameni ai locului ,si acesta este un sentiment de structura cosmica care depaseste cu mult solidaritatea familiala sau stramoseasca .

Se stie ca in multe culturi tatal juca un rol neisemnat : nu facea altceva decat sa legitimeze copilul ,sa-l recunoasca .Mater semper certa ,pater incertus . Si aceasta situatie s-a prelungit mult timp : in Franta monarhica se spunea ca ” Regele este fiul Reginei „.Dar aceasta situatie nu era chiar originala :fiindca mama nu facea decat sa primeasca copilul .Nenumarate    credinte  invata  ca  femeile raman insarcinate atunci cand se apropie de anumite locuri : stanci ,     pesteri , copaci , rauri . Sufletele copiilor patrund atunci in pantecele lor ,si femeile concep .

Oricare ar fi conditia acestor suflete de copii ,ca sunt sau nu sufletele stramosilor ,un lucru este sigur  : pentru a se intrupa ,ele au asteptat ,ascunse undeva in crapaturi ,in brazde , in baltoace , in paduri ; ele traiau deja atunci un fel de existenta embrionara in sanul adevaratei lor mame , Pamantul . De acolo vin copiii . De acolo , conform unor alte credinte ,vii  inca  la europenii din sec.  XIX ,ii  aduc   anumite animale  acvatice : pestii , broastele  si mai ales lebedele .

 Or ,aceasta amintire obscura a unei preexistente in sanul Pamantului a avut consecinte insemnate : ea a  creat la om un sentiment de inrudire cosmica cu mediul inconjurator . Am putea chiar sa spunem ca ,la data aceasta ,omul avea mai putin constiinta apartenentei la specia umana ,decat sentimentul unei participari cosmobiologice la viata mediului sau . Stia, sigur ,ca avea o ”mama imediata ”,cea pe care o vedea intotdeuna langa el ,dar stia ca venea mai de departe ,ca fusese adus de broaste  sau lebede ,ca traise in pesteri  si in rauri .Si toate acestea au lasat urme in limbajul sau : romanii numeau bastarzii terrae filius ,romanii ii numesc si astazi ”copii din flori”. 

Acest tip de experienta cosmobiologica pune bazele unei solidaritati mistice cu locul ,a carei intensitate se prelungeste pana in zilele noastre in folclor si traditiile populare. Mama nu  facea altceva decat sa completeze opera Pamantului-Mama , sa intri  prin ingropare  in pamantul natal – acest ”pamant natal ” caruia ii ghicim astazi profunda semnificatie .

De aici vine frica de a-ti avea cenusa ingropata in alta parte , de aici vine bucuria de a te reintegra ”patriei ”, bucurie pe care o tradeaza adesea  inscriptiile  de  pe  mormintele romanilor  :   hic   natus hic  situs  est   ( ” aici s-a nascut ,aici a fost asezat „) , hic situs est patriae ; hic quo natus fuerat optans erat illo reverti ( ” acolo unde s-a nascut ,acolo a dorit sa revina ” ) .Autohtonitatea perfecta cuprinde un ciclu complet ,de la nastere la moarte . Trebuie sa te intorci la Mama .” Taraste-te spre pamant ,mama ta !” spune Rig Veda , X ,18,10 . ” Pe tine ,care esti pamant , te asez in Pamant !” este scris in Atharva Veda , XVIII,4, 48 . ” Sa se intoarca oasele si carnea din nou in Pamant !” se spune in timpul ceremoniilor funebre chineze .

sursa bibliografica : „Encyclopedie ilustree des mythes et legendes du monde ” – A. Cotterell,Paris 1989