Misterele Titanicului

Chiar din primele zile, disparitia Titanicului a fost impanzita de mituri si legende. Pe langa cele traditionale, la noi au ajuns si versiuni fantastice.

In 1897, cu 15 ani inainte de disparitia Titanicului, a iesit de sub tipar carte necunoscutului jurnalist pe atunci, Morgan Robertson. Romanul sau prezicea moartea unui urias transoceanic cu numele „Titan”.

Imaginatia bogata a jurnalistului s-a dovedit a fi o prorocire de cosmar, care se potrivea cu faptele reale, incepand cu numele si echipamentele vasului si terminand cu locul, timpul si cauza catastrofei.

Dupa tragedie, Robertson era considerat „diavol”, geniu negru, prevestitorul nenorocirii.

Romanul sau a fost blestemat, iar autorului i-a fost refuzat dreptul la publicarea cartilor.

In ziua in care maretul Titanic isi incepea calatoria, nimeni nu se gandea  la o carte ce ar fi prevestit un dezastru .

Toti cei care urmau sa calatoreasca pentru prima oara cu vasul-minune se considerau alesi iar rudele si fotografii ii priveau cu invidie de pe mal. Doar un singur marinar de pe Titanic, printr-o ironie a sortii, avea cu el un exemplar al romanului lui Morgan Robertson.

Pe masura ce inainta in lectura, pe marinar il cuprindea panica. Le-a povestit colegilor, dar acestia deja erau cu un zambet larg pe buze. Era intr-atat de speriat, incat atunci cand vasul se afla in portul orasului Southampton, el a abandonat, si prin asta si-a salvat viata.

De asemenea, in ultima clipa, au refuzat sa calatoreasca inca 55 de oameni. In aceasta lista intra  si miliardarul John Morgan, detinatorul ambarcatiunii, subit declarat bolnav.

A refuzat calalatoria si un mare negustor Wood, a carui sotie a primit o avertizare anonima :„daca nu vreti sa va pierdeti sotul, atunci faceti tot posibilul sa va razganditi sa faceti aceasta calatorie”.

Restul care au refuzat au motivat asta prin diferite presimtiri ciudate dar puternice.

Pe 15 aprilie 1972 (la 60 de ani dupa tragedie) radiolocatorul  linkorului american „Theodor Roosvelt” primeste un semnal SOS. Prin zgomotul din casti razbatea o voce inghetata care chema ajutor pentru Titanicul ce se scufunda.

Radiolocatorul  Lloyd Dethmer a crezut ca a innebunit, insa, pentru orice eventualitate, a transmis mesajul la tarm. Cine stie? Poate intr-adevar, cineva are probleme.

Raspunsul a fost foarte scurt si calm: „la semnalul SOS nu raspundeti, continuati cursul stabilit”.

In port,  capitanului si intregului echipaj le-a fost aratat ca  epava  Titanic nu avea cum sa trimita vreun semnal SOS! Ori radiolocatorului  i s-a parut, ori cineva a facut o gluma buna.  

Dhetmer a gasit straniu faptul ca explicatiile au fost oferite de serviciile speciale si nu de conducerea maritima. Asa ca a inceput cercetarile.  

La inceput, din pura curiozitate, apoi s-a adancit atat de mult incat a ajuns la spitalul cu probleme neuropsihice.  Inainte de asta a reusit sa „dezgroape” multe lucruri interesante.

Dhetmer a cautat in arhive rapoartele colegilor sai radiolocatori  despre acest lucru.

Anii in care au fost detectate semnale SOS erau 1924, 1930, 1936, 1942. A facut un tabel si a observat, ca fantomele radio emisiei  apareau o data la sase ani.

In 1978 Lloyd astepta intentionat semnalul  si a asigurat pe toata lumea ca l-a primit. Ce s-a intamplat in 1984 si 1990 nu se stie. Nu exista informatii nicaieri.  

In 1996, ziarul canadian „Sun” anunta despre un alt semnal SOS primit de vasul canadian „Quebec”.

Unii oameni de stiinta presupun ca „datorita extensiei  timpului s-a format un semnal-fantoma”.

Pe el il primesc vasele de atata timp. Daca toate aceste nu sunt minciuni si falsuri, ar fi trebuit sa ne pregatim pentru SOS-ul din 2008 si apoi pentru cel din 2014, 2020….

O alta categorie de savanti sunt hotarati ca SOS-ul a „taiat” timpul in doua.

Adica, semnalul putea fi receptionat si in 1906, si in 1900, dar, din pacate, pe atunci, un radio era ceva rar.

Popov l-a inventat in 1895. Cei mai inflacarati cercetatori sustin ca si atunci semnalele erau primite, doar ca nu de radioaparatura ci de oameni, mai precis  de creierele lor.

Asa s-ar explica profetia lui Morgan Robertson si presimtirile celor 55, care au refuzat calatoria.

Pare un episod de poveste, dar cum altfel se poate explica  semnalul primit de vasele „Carpatia”si „Olimpic” la ora 23:17? Adica, asta ar insemna cu 23 minute mai devreme decat ciocnirea cu mortalul iceberg, care a avut loc la 23:40.

Daca pana acum toate descoperirile se reduceau la niste semnale-fantome, destul de „nepalpabile”, atunci ceea ce a gasit Carl-Yorgen Huss, capitanul unui vas norvegian de pescuit, este destul de material.

in ziua de 24 septembrie, 1990, in nordul Atlanticului, la 340 de km sud-vest de Islanda, pescarii norvegieni au gasit o fata, de 29 de ani, tremurand pe un iceberg. Numele ei era Winnie Cowts.

Capitanul Huss a anutat oficialitatile de fata gasita. Aceasta  a afirmat ca s-a salvat printr-o minune de la naufragiul Titanicului si ca este foarte ingrijorata pentru soarta celorlalti calatori.

Pentru aceasta femeie timpul s-a oprit in tragica zi de 15 aprilie 1912, zi pe care o traia emotional atat de puternic de parca nici n-ar fi existat cei 79 de ani diferenta!

Pescarii nu puteau accepta asa ceva. Notiunile lor despre timp erau bulversate, cu atat mai mult cu cat autoritatile norvegiene s-au convins ca femeia este complet sanatoasa psihic. Au tradat-o  doar hainele. Asa ceva purtau femeile „la moda”, la inceputul secolului. Winnie a fost complet uimita si nu a tradat nici o urma de prefacatorie. Cum este posibil? 

In cautarea raspunsului, expertii au luat legatura cu oficialitatile maritime britanice. Londra a confirmat ca miss Winnie Cowts din Southampton a fost pe lista calatorilor si s-a aflat pe vapor.

Lucrul cel mai straniu a fost ca ea nu arata de108 ani,ci de29!

„E ceva supranatural”, au afirmat  cei 27 de doctori si invatati care au  examinat-o. „Se pare ca s-a aflat intr-un fel de capsula a timpului. Nu a imbatranit deloc”.

 Aproape peste un an, la 9 august 1991, vaporul de cercetari norvegian „Larsson Nayper”, la 365 km sud-vest de Islanda, il pescuieste, dupa toate aparentele, chiar pe capitanul E. John Smith!

Nevatamat, era cutremurat de cele intamplate.

Era imbracat intr-o uniforma excelenta, marca „White Star”.

Salvatorii au procedat exact ca in cazul lui Winnie. L-au „predat” pe Smith autoritatilor de la Oslo, care l-au supus la o serie de examinari si teste psihice.

Le-a trecut cu brio pe toate. Era perfect sanatos. Atunci cand s-au comparat amprentele din dosarele marinei britanice cu cele ale „capitanului intors din morti” a avut loc o foarte mare surpriza. Se potriveau in cele mai mici detalii!

Chiar daca cei doi supravietuitori se simt excelent, autoritatile (nu se stie care) exclud total posibiltatea unui interviu chiar si pana astazi! Toate acestea se fac sub pretextul readaptarii la societate, cei doi crezand ca sunt inca in 1912.

Peste 3 ani, in 1994, in aproape aceleasi locuri (sud-vest de Islanda, 300-400 km) a fost gasita o fetita de 10 luni, aproape inghetata, dar sanatoasa.

De unde era acest bebelus, care evident ca nu putea sa inoate la o asemenea distanta de mal? De ce era inca in viata? Copila plutea pe apa datorita unui colac de salvare apartinand Titanicului… Ciudat este ca autoritatile au gasit in arhive mentiuni despre acest copil ! 

Majoritatea marinarilor care trec prin locurile unde a pierit Titanicul sustin ca vad un vas mare scufundandu-se mereu. Unii zic ca este fantoma Titanicului, altii ca uriasul transoceanic ar fi nimerit intr-un „vartej” al timpului…

Oricum, Pentagonul deja a clasificat acest subiect, ca si multe altele: Top Secret.