Universul, rodul hazardului sau al evolutiei?
Daca lucrurile ar sta putin altfel?
Doi sori pe cer? Oameni umblând în… patru labe?…bijuterii devenite radioactive? Luna la fel de mare ca Pamântul?…toate acestea si multe altele s-ar putea întâmpla daca fortele fundamentale din Natura s-ar modifica doar cu foarte putin!
Ce cautam noi in Univers?
De fapt, aceasta întrebare a fost formulata într-un mod înca si mai surprinzator de catre unii fizicieni: s-a dezvoltat oare Universul în modul în care a facut-o doar în scopul de a putea fi observat si înteles de fiintele care suntem noi? Sau a fost doar o sansa norocoasa ca la un moment dat, în evolutia sa a aparut viata?
Acum aproape 30 de ani, în 1973, în Polonia, Brandon Carter relateaza revista „Focus” facea o afirmatie socanta la Simpozionul aniversar al centenarului nasterii lui Copernic. Desi modelul cosmologic pe care i-l datoram, si pe care îl folosim si astazi, ne sugereaza un fel de „principiu al modestiei”, în ideea ca nici Pamântul nici omul nu se afla în centrul lumii, Carter a avut curajul sa sustina ca omenirea ocupa efectiv un loc privilegiat în Univers! Nu ca acesta ar fi „terenul de joaca” al oamenilor, facut numai pentru noi, dar parerea sa, devenita prima formulare a de atunci celebrului Principiu Antropic, a fost ca noi, creaturi inteligente, cu o structura bazata pe carbon, impunem un fel de „principiu de selectie” asupra Universului!
O modificare oricât de mica a constantelor universale, cum ar fi intensitatea gravitatiei, si …noi nu am mai fi aici sa ne întrebam de ce este facut Universul asa cum este! Si, de fapt, lucrurile sunt înca si mai complicate! Iar „începutul problemelor” porneste de la o întrebare aparent foarte simpla:
Raspunsul pe care l-a dat Fizica este ca, la nivelul cunostintelor noastre actuale, numarul acestora este patru: forta tare, cea care tine legati între ei protonii si neutronii care compun nucleul atomic, forta electromagnetica, cea mai cunoscuta, forta slaba, care se manifesta în timpul dezintegrarilor radioactive si, în fine, cea mai slaba dar si cea mai neînteleasa, forta gravitationala.
Ei bine, dupa cum sustin cunoscuti oameni de stiinta, cum ar fi John Barrow si Frank Tippler, Martin Rees, Astronomul Regal al Marii Britanii sau chiar celebrul Stephen Hawking, noi, în universul nostru, suntem de fapt rodul unei… coincidente, a unor anumite valori ale constantelor care guverneaza aceste forte fundamentale.
O mica variatie si… am înceta sa existam. Sau, daca preferati, ne-am trezi într-un alt univers, cu o existenta paralela cu cea a noastra, unul din numeroasele care exista, dupa parerea lui Martin Rees si a lui Hawking!
O mica crestere a fortelor electrice ar duce la o forta de respingere sporita între protonii din nuclee, la mai putine sanse de fuziune, la un Soare în care reactiile nucleare sa se desfasoare mai lent si astfel sa ne furnizeze noua mai putina caldura si mai putina lumina. Iar atomii ar fi mai mici, electronii ar fi atrasi mai puternic de nuclee, asa ca toate obiectele si-ar vedea culoarea „deplasata” spre albastru (frecvente mari). Si atractia moleculara ar creste: obiectele ar fi mai rezistente, cleiurile ar lipi mai bine, lichidele ar fierbe la temperaturi mai înalte, ar fi deci mai multi ghetari… „Forma ADN-ului – spune celebrul fizician Tullio Regge – ar fi diferita, la fel si functionalitatea sa. Aceasta ar induce mutatii genetice dezastruoase!”
O crestere de doar 1% a constantei gravitationale G, a lui Newton, si viata terestra, asa cum o cunoastem noi, nu ar mai fi existat. Sau daca s-ar fi adaptat la noile conditii si totusi ar fi evoluat, cele avantajate ar fi fost patrupedele – oasele ar fi fost atât de dense si de grele încât mersul „în patru labe” ar fi fost cel preferat! Chiar de fapturile cele mai inteligente!
Toti ar fi trebuit sa ne adaptam la o caldura sporita: un Soare mai mic, dar mai fierbinte si, surpriza, o planeta Jupiter care, datorita gravitatiei sporite care ar fi activat în interiorul ei reactiile nucleare, ar fi devenit un al doilea Soare!
Calotele polare ar fi fost aproape de neobservat, în timp ce la Ecuator apa oceanelor… ar fi fiert! De fapt nimic însa nu s-ar fi întâmplat probabil din toate acestea pentru simplul motiv ca însusi Sistemul nostru Solar nu s-ar fi nascut!
Stelele ar fi „ars” prea repede si istoria de 10 miliarde de ani care a precedat formarea Soarelui nu ar fi fost suficienta pentru ca planetele noastre atât de cunoscute sa se nasca… Tot ce am fi putut contempla – daca prin cine stie ce miracol am fi avut aceasta posibilitate – ar fi fost un univers plin doar de stele si gauri negre.
Sau s-ar putea întâmpla ca Luna, de 50 de ori mai mica decât Terra, sa devina la fel de mare, ceea ce ar însemna si o forta de gravitatie suficienta pentru „a atrage” în jurul ei o atmosfera si pentru a proteja în interiorul ei magma fierbinte care sa dea nastere activitatii vulcanice.
Luna si Pamântul s-ar roti, egale ca marime, unul în jurul celuilalt, aratându-si mereu aceeasi fata si legate între ele de un pod, un adevarat „cordon ombilical” de atmosfera respirabila…
Fara posibilitatea de a avea un nucleu central, cu electroni si protoni rotindu-se unii în jurul altora, materia nu s-a mai putea agrega în molecule, asa cum se întâmpla în prezent. Tot ce ar exista ar fi o lume de gaz…
Si daca am fi facuti din antimaterie? N-ar fi nimic. Nici n-am observa – doar pentru cineva privind „din afara” s-ar „vedea” ca timpul curge în sens invers.
Daca viteza luminii ar fi nu doar foarte mare, cum este în prezent, ci chiar infinita, atunci lumina însasi n-ar mai exista. Daca n-ar exista ozon, radiatia solara ar fi „ars” tot ce exista la suprafata si singura lume posibila ar fi fost una acvatica. Daca densitatea medie a Cosmosului ar fi fost mai mica, totul ar fi fost un urias nor de gaz si radiatii în expansiune. Daca…
Brandon Carter a mers si mai departe si a spus ca Universul pur si simplu… a trebuit sa faca sa apara viata, si implicit omul, la un anume stadiu al evolutiei sale!
Universul „nostru” este atât de sensibil la conditiile initiale si la valoarea constantelor sale fundamentale, încât cea mai mica variatie i-ar schimba complet nu doar viitorul, ci si prezentul si trecutul. Poate ca ar exista si atunci fiinte inteligente care sa observe aceste lucruri. Dar nu am fi noi acelea…
Stiinta si tehnica
