O pagina de istorie: barbarii in Europa
Cine erau barbarii si cine a inventat termenul?
Niciun popor nu a vorbit despre sine ca fiind barbar. Si cum ar fi putut sa o faca, atata vreme cat „barbar”, termenul inventat de grecii antici, nu facea altceva decat sa defineasca statutul de fiinte inferioare al tuturor celor ce erau de alta stirpe decat a lor?
Se spune ca misiunea civilizatoare a Romei nu a fost decat un pretext cinic pentru a jefui. Gloria Romei a fost cladita cu bogatiile, sangele si sudoarea barbarilor, aceiasi oameni care aveau sa ii aduca si sfarsitul.
“Barbarii nu pot gandi si nu se pot purta rational. Ei sunt condusi de spirite rele, sunt posedati de demoni care ii silesc sa comita cele mai teribile acte. Sunt incapabili sa traiasca dupa legi scrise si rareori isi tolereaza regii. Pofta lor pentru aur este imensa iar pasiunea pentru bautura este nemarginita. Barbarii sunt murdari si umbla desculti chiar si pe timpul iernii. Ei isi ung parul blond cu unt fara sa le pese ca acesta miroase ingrozitor a ranced. Energia lor reproductiva este inepuizabila. Daca un popor barbar este distrus, un altul se ridica imediat din mlastinile si padurile nordului.” – Herodot.
Si totusi, adevarul este departe de terifianta prezentare a istoricului grec. Astfel de materiale propagandistice care vizau popoarele antice, altele decat cel grec sau cel roman, erau des intalnite. Un intreg proces de calomnie a avut loc in lumea antica, proces care a fost sustinut de mintile luminate ale lumii civilizate de atunci si ale carui repercusiuni ajung pana in prezent. Barbarii, la peste 2000 de ani de la demonizarea lor, isi cer dreptul la reabilitare.
Daca pentru prima data, barbari erau denumiti persii condusi de Artaxerxes si Darius, cei care amenintau granitele Eladei, sensul termenului avea sa se extinda treptat definind populatiile nord-europene care intrasera in contact cu civilizatia greaca.
In fond, „barbar” nu este decat un joc de cuvinte, „bar bar” care s-ar traduce astazi prin „bla bla”, si care reda peiorativ limba vorbita de straini. Si cum aceiasi straini nu intelegeau limba clasica greaca, vorbitorii nativi ai acesteia ii considerau pe ceilalti niste simpli analfabeti.
Romanii aveau sa preia, la randul lor, cuvantul „barbar” prin care ii defineau pe toti aceia care nu aveau sange latin, arogandu-si dreptul de a-i civiliza prin forta armelor si a culturii lor superioare. Ultimul sens si cel mai apropiat de acceptiunea moderna a cuvantului avea sa apara in momentul raidurilor popoarelor straine asupra Romei, moment in care, prin „barbar” se intelegea acea persoana lipsita de civilizatie, cu o conditie sub-umana, care ar fi fost in stare de cele mai mari atrocitati.
Erau intr-adevar popoarele europene antice demne de acest dispret? Sa fi trait oare stramosii europenilor intr-o stare de semisalbaticie, manati numai de instincte si de porniri sangeroase? Cat de credibile pot fi aceste stereotipuri rasiale propagate de istoricii greci si cei romani?
Istoria ne arata adevarul ca fiind cu totul altul. Departe de trista reputatie pe care le-o creasera altii, barbarii erau creatorii unor civilizatii avansate de la care, atat greci cat si romani, au avut multe de invatat. In fapt, aceiasi „salbatici fiorosi” descrisi de Herodot, Tacitus sau Dio Casius sunt nimeni altii decat parintii Europei moderne.
Razboinicii
In ciuda povestilor denigratoare care circulau pe seama lor si care ii infatisau drept niste monstri razboinici, insetati de sange, barbarii nu erau, in marea lor majoritate, mai mult decat niste simpli fermieri sau vanatori.
Societatile in care traiau erau asemanatoare monarhiilor medievale, cu singura deosebire ca dreptul la tron nu era ereditar ci era atribuit in functie de merite. In multe dintre astfel de organizari statale, preotii si razboinicii puteau inlocui liderul in cazul in care acesta se dovedea unul slab.
Cu toate acestea, chiar daca razboaiele lor tineau mai mult de supravietuire decat de motive pecuniare, barbarii erau recunoscuti drept luptatori de temut.
Devenise chiar un obicei ca Roma sa recruteze in randurile armatei sale barbati din triburile nordice, celebri pentru statura lor impunatoare si pentru fanatismul cu care se aruncau in lupta. Paradoxal, primul strain care avea sa captureze Roma a fost chiar unul dintre fostii recruti ai armatei imperiale, gotul Alaric.
Obisnuiti cu victoriile si impulsionati de succesul lui Iulius Caesar in Galia, romanii aveau sa simta curand forta barbarilor din nord, atunci cand, in anul 9 d.H., trei legiuni aflate sub comanda generalului Varus, ii intalneau pe teutoni in padurea Teutoberg.
Lupta care a avut loc a ramas in mare parte acoperita de mister, si asta pentru ca doar putini dintre soldatii romani au reusit sa se mai intoarca. Ramasitele veteranilor celor trei legiuni aveau sa fie descoperite abia cinci ani mai tarziu de catre generalul Germanicus, imprastiate prin padurea intunecoasa a nordului.
Socul unei asemenea infrangeri fara precedent in istoria Romei, a fost atat de puternic incat Cetatea Eterna nu va mai indrazni niciodata sa isi impuna suprematia asupra germanicilor, iar strigatul de durere al imparatului Octavian Augustus ( „Varus, da-mi legiunile inapoi!”), avea sa il urmareasca pe acesta pana in ultimele sale zile.
Un om poate fi ucis, dar nu poate fi infrant, spunea Ernst Hemingway. O expresie celebra care are ecou in lumea barbarilor antici. Urmele acestora sunt prezente si astazi in ceea ce ne place sa numim cultura europeana.
Influente barbare in cultura europeana
Literatura
Este un fapt cunoscut ca mare parte dintre barbari nu stiau sa scrie si sa citeasca, astfel de indeletniciri fiind un privilegiu al preotilor, magicienilor si uneori al regilor. In schimb, legendele si povestirile erau transmise oral din generatie in generatie, fiind cantate de barzi in cadrul unor momente solemne care aminteau de spectacolele actuale. In fapt, barbarii obisnuiau sa ii admonesteze pe cantaretii netalentati aruncand in ei cu legume, obicei mai putin placut, dar care s-a pastrat pana in secolul XX.
Cert este ca unele dintre legendele barbare au supravietuit timpului pana in Evul Mediu, atunci cand, autori anonimi le-au asternut pe hartie. Poeme ca „Arthur si cavalerii mesei rotunde”, „Inelul Nibelungilor”, „Beowulf”, „Kalevala” (saga finlandeza) sau „Mabinogion” (culegere de povestiri galeze) sunt doar cateva dintre operele care au contribuit la formarea literaturii universale. De altfel, povestile cu zane si spiridusi, existente in multe dintre culturile europene, asemenea celor scrise de fratii Grimm, nu sunt altceva decat legende stravechi si invataminte ale barbarilor.
Faptul ca triburile europene aveau o cultura si o forma de scriere proprie o dovedesc alfabetele antice. Futhark, sau alfabetul runic, folosit sub diferite forme de populatiile nordice, Ogham, vechea forma de scriere irlandeza, sau alfabetul iberic, creat de triburile din nordul Spaniei sunt doar cateva dintre sistemele de scriere inventate de catre asa-zisii barbari.
Traditii
Desi poate parea destul de ciudat, multe dintre traditiile si sarbatorile crestine de astazi isi au corespondent in vechile obiceiuri barbare. Pana si Craciunul si Anul Nou se regasesc in aceeasi sarbatoare pagana numita Yule. Celebrata de populatiile nord-europene, in special cele germanice, Yule insemna simplu, roata, si simboliza roata anului care ajungea in punctul ei terminus in data de 31 decembrie. Initial, Yule sau Jul, incepea pe 20 decembrie pentru a dura 12 zile. Odata cu crestinarea triburile nordice, papa Grigorie va muta evenimentul in Ajunul Craciunului in incercarea de a unifica cele doua traditii sub spectrul celei mai mari sarbatori a crestinilor.
Si totusi, Craciunul va fi cel care va imprumuta multe dintre obiceiurile barbare. Aprinderea lumanarilor, impodobitul bradului, cadourile si chiar Mos Craciun sunt toate practici preluate de la pagana Yule. Chiar si taierea porcilor este o veche traditie scandinava, nordicii obisnuind sa sacrifice mistreti in cinstea zeitei Freya. De altfel, in tarile nordice, oamenii inca mai folosesc termenul de Yule in loc de Craciun.
Urmand aceleasi coordonate, Pastele sau Halloween-ul sunt doua sarbatori cu adanci conotatii barbare. Daca vopsirea oualelor si ciocnirea lor sunt doua obiceiuri stravechi, regasite in traditia pagana Ostara sau Ostern, Halloween era, initial, seara in care pamantul murea odata cu venirea iernii, moment in care spiritele celor decedati reveneau printre cei vii. Tot sub influenta crestinismului, Halloween devine pentru o perioada, noaptea tuturor sfintilor, All Hallows Evening.
Stiinte si tehnologii
Nu mai este un secret astazi faptul ca barbarii aveau cunostinte avansate de matematica, astronomie sau arhitectura. Atat celtii cat si scandinavii foloseau un sistem numerar format din 12 cifre, diferit de cel arab care este constituit din numai 10 cifre. Influentele acestui sistem sub vizibile astazi in metodele de masurare a timpului: 12 luni ale anului, 24 de ore ale zilei sau cele 60 de minute ale unei ore. Pana si alfabetul runic, Futhark avea 24 de simboluri magice.
Calendarele antice folosite de catre gali si celti sunt considerate si astazi ca fiind unele extrem de avansate, mult mai exacte decat vechiul calendar roman. Se pare ca preotii barbari cunosteau fazele lunii si puteau prevedea eclipsele solare sau cele de luna.
Cunostintele barbarilor nu erau necunoscute romanilor, cu toate acestea multe dintre ele au fost ignorate sau trecute sub tacere.
„Toate drumurile duc la Roma”, spunea un vechi dicton latin. Si am fi indreptatiti sa il credem, avand in vedere ca acceptiunea generala este ca romanii au fost cei care au adus drumurile pavate in inima Europei. Cu toate acestea, in momentul invadarii Britaniei, soldatii imperiali au fost uimiti sa vada ca armatele localnicilor se deplasau pe drumuri de lemn, iar carele de lupta ale acestora erau mult mai avansate decat cele cunoscute la Roma.
De fapt, este o conceptie gresita aceea care spune ca romanii erau superiori din punct de vedere militar. Desi strategiile folosite pe campul de lupta erau unele primitive, razboinicii celti aveau scuturi si coifuri mai eficiente decat cele ale legionarilor. Acest aspect se datora experientei superioare a celtilor in prelucrarea fierului, lucru recunoscut si apreciat chiar de catre Cezar.
Chiar daca erau descrisi drept niste salbatici care traiau in locuinte simple si saracacioase, aparate de ziduri primitive, barbarii puteau rivaliza cu lumea greco-romana din punct de vedere al arhitecturii. Galii si dacii construisera sisteme ample de aparare, formate din cetati asemanatoare celor medievale, iar bazinele de stocare a apei, preluate de la greci, ce e drept, nu erau deloc inferioare celor romane. Ba mai mult, cetatile dacice din muntii Orastiei erau prevazute cu doua randuri de ziduri, iar casele din interiorul fortificatiilor fusesera proiectate astfel incat pe acoperisul lor sa poate fi amplasate masini de lupta!!!
Istoria antica pe care o cunoastem astazi este, in mare parte, aceea trecuta prin filtrul istoricilor romani. Ar fi suficient ca lucrurile sa fie privite dintr-o perspectiva non-romana, pentru ca trecutul sa arate cu totul altfel.
Barbari celebri
Alaric
Probabil unul dintre cei mai cunoscuti asa-zisi barbari a fost Alaric, primul strain care a reusit sa cucereasca Cetatea Eterna. Nascut la gurile Dunarii, pe insula disparuta Peuke, Alaric a facut parte, initial, din randurile mercenarilor goti angajati in slujba Romei
Devenit ulterior rege al vizigotilor, acesta cere imparatilor romani dreptul de a-si stabili poporul in interiorul imperiului si de a lupta impreuna impotriva hoardelor migratoare din est.
Refuzat in mai multe randuri, Alaric invadeaza Roma in 409 d.Hr., fara a pricinui insa vreun rau cladirilor sau cetatenilor romani. De altfel, vizigotii vor parasi Orasul Etern in acelasi an, in incercarea de a-si gasi o noua casa in nordul Africii. Alaric va muri in timpul expeditiei, cel mai probabil de febra, in timp ce supusii sai se vor stabili in peninsula iberica acolo unde vor da nastere viitoarei populatii spaniole.
Vercingetorix
Lider al triburilor din Galia si adversar al lui Iulius Caesar, Vercingetorix ramane una dintre figurile de exceptie ale istoriei antice.
Sub conducerea sa, trupele galice reusesc o serie de victorii in fata romanilor impingandu-i pe acestia pana aproape de granita. Doar geniul militar al lui Cezar avea sa intoarca sortii razboiului, in celebra batalie de la Alesia, atunci cand, in fruntea unei armate de 20.000 de legionari, generalul roman avea sa infranga numeroasa armata a lui Vercingetorix, estimata la peste 250.000 de razboinici. De altfel, liderul gal se va preda si va fi ucis in cadrul unei festivitati, in anul 45 i.Hr. Cezar va muri un an mai tarziu, asasinat de catre politicieni pe scarile Senatului.
In ciuda infrangerii sale, Vercingetorix a ramas in constiinta franceza drept unul dintre eroii populari, imaginea sa fiind deseori evocata in timpul razboaielor napoleoniene si a celor doua razboaie mondiale.
Arminius
Lider al cheruscilor, trib germanic, Hermman sau Arminius dupa romanizarea numelui, a fost unul dintre cei mai aprigi oponenti ai Imperiului Roman. Desi a fost crescut la Roma, acolo unde isi dobandise cetatenia si titlul de cavaler, Arminius avea sa dea una dintre cele mai grele lovituri cetatii care il pregatise pentru comanda armatelor sale.
Trimis de catre imparat sa lupte impotriva propriului popor, liderul cherusc va complota in secret cu triburile germanice reusind sa le uneasca impotriva Romei. Arminius il convinge pe generalul Publius Quinctilius Varus sa isi trimita armata in intunecimea padurii Teutoberg, acolo unde razboinicii nordici pregatisera terenul pentru viitoare batalie.
Cunoscand bine tacticile militare romane, Arminius isi conduce trupele intr-una dintre cele mai mari victorii ale antichitatii. In padurea fara sfarsit, trei legiuni, 6 cohorte auxiliare si trei alae, divizii de cavalerie, aveau sa isi gaseasca sfarsitul. In momentul in care infrangerea a devenit evidenta, generalul Varus se va sinucide pentru a nu cadea prizonier in mainile barbarilor.
Suetonius, autorul celebrei carti „Vietile celor 12 cezari”, noteaza ca la auzul vestii, imparatul Octavian Augustus avea sa sufere o cadere nervoasa cu simptome de nebunie, izbindu-se cu capul de pereti si strigand: „Quintili Vare, legiones redde!”( Quinctilius Varus, da-mi legiunile inapoi!).
Cele trei legiuni pierdute in padurea Teutoberg nu aveau sa mai fie refacute niciodata, fapt unic in istoria romana. Desi Tiberius, urmasul lui Augustus va incerca sa redea onoarea armatei imperiale atacand din nou triburile nordice, legiunile conduse de catre nepotul sau, generalul Germanicus, vor fi infrante de catre acelasi Arminius.
Cu toate ca era considerat un erou in randurile conationalilor sai, liderul cherusc avea sa fie asasinat de catre rivalii care se temeau ca acesta devenise prea puternic. La fel ca si Vercingetorix, Arminius va deveni un simbol pentru poporul german, desi ideea unei Germanii unite nu exista in acea perioada.
Decebal
Putini au fost conducatorii barbari care au reusit sa puna Roma intr-o situatie mai umilitoare decat a facut-o neinfricatul rege dac. Inca din primul an de domnie, Decebal, sau Diurpaneus dupa numele sau adevarat, avea sa administreze o lectie usturatoare trupelor romane care traversasera Dunarea cu scopul de a impune suprematia imperiului in Dacia. Din cele cinci legiuni conduse de generalul Cornelius Fuscus, doua vor fi decimate de catre armata daca intr-o batalie care a avut loc la Tapae, astazi localitatea Turnu Rosu. Insusi Fuscus avea sa isi piarda viata in lupta cu barbarii condusi de Decebal.
De fapt, regele dac isi va schimba numele din Diurpaneus in Decebal de abia dupa aceasta victorie, noul nume insemnand in limba latina „puternic cat zece” sau „zece ursi”.
Numai un an mai tarziu, in 88 i.H., imparatul Domitian va trimite o noua armata, condusa de data aceasta de experimentatul general Tettius Iulianus, care sa spele rusinea primei campanii. Lupta care a avut loc ramane si astazi acoperita in mister. Desi romanii au pretins ca i-au invins pe barbarii daci si pe trufasul lor rege, realitatea istorica nu lasa nicio indoiala asupra invingatorilor. Roma va fi silita sa plateasca tribut lui Decebal pentru a se putea asigura de linistea din nordul imperiului, situatie mai mult decat umilitoare pentru cei ce se considerau stapanii lumii.
Treisprezece ani vor trece pana cand un nou imparat roman se va ridica impotriva Daciei si a lui Decebal. Intr-o desfasurare de forte impresionanta, nu mai putin de 150.000 de oameni, Marcus Nerva Traian, noul monarh al Romei, va incerca sa ii supuna pe barbarii de la nordul Dunarii. Avea sa fie nevoie de cinci ani si doua razboaie pentru ca Dacia sa se recunoasca invinsa. Pentru a nu cadea in mainile romanilor, Decebal alege sa isi ia singur viata.
Victoria avea sa fie sarbatorita cu un fast nemaintalnit la Roma: 123 de zile de jocuri si recompense banesti pentru fiecare cetatean roman. De altfel, cu prada capturata de la daci, circa 2700 tone de aur si 4600 tone de argint, Traian avea sa reconstruiasca practic Cetatea Eterna aducand-o la forma in care a ramas cunoscuta in istorie.
Odoacru
Una dintre cele mai controversate imagini ale antichitatii, Odoacru nu a fost altul decat barbarul care a adus sfarsitul Imperiului Roman de Apus. Daca istoricii antici il descriau ca pe un barbat analfabet, arogant si insetat de sange, realitatea istorica pare sa ii contrazica. Dupa capturarea orasului Ravena si a tanarului imparat roman, Romulus, la 4 septembrie 476, Odoacru se autoproclama Rex Italiae, sau rege al Italiei, fiind primul imparat german care a condus vreodata Cetatea Eterna.
Privit initial cu stupoare de cetatentii romani, barbarul cuceritor avea sa fie indragit de noii sai supusi, atunci cand dupa numai un an va elibera Sicilia de sub ocupatia vandala si va cuceri Dalmatia, regiuni pe care le va alipi Romei. De altfel, el va reduce taxele si va pastra Senatul. Pactele sale cu ostrogotii si francii, pe care ii transformase din inamici in aliati, pareau sa ofere imperiului stabilitatea de care dusese lipsa in ultimii ani.
Cu toate acestea, sfarsitul sau nu avea sa fie unul prea fericit, Odoacru fiind asasinat de catre regele ostrogot, Teoderic, chiar in timpul banchetului care celebra pacea dintre cei doi. Teoderic avea sa devina astfel, noul rege al Italiei, a carei capitala o va muta la Ravena.
Istoria asasinatului va deveni curand subiect de poveste, ea fiind redata intr-o saga eroica germana in care Dietrich von Bern (Teoderic din Verona) il ucide pe regele pitic Laurin.
surse: descopera.ro si history.com
