Triburile extraterestre Dropa si Ham din Tibet

Chiar au existat populatii extraterestre pe Terra?

Triburile Dropa si Ham, care traiesc in muntii Baian Kara Ulla din Tibet, dupa cum au remacat prestigioase reviste stiintifice (Life, Science and Mechanichs, Science et Vie, Arheologia), datorita caracterelor somatice si genetice cu totul deosebite, nu pot fi incadrate in nicio rasa umana terestra. Actualele triburi Dropa si Ham sunt compuse din aproape 3000 de oameni, a caror statura nu depaseste 1,20 m.

Sunt fiinte slabe, fragile, cu oasele delicate si subtiri, cu orbitele foarte mari si capacitatea cutiei craniene superioara cu 100 cm patrati mediei rasei Homo Sapiens. Analiza sanguina a relevat ca grupa lor de sange este unica in lume, iar in cursul examenelor medicale s-a putut constata ca au un puls situat sub limita normala

Ciudatii omuleti tibetani au fost descoperiti in 1935, dar din cauza razboaielor haotice care bantuiau regiunea, prima expeditie arheologica si antropologica chineza a fost organizata abia in 1950.

In afara de studiul propriu-zis al membrilor celor doua triburi (astazi vanatori si pastori), cercetatorii chinezi au avut sansa unica de a descoperi o serie de probe materiale care vin in sprijinul ipotezei ca aceasta populatie nu are origine terestra.

Astfel, la cativa kilometri de pesterile in care locuiesc astazi cele doua triburi exista cateva grote mari, considerate sacre si in care nu a mai intrat aici un om de sute de generatii.

Arheologii chinezi au gasit in aceste grote sute de schelete ale unor fiinte umanoide, care nu depaseau un metru inaltime, insa aveau cranii uriase, cu capacitatea de 2500 cm patrati.

Varsta lor a fost estimata prin metoda C-14 la circa 12.000 de ani. Din aceeasi perioada dateaza si desenele care acopera peretii grotelor, ce redau cu precizie pozitia Soarelui, Lunii si a catorva zeci de stele in perioada respectiva, precum si o fresca reprezentand o escadrila de mici nave aeriene apropiindu-se in zbor oblic de muntii terestri.

Surpriza cea mai mare a fost atunci cand doi dintre membrii expeditiei au dezgropat in grota principala un ciudat disc asemanator celor de pick-up, dar executat din piatra dura. Dupa doua luni de cercetari intense, au fost descoperite in total 716 discuri identice cu primul, splendid executate si finisate.

Analizate la Beijing, s-a constatat ca acestea erau cu totul altfel decat niste simple obiecte din piatra executate in paleolitic.

In realitate, era vorba de veritabile discuri electromagnetice, ce contineau 40% cobalt si 8% aluminiu, si care, puse in contact cu o sursa de energie electrica, intrau imediat intr-o vibratie puternica si ritmica.

In 1965, arheologul chinez Tsum-Um-Nui a inceput sa cerceteze cu o atentie deosebita cele 716 discuri de granit gasite in pesterile din Baian-Kara-Ula, situate in muntii de la vechea granita chino-tibetana.

Discurile sunt relativ subtiri si, similar omoloagelor muzicale ale zilelor noastre, au o perforatie centrala. De la aceasta gaura porneste spre margine o zgarietura dubla, in forma de spirala. Analiza materialului prelevat de pe suprafata ciudatelor obiecte a indicat existenta in compozitie a unei importante cantitati de cobalt.

Placile au fost supuse apoi unei testari mai complexe. Drept urmare, pe ecranul unui osciloscop s-au inregistrat vibratii cu un ritm particular, ca si cum discurile ar fi fost incarcate cu o anumita sarcina electrica. Cu toate eforturile cercetatorilor, transpunerea in imagini sau sunete a ciudatelor oscilatii a esuat.

 

In afara de aceasta, pe suprafata discurilor era gravat si un mare numar de semne, in mod evident o scriere.

Conform unei prezumtive traduceri: „Oamenii dropa au coborat din cer cu navele lor aeriene. De zece ori pana la rasaritul soarelui, barbatii, femeile si copiii s-au adapostit in pesteri. Intr-un tarziu, ei au inteles prin semne ca vizitatorii veniti din cer aveau intentii pasnice si oamenii dropa au putut sa se apropie”.

In timpul aterizarii, vehiculele aeriene au fost avariate, iar nou-venitii, nemaiputindu-le repara, s-au vazut nevoiti sa ramana definitiv pe Pamant. Evenimentul a provocat mare agitatie printre autohtoni, iar vizitatorii au trebuit sa faca eforturi substantiale pentru a calma spiritele si a se adapta noilor conditii de viata. Anii au trecut. Sub impactul triburilor barbare, rasa lor s-a stins treptat, iar amintirea intamplarii a trecut in legendele locuitorilor din zona.

Conform cifrelor avansate de cercetatori, evenimentul s-a petrecut in urma cu 12.000 de ani.

Tot ceea ce a ramas sunt discurile, desenele trasate pe stanca pesterilor de la Baian-Kara-Ula, ce reprezinta Soarele, Luna si astri necunoscuti, legate toate prin linii punctate si o serie de morminte, aliniate in apropierea grotelor.

Scheletele umane, inalte de circa 1,30 m, au o conformatie total diferita de a oricarui tip cunoscut. „Oamenii mici de statura cu piele galbena, sositi din nori”, aveau capete enorme, trupuri plapande si erau foarte lenti in miscari, dupa cum precizeaza legendele.

In traditia veche asiatica, alte legende de acest gen amintesc ca poporul chinez a coborat pe Terra venind din Luna, in timp ce o parte din mongoli au fost dusi in spatiul cosmic, unde au edificat constelatia Ursa Mare.