Crimeea, noul butoi cu pulbere de pe harta lumii

Actul prin care liderul sovietic Nikita Hrusciov, a transferat  Crimeea Ucrainei în 1954, a ajuns sa aibe repercusiuni sase decenii mai târziu. Pentru a întelege actuala criza din Crimeea si din restul Ucrainei, trebuie sa cercetam mai întâi  miscarile separatiste ale populatiei majoritare ruse din Crimeea din perioada anilor’90.

Criza din Crimeea este rezultatul diferentei de viziune dintre vestul  Ucrainei care doreste apropierea de Occident si estul Ucrainei cu majoritari rusi care doresc în continuare relatii strânse cu Moscova.

Un conflict armat în Crimeea si în restul regiunilor Ucrainei dominate de etnici rusi este tot mai probabil.

În timp ce Occidentul considera actualele actiuni militare ale Rusiei în Crimeea drept o agresiune, Kremlinul o considera o interventie  menita sa apere cetatenii rusi împotriva actiunilor extremistilor din vest.

Politica rusa a interventiei militare pentru apararea cetatenilor rusi aflati în afara granitelor Rusiei a fost patentata o data cu Razboiul din Georgia (2008).

 O scurta istorie a Crimeii de la hanat si pâna la anexarea de catre Rusia tarista

Denumirea  Crimeea îsi are originea de la  orasul Qirim  ( actualul Starii Krim ),capitala vechi provincii Crimeea din Hanatul Hoardei de Aur. Qirim înseamna în limba tatara, dealul meu.

Tatarii au înfiintat în 1441 ,Hanatul Crimeii , dupa distrugerea Hoardei de Aur de catre cuceritorul mongol Timur Lenk. Primul conducator al Hanatului Crimeii a fost  Haci I Giray , un urmas al lui Genghis Han. Hanatul Crimeii a beneficiat de o larga autonomie în cadrul Imperiului Otoman . Crimeea a cazut sub influenta rusa , dupa încheierea Tratatului de la Kuciuk Kainargi(1774) , fiind anexata de Imperiului tarist în 1783.

Istoria relatiilor ruso-tatare între 1768 pâna la disparitia Hanatului Crimeii în 1783, a fost marcata de o constientizare treptata a realitatilor din  Crimeea de catre autoritatile Imperiului Tarist. Rusia tarista condusa de împarateasa Ecaterina cea Mare(1762-1796), a exploatat  conflictele interne din interiorul hanatului pentru a finaliza anexarea.

Principala preocupare a Ecaterinei cea  Mare ,între anii 1767 si 1768, a fost sa elimine prezenta diplomatica franceza din Crimeea, al carei scop era sa mentina o relatie conflictuala între Rusia tarista si Înalta Poarta. Influenta franceza în problemele militare si politice  ale Imperiului Otoman din a doua jumatate a secolului al XVIII lea ,a crescut semnificativ. 

Franta a reusit si de aceasta data sa provoace un razboi între Rusia tarista si Imperiul Otoman( Razboiul ruso-turc dintre 1768-1774). În timp ce  francezii îi convingeau pe otomani sa intre în razboi cu Rusia tarista, împarateasa Ecaterina cea  Mare l-a instruit pe generalul Petr Panin sa desfasoare negocierii cu tatarii din Crimeea cu scopul de ai îndruma sa-si întemeieze un stat independent de Poarta Otomana .În acelasi timp, tatarilor trebuia sa li se dea impresia ca ajutorul Rusiei este unul dezinteresat. Ecaterina cea Mare era încrezatoare în succesul acestui plan de subjugare a Crimeii.

Planurile împaratesei Ecaterina cea Mare, de invazie a Crimeii, au fost pregatite pâna în ianuarie 1771.

Consilierul împaratesei, Scherbinin, a împrastiat copii ale unui manifest care cerea populatiei de tatari din Crimeea sa nu opuna rezistenta armatei generalului Vladimir Dolgoruki.

Liderul tatar ,Iakup Aga l-a ajutat pe Scherbinin în demersul sau ,fiind introdus ulterior în administratia Crimeiii ,dupa anexarea din  1783. Pâna la sfârsitul razboiului în 1774, otomanii au încercat sa cumpere loialitatea tatarilor , pastrându-si speranta de a nu-si pierde influenta în Crimeea. Rascoala lui Pugaciov , i-a împiedicat pe rusi sa-si concentreze toate eforturile asupra problemelor din Crimeea. Prin Tratatul de la Kuciuk –Kainargi(1774), Rusia tarista a obtinut întemeierea unui stat independent al tatarilor în Crimeea, un prim pas spre anexarea la imperiu.

În iulie 1783, Grigori Potemkin,guvernatorul general al Provinciilor de Sud(Noua Rusie), a reusit sa finalizeze o anexare pasnica a Crimeii si Kubanului.

Dupa anexarea Crimeii  în 1783, regiunea a fost colonizata cu emigranti ucraineni si rusi. În ciuda faptului ca ucrainenilor li s-a promis autonomie prin Tratatul de la Pereyaslav, elita ucraineana si cazacii nu au primit niciodata autonomia si libertatea promisa de Rusia tarista. În schimb ucrainenii au reusit sa ocupe functii înalte în cadrul Imperiului Tarist.  Autoritatile tariste au demarat deasemenea un amplu proces de rusificare a teritoriilor locuite de  ucraineni.Identitatea ucrainenilor, o data cu disparitia Hetmanatului cazacilor zaporojeni în 1764,  a ajuns sa fie incorporata în  caracterul multietnic si multicultural al Imperiului Tarist.  Datorita acestui fapt ucrainenii au ajuns sa fie numiti si micii rusi.  Nerecunoasterea unei identitatii nationale  ucrainene  de catre Rusia tarista, a avut ca efect viitor amplificarea tensiunilor interetnice dintre rusofoni si populatia ucraineana. Anexarea Crimeii în 1783, a evidentiat  aceasta tendinta.

Crimeea în perioada sovietica

În timpul revolutiei bolsevice din 1917, Crimeea a reprezentat  o fortareata a  fortelor anti-comuniste loiale tarului. Aici a fost organizata ultima rezistenta a Rusilor Albi(fortele anti-comuniste) condusi de generalul Wrangel  împotriva Armatei Rosii ,în fruntea careia se afla generalul Nestor Mahno. Când miscarea de rezistenta a fost înabusita, ultimii supravietuitori ai fortelor loiale tarului au fost evacuati pe calea apei pâna la Istanbul.

O data cu formarea URSS în 1921, teritoriul peninsulei este organizat în Republica sovietica autonoma din Crimeea. În timpul celui de al Doilea Razboi Mondial , peninsula Crimeea a fost scena unor lupte grele dintre Wehrmacht si Armata Rosie , care a transformat Sevastopolul într-o ruina. Dupa ce trupele sovietice reocupa Crimeea în 1944, prima actiune întreprinsa de Stalin în 1944 a fost deportarea tatarilor de aici în Asia Centrala ca pedeapsa pentru colaborarea  cu trupele germane . Aproape 46% din cei deportati vor muri din cauza bolilor si a foametei. O parte din tatarii deportati vor reveni la locurile natale din Crimeea , abia dupa prabusirea URSS.

Republica sovietica autonoma Crimeea  a fost desfiintata pe 30 iunie 1945 si atribuita Republicii Sovietice Socialiste Ruse.

Marea surpriza vine în anul 1954 , când liderul sovietic Nikita Hrusciov decide sa transfere Crimeea , Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Decretul de transfer al Crimeii de la Republica Rusa la Republica Ucraineana  aprobat de Prezidiul Sovietului Suprem al URSS este mentionat în ziarul sovietic Pravda, pe 27 februarie 1954. Transferul este motivat de apropierea economica si geografica a Crimeii de Ucraina.  Hrusciov a catalogat acest transfer al Crimeii ,drept “un cadou” cu ocazia aniversarii a 300 de ani  de la „fuziunea” Ucrainei cu Imperiul Tarist.  Liderul sovietic nu avea cum sa prevada ca URSS se va prabusi dupa nici 40 de ani.

 De unde aceasta generozitate a lui Hrusciov?

Legaturile culturale ale Crimeii cu Rusia sunt mult mai strânse decât cele cu Ucraina.  Aceasta legatura se explica prin faptul ca 70% din  locuitorii Crimeii sunt de etnie rusa.

Transferul  este legat de planul de descentralizare al lui Hrusciov, care nu dorea o alta mare foamete în Ucraina ,asa cum fusese cea din perioada lui Stalin. Era o încercare simbolica al lui Hrusciov , de a eficientiza sistemul economic sovietic.      

În tinerete, Hrusciov a lucrat în minele din Ucraina, urmând ca apoi sa se însoare cu o ucraineanca  si sa considere Ucraina, ca pe propria patrie.  

Aceasta decizie de transfer a Crimeii catre Ucraina a  fost luata de catre Hrusciov  în numai 15 minute, efectele au fost însa imprevizibile pe termen lung pentru relatiile ruso-ucrainene.

Renasterea nationalismului rus din Crimeea dupa colapsul URSS

Statutul Crimeii este una dintre cele mai serioase probleme cu care se confrunta Ucraina post-sovietica. Situatia separatistilor rusi majoritari în Crimeea si deasemenea protejarea bazei navale ruse de la Sevastopol au dus la tensiuni diplomatice între Ucraina si Rusia, care aveau înca din anii’90 o mare probabilitate de a se transforma într-un conflict armat.

Iuri Mescov, reprezentantul rusilor din Crimeea ,  a format în august 1991, Miscarea Republicana din Crimeea. Pe 26 februarie 1992 Republica Sovietica Autonoma Crimeea a fost  redenumita Republica Crimeea. Parlamentul Crimeii proclama autoguvernarea pe 5 mai 1992 si adopta prima Constitutie a Crimeii . Pe 19 mai 1992, Crimeea a  acceptat sa ramâna în continuare parte a teritoriului Ucrainei. Pe 24  octombrie , liderul separatistilor rusi din Crimeea , Iuri Mescov, îsi integreaza miscarea în Partidul Republican al Crimeii.

În decembrie 1992, presedintele Ucrainei, Leonid Kravciuc, a catalogat drept o “boala imperiala”, încercarea Parlamentului Rusiei de a stabili un statut special pentru Crimeea.

Crearea biroului reprezentantului  prezidential al Ucrainei în Crimeea, pe 17 decembrie 1992, a generat un val  de proteste în peninsula. La protestele din piata Nahimov din Sevastopol, care au avut loc pe 10  ianuarie 1993,a participat Frontul Salvarii Nationale al rusilor din Crimeea,Adunarea Populara Rusa si Miscarea tuturor Votantilor Republicii Crimeea. Protestatarii cereau ca limba rusa sa fie declarata limba oficiala în Crimeea si deasemenea solicitau restaurarea Uniunii Sovietice. În aprilie 1993, Ministerul Apararii din Ucraina a solicitat Înaltei Rade(forul legislativ ucrainean) sa anuleze Acordul de la Ialta semnat în 1992 prin care era împartita flota sovietica de la Marea Neagra . Politicienii ucraineni cereau ca flota sa apartina în totalitate Ucrainei sau ,în caz contrar , sa fie declarata ca fiind flota straina pe teritoriul Ucrainei.

Pe 13 aprilie 1993,Prezidiumul Parlamentului Crimeii a dispus crearea functiei de Presedinte al Crimeii. O saptamâna mai târziu, deputatul Valentin Agafonov, a declarat ca este gata sa supravegheze referendumul referitor  la independenta Crimeii si includerea republicii  ca entitate separata în Comunitatea Statelor Independente.

Pe 28 iunie 1993,liderul Societatii ruse din Crimeea, Viktor Prusakov, a declarat ca este gata de o rebeliune armata pentru a pune sub administratie rusa  orasul Sevastopol. Functia de presedinte al Crimeii apare oficial pe 14 octombrie 1994. Ulterior , datorita conflictelor dintre primul presedinte al  Crimeii, Mescov, si parlamentul Crimeii  , prerogativele prezidentiale au fost micsorate. Parlamentul Ucrainei intervine pe 17 martie 1995, anulând Constitutia Crimeii si înlaturându-l pe Mescov si pe apropiatii lui pentru actiunile lor împotriva statului ucrainean(actiuni separatiste care aveau ca obiectiv uniunea cu Rusia) .În 1998 este introdusa constitutia actuala a Crimeii care organiza peninsula în Republica Autonoma Crimeea.

Aspiratiile noului regim Iuscenko de a adera la NATO si la Uniunea Europeana, au dus la escaladarea tensiunii în peninsula Crimeea locuita în majoritate de etnici rusi .

În 2008 , ministrul de externe ucrainean Volodimir Ohrizko acuza Rusia ca acorda cetatenie rusa  etnicilor rusi din Crimeea. Actuala criza din Crimeea îsi are originea în conflictele interetnice “înghetate ”din anii’90. Divizarea etnica si religioasa a Ucrainei între estul ortodox rus si vestul catolic ucrainean este una ireconciliabila deoarece fiecare tabara are o viziune diferita în ceea ce priveste viitorul Ucrainei .  

Historia