Imaginatia a avut un rol esential in istoria omenirii. Miturile, basmele si chiar religia sunt rezultatul anumitor viziuni. Entitãtile de mai jos au fost vreme de secole personajele principale ale învãtãturilor ezoterice si exoterice, parte din traditii de presupusã inspiratie divinã, unii din ei, probabil, fiinte concrete sau proiectii psihologice ale îngerilor si demonilor mentali…
Uriel – Unul dintre cei sapte arhangheli crestini, Uriel joacã un rol important în salvarea de la moarte a vãrului lui Iisus, Ioan Botezãtorul, în timpul uciderii pruncilor. El îi conduce pe Ioan si pe mama sa Elisabeta cãtre familia sfântã dupã fuga în Egipt.
Reuniunea lor este reprezentatã de Leonardo da Vinci în lucrarea „Fecioara între stânci”. În traditia misticã iudaicã Uriel este considerat si îngerul duminical sau îngerul poeziei.
Azrael – arhanghelul mortii în traditia islamicã, de obicei identificat cu îngerul mortii din iudaism si crestinism. Are patru fete pentru a privi spre toate punctele cardinale, 4000 de aripi si tot corpul sãu este alcãtuit din ochi si limbi, al cãror numãr corespunde numãrului de oameni care locuiesc pe pãmânt.
El va fi ultimul ce va muri, înregistrând si stergând constant numele tuturor celor care se nasc si mor.
Gabriel – în crestinism si Islam vesteste nasterea lui Iisus. Musulmanii îl considerã intermediarul dintre Mahomed si Dumnezeu în momentul revelatiei Coranului, când este cunoscut drept Jibril. Credinta în îngeri este unul dintre stâlpii traditiei islamice.
Mormonii îl asociazã si cu Noe, care ar fi întruchiparea fizicã a aceleiasi entitãti care face parte din tãrâmul superior spiritual. Gabriel este mentionat doar de douã ori în Noul Testament, pasajul „Eu sunt Gabriel”, care stã în fata lui Dumnezeu (Luca 1:19) inducând unor teologi ideea cã ar ocupa rangul cel mai de sus în ierarhia îngereascã, totusi este un înger de rangul opt din cele nouã existente: serafimii, heruvimii, tronurile, stãpâniile, domniile, puterile, începãtoriile, arhanghelii si îngerii.
Incubus/Succubus – demoni care sãlãsluiesc în visele oamenilor pentru a întretine relatii sexuale cu acestia. O astfel de întâlnire ar fi avut ca rezultat nasterea lui Merlin din legenda arthurianã.
Succubus, spirite vampirice din legendele medievale, sunt foarte atrãgãtoare, suprasexualizate si stârnesc apetitul bãrbatilor cãrora le consumã toatã energia ducând chiar la moartea victimei.
Metatron – asociat în principiu cu iudaismul. Zoharul, carte cabalisticã atribuitã lui Simeon ben Iochai, îl identificã cu îngerul care a supravegheat exodul din Egipt al evreilor. Multe traditii ezoterice sustin cã de fapt ar fi scribul lui Dumnezeu, cã are un simt al umorului bine dezvoltat si cã uneori devine neascultãtor. Metatron are ca simbol ciocanul fierarului, care înseamnã distrugerea realitãtilor în vederea renasterii.
Babalon – paznicul abisurilor, femeia stacojie, mama monstruozitãtilor. Locul pe care îl ocupã în Apocalipsa lui Ioan si magia enohianã i-a inspirit pe ocultisti sã o numeascã femeia care a reusit sã se elibereze, în cadrul sistemului mistic Thelema.
Adoratia sa a culminat într-o serie de ritualuri care au avut loc în ianuarie 1946 la initiativa lui Jack Parsons si a partenerului sãu Frater H. Scopul lor era invocarea si manifestarea lui Babalon, apoi conceptia unui copil care sã aducã eonul lui Horus si prãbusirea tuturor sistemelor religioase.
Succesul ritualurilor este încã dezbãtut, în conditiile în care Parsons moare în conditii misterioase si Frater H., nimeni altul decât Ron Hubbard, fondatorul scientologiei, fuge cu sotia si banii acestuia.
Moroni – numele dat de Joseph Smith unui înger care i-ar fi apãrut de mai multe ori în 1820.
Smith credea cã este pãstrãtorul plãcilor de aur pe care era scrisã Cartea Mormonilor într-un alfabet ciudat la care se referã drept „egiptean reformat”. Smith le-a ascuns si tradus in engleza de tip King James printre altele si cu ajutorul unei pietre magice…
Teologia mormonã sustine cã în momentul finalizãrii Moroni ar fi luat cu el în ceruri plãcile. În 1826 un tribunal din New York îl acuzã pe Smith cã ar fi un impostor.
Choronzon – în sistemul religios al lui Aleister Crowley, Thelema, Sarpele Choronzon sãlãsluieste în abis si este principalul obstacol dintre magician si iluminarea supremã.
Choronzonul mai este cunoscut si ca „demonul dispersãrii” si Crowley îl descrie ca „o personificare temporarã a fortelor haotice si demente ale abisului”. Numele, desi popularizat de Aleister, apare prima datã în documentele enohiene ale lui John Dee, sfetnic al Elisabetei I a Angliei, unde Choronzon este sinonim sarpelui din grãdina Edenului.
Serafim – în traditia iudeo-crestinã Biblia numeste putini ingeri individualizati: Mihail – printul îngeresc, Gabriel – arhanghelul Bunei Vestiri, reinvierii, compasiunii, revelatiei si mortii, Satana – cel cãzut.
Ordinul serafimilor este cel mai important întrucãt ei se aflã în imediata apropiere fatã de Dumnezeu. Sunt adesea reprezentati înconjurati de foc, simbol al iubirii arzânde pentru divinitate. Lui Isaia i se aratã ca niste fiinte cu sase aripi. Traditia spune cã au fost primii creati de Dumnezeu, pentru a permite autocunoasterea divinã prin existenta si experientele lor.
Lucifer – purtãtorul luminii, adesea cu referire la Venus/Luceafãrul si la regele Babilonului (Isaia 14:12) asociat metaforic printului întunericului.
Lucifer înseamnã mai degrabã starea din care a cãzut decât numele propriu-zis al diavolului. Metafora Luceafãrului este relevantã pentru a puncta cãderea, atunci când planeta dispare în lumina diminetii, asa cum diavolul pãrãseste raiul. În mod interesant cuvântul se foloseste si cu referire la Iisus (Petru, 2, 1:19)…
Sursã: listverse.com
