Acum 700 de ani unul dintre cele mai puternice ordine religioase ale crestinatatii îsi traia tragicul sfârsit: regele francez îi supune pe razboinicii crestini torturii, cu aprobarea papei.
Niciun protest nu rasuna pe 3 aprilie 1312 în catedrala de la Vienne, la sud de Lyon. Episcopii si principii sunt deja adunati acolo de mai bine de o jumatate de an. În spatiul altarului se afla cele mai importante personaje: Filip al IV-lea cel Frumos si papa Clement al V-lea.
Cei doi nici ca puteau fi mai diferiti.
Filip, care domneste din 1285, este rigid, dur, zgârcit la vorbe si are o vointa de fier. Clement pare însa la capatul puterilor, sufera de cancer. Functia si-o datoreaza exclusiv regelui, care îl obliga sa rezideze nu la Roma, ci în Franta. În catedrala de la Vienne se aplica o decizie care fusese luata inca din 22 martie, care va sta sub semnul controversei mult timp.
Bula papala “Vox in excelso” prevede desfiintarea ordinului templierilor. Este într-un fel apogeul seriei de procese de erezie din evul mediu, iar istoricii îl privesc drept un precedent la toate procesele de fatada care au loc în secolul al XX-lea.
Acuze exacerbate sunt aduse membrilor faimosului ordin: impiosenie, blasfemie, idolatrie, sodomie, în general fapte reprobabile. Sunt acuzati ca ar fi corupt tinerii clerici, ca ar fi negat profetii biblici, ca ar fi scuipat pe cruci. Ordinal ar fi reprezentat un loc al pierzaniei, al desfrâului.
Cu toate acestea templierii nu au fost acuzati de iure, adica pe baza legislatiei, ci per viam provisionis et ordinationis, adica au fost dizolvati pe cale administrativ-birocratica, dupa 5 ani de urmarire si tortura. Cum a ajuns însa ordinul în aceasta situatie?
Soldatii lui Hristos erau bancheri
Nu cu mult timp în urma organizatia realizata între 1118 si 1120 reprezenta o întruchipare a cavalerismului si a religiozitatii.
“Bucura-te, Ierusalime!”, se entuziasma la 1130 cistercianul Bernard de Clairvaux, care îi admira pe templieri pentru curajul si vitejia lor: frumusetea externa provenea din zelul luptelor împotriva musulmanilor, iar cea interna din lupta cu fortele raului care rezida în om.
În 1095 papa Urban al II-lea lanseaza apelul la cruciada. Era vremea reformei gregoriene, o faza a reînnoirii religioase, a extinderii puterii papale. Templierii erau copiii timpului lor. Mii de pelerini iau calea Ierusalimului, iar în Tara Sfânta se înfiinteaza state cruciate la Edessa, Antiohia, Ierusalim sau Tripoli.
Pentru a proteja credinciosii pe drumurile periculoase Huges al pagânilor înfiinteaza o comunitate speciala. Regele din Ierusalim le ofera adapost în palatul care statea pe locul legendarului templu al lui Solomon – de unde si denumirea ordinului.
Probabil ca primii templieri erau foarte saraci, nu aveau nici macar mantia alba cu cruce rosie care îi va consacra mai târziu.
Stema lor prezinta doi cavaleri care impart un cal, simbol al ambivalentei institutiei lor. Asta pentru ca templierii împaca ceea ce pare de neîmpacat: sunt calugari si razboinici.
Se înscriu pe linia ioanitilor, care apar cu doua decenii mai devreme, doar ca templierii se dedica totalmente razboiului, sunt o categorie de luptatori sfinti.
O reglementare se face la conciliul de la Troyes din 1129, iar mai târziu templierii primesc o serie importanta de privilegii: soldatii lui Hristos se afla sub aripa protectoare a papei, au propriii preoti , sunt scutiti de zeciuiala si sunt supusi exclusiv Romei.
Atractia lor este mare. Peste tot în Europa nobilii si clericii depun eforturi pentru a intra în structura care deja capata o faima deloc de neglijat. Regii le daruiesc pamânturi si burguri, iar episcopii biserici.
Din Franta pâna în Peninsula Iberica, din Anglia pâna în Italia templierii câstiga teren si îsi întemeiaza propriile colonii. Cultiva vin, cresc vite, ba chiar întretin o flota la Marea Mediterana.
Fara sustinerea europeana ordinul ar fi apus de mult, iar fara templieri statele latine din Orient nu ar fi rezistat prea mult. Cavalerii sunt si bancheri si trezorieri, lucrând cu tehnici de contabilitate de nivel avansat. Regii le îngaduie lor sa le administreze averile. Coroana engleza ia credite de la ei, iar trezoreriile asemanatoare unor adevarate fortarete pastreaza comorile franceze.
Templierii devin un soi de stat în stat si Biserica în Biserica. În secolul al XIII-lea numara cam 7000 de membri si se afla în posesia a nu mai putin de 870 de burguri (orase).
Dar odata cu gloria creste si pericolul. Statele încep sa-i împiedice sa mai câstige teren; templierii devin lacomi si aroganti, abandonându-si idealurile.
Apoi vine anul 1291 si se schimba totul. Cetatea Acra cade, ultimul bastion crestin din Orient. Templierii îsi muta sediul în Cipru. Tara Sfânta este pierduta. Ordinul pare de prisos.
Teutonii se concentreaza în nordul Europei, în Prusia, iar ioanitii care se muta în insula Rhodos poarta razboaie grele cu turcii. Templierii vor însa doar un singur lucru: Tara Sfânta. În 1291 mare maestru ajunge Jaques de Molay, personaj privit ca un erou tragic de catre posterioritate.
Drama începe în 1306. Încercarea templierilor de a patrunde iar în Orient esueaza, dar spiritul cruciat nu dispare.
Papa Clement al V-lea îi convoaca pe maestrul templierilor si pe cel al ioanitilor, Fulko von Villarets la Poitiers. Molay nu banuieste pericolul. Se aud zvonuri despre blasfemiile cavalerilor.
Un anume Esquieu de Floyran împrastie vorbe despre idolatrie si sodomie. Regel din Aragon îl ignora pentru ca templerii înca se mai lupta cu maurii din Peninsula Iberica. Dar ministrul francez Guillaume de Nogaret priveste zvonul ca pe o sansa extraordinara de a anihila ordinul deja mult prea puternic. Recruteaza martori, aduna presupuse dovezi, infiltreaza spioni.
Filip elimina mai întâi evreii
Molay este îngrozit. Având încredere deplina în papa, îl roaga pe Clement sa deschida o ancheta care sa curete structura de orice suspiciuni. Dar papa nu i se poate opune regelui, puterea sa fiind în declin în conditiile centralizarii statale operate de Filip, care doreste un stat modern si pentru asta încearca sa reorganizeze administratia, finantele si justitia.
Cum stau lucrurile cu scunul papal se arata în 1303: când Bonifaciu al VIII-lea sfideaza politica regelui, acesta îl acuza de erezie. Dupa el urmeaza episcopul de Bordeaux, Clement al V-lea, cu resedinta la Avignon.
Dar ce are regele împotriva templierilor?
Zvonurile sunt mai degraba pretext. Statul în curs de modernizare al lui Filip si razboaiele împotriva Angliei si Flandrei au secatuit trezoreria.
În 1306 ordona exproprierea si alungarea a 100.000 de evrei, asta dupa ce ia masuri si împotriva creditorilor lombarzi. Fillip stie de ce comori dispuneau si templierii. Dar este banuit si un alt motiv: Filip avea ambitia de a deveni el însusi maestru de ordin si chiar de a organiza o cruciada cu scopul cuceririi Ierusalimului. Ce triumf ar fi fost în conflictul cu papa!
Vineri, pe 13 octombrie 1307 da semnalul. Templierii sunt arestati si proprietatile verificate. În arest intra 546 de membri, dintre care 138 doar din Paris, printre care si Jaques de Molay. Filip aplica papei o lovitura usturatoare, deoarece de proces se va ocupa inchizitia. Marele inchizitor, Guillaume Imbert, joaca alaturi de rege.
Templierii sunt supusi torturii
Clement tremura de furie, considerând actiunea lui Filip o ofensa la adresa Bisericii. Nici în afara Frantei Filip nu este sustinut. Niciun monarh nu vrea sa-i urmeze exemplul. Apoi Filip prezinta dovezile, adica ce au scos autoritatile din gura acuzatilor care au trecut prin cazne greu de imaginat.
Pe 24 octombrie marele maestru îndura chinuri teribile în urma carora se leapada de principiile templierilor si recunoaste ca ar fi scuipat pe cruce. Le spune si colegilor sai sa faca acelasi lucru. Fillip îsi atinge scopul: templierii sunt învinsi chiar înainte de proces. Papei nu-i mai ramâne nimic de facut decât sa urmeze calea trasata de rege.
Pentru a mai câstiga ceva din reputatie, ordona confiscarea proprietatilor templierilor si cedarea lor Bisericii. Un val de arestari se produce în tot Occidentul.
Molay înca mai nutreste sperante, isi neaga afirmatiile de sub tortura în fata a doi episcopi, dar va retracta si aceste spuse, caci se teme sa nu fie omorât, asa cum se practica pentru ereticii care admiteau si apoi negau. Asa ca Molay se potoleste si cere doar sa-l vada pe papa.
O strategie fara succes.
În 1308 Filip convoaca toate adunarile tarii. Guillaume de Plaisan, un ministru, îl ameninta pe papa. Clement nu are de ales. Procesul dureaza ani de zile. Din 1309 se înfiinteaza la Paris o comisie papala care sa se ocupe de problema. Si aici Filip este cel care manevreaza.
Cei care nu renunta sa-si apere ordinul, acuzând manipularea si santajul, ajung pe esafod. În timpul conciliului de la Vienne politica lui Filip este la apogeu . Filip intra practic cu armata în oras. Clement îsi salveaza pielea si o umbra de reputatie dizolvând ordinul pe 22 martie 1312. Nu stim daca si el îi credea pe templieri vinovati. Cert este ca papa a capitulat în fata autoritatii regale.
Drama nu se sfârseste înca. Mai ramâne de rezolvat situatia cu marele maestru. Clement se fereste, dar apoi se decide sa trimita cardinali la Paris. Înca doi ani îsi mai petrece acuzatul între zidurile temnitei pâna sa se dea verdictul, pe 18 martie 1314, în fata portii cateralei Notre Dame.
Molay este condamnat la închisoare pe viata. Pana în ultima clipa Jaques de Molay s-a bazat pe atitudinea papei, dar când aude sentinta se revolta împreuna cu alt acuzat, maestrul din Normandia. Jaques de Molay si Geoffroy de Charnay sunt arsi pe rug în aceeasi zi.
La scurt timp mor si calaii cavalerilor: Clement de cancer pe 20 aprilie si în decembrie, ca urmare a unui accident de vânatoare, îi urmeaza regele.
Ce s-a petrecut cu ceilalti templieri? I-au mostenit francmasonii? Si-au ascuns comorile? Adevarul istoric se pare ca este putin mai dur: ordinul a disparut treptat din Europa.
Doar în Portugalia mai ramâne ceva din el sub forma unui alt ordin ale carui averi va ajuta micul stat sa se ridice ca putere navala.
Comoara templierilor, care era de fapt mult mai mica decât se asteptase Filip, le revine ioanitilor. Astfel se atinge scopul de a crea un ordin unit. Corona franceza pastreaza putin pentru sine, pentru ca trebuie sa le ofere ioanitilor bani pentru a-si rascumpara confratii din temnite.
Asadar, dilemele nu sunt chiar atât de mari cum vrea sa le faca literatura fantastica.
Mai mult, templierii dispar ca urmare a aplicarii unei politici de stat care viza scopul prin orice mijloace, chiar si tortura care era un procedeu destul de normal în epoca.
Filip s-a folosit de justitie ca instrument de putere într-un mod lipsit de scrupule. Nu a fost vorba de a aduce adevarul la lumina, ci de a preface suspectul în vinovat. Felul în care regele a manipulat opinia publica reprezinta un pas în cladirea absolutismului care va domina istoria europeana vreme de secole.
sursa : zeit.de
