Suntem la începutul anului 25 d.Hr. pe malul estic al raului Iordan, în tinutul Pereea, al carui tetrarh era Irod Antipa (4 î.H.-39 d.Hr.), unul din fiii lui Irod cel Mare (37-4 î. Hr.). Iisus (2 dec. 7 î.H. – 3 apr. 33 d.Hr.) împlinind varsta de 30 ani, a venit la Ioan Botezatorul (2 iunie 7 î.H. – 31 d.Hr.) ca sa se boteze. Dupa botez, Andrei care era ucenic al lui Ioan, se duce dupa Iisus, devenind primul ucenic al lui. Apoi Andrei îl aduce pe fratele sau Simon Petru la Iisus. Aceasta este relatarea în „Evanghelia dupa Ioan”, scrisa în anul 97 d.Hr.
În „Evanghelia dupa Marcu”, scrisa în anul 75 d.Hr., Simon si Andrei sunt racolati direct de catre Iisus, langa Marea Galileii (Lacul Ghenizaret). Lui Simon, Iisus îi schimba numele în Chifa, adica Petru („piatra”). Petru avea în jur de 21 de ani cand a devenit ucenicul lui Iisus, deci s-a nascut în anul 4 d.Hr. El era fiul lui Iona, un evreu din neamul lui Simeon, fiind originar din Betsaida, un orasel situat în nordul Marii Galileii pe malul de est al Iordanului. A fost casatorit cu fiica lui Aristobul, care era frate cu apostolul Varvara, avand cu ea doi copii: un fiu si o fiica. Petru l-a însotit permanent pe Iisus în viata sa publica, dar în noaptea arestarii (2 spre 3 aprilie anul 33 d.Hr.) se leapada de el de trei ori.
Dupa moartea lui Iisus în 3 aprilie anul 33 d.Hr. , propovaduieste noua învatatura în Palestina, Asia Mica, Babilon, Grecia, Roma, Spania, Cartagina, Alexandria. A fost rastignit cu capul în jos pe cruce pe Colina Ianiculum de langa Roma, de catre Nero (octombrie 54 d.Hr. – 9 iunie 68 d.Hr.), în 29 iunie 67 d.Hr. Apoi episcopul Clement al Romei l-a înmormantat pe Via Cornelia, într-un cimitir pagan ce se gasea pe un teren cunoscut sub numele de Vatican, Vaticanus mons, o colina din vestul Romei, pe malul drept al Tibrului. În latina Vatis = prooroc. Al treilea episcop al Romei, Anacletus, care a fost uns preot de catre însusi Petru, a pus urmatoarea inscriptie pe colina: „Du-te deci la Vatican, si pe drumul Ostian ai sa vezi monumentele memoriale ale întemeietorilor Bisericii Romei.”
Apoi Constantin (313-337 d.Hr.) a dat papei Silvestru I aprobarea sa cladeasca o biserica mare pe Via Cornelia, pe vechiul loc de înmormantare al apostolului Petru si al primilor papi crestini. Mormantul lui Petru nu a fost distrus, ci partea lui de deasupra a devenit însasi altarul cel mare al bisericii. Constructia a început în anul 326 si s-a terminat în anul 349, sub pardoseala bisericii constantine fiind mormintele din cimitir. În anul 1377 papii si-au mutat aici resedinta din Lateran.
În anul 1506 s-a hotarat daramarea bisericii lui Constantin cel Mare si a început constructia actualei biserici Sf. Petru de la Vatican, dupa proiectul arhitectului Bramante, terminata în anul 1626. Sub marele altar, la circa sapte metri adancime, se afla mormantul apostolului Petru decorat cu trei mozaicuri: unul înfatiseaza un pescar cu navodul (Petru), un altul pe Blandul Pastor, iar al treilea pe Iona acoperit de valuri.
În Noul Testament, de la Petru ne-au ramas doua epistole. Dar în realitate, acestea nu sunt scrise de apostolul Petru. „Întaia Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol Petru” provine din vremea împaratului Traian (98-117), continand informatii despre crestinii de atunci similare cu cele cuprinse în corespondenta lui Pliniu cel Tanar din Bitinia (anul 115). „A doua Epistola Soborniceasca a Sfantului Apostol Petru” îsi tradeaza origine sa apocrifa prin felul în care avertizeaza în legatura cu unele erezii, care în realitate au aparut în jurul anului 100 si despre care autorul spune ca denatureaza continutul epistolelor lui Pavel.
De asemenea, „Evanghelia lui Petru” nu a fost scrisa de apostolul Petru, ea aparand dupa anul 70. La fel sunt si scrierile apocrife „Apocalipsa lui Petru” si „Faptele lui Petru”. Înseamna ca apostolul Petru nu ne-a lasat nimic scris, el fiind un om simplu si nestiutor de carte, de meserie pescar, dar plin de teama fata de Dumnezeu, respectand poruncile lui Iisus. Hermes Mercurius Trismegistus, care a trait în urma cu 4200 de ani, ne spune ca „oamenii fiind nestiutori în privinta lui Dumnezeu, ei pot sa fie mai putin rai, de teama a ceea ce este ascuns si pastrat în taina”, în Dumnezeu. Adica nestiinta, ignoranta, este fundamentul oricarei religii si, deci, prin stiinta eliminam religiile.
Pavel în romana, Paulos = mic în greaca, Paulus în latina, pe numele sau ebraic Saul, s-a nascut în Tars, provincia Cilicia din Asia Mica, fiind cetatean roman ca si parintii sai. Pavel este numele pe care Saul îl primeste la botezul crestin, fiind numit si Apostolul Neamurilor. A fost fariseu si ucenic al renumitului învatator Gamaliel. În „Faptele Sfintilor Apostoli”, scrisa de evanghelistul Luca în anul 90, citim: „Iar martorii si-au pus hainele la picioarele unui tanar, numit Saul.” (7, 58). Astfel facem cunostinta cu Pavel (Saul), care a participat activ la lapidarea primului sfant mucenic Stefan, în anul 36 d.Hr. Cum Pavel avea atunci 17 ani, înseamna ca el s-a nascut în anul 19 d.Hr. Martiriul lui Stefan a declansat o prigoana generala împotriva iudeo-crestinilor din Ierusalim, iar Saul-Pavel prin cruzimea si fanatismul sau, se afla în fruntea acestei terori. Cei prigoniti fiind cuprinsi de panica, au fugit din Ierusalim si astfel au aparut noi centre ale crestinismului iudeu în Iudeea, Galileea, Samaria, Fenicia, Cipru, Antiohia, Siria.
La începutul anului 37 d.Hr. cu scrisori de la Marele Preot al Templului din Ierusalim, Pavel merge la Damasc sa-i aresteze pe iudeo-crestinii din sinagogile de acolo. Dar pe drum Pavel se converteste la crestinism. În „Faptele Sfintilor Apostoli”, avem trei descrieri ale acestui eveniment de însemnatate deosebita pentru Biserica crestina: o data de Luca ca autor si de doua ori chiar de Pavel, în cuvantarile tinute multimii din Ierusalim si în fata regelui Agrippa I (37-44). „Dar pe cand calatorea el si se apropia de Damasc, o lumina din cer, ca de fulger, l-a învaluit deodata. Si, cazand la pamant, a auzit un glas, zicandu-i: Saule, Saule, de ce Ma prigonesti?
Iar el a zis: Cine esti, Doamne? Si Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prigonesti. Greu îti este sa izbesti cu piciorul în tepusa. Si el, tremurand si înspaimantat fiind, a zis: Doamne, ce voiesti sa fac? Iar Domnul i-a zis: Ridica-te, intra în cetate si ti se va spune ce trebuie sa faci. Iar barbatii, care erau cu el pe cale, stateau înmarmuriti, auzind glasul, dar nevazand pe nimeni. Si s-a ridicat Saul de la pamant, dar, desi avea ochii deschisi, nu vedea nimic. Si luandu-l de mana, l-au dus în Damasc. Si trei zile a fost fara vedere;si n-a mancat, nici n-a baut.” (9, 3-9).
Cu alte cuvinte, Iisus nu i s-a aratat personal, doar pe cer a aparut o lumina orbitoare si s-a auzit glasul Lui. Însa celelalte detalii nu se potrivesc deloc. Astfel, în prima versiune (9, 7) a lui Luca, citata mai sus, tovarasii de drum ai lui Pavel s-au oprit „înmarmuriti, auzind glasul, dar nevazand pe nimeni.” În a doua versiune, a lui Pavel, este invers: aceiasi barbati au vazut lumina, dar nu au auzit glasul (22, 9). În a treia versiune (26, 14), a lui Pavel, toti barbatii care erau pe cale cu el au cazut cu fata la pamant împreuna cu Pavel, adica toti au vazut lumina si au auzit glasul. În ultimele doua versiuni (22, 6 si 26, 13) Pavel spune explicit ca fenomenul a avut loc la amiaza, deci ziua. În primele doua versiuni, Iisus spune aproximativ aceleasi cuvinte.
În a treia versiune, Iisus îi spune: „Dar, scoala-te si stai pe picioarele tale. Caci spre aceasta M-am aratat tie: ca sa te randuiesc slujitor si martor, si al celor ce ai vazut, si al celor întru care Ma voi arata tie. Alegandu-te pe tine din popor si din neamurile la care te trimit sa le deschizi ochii, ca sa se întoarca de la întuneric la lumina si de la stapanirea lui satana la Dumnezeu, ca sa ia iertarea pacatelor si parte cu cei ce s-au sfintit, prin credinta în Mine.” (26, 16-18). Este evident ca Luca în aceste versete, pune în gura lui Iisus propria lui doctrina pe tema rolului si importantei lui Pavel în cadrul noii Biserici crestine. Luca a transformat fara jena chiar si spusele consfintite de traditie ale lui Iisus, daca acest lucru i-a fost necesar pentru propriile teluri propagandistice, iar aceste inconsecvente din text au aruncat o umbra asupra veridicitatii scrierilor sale. Dar sa nu uitam ca Luca a fost medicul, prietenul si tovarasul de calatorie al lui Pavel.
În continuare, Pavel depune un zel deosebit în propovaduirea învataturii lui Iisus. În urmatorii douazeci de ani face trei calatorii misionare, toate încheiate la Ierusalim. Cu un entuziasm si o daruire de sine nemaipomenite, Pavel predica noua religie crestina în Palestina, Fenicia, Siria, Asia Mica, Macedonia, Grecia, Cipru, Malta, Italia si, se pare, Galia si Spania. Dupa Gaius, Zeferius si Dionisius, lui Pavel i s-a taiat capul în aceeasi zi în care a fost rastignit Petru, adica în 29 iunie anul 67. Sofronie, Iustin si Irineu spun ca Pavel a fost decapitat cu un an mai tarziu, în 29 iunie anul 68, dar acest fapt nu-i real deoarece Nero s-a sinucis în 9 iunie anul 68. Tertullian (150-240) ne transmite ca Pavel a fost decapitat în apropierea a trei izvoare, denumite astazi Tre Fontane. Trupul lui l-a ridicat o matroana cucernica si l-a îngropat langa drumul spre Ostia, apoi credinciosii l-au mutat în catacombele Sf. Sebastian.
Constantin cel Mare a depus ramasitele într-un sarcofag dublu de marmura si argint, iar deasupra mormantului a construit biserica cunoscuta astazi ca Bazilica Sf. Pavel de peste ziduri. Biserica Sf. Pavel langa cele trei izvoare a fost construita în sec. al V-lea, pe locul de decapitare. În anul 1599 a fost refacuta si în ea este prezentata o coloana de care se zice ca ar fi fost legat Pavel înainte de executie. Dar papa Clement Romanul (anul 95) face o aluzie la condamnarea lui Pavel la exil, deoarece el era cetatean roman din nastere. Tot el ne spune ca Pavel „a atins granitele Occidentului”, care era denumirea Spaniei în vremea aceea. Dar Pavel însusi în „Epistola catre Romani” scrie ca intentioneaza sa plece în Spania. O informatie despre plecarea lui Pavel în Spania a fost gasita într-unul din documentele secolului al II-lea, descoperit în anul 1740 la Milano, de arheologul italian Muratori. Sa fi fost Pavel condamnat la exil, în loc de decapitare? Romanii foloseau frecvent aceasta pedeapsa, iar unul din locurile de exil a fost tocmai Spania. Dar nu s-a gasit nici o urma a sederii lui Pavel în Spania.
În Noul Testament sunt 14 epistole atribuite lui Pavel, dar în urma cercetarilor filologice s-a stabilit ca numai cinci sunt autentice. Adica Pavel între anii 50 si 64 a scris numai Epistola catre Romani, cele doua epistole catre Corinteni, precum si epistolele catre Galateni si Filimon. Restul de noua epistole au fost scrise de autori necunoscuti, dupa moartea lui Pavel. Epistolele catre Timotei si Tit au aparut abia în prima jumatate a secolului al II-lea. Religia crestina de astazi este învatatura lui Pavel. Ideea fundamentala a acestei învataturi se rezuma la credinta ca Iisus Hristos este Dumnezeu, care pentru izbavirea omenirii de pacatul originar a murit rastignit pe cruce, a înviat, s-a înaltat la cer si se va reîntoarce în curand pentru a întemeia Împaratia Cereasca pe Pamant.
În aceasta conceptie soteriologica, Iisus în calitate de om fixat într-o situatie istorica concreta, a trecut pe un plan secundar. Absorbit complet de viziunea sa, Pavel nu a acordat atentie aspectului pamantean al vietii lui Iisus, prezentandu-l întotdeauna ca pe Mesia, Fiul Domnului, Mantuitorul ori Fiul Omului. De altfel o asemenea atitudine i-a fost înlesnita de faptul ca nu l-a cunoscut personal pe Iisus. Conceptia abstracta a lui Pavel, în care Iisus si-a pierdut orice caracter concret, devenind doar personificarea exclusiva a marii idei teologice, face ca în scrisorile sale Iisus-omul sa constituie o prezenta stearsa, neglijabila.
În „Testamentele celor 12 patriarhi”, scrise în sec. I î.Hr., adica cu o suta de ani înainte de propovaduirea lui Pavel, citim: „Din urmasii mei se va ridica, în vremurile din urma, Cel Iubit al Domnului, ascultand glasul Sau, facand pe bunul plac al vointei Sale, luminand cu o noua Cunostinta toate neamurile. Lumina Cunostintei va calca în picioare pe Israel, jupuindu-l ca un lup, de ceea ce va da sinagoga neamurilor. Pana la sfarsitul veacurilor el va fi în sinagogile neamurilor si printre conducatorii lor ca un cantec în gura tuturor. El va expune, în cartile sfinte, lucrarile sale si mesajul sau, si va fi Alesul lui Dumnezeu pentru totdeauna.” (Testamentul lui Veniamin, XI, 2-4).
Adica Pavel, iubitul si alesul lui Dumnezeu Yahweh pentru totdeauna, va lumina cu noua religie crestina („noua Cunostinta”) toate neamurile. Religia crestina va calca în picioare pe Israel, pe evrei si israeliti, religia iudaica (mozaica) ajungand moarta („jupuindu-l ca un lup”), de ceea ce va da Biserica crestina. Pavel pana la sfarsitul veacurilor, deci pana la Apocalipsa, va fi în bisericile crestine si printre conducatorii crestini cu învatatura sa, expunandu-si lucrarile sale si mesajul sau în cartile sfinte, adica în epistolele din Noul Testament. În concluzie, religia si Biserica crestina va dainui pana la Apocalipsa, religia iudaica este moarta, Israel nu se va mai ridica niciodata chiar daca astazi este stat. Apostolul Pavel a fost un ilustru descendent al lui Veniamin, al doisprezecelea fiu al lui Iacov Israel, cu Rahila. Adica Pavel a fost israelit pur, ca Ioan Botezatorul si Iisus.
