Anasonul ,aroma sanatatii din natura

ANASONUL – aroma sanatatii

La începutul toamnei, ating maturitatea o categorie cu totul aparte de ierburi de leac: cele care produc semintele aromatice. Fie ca vorbim de anason, de fenicul, de coriandru sau de chimen, semintele foarte parfumate, aflate la limita dintre condimente si plante medicinale, fac minuni pentru însanatosirea sistemului digestiv si nu numai. În cele ce urmeaza vom cunoaste una dintre aceste seminte, care este fara doar si poate cea mai activa din punct de vedere terapeutic: anasonul .

Este o planta care creste spontan, în tot bazinul Marii Mediterane, ajungând pâna în zona sudica a tarii noastre. Istoria folosirii semin­telor aromate ale anasonului începe înca de acum 5000 de ani si este foarte dificil de stabilit care este civilizatia care a „domesticit” pentru prima oara anasonul. Unii cer­ce­tatori considera ca anasonul este originar din Egiptul Antic, altii îl atribuie Greciei sau chiar Persiei (actualul terito­riu al Iranului). Cert este ca în toate aceste civili­zatii, semintele aromatice ale anasonului au fost consi­de­rate medicament pentru trup, dar si pentru suflet. Pliniu cel Tânar, unul dintre învatatii an­ti­chitatii, spu­nea despre anason ca „înve­seleste si ini­ma cea mai trista, redând totodata pofta de viata”. La rândul sau, me­dicul militar roman Dioscoride consi­dera anasonul drept un adevarat antidot pentru otravuri, dar si contra bolilor di­gestive produse de hrana alterata. Un mi­le­niu mai târziu, în Evul Mediu, celebra calugarita vin­de­catoare Hildegard van Bingen spu­nea des­pre anason: „Oricum ar fi consumat, rece, în seminte, sau sub forma de ceai, el înveseleste omul si îi aduce o caldura placuta (activeaza cir­culatia), o transpi­ratie fara miros si o digestie buna. Caci cine ma­nânca în fiecare zi pe stomacul gol anason proas­pat micsoreaza flegma rea sau putreziciunea din      marunta­iele lui si alunga mirosul greu al ra­suflarii sale”. Si tot în Evul Mediu, alchimistii au descoperit o calitate excep­tionala a anasonului: în com­binatie cu alte plante aro­ma­tice, puterile sale vindeca­toare se înzeceau, trans­for­mându-l într-o adevarata ar­ma în lupta cu bolile. Dato­rita acestei descoperiri, s-a ajuns ca o combinatie de ana­son si alte ierburi, ce con­tin uleiuri volatile, sa fie printre putinele remedii care au functionat în timpul epidemiilor de holera sau ciu­ma. Iar studiile contem­porane au confirmat ca, în­tr-adevar, efectul antiinfec­tios al anasonului creste de… 32 de ori atunci când este combinat cu uleiul de cim­bru, de exemplu. Interesant este ca nici una dintre cele doua plante luate separat nu are nici macar pe de­parte forta vindecatoare pe care a demonstrat-o com­bi­natia lor.

Carte de vizita

Denumirea stiintifica a anasonului este Pimpinella anisum si este o ruda apropiata a morcovului si a teli­nei, dar si a angelicai sau a brâncai ursului, toate aceste plante facând parte din aceeasi familie, aceea a apia­ceelor. Este o planta înaltuta, de un metru – un metru si jumatate, care la începutul verii face niste flori mici, gal­bui, foarte asemanatoare cu cele ale mararului. Pe timpul verii, florile sale se maturizeaza si se transforma acum, la începutul toamnei, în seminte cu un miros foar­te distinct, dulce-aromatic.Principala arma a aces­tei plante este un ulei volatil, prezent în proportie de 1,5-6% în fructele sale si care se afla deopotriva la ori­ginea aromei sale extrem de placute, dar si a efec­te­lor sale terapeutice. Alaturi de uleiul volatil, mai întâl­nim în semintele anasonului si grasimi, proteine, pre­cum si o serie întreaga de vitamine, care întregesc pro­filul de medicament al acestei plante. În toata lumea, anasonul este folosit în primul rând ca tonic pentru di­gestie si ca remediu de urgenta pentru orice deranja­ment gastric sau intestinal. În aproape toate combi­na­tiile celebre de condimente, din Asia si pâna în Europa, întâlnim ana­sonul, cu aroma sa placuta, usor dulce, si cu efectele sale blânde, dar si puternice, deopotriva.

Raspândirea plantei

La noi în tara, anasonul este aproape exclusiv planta de cultura, doar în sudul României (judetele Olt, Dolj) fiind întâlnite, cu totul izolat, exemplare de anason salbaticite. Asadar, aceasta planta nu poate fi procurata direct din flora spontana, ci va trebui achizitionata din magazinele de profil. Este recomandat sa cumparati doar seminte întregi de anason, nu planta maruntita sub forma de pulbere, deoarece dupa maci­nare îsi pierde rapid substantele active si oxideaza, de­venind inutila din punct de vedere terapeutic. În maga­zinele naturiste gasiti anasonul sub forma de seminte, în raioanele de plante medicinale sau de condimente, întrucât aceas­ta iarba are dubla calitate: de remediu si de condiment.

Preparate din anason

Pulberea de anason

Se obtine prin macinarea cu râsnita electrica de cafea a semintelor plantei, din ea admi­nistrându-se de 2-3 ori pe zi, câte un sfert – o jumatate de lingurita. A­cest remediu are exce­lente calitati sti­mu­lente diges­tive, calmante gastrice si intes­tinale, pre­cum si antispastice (favorizea­za opri­rea sughitului, a refluxului gastro-esofagian). Daca semintele sunt sufi­cient de proas­pete si moi, ele pot fi mestecate direct, fara a le mai macina în prealabil, în felul acesta calitatile lor terapeutice fiind folo­site la maxi­mum.

Infuzia combinata de anason

Se pune o lingurita de seminte de ana­son usor maruntite într-un pahar de apa si se lasa sa macereze vreme de 6-8 ore, la temperatura camerei, dupa care se stre­coara. Extractul obtinut se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se opareste cu înca un pahar de apa, dupa care se lasa sa se raceasca. În final, se combina cele doua extracte, iar preparatul obtinut se va administra pe parcursul unei zile.

Se foloseste doar ca remediu de urgenta (în rest fiind preferata infuzia combinata), în afectiunile diges­tive si respiratorii, în special, proprietatile antispastice ale anasonului fiind puternic potentate de efectul termic al infuziei. Se prepara prin oparirea unei lingurite de se­­minte de anason cu o cana de apa, dupa care se lasa acoperit amestecul sa infuzeze vreme de 10-15 minute si apoi se filtreaza. Se administreaza cât mai cald posi­bil.

Tinctura sau rachiul de anason

Este un remediu care a facut cariera în secolul al XVIII-lea, când era considerat un soi de panaceu. Având efect tonic digestiv, stimulent si tonic psihic (con­fera o stare de optimism, vioiciu­ne), rachiul de anason era considerat un medicament în urma cu doua secole, în Tara Româneasca, gasindu-se deopo­triva în cârciumi si în spiterii. Asa se face ca faima sa a trecut peste timp, ajungând inclusiv în arta cinemato­gra­fica româneasca, rachiul de anason fiind bautura preferata a lui „Marge­latu”, unul din eroii marilor ecrane în anii ’80.

Reteta de obtinere a acestui remediu este simpla: se pun într-un borcan 20 de linguri de pulbere de seminte, care se acopera cu alcool alimentar sau ra­chiu de 40-50 de grade, amestecând în­continuu. Când întreaga masa de pul­be­re a fost acoperita, ramânând deasu­pra un strat de alcool de doua degete, se închide borcanul ermetic si se lasa continutul la ma­cerat vreme de 12 zile, dupa care se strecoara. Prepara­tul obtinut se pune în sticlute mici, închise la culoare, si se pastreaza vreme de maximum 5 ani. Se admi­nis­treaza de regula o lingurita, de 4 ori pe zi, în tratamente de 1-3 luni.

Tratamente interne

* Diabet – într-un studiu facut în anul 2011, unui numar de 114 pacienti diabetici le-a fost administrata zilnic o cantitate de 5 grame de pulbere de anason, proas­pat macinat. Pe parcursul celor 60 de zile de trata­ment, analizele de sânge facute regulat au aratat o sca­dere gradata a valorilor zaharurilor din sânge, ajungân­du-se ca la sfârsitul curei, pacientii tratati cu anason sa aiba glicemia cu 36% mai scazuta decât pacientii din grupul martor, care în acel interval de timp luasera re­medii placebo (false).     În urma tratamentului cu aceasta planta, cercetatorii au mai observat, pe lânga scaderea drastica a valorilor glicemiei, o         scadere a      valorilor     co­les­terolului total si a celui rau (LDL), precum si o scadere a valorilor trigliceridelor. Concluzia studiului este ca semintele de anason, consumate sub forma de pul­bere, sunt un puternic remediu anti-diabetic,         stabili­zând si reducând valorile glicemiei, diminuând în plus si riscul de complicatii cardio-vasculare ale diabetului.

* Toxiinfectia alimentara – în caz de toxiin­fectie alimentara, combinatia aproape infailibila este aceea între semintele de anason si partile aeriene înflo­rite de cimbru (Thymus vulgaris). Cele doua plante îsi potenteaza reciproc actiunea antiinfectioasa, având da­rul de a anihila rapid bacteriile, fungii sau virusii pato­geni din tubul digestiv. Se recomanda administrarea unui amestec de pulberi din cele doua plante, com­bi­nate în proportii egale, din care se iau câte 3-6 lingurite pe zi, pâna la disparitia totala a semnelor bolii. În cazul toxiinfectiilor alimentare severe, se administreaza infu­zia combinata de anason, în care se adauga 2-3 picaturi de ulei volatil de cimbru. Se pot administra pâna la ma­xi­mum 1 litru pe zi din acest ames­tec.

* Balonare (meteorism) – semintele de anason, mestecate imediat dupa masa, sunt un extraordinar remediu pentru usurarea digestiei, pentru combaterea ba­lo­narii, a colitei de fermentatie si a sindromului colo­nului iritabil. Dupa fiecare masa, la 10 minute, se mes­teca o jumatate – o lingurita de seminte de anason (daca nu ne permite dentitia, vom lua pulberea, pe care o vom tine în gura macar un minut). Planta are efecte pu­ternic carminative, adica previne formarea gazelor în intestin, fiind un foarte bun antiinflamator pentru tot tubul di­gestiv.

* Dispepsie, digestie dificila – în Germania, o co­misie oficiala a guvernului, formata din medici si far­ma­cisti (cunoscuta sub numele de „Comisia E”), a au­tentificat în anul 1990 faptul ca semintele de anason con­tin principii active care echilibreaza secretia si eva­cuarea bilei si a sucurilor gastrice, îmbunatatind di­ges­tia si eliminând probleme cum ar fi balonarea, inape­tenta, atonia gastrica. Semintele de anason se adminis­treaza sub forma de pulbere, din care se ia cu un sfert de ora înainte si cu zece minute dupa fiecare masa, câte un sfert de lingurita.

* Greata, inapetenta – un studiu clinic facut în Spania a aratat ca aroma semintelor de anason inhiba, pur si simplu, senzatia de greata, la cei mai multi dintre subiectii testati. Acest efect nu apare doar la adminis­trarea pe cale orala a plantei, ci chiar si prin simpla in­halare a miresmei de anason, care diminueaza senzatia de greata si favorizeaza aparitia unui apetit alimentar sanatos.

* Astm – un studiu de medicina experimentala a aratat ca administrarea extractului apos de anason are un efect relaxant asupra arborelui bronsic, usurând respiratia si ajutând la expectoratie (la eliminarea mu­cusului în exces de pe caile respiratorii). Ca reme­diu „de urgenta”, cu actiune antispastica bronsica imediata, se recomanda o cana de infuzie fierbinte de anason, care va relaxa prompt musculatura neteda a arbo­relui bronsic, blocând aparitia sau macar diminuând intensitatea crizei de astm. Ca tratament pe termen lung, se recomanda administrarea unei combinatii de pulberi de anason, musesel (Matricaria chamomilla) si trei-frati-patati (Viola tricolor), amestecate în proportii egale, din care se va lua câte o lingurita de patru ori pe zi, pe stomacul gol. O cura cu aceasta com­binatie de plante dureaza 90 de zile si se face de mini­mum doua ori pe an.*

Tuse, tuse convulsiva – se administreaza, de asemenea, infuzia fierbinte de anason, care are efect antispastic si antitusiv. În tusea care apare pe fondul infectiilor bacteriene, la prepararea infuziei de anason se va adauga si o cantitate egala de cimbru de cultura (Thymus vulgaris), pentru a potenta efectul antibiotic al anasonului. Se pot face, de asemenea, inhalatii cu aceasta infuzie fierbinte, uleiurile volatile ale celor doua plante   exercitându-si astfel direct, la nivelul apa­ratului respirator, efectele antispastice si antibiotice.

* Gastrita hiperacida – un studiu de medicina experimentala a aratat ca administrarea infuziei com­bi­nate de anason reduce prompt leziunile mucoasei gas­trice produse de sucurile gastrice, precum si de alte sub­stante toxice (inclusiv alcoolul si anumite medicamente care „ataca” epiteliul gastric). Pentru potentarea efec­tului protector gastric al semintelor de anason se va adauga la prepararea infuziei combinate si o lingurita de seminte de in (Linum usitatissimum), care are în plus un efect antiinflamator si anti-acid.

* Candidoza – se iau zilnic câte 3-4 lingurite dintr-o combinatie de pulbere de radacina de cicoare (Cichorium inybum) si pulbere de seminte de anason, amestecate în proportii egale. Cele doua plante au o actiune sinergica, anasonul având efect antifungic, iar cicoarea stimulând dezvoltarea unei flore normale.

Contra candidozei vaginale se fac spalaturi vagi­nale, de 3-5 ori pe saptamâna, cu infuzie combinata de anason, în care se pun 2 lingurite de tulpini înflorite de pelin (Artemisia absinthium).

* Lactatie – combinatia de aur pentru stimularea lactatiei la mamicile care au probleme cu alaptarea este cea dintre anason si schinduf (Trigonella foenum-grae­cum). Cele doua plante stimuleaza, în mod 100% natu­ral, prin actiunea lor hormonala, producerea laptelui, îmbunatatind totodata compozitia si calitatile nutritive ale acestuia. Mai mult, o parte dintre principiile active ale anasonului sunt transferate în lapte, având efecte de stimulare blânda a digestiei si de combatere a colicilor sugarului. Se administreaza, de trei ori pe zi, câte o      lin­gurita rasa din combinatia de pulbere de anason si schinduf.

Precautii si contraindicatii
Anasonul se va administra cu prudenta (doar un sfert de doza), în primele 3 zile de tratament, persoa­nelor cu gastrita, enterita sau colita acuta, întrucât pot exista sensibilitati digestive particulare la aceasta plan­ta. Dozele recomandate nu vor fi depasite, deoa­rece anetolul, o substanta volatila continuta în semin­tele de anason, poate avea efecte nocive în cantitati mari.