Edgar Mitchell a fost al saselea om care a pasit pe Luna. Împreuna cu Alan Shepard si Stuart Roosa, el a facut parte din echipajul misiunii Apollo 14, care a decolat de la Cape Kennedy pe 31 ianuarie 1971 si a aterizat în Pacificul de Sud pe 9 februarie 1971. A fost un triumf al ingineriei, stiintei, formarii si managementului, obtinut sub presiunea competitiei tehnologice. Pe atunci, efortul de întelegere a constiintei umane era un tel fara o miza prea mare. Nu si pentru Edgar Mitchell.
Azi, Mitchell, trecut bine de 80 de ani, a ramas ultimul membru in viata, al echipajului. Este un lucru bun pentru omenire, deoarece în anii post-Apollo el si-a dedicat viata unei calatorii mult mai complexe.
În iunie 2011, Edgar Mitchell a devenit cea de-a saptea persoana acceptata în prestigioasa Societate Leonardo da Vinci pentru studiul gândirii, în timpul unei ceremonii desfasurate la Universitatea de Tehnologie Avansata din Tempe, Arizona.
Din aceasta societate mai fac parte fizicianul Dr. Michio Kaku, futuristul tehnolog Ray Kurzweil, psihologul Dr. Edward de Bono, Dr. Fritjof Capra, autorul unei carti despre taoism si fizica, Dr. Lynn Margulis, un exponent al teoriei Gaia si Dr. Margaret J. Wheatley, care investigheaza viteza schimbarilor în societatea noastra.
Motivul alegerii lui Edgar Mitchell nu este doar faptul ca este posesor al unui doctorat în aeronautica si astronautica la MIT sau ca a fondat, dupa ce a parasit NASA în 1972, Institutul de Stiinte Noetice si, mai recent, Institutul Quantrek, orientat spre exploatarea energiei de punct zero. Cel mai semnificativ, Mitchell a dezvoltat o noua cosmologie si a propus principii pentru a ne schimba modul în care ne vedem în raport cu realitatea din jurul nostru.
Scopul lui Edgar Mitchell este sa corecteze ceea ce el considera a fi un defect, indus în secolul al 17-lea, care a plasat gândirea stiintifica occidentala într-o cutie materialista, oprind-o astfel sa înteleaga mai complet legile Universului. Edgar Mitchell este convins ca cele mai stralucite minti ale civilizatiei noastre nu gândesc cuprinzator. Cât timp va fi asa, omenirea, ca specie, nu va merge spre telul catre care ne îndruma evolutia.
Un pact faustian
O serie de fenomene umane fundamentale observabile, între care si constiinta, au fost ocolite de catre „marea stiinta”, neavând nici azi o descriere stiintifica riguroasa.
Acest lucru s-a întâmplat nu din cauza dovezilor insuficiente privind existenta fenomenului, ci mai degraba din lipsa unor constructii teoretice care ar putea-o încadra în paradigmele dominante ale stiintei actuale. Cosmologia lui Edgar Mitchell, pe care el o numeste „modelul diadic al constiintei”, are drept una dintre componentele-cheie conceptul de „holograma cuantica”, propus în 1992 de catre matematicianul german Dr. Walter Schempp.
Holograma cuantica – scria Edgar Mitchell – este primul fenomen energetic care leaga direct toata materia aflata la scara macro cu lumea cuantica.
În cea mai mare parte a secolului trecut, non-localizarea cuantica a fost considerata un artefact suparator al interactiunii particulelor, fara însa vreo influenta asupra lumii la scara macro. Nu s-a considerat ca informatiile non-locale ar putea avea vreo utilizare. Acum este clar ca, în circumstante potrivite, aceasta informatie cuantica este si disponibila, si utilizabila.
Potrivit lui Mitchell, în secolul al 17-lea, în civilizatia europeana occidentala a avut loc o sciziune a gândirii între stiinta si biserica.
Pâna atunci religia a fost principiul de organizare fundamentala a societatii. Intelectualii care ar fi sustinut idei în contradictie cu doctrina religioasa ar fi fost supusi persecutiilor.
Când Galileo a folosit telescopul sau pentru a obtine dovezi de observatie care sprijineau teza heliocentrica a lui Copernic, nu numai ca oficialii bisericii au refuzat sa se uite prin telescop la aceste dovezi, dar l-au si condamnat pentru erezie.
În aceste împrejurari, solutia oamenilor de stiinta a fost un pact faustian cu biserica. O linie de demarcatie filosofica lasa constiinta exclusiv la religie, în schimb stiinta obtinea libertatea de a investiga orice altceva.
Stiinta a capatat astfel acces la chimie, fizica, matematica, geologie, biologie si la alte discipline care au modelat civilizatia tehnologica occidentala. Bisericii îi ramâneau spiritul, minunile, rugaciunea si prezenta nevazuta care supravegheaza totul.
Aceasta politica de demarcatie, care a ajuns sa fie cunoscuta sub numele de „dualitate carteziana”, postula ca mintea si materia nu interactioneaza si, prin urmare, ar putea fi luate în considerare separat.
A fost un reductionism fatal, care a pus stavila unei întelegeri holistice a realitatii timp de secole. De peste 400 de ani, constiinta, un aspect fundamental al Universului, a ramas astfel intangibil, în afara limitelor marii stiinte.
Problema este deci ca realitatea, în întregul sau, nu poate fi înteleasa în mod stiintific, pâna când nu este luata în considerare si constiinta, or, daca esti un om de stiinta, nu ai voie sa iei în considerare constiinta.
Datorita separarii bisericii de stiinta de-a lungul granitei dintre spirit si materie, fenomene observabile „normale”, care deriva în mod rezonabil dintr-un model holografic cuantic, au fost în mod eronat etichetate drept „paranormale”.
Iar stigmatul implicit, asociat cu tot ce e „paranormal”, a descurajat mintile stiintifice sa investigheze o multime semnificativa de fenomene din realitate. Distinctia dintre minte si materie a durat pâna în secolul al XX-lea, atunci când a aparut mecanica cuantica. Dar chiar si atunci, marea stiinta a continuat sa se agate de ideea de dualitate carteziana. Constiinta ramânea înca exclusa în cea mai mare parte din abordarile stiintifice serioase. În acest context, ceea ce cauta Edgar Mitchell s-ar putea numi reunificarea spiritului cu materia.
Natura interdisciplinara a investigatiilor lui Mitchell si ale echipei sale o face vulnerabila la atacurile unor sceptici, care ar putea considera ideile sale ca absurde. La fel ca un orb care încearca sa descrie un elefant doar pipaindu-i un picior, multi nu au o întelegere suficient de larga pentru a cuprinde acea întreaga complexitate pe care Mitchell se straduieste sa o puna cap la cap.
Weili Lou PhD, un membru al echipei stiintifice din Institutul Quantrek, scria într-o lucrare: „Constiinta intrinseca, pe care o avem noi toti, este un fenomen universal în rândul tuturor fiintelor vii. Ea este starea de baza a experientelor noastre constiente, fiind atemporala si ireductibila. Reductionismul nu poate fi aplicat la studiul constiintei intrinseci, ceea ce reprezinta o provocare la adresa actualelor «teorii despre tot» în care constiinta este ignorata”.
Informatia, radacina perceptiilor
Modelul diadic al lui Mitchell presupune ca orice experienta umana, inclusiv experienta mistica, are o baza informationala valida, deci ca informatia (configuratii de energie, conform lui) este radacina tuturor perceptiilor. El accepta ca toate stiintele, de la mecanica cuantica la paleontologie, au produs corpuri valide de informatii. Dar în modelul diadic, stiinta si experienta religioasa sunt doar doua moduri diferite de a cunoaste, care utilizeaza functii diferite ale creierului si sunt „cuplate diadic”.
Jurnalistul Larry D. Lowe argumenta într-un articol din 2012 ca activitatea lui Mitchell ar putea avea o relevanta în întelegerea fenomenului OZN, cel putin pe doua cai. Una dintre ele este perspectiva ispititoare ca întelegerea modului în care constiinta interactioneaza cu fizica clasica si cuantica sa conduca la o explicatie a comportamentului fantastic si incredibil raportat în unele observatii OZN.
Evolutiile recente sugereaza faptul ca electromagnetismul ar putea juca un rol în manifestarea fenomenului, dincolo de ideea ca sistemele de propulsie si de control ar putea sa se bazeze pe o interactiune înca nedescoperita dintre electromagnetism si gravitatie.
O alta conexiune, mai pragmatica, este ca Edgar Mitchell face parte dintr-o populatie în crestere: persoane inteligente, care au citit literatura de specialitate valabila, au trecut-o prin propria gândire si au ajuns la concluzia ca omenirea se confrunta cu un fenomen enigmatic care – ilustrând spusele lui Arthur C. Clarke – reprezinta o constiinta atât de avansata încât, de multe ori, manifestarile sale sunt „imposibil de distins de magie”.
Actiunile observate si raportate ale acestei constiinte superioare sunt adesea respinse de oamenii de stiinta prea limitati de principiile stabilite la începutul „veacului ratiunii” si prea încrezatori în priceperile lor intelectuale pentru a recunoaste implicatiile dovezilor pe care fie nu vor sa le ia în considerare, fie nu le pot rationaliza.
Exista indicii ca o gama larga de constiinte cosmice interactioneaza cu umanitatea, prin variate metode si din diverse motive.
Interactiunea se face într-un mod ascuns si enigmatic si, prin urmare, este usor de negat de cei multi, care nu se obosesc sa se uite prea atent la dovezile existente. Civilizatia tehnologica occidentala, sau cel putin institutiile sale politice, mass-media, academice, stiintifice si militare sunt multumite sa ignore sau sa nege aceste fapte, desi ele sunt parte din viata noastra de zi cu zi.
Cu prilejul acceptarii sale în Societatea Leonardo da Vinci, Dr. Mitchell a declarat înca odata ca el crede ca în vastul Univers exista o inteligenta avansata si ea interactioneaza deja cu umanitatea. Anumite persoane din guvernul si industria SUA sunt constiente de acest lucru, a spus el, dar nu dezvaluie marelui public ceea ce stiu, controlând mass-media si refuzând constant sa discute sau sa admita situatia. Motivele sunt diverse si unele dintre ele nu sunt foarte simple.
