Un text antic care a generat multiple controverse în lumea stiintifica datorita prezentei în cuprinsul sau a unor indicii si informatii impresionant de avansate, ce depasesc cu mult cadrul îngust în care istoricii conventionali vor sa le integreze, este cel al tablitelor sumeriene.

Aceste tablite din piatra au fost descoperite în anul 1840 în partea sudica a Irakului, în zona Golfului Persic, acolo unde a existat civilizatia antica a Sumerului, zona cândva cunoscuta ca Mesopotamia.
Se estimeaza ca la origine au fost cam 50.000 de asemenea tablite, însa au mai putut fi salvate doar aproximativ 5.000.
Prin informatiile consemnate pe aceste tablite, sumerienii ne-au transmis o versiune uimitoare a istoriei stravechi a omenirii, surprinzator de bogata în detalii, ce include atât crearea Pamântului, cât si a omului.
Textele tablitelor ne relateaza despre razboaiele atroce si devastatoare ce s-au desfasurat între diferite grupuri de „zei” pentru posesia si controlul resurselor Pamântului, razboaie care în cele din urma au condus la distrugerea civilizatiei sumeriene.
Traducerea textelor a fost realizata în cea mai mare masura de catre savantul Zecharia Sitchin, un arheolog reputat care a cercetat siturile arheologice si textele sumeriene timp de câteva decenii.
Cartile sale sunt inteligent prezentate, realizate pe baza unor cercetari meticuloase, continând informatii foarte valoroase si extrem de bine documentate. Un aspect foarte semnificativ referitor la opera lui Zecharia Sitchin este acela ca desi aspectele prezentate de el înca de la prima sa carte, în 1975, au fost destul de controversate, nimeni nu a venit pâna acum cu un argument valid care sa îi contrazica interpretarile si concluziile desprinse din respectivele texte.
Practic vorbind, nimeni nu a reusit sa aduca argumente credibile împotriva faptului ca evenimentele descrise de sumerieni ar fi plauzibile.
Sitchin însusi a afirmat întotdeauna ca povestirea creatiei prezentata în cartile sale „Cronicile Pamântului” sau „A douasprezecea planeta” nu îi apartine de fapt, ci este chiar relatarea sumerienilor, iar daca cineva are vreo problema cu aceasta expunere de evenimente, atunci argumentele lor trebuie adresate sumerienilor însisi, nu lui. Sitchin spune ca tot ceea ce a facut a fost sa ne prezinte o traducere cât mai exacta a respectivelor texte.
Conform traducerilor realizate de catre Zecharia Sitchin, aceste texte spun ca „zeii din cer” (numiti Anunaki, cunoscuti si ca nefilimi) au coborât pe Pamânt acum aproximativ 350.000 ani în zona actualului Irak.
Acesti Anunaki aveau cam 4 – 5 metri înaltime si o durata a vietii de peste 10.000 de ani terestri, ceea ce i-a facut ulterior pe oameni sa îi considere nemuritori.
Ei veneau de pe o planeta numita Nibiru, care se apropia ciclic de Pamânt, la o perioada ce a fost estimata la 3.600 de ani. Scopul venirii lor era acela de a extrage aur din zacamintele de pe Pamânt, acest aur fiindu-le necesar pentru a salva atmosfera planetei lor.
Conducatorul acestor Anunaki se numea Enki, numit ulterior Iahve, semnificatie care ne ofera o cu totul alta perspectiva asupra textului biblic referitor la întelegerea comuna a lui Dumnezeu.
Exploatarile se realizau în Africa de Sud, însa conditiile muncii erau foarte dificile.
Dupa 150.000 de ani de munca, o parte dintre Anunaki s-au revoltat si atunci s-a luat decizia crearii unor muncitori prin realizarea unor transformari (termenul cel mai apropiat prin care putem întelege aceasta ar fi acela de „mutatii genetice”) asupra oamenilor primitivi care existau pe Pamânt la vremea aceea si care în acel stadiu erau incapabili sa înteleaga si sa execute muncile de care aveau nevoie Anunaki.
Folosind limbajul stiintific actual, putem spune ca naratiunea sumeriana se refera la faptul ca s-ar fi urmarit în acest scop crearea unor hibrizi între oamenii primitivi si Anunaki, folosind material genetic de la ambele rase. Pentru a putea aprecia daca aceste informatii au vreo sansa sa fie plauzibile, este util sa facem acum câteva observatii.
Conform antropologiei moderne, se considera ca saltul evolutiv de la Homo erectus la Homo sapiens s-a produs aproximativ în urma cu 200.000 de ani.
Acest salt este însa extrem de dificil de explicat – daca nu chiar imposibil – prin mecanismele evolutive naturale, pentru ca raportat la dinamica evolutiva anterioara, aceasta trecere s-a produs foarte brusc, efectiv „sarindu-se” parca peste mai multe milioane de ani de evolutie naturala.
Pentru a avea o imagine de ansamblu, sa mentionam ca antropologia actuala plaseaza stramosii omului în urma cu 25 de milioane de ani.
Trecerea la maimutele primate se considera ca s-a produs acum 14 milioane de ani. Apoi, prima specie umanoida a aparut în urma cu 11 milioane de ani. Dupa înca 9 milioane de ani au aparut australopitecii, deci acum 2 milioane de ani, care au început sa foloseasca unele unelte primitive din piatra.
Apoi, conform fosilelor descoperite, Homo erectus si-a facut aparitia în urma cu 1 milion de ani.
Antropologii au identificat faptul ca în perioada aproximativa cuprinsa între 230.000 si 29.000 de ani a existat omul de Neanderthal. Putem observa faptul ca desi sunt aproximativ 2 milioane de ani între australopiteci si omul de Neanderthal, uneltele lor (mai exact un fel de pietre mai ascutite) sunt practic identice, ceea ce indica o diferenta evolutiva destul de mica.
Si totusi, iata ca brusc, acum 200.000 de ani, deci cumva contemporan cu omul de Neanderthal, apare (evoluând dintr-o data din Homo erectus) Homo sapiens, care era în principiu identic cu noi din punct de vedere al aspectului si al înzestrarii genetice.
Acest salt urias este uimitor, cu atât mai mult cu cât era situat în Era Glaciara. Tocmai de aceea, ipoteza de creare a lui Homo sapiens prin mecanisme de mutatii genetice, asa cum o indica scrierile sumeriene, este în mod evident extrem de plauzibila.
De altfel, putini dintre antropologii conventionali s-au încumetat sa prezinte aceasta mare discontinuitate ce a existat în evolutia omului.
În plus, daca evolutia speciilor este un proces continuu – dupa cum sustine Teoria lui Darwin – atunci ar fi trebuit sa avem prezenta si „veriga lipsa”, care sa existe în continuare pe Pamânt, adica „oamenii-maimuta”.
Totusi, se constata ca aceasta veriga lipseste cu desavârsire, diferenta dintre oamenii celor mai primitive triburi si maimutele cele mai evoluate fiind mult prea mare. Concluzia la care ajung astazi din ce în ce mai multi antropologi este aceea ca saltul care a dus la aparitia lui Homo sapiens nu a fost unul spontan, natural, ci unul indus în mod artificial.
Este interesant sa mentionam ca exista anumite consemnari care spun ca în drumul lor, civilizatiile stravechi care calatoreau printre stele realizau adeseori speciilor umanoide inferioare anumite procedee biologice care pot fi asimilate cu mutatiile genetice, accelerându-le astfel evolutia cu milioane de ani, aceasta practica fiind cunoscuta ca „semanarea stelelor”.
Se afirma ca înca din vremuri extrem de îndepartate (cu mult înainte de aparitia lui Homo sapiens), planeta noastra a fost vizitata de multe civilizatii extraterestre, aceasta planeta fiind vazuta ca o veritabila „stea roditoare”.
De altfel, asa cum vom vedea în continuare, au ramas unele texte stravechi conform carora pe Pamânt au existat în trecutul îndepartat teribile razboaie între diferite rase extraterestre, pe care oamenii i-au numit ulterior „zei”.
Este, de asemenea, semnificativ sa notam faptul ca în mai multe zone de pe glob – cum ar fi în Africa de Sud, în America Centrala sau în America de Sud – au fost descoperite mine de extragere a aurului extrem de vechi, datând dintr-o perioada situata acum 100.000 ani.
Aceste descoperiri au fost puse în evidenta de Corporatia miniera Anglo-Americana în anii ’70, dar datorita contradictiei evidente cu versiunea istorica oficiala, ele sunt în general trecute sub tacere. Totusi, acest fapt vine sa confirme si sa explice în felul acesta raspândirea timpurie a lui Homo sapiens pe tot cuprinsul planetei.
Revenind acum la textele sumeriene, acestea afirma ca au fost realizate mai multe tentative de creare a unor hibrizi între Anunaki si oamenii primitivi, dar acesti hibrizi nu se puteau reproduce.
Crearea unei fiinte capabile de reproducere si care a avut – din câte se pare – un nivel evolutiv mult mai ridicat decât au dorit initial Anunaki, a fost posibila doar prin interventia unei alte rase extraterestre, ce provenea din sistemul stelar al lui Sirius.
Se mentioneaza ca aceste fiinte de pe Sirius aveau o înfatisare ce poate fi asemanata ca fiind pe jumatate om si pe jumatate delfin. Textele sumeriene spun ca primul embrion a fost purtat chiar de zeita-sotie a lui Enki, pe nume Ninki.
Primul om creat a fost de sex masculuin si a fost numit Adapa (Adam).
Se mentioneaza ca îndragindu-l foarte mult, Enki a dorit chiar sa îl adopte. La scurt timp dupa crearea lui Adapa a fost creata si o fiinta umana de sex feminin, Eva, ce a fost creata pornind chiar de la o „coasta” a lui Adam, putând întelege ca de fapt este vorba despre folosirea materialului genetic al lui Adam.
Textele sumeriene mai mentioneaza de asemenea ca Enki folosea un fel de sceptru cu puteri miraculoase, numit „cheia vietii” sau „ank”, simbolizat ca un fel de cruce.
Este interesant si totodata semnificativ ca acest simbol a fost ulterior preluat de traditia egipteana. Este de altfel important sa remarcam faptul ca între scrierile antice sumeriene (mesopotamiene), vedice, egiptene si chiar grecesti exista asemanari frapante, ceea ce denota ca fiind foarte probabil faptul ca la originea lor ele au descris exact aceleasi evenimente.
Tablitele sumeriene spun ca mult mai târziu, dupa ce deja oamenii se înmultisera, Enki a mai avut un fiu, a carei mama a fost chiar o femeie muritoare, pe nume Ishtar.
Ulterior Ishtar avea sa fie cunoscuta ca Inona sau zeita Isis.
Descrierea sumeriana relateaza ca Ishtar era o femeie foarte frumoasa si inteligenta, ce a intrat în gratiile lui Enki, care i-a daruit si ei „cheia vietii”, transformând-o astfel în zeita. Din rodul iubirii lor s-a nascut apoi un fiu, pe care traditia egipteana îl descrie cu numele Toth, iar în Biblie el este mentionat ca Enoh.
În Vechiul Testament din Biblie exista o relatare semnificativa care spune ca Enoh a fost luat în zbor de catre doua fiinte, pe un „nor”, si dus în „cer”, unde l-a întâlnit pe „Domnul”, care l-a învatat multe taine pe care sa le dea apoi oamenilor pe Pamânt.
Conform „Cartii Egiptene a mortilor”, precum si a „Imnului catre Ramses I”, Toth s-a nascut pe o insula mare înconjurata de ape. Aceasta insula s-a scufundat printr-un mare cataclism, însa înainte de aceasta Toth a condus o parte din populatie pe teritoriul actualului Egipt, punând bazele civilizatiei care avea sa se dezvolte acolo.
Din aceasta descriere se poate deduce ca tarâmul care s-a scufundat era de fapt Atlantida. Pentru a pastra peste milenii cunoasterea pe care o detineau, oamenii care s-au salvat au construit anumite depozite secrete, care sa adaposteasca aceste cunostinte si care sa poata rezista cataclismelor naturale viitoare.
În acest scop ei au construit atât anumite complexe megalitice, cât si anumite lacasuri subterane. În aceste depozite ei au plasat atât unele texte esentiale, cât si dispozitive foarte avansate tehnologic.
Este important sa amintim ca exista mai multe atestari ale unor vestigii ce au apartinut altor civilizatii, mult mai avansate decât civilizatia umana actuala.
În aceste atestari se spune ca exista de exemplu sali cu dispozitive ce pot activa holograme tridimensionale ce prezinta istoria sintetica a principalelor evenimente ce au avut loc pe Pamânt în ultimele zeci de mii de ani.
Exista de asemenea marturii despre existenta unor cavitati uriase în interiorul anumitor munti.
Un asemenea exemplu este Muntele Shasta din California de Nord (SUA), despre care exista informatii conform carora acest munte adaposteste un mare oras ce a apartinut civilizatiei lemuriene.
În acest context, putem spune ca nu este întâmplator ca în acea zona sunt semnalate adeseori OZN-uri ce survoleaza crestele muntelui.
Cealalta civilizatie care a ajutat la crearea omului, cea din sistemul stelei Sirius, a reprezentat o ghidare spirituala foarte înalta, fiind cunoscuta si considerata ulterior de mai multe traditii ca fiind focarul spiritual originar din care toate traditiile spirituale ale omenirii au izvorât.
Acest focar spiritual originar a fost denumit initial în traditia sumeriana „Thula”, dar denumirea s-a pastrat în diverse forme cum ar fi „Tolan” sau „Astlan” în traditia Maya.
Apare ca fiind evident faptul ca aceste izvoare de informatii au avut o puternica influenta asupra versiunilor ulterioare ale consemnarilor istorice, putând întelege într-un cu totul alt context chiar anumite pasaje biblice.
Putem remarca, de asemenea, faptul ca informatiile prezentate de stravechile scrieri sumeriene sunt deosebit de plauzibile nu doar în ceea ce priveste Pamântul si datele corelate cu istoria omenirii, ci chiar referitor la o serie întreaga de date stiintifice privind aspecte ale sistemului nostru solar.
Foarte obiectiv vorbind, din analiza informatiilor prezentate în textele sumeriene se desprinde în mod evident concluzia ca sumerienii erau în posesia unor cunostinte stiintifice si astronomice realmente avansate.
De exemplu, prin astronomia moderna noi am descoperit planeta Uranus în anul 1781, planeta Neptun în 1846, iar Pluto în 1930. Abia de curând, în august 2005, savantii de la Institutul Tehnologic din Pasadena, California, au confirmat în mod absolut existenta unei a zecea planete în sistemul nostru solar. Detalii despre a zecea planeta se pot studia pe site-ul NASA. Si totusi, sumerienii stiau despre toate acestea acum 6.000 de ani! Mai mult decât atât, ei spuneau ca în sistemul nostru solar nu sunt doar zece planete si nici macar unsprezece, ci douasprezece!
În plus, sumerienii aveau date corecte despre dimensiunile relative ale planetelor, despre excentricitatile si miscarile lor rotationale, precum si despre centura de asteroizi.
Merita sa mentionam în acest context si faptul ca sistemul de împartire a duratei unei zile în 24 de ore a câte 60 de minute, în care fiecare minut are câte 60 de secunde provine tot de la sumerieni.
Un alt fapt uimitor este acela ca au mai fost descoperite anumite tablite sumeriene din lut, care descriu evenimente produse acum aproximativ 4000 de ani si care denota anumite cunostinte matematice si astronomice care au putut fi întelese abia în ultimii ani.
Printre altele, sumerienii calculasera durata unui mare ciclu cosmic de 240 de precesii ale echinoctiilor (aproximativ 6,2 milioane de ani) si masurasera aceasta printr-un numar de 15 cifre, care reprezenta valoarea respectivului ciclu exprimata în secunde! Ei bine, daca textele lor ar fi false, cum explicam toate aceste cunostinte atât de avansate?
În legatura cu textele sumeriene este, de asemenea, semnificativ sa remarcam faptul ca în continutul lor se mentioneaza ca Anunaki aveau o înaltime de 4-5 metri, iar asemenea schelete chiar au fost gasite în numar mare pe toata planeta în urma descoperirilor arheologice.
Datorita cenzurii extrem de stricte ce este impusa adevaratei istorii a omenirii, aceste aspecte au ramas totusi pâna acum foarte secrete. Cu toate acestea, este cunoscut faptul ca si România este împânzita de schelete de uriasi.
În anul 1926, celebrul arheolog român Vasile Pârvan a descoperit scheletele a aproape 80 de uriasi de aproximativ 5 metri fiecare, îngropate într-o zona situata undeva la 10 km sud-vest de Bucuresti. Aceasta descoperire extraordinara a fost însa trecuta sub tacere de catre autoritati, iar dupa numai un an, atât Vasile Pârvan cât si asistentul sau mor în conditii cel putin dubioase.
La Cetateni, în anul 2005, s-au mai gasit doua schelete gigantice; sub manastirea Negru Voda (Pantelimon, Lebada) alte 20 de schelete; în anul 1985 la Scaieni (judetul Buzau) înca doua schelete, iar lista poate continua.
În toate aceste cazuri autoritatile au impus sa se pastreze tacerea. Un caz interesant s-a produs în anul 2009, în cadrul emisiunilor „Acces direct” de la Antena 1, în care prezentatorul Madalin Ionescu a realizat o serie de reportaje pe tema „Uriasi în Muntii Bucegi”.
În timpul uneia dintre aceste emisiuni a telefonat un personaj care l-a avertizat pe prezentatorul emisiunii, pe un ton oficial, sa înceteze cu dezvaluirile. Initial totul parea doar o gluma, dar este semnificativ faptul ca în scurt timp emisiunea s-a axat pe subiecte ce nu mai aveau nicio legatura cu tema initiala. Apoi, în câteva luni, Madalin Ionescu a cazut în dizgratia sefilor, fiind nevoit sa-si schimbe domeniul de activitate.