Pentru Roberto Saviano, “Gomorra” reprezinta de-acum cartea care l-a condamnat la exil si din cauza careia de sase ani incoace traieste sub escorta politiei, in urma repetatelor amenintari cu moartea transmise de Camorra. Prin intermediul acestei carti, care a readus in lumina reflectoarelor la nivel mondial chestiunea criminalitatii organizate, ani de-a randul “indulcita” mediatic, Roberto Saviano a ajuns una dintre cele mai cunoscute persoane din Italia. Dar si una dintre cele mai controversate.
„I hate Gomorra”: Urasc Gomorra, o detest din toata inima. In luna august 2011, Roberto Saviano a ales un ziar britanic pentru a declara ca-si uraste capodopera, „lichidata” scurt de propriul ei autor ca „o carte blestemata”. „Duc o viata de rahat”, marturisea cu amaraciune absolventul de filosofie, scriitor si jurnalist, in varsta de 35 de ani. Reflectand la succesul avut – doua milioane de exemplare vandute in Italia, aproape 4 milioane in lume, in cele 42 de tari in care a fost tradus, si o ecranizare a cartii premiata in 2008 la Cannes -, admitea totusi: „Am obtinut ceva la care viseaza orice scriitor”. Dar intrebat daca regreta ca a scris cartea, spunea ca „da”:„Raspund din perspectiva omului, si din cea a scriitorului. O fac pentru a demonstra ca mi-a mai ramas o farama de responsabilitate civica. Dar adevarul e altul. Urasc . O detest. Cand o vad in vitrina unei librarii intorc capul. Daca as fi stiut ce ma asteapta n-as fi scris-o niciodata. Dar ramane faptul ca am scris-o si ca platesc pentru asta in fiecare zi”.
Iar acum, cea mai mare temere a lui Saviano, dupa cum declara, este aceea ca „vor reusi sa-mi distruga credibilitatea, sa-mi murdareasca numele”. „De indata ce presa nationala se intereseaza de existenta ta, incep zvonurile si povestile ambigue. In lumea mea esti vinovat pana la proba contrarie.”
„In fond, la ce serveste Saviano? La a informa? A informa pe cine? Oare noi nu stim deja totul? Exista cineva care nu aflase de existenta Camorrei? Sau care-i subevalua agresivitatea? Pentru ca asta ne spune Saviano: ca exista un lucru numit camorra si ca e un lucru foarte foarte rau. Asta-i tot. Ceea ce ar fi necesar sa aflam este omis” – cam asa suna nu putine comentarii postate pe net de contestatari de-ai lui Saviano, desigur conationali. „Gurile-rele” spun ca Saviano a scris o alta (a cata?!) inutila carte-denunt in care sunt enumerate fapte criminale cunoscute si rascunoscute.
Un titlu inspirat, o campanie de presa adecvata, si ulterior amenintarea cu moartea i-au confirmat succesul. Dar curajul nu ti-l da o amenintare cu moartea, ci forta de a scrie adevaruri absolute, puternice, revelatoare, au tunat detractorii, spunand ca Saviano ar fi trebuit sa scrie despre originea camorrelor si a mafiilor si nu despre dari de seama judiciare si despre analize sociologice facute de altii cu zeci de ani inainte. Pentru ca, la Casal di Principe (localitatea denuntata in roman) se intampla ceea ce in zeci de localitati micute din Sicilia, Calabria si Campania se intampla cu aceeasi gravitate feroce, nepedepsita. Iar Statul complice, cel care a creat mafiile si camorrele, prin deceniile de fraude, complicitati, speculatii imobiliare, eco-devastari, prin „onorabilii” de la dreapta si de la stanga esichierului politic, este acum solidar cu Saviano care, in mod paradoxal, este in pericol tocmai din cauza a ceea ce Statul italian a creat si tinut in viata.
Aceleasi voci mai spun si ca Mafia si Camorra nu fac parte nicidecum din zestrea genetica a populatiilor din sudul Italiei, si cu atat mai putin apartin glorioasei istorii a Greciei Magna, a ducatelor longobarde si bizantine din Sud, sau a regatului Italiei si al celor doua Sicilii; ele reprezinta tot un „cadou” facut de politicieni de-a lungul timpului populatiilor meridionale. Sistematicele spolieri de orice bogatie, politica minutioasa de saracire economica, culturala si sociala, complicitatea dintre institutii si delincventi, ele au transformat sudul Italiei intr-un pamant al nimanui; un sistem de putere si control al societatii in care la varf s-au aflat ierarhii politice si economice din Sud, supuse vointei elitelor economice si financiare nationale si transnationale care chiar si astazi nu prevad pentru sudul Italiei decat mizerie si disperare.
In fine, mai cred contestatarii lui Saviano, camorristii din Casal di Principe sunt persoane eficiente, dintr-o bucata: daca ar fi vrut sa-l ucida pe Saviano ar fi facut-o si basta. Cel care vrea sa te omoare nu te previne.
Tavalugul mediatic
In 2008, dupa doua zile pe parcursul carora lumina reflectoarelor – mediatice, judiciare, emotionale – a fost toata indreptata asupra scriitorului Roberto Saviano, victima predestinata pana la Craciun, a unui atentat camorrist, o stire „de ultima ora” anunta: nu e adevarat nimic. Alarma falsa. Prompt, ziarele schimbau atunci macazul, magistratii deschideau un nou filon de ancheta, opinia publica isi impaturea batistele punandu-le la loc in buzunar. Drama national-populara a celui mai popular dintre tinerii scriitori italieni capata in doar 48 de ore accente de farsa, dupa ce Carmine Schiavone, fostul mafiot convertit in „collaboratore di giustizia”, indicat intr-un raport transmis de magistratura ca sursa din care provenea stirea iminentului atentat impotriva autorului best-sellerului Gomorra, hotara sa-si schimbe declaratia.
Si daca a fost considerat o sursa extrem de credibila cand a facut marturisirea, logica spune ca ar trebui sa ramana credibil si cand dezminte. Sau nu? Interogat intr-o locatie secreta de procurorul Franco Roberti si de Antonio Ardituro de la Directia districtuala antimafia, Schiavone a negat totul, declarand ca n-a auzit niciodata de vreun atentat indreptat impotriva lui Saviano; si cu atat mai putin ar fi impartasit cuiva intentiile camorrei de a-l ucide pe scriitorul napolitan. Stirea a ajuns in redactiile ziarelor din pensinsula in timp ce Saviano se afla in studiourile de televiziune ale Canale 5, pregatindu-se sa inregistreze o editie one-man-show a emisiunii Matrix, o editie speciala pe tema atentatului. In acelasi timp, procuratura incepea cercetarile pentru a clarifica modalitatile de raspandire a delatiunii. Si in timp ce Saviano comenta ca „este dificil ca un denuntator sa admita ca mai are inca relatii cu clanurile mafiote”, liderul Casalesilor, «Sandokan» Schiavone, il avertiza pe scriitor prin intermediul unui fax sa nu faca afirmatii false si calomnioase, „asociindu-ma unor domni pe care nu i-am cunoscut niciodata”.
Multi se mai intreaba inca ce sens au avut cele intamplate pe parcursul celor doua zile in care in Italia nu a existat si nu s-a comentat o alta stire decat cea legata de Saviano, de Gomorra si Camorra: dezvaluirea atentatului, stupoarea generala, efluviile de indignare, solidaritatea generala, anuntul soc al scriitorului napolitan publicat in paginile cotidianului La Repubblica – „Parasesc Italia pentru a-mi reavea inapoi propria viata: nu vad niciun motiv pentru care ar trebui sa ma incapatanez sa traiesc ca un prizonier, al meu insumi, al cartii mele, al succesului meu” -, ploaia de reactii, apelurile, strangerea de semnaturi ale parlamentarilor pentru a-l invita in Camera, asigurarile date de Napolitano, presedintele Italiei: „Statul vegheaza asupra ta”, sustinerea colegilor scriitori „bine faci ca pleci din tara asta”, a fanilor care i-au transmis mesaje de „nu te da batut”.
Unora, desi il respecta pe Saviano, nu le vine totusi sa subscrie convingerii oarbe a majoritatii italienilor ca scriitorul ar fi una dintre putinele autoritati morale ramase in Italia, ridicat de-acum la rolul de pretios si de neinlocuit „lider de opinie”, unicul abilitat sa tina dizertatii pe tema situatiei din sudul Italiei. Constienti ca fac parte dintr-o minoritate absoluta si risca aproape sa fie acuzati de delict de lezmajestate. Exista dubiul, foarte consistent, ca in jurul lui Saviano si al „Gomorrei” sale s-a creat o adevarata isterie colectiva, vehiculata in mod sistematic si obsesiv de mass-media din Italia. Ca doar multi, de-a lungul vremii, au denuntat netrebniciile si plagile meridionale, din pacate fara nicio rezonanta si fara exaltarea de acum. De ce oare, avand in vedere ca au fost tratate acelasi subiecte si ca (spun tot gurile-rele) unele pasaje din „Gomorra” sunt bazate sau inspirate de scrierile altor autori? Sa fie stilul literar al lui Saviano atat de elocvent si de inegalabil? Pura valenta stilistica sau suprematie etica si morala?
Piero Ricca, jurnalist freelancer si blogger, implicat activ in viata politica italiana scrie pe blogul lui ca l-a cunoscut pe Roberto Saviano cand acesta nu era inca star-ul de azi. Tocmai publicase Gomorra si se afla la Milano pentru a o prezenta. „Este un tanar curajos si un scriitor de calitate care merita solidaritatea italienilor pentru amenintarile care-l constrang sa traiasca ca un prizonier”, considera Ricca, in opinia caruia chiar si numai faptul ca Saviano a readus infernul unui pamant devastat de criminalitate in atentia intregii lumi si tot este un lucru meritoriu. Exista totusi ceva ce pe Ricca nu-l convinge in tot acest fenomen mediatic construit in jurul numelui lui Saviano si al cartii sale. „Aparitii, premii, interviuri-fluviu, editii speciale in prime-time; a devenit chiar omul anului in opinia realizatorilor jurnalului de stiri de la Italia Uno. Vizibilitatea a creat best seller-ul, iar best seller-ul alimenteaza vizibilitatea. Factorii de decizie din televiziuni au inteles ca merg la sigur cu Saviano: personajul place publicului si povesteste intr-un stil incisiv far-west-ul mafiei din campania si contextul acestuia. Oprindu-se aici. Nespunand nimic despre complicitatea politicii si a finantelor, numele si mecanismele puterii. Numai ca faptul ca se opreste aici este o limita pusa in calea dezvaluirii adevarului si risca sa favorizeze, contrar intentiilor tanarului scriitor, o viziune distorsionata a fenomenului, eficienta in a genera consens in cadrul sistemului mediatic si politic dominant.”.
„Nu vreau sa politizez”, declara Saviano intr-un interviu. Dar pot fi oare analizate cauzele profunde ale puterii bandelor criminale fara „a politiza”?
