Unii spun ca Graalul e cupa din care a baut Iisus în timpul Cinei celei de Taina. Altii cred ca el este vasul în care a fost adunat sângele lui Hristos rastignit.
Nascuta în Evul Mediu, legenda Graalului e înca vie si azi. Numerosi istorici, arheologi, dar si vânatori de comori îi cauta ascunzatoarea.
La sfârsitul secolului al XII-lea, o bogata literatura raspândeste prin toata Europa legenda unei relicve sfinte, numite Graal. Acest obiect minunat, caruia i se atribuie puteri miraculoase, suscita un viu interes în întreaga lume crestina.
Se povesteste pretutindeni ca Graalul poate vindeca bolnavii, poate satura flamânzii si prelungeste viata.
Pentru a-i primi efectele benefice, este de-ajuns chiar sa-l fi zarit în vis – caci asa apare cel mai des în povestirile medievale. Admiratia pentru Graal merge dincolo de legenda: oameni de litere sustin ca Sfântul Graal nu este un mit, o himera, ci un obiect foarte real: chiar cupa din care Iisus a baut în timpul Cinei celei de Taina. Alti cercetatori afirma ca Graalul e vasul în care a fost adunat sângele lui Hristos, aflat pe Cruce.
Imaginatia cavalerilor angajati în ultimele Cruciade a raspândit legendele Graalului, o cantitate incredibila de cupe, boluri si potire devenind, rând pe rând, „acea” sfânta relicva pe care cruciatii au readus-o din Orient.
La perenitatea legendei a contribuit, cu siguranta, si epopeea Cavalerilor Mesei Rotunde a regelui Arthur, care s-au jurat sa caute Graalul.
Biserica va ramâne tot timpul reticenta în a declara Graalul drept simbol sacru, lucru ce-ar putea concura crucea. Textele ce vorbesc despre Graal ca fiind potirul folosit de Iisus la Cina cea de Taina nu sunt, de altfel, bazate pe vreo traditie crestina, recunoscuta de Roma. Mai mult, în lipsa unor probe concrete, majoritatea istoricilor privesc existenta Graalului cu oarecare scepticism.
Prin urmare, Graalul nu este decât un mit medieval, comparabil cu cel al licornului? Un obiect fabulos, similar cu iarba nemuririi a lui Ghilgames sau cu Lâna de Aur, cautata de Iason si argonauti? Totusi, opt secole dupa deschiderea „dosarului”, în Occident exista oameni care-si consacra viata cautarii Sfântului Graal. Daca „divina cupa” exista într-adevar, unde se afla ea? Sa pornim si noi pe urmele Graalului si sa începem cu povestirile din Evul Mediu, cele care i-au dezvaluit, primele, existenta.
Prima aparitie
Graalul a fost amintit pentru prima oara în Parsifal Galul (sau Povestea Graalului), opera de vreo 9.000 de versuri, scrisa de Chrétien de Troyes prin 1180 – autorul inspirându-se, cu siguranta, din miturile celtice.
Istoria lui Parsifal se rezuma astfel: cavaler al curtii regelui Arthur, el se opreste într-o zi la misteriosul castel al Regelui Pescar.
Acolo îi apar în vis patru semne, printre care o lance însângerata si o cupa scânteietoare. Parsifal nu întelege semnificatia visului si va plati pentru asta: doar la capatul unei lungi rataciri si al unei dificile cautari interioare, el va descoperi semnificatia cupei si-si va gasi împacarea sufletului.
Chrétien de Troyes a murit înainte de a-si termina Parsifalul, dar opera lui va face obiectul mai multor „continuari” (mai ales, în cea a lui Wauchier de Denain, între 1190 si 1200), ce vor permite încheierea istoriei acestui cavaler si a cautarii sale.
Catre 1200, poetul burgund Robert de Boron îsi încheie Romanul Istoriei Graalului sau Iosif din Arimateea.
În aceasta „reluare”, inspirata din Evanghelia lui Nicodim, semnificatia Graalului se schimba foarte mult si se încarca de o dimensiune biblica: Graalul nu mai este doar evocarea potirului Euharistiei (împartasaniei), comuniunea lui Hristos cu credinciosii Sai, ci este si cupa în care Iosif din Arimateea, varul si discipolul lui Iisus, a adunat „nepretuitul sânge” al lui Hristos varsat pe cruce. Graalul devine astfel un simbol al miracolului: bautura pe care o contine devine izvor al nemuririi!
O adaptare ulterioara a legendei Graalului, germana de asta data, va fi redactata de Wolfram von Eschenbach, pe la începutul anului 1200.
Este vorba de Parzival, opera impunatoare, de 24.000 de versuri, din care s-a inspirat Richard Wagner pentru a-si compune opera-fluviu, Parsifal. În interpretarea alchimistilor medievali, Graalul devine un urias smarald, cu puteri apropiate de cele ale pietrei filosofale! Perceval, Parzival si Iosif din Arimateea vor deveni, toate trei, romane foarte populare, rapid traduse si adaptate în întreaga Europa.
Opera lui Robert de Boron, însa, ascunde o valoare de necontestat pentru vânatorii de comori. Autorul povesteste aici, de fapt, cum a fost adus Graalul din Palestina, în „Britania insulara” (actuala Anglie). Pentru ca lui Iosif din Arimateea i-a aparut Iisus în vis, cerându-i sa aiba grija de cupa ce continea propriul Lui sânge, Iosif s-a hotarât sa însoteasca relicva mai întâi pâna în sudul Frantei, acolo unde se refugiasera si alti apropiati ai lui Iisus – Lazar cel înviat, Maria Magdalena si Marta, surorile lui, apoi pâna în Britania, mai exact la Glastonbury (comitatul Somerset), unde a construit o biserica închinata Fecioarei Maria... Potirul s-ar afla înca acolo.
Indicii istorice
Povestirea lui Robert de Boron pare bazata pe un fapt istoric, legat de biografia lui Iisus.
A. N. Wilson, istoric britanic, aminteste o veche legenda din Cornouailles, dupa care Iosif din Arimateea i-ar fi vizitat pe niste metalurgisti din Britania, însotit de Maria si de fiul ei Iisus, pe atunci în vârsta de zece ani.
Treizeci de ani dupa moartea lui Iisus, Iosif din Arimateea ar fi putut, asadar, sa se întoarca în Cornouailles, pentru a îngropa Sfântul Graal la Glastonbury. Uluit, Wilson a descoperit ulterior ca legenda calatoriei lui Iisus în Anglia circula si în Galileea (Palestina), regiunea natala a lui Hristos.
Daca nu dispunem de dovezi care sa ateste ca Iosif din Arimateea a fost cel care ar fi adunat „nepretuitul sânge”, calatoria lui în Anglia este confirmata, în schimb, într-o scrisoare din 597, adresata de sfânta Augustine din Canterbury papei Grigore.
În scrisoare, sfânta îsi aminteste ca primii apostoli care au acostat pe tarmul Angliei fusesera Filip, Ioan… si Iosif din Arimateea.
Filiera sectei cathare
Dupa alte versiuni ale istoriei Graalului, Iosif din Arimateea, împreuna cu discipolii sai, si-ar fi construit un castel care sa adaposteasca Graalul, pe un oarecare munte „al Mântuirii”, situat pe malul Mediteranei, în sudul Frantei.
Oare castelul Montségur (Montsalvat, în limba provesala) din Languedoc sa fie totusi, locul cautat? Construita pe piscurile unui munte, Montségur este o fortareata ocupata de cathari (sau albigenzi), secta religioasa prospera în secolele XII si XIII, dar care, deoarece Roma o decretase eretica, a fost persecutata si decimata în 1244.
Exista motive întemeiate sa asociem Graalul cu catharii. Printre comorile depozitate la Montségur, figura o „cupa scumpa”. Nu se spune daca acea cupa avea virtuti extraordinare, dar secta o folosea în timpul unei sarbatori mistice numita „manisola”.
De notat este ca ritualul acestei ceremonii semana bine cu banchetele celebrate de cavalerii lui Arthur, descrise în legendele Graalului. Cupa avea, în orice caz, o valoare speciala pentru cathari. Într-adevar, doar cu câteva zile înainte ca Montségur sa fie asediat de catolici, patru cathari au coborât, punându-si în pericol viata, în plina noapte, pe versantul perfect vertical al muntelui, luând cu ei si pretioasa cupa, pentru a o ascunde într-un loc secret.
Urma Graalului a disparut la poalele muntelui Montségur, si a reaparut în Scotia, în legatura cu destinul tragic al Templierilor. Numerosi cavaleri ai Templului erau originari din partile cathare, din Languedoc. Simpatia lor fata de secta si, uneori, adeziunea la miscarea cathara, erau notorii. Este, asadar, posibil ca potirul sa le fi fost încredintat spre protectie dupa caderea cetatii Montségur.
La 60 de ani dupa cathari, templierii au cunoscut si ei aceeasi soarta tragica: gelos pe puterea si bogatia lor, regele Frantei a trimis (în 1307) armata împotriva comandamentelor templiere, confiscându-le bunurile. A venit apoi dizolvarea ordinului templierilor si condamnarea la moarte a principalilor lui sefi.
Potrivit unei legende o parte din templieri ar fi reusit sa traverseze Canalul Mânecii, pentru a-si încheia fuga în Scotia. Tot potrivit legendei, într-unul din stâlpii capelei Rosslyn, din Midlothian, se afla ascuns tezaurul lor si, împreuna cu el, si Graalul.
Biserica Graalului
Cupa cathara era ea, într-adevar, Sfântul Graal? Nimic nu ne îndreptateste sa fim siguri de aceasta caci, oficial, tezaurul albigenzilor n-a fost descoperit vreodata. Mai multi specialisti în problema cathara cred ca termenul „tezaur” ar trebui interpretat în sens metaforic.
N-ar fi vorba nici de argint, nici de un potir, ci de o stiinta ezoterica ai carei unici detinatori erau catharii. Ipoteza cel mai bine argumentata este ca sectantii cathari perpetuau o învatatura spirituala, încredintata de Iisus lui Iosif din Arimateea, varul si adeptul sau.
Mai multi istorici acrediteaza aceasta teza, dupa care Biserica s-a scindat în doua ramuri, înca din primul secol. De o parte, cea reprezentata de apostolii ce parasesc Palestina pentru a raspândi în lume Cuvântul lui Hristos. De cealalta parte, o a doua ramura, legatara a mesajului lui Hristos: însasi familia lui Iisus din Nazaret, din care facea parte si Iosif din Arimateea. Aceasta a doua Biserica fondatoare a adoptat potirul, Graalul, ca simbol sacru.
În cazul în care catharii au fost efectiv mostenitorii acestei Biserici secrete a Graalului, faptul ar explica, printre altele, de ce Biserica Romano-Catolica a mers pâna la exterminarea albigenzilor… si asta, chiar în momentul în care admiratia literara starnita de operele lui Chrétien de Troyes, Robert de Boron si Wolfram von Eschenbach raspândea în întreaga Europa legenda Graalului.
Dupa cum explica John Matthews, expert în mitologie, sângele lui Hristos adunat în Potirul sacru era considerat datator de putere nelimitata, îngaduind o comuniune directa cu Dumnezeu. Cum Biserica de la Roma pretindea a fi unica reprezentanta a vointei divine pe pamânt, popularizarea Graalului ar fi putut, asadar, sa-i stirbeasca credibilitatea si sa întareasca puterea catharilor, daca s-ar fi stabilit ca duceau mai departe mesajul lui Iosif din Arimateea.
În acest început de secol al XIII-lea, albigenzii trebuiau exterminati, pentru a nu prejudicia Roma, ceea ce s-a si întâmplat, cu cea mai îngrozitoare salbaticie.
În cautarea adevarului
Pe o perioada de aproape o mie de ani (cea care-l desparte pe Iosif din Arimateea de Robert de Boron), niciun text nu face referire la Sfântul Graal.
Acest fapt ajunge sa convinga numerosi experti ca Graalul n-a existat decât în imaginatia poetilor, ca nu este decât o legenda ce isi are sursa în numeroasele mitologii antice, în care exista câte un vas magic, sau chiar se inspira din textele biblice apocrife (nerecunoscute de Biserica) readuse de cruciati în Europa. Cu toate acestea, chiar redus la un fenomen cultural propriu Evului Mediu, simbolistica Graalului nu ne-ar fi parvenit atât de vie, fara sa existe un motiv.
Exemplu de cautare spirituala cvasimistica a adevarului, schitat pe fondul imaginar cavaleresc, legenda Graalului si-a împartasit lumina în obscurantismul Evului Mediu. Aparut într-o perioada ce isi cauta reperele si valorile, Graalul a fost un mit puternic, care a depasit lipsa de stralucire a timpului sau.
În acest sens, Graalul nu tine de o epoca, ci ar avea valabilitate si astazi. Obiect misterios, ce ar putea sa daruiasca fericire, dar a carui cautare ne cheama la un numar de sacrificii, Graalul continua sa-si transmita mesajul de-a lungul veacurilor si, fara îndoiala, in aceasta consta cea mai mare bogatie a lui.
In loc de postfata
Cupa Nanteos
Printre relicvele luate drept Sfântul Graal, cea mai uimitoare este, poate, cupa Nanteos, ai carei actuali proprietari, care o mostenesc din 1950, doresc sa ramâna anonimi. Dupa ei, aceasta cupa ar fi fost adusa la Glastonbury de Iosif din Arimateea.
O mie cinci sute de ani mai târziu, când mânastirile engleze îsi închideau portile, ca urmare a schismei intervenite între Henric al VIII-lea si Biserica Romano-Catolica, cupa Nanteos a fost adapostita în secret în Tara Galilor, unde se afla si astazi. E vorba de un fragment de bol, cioplit din lemn de maslin (foarte raspândit în Nazaret).
Doar o parte din vas este intacta: restul a fost folosit de pelerinii veniti sa bea din legendarul recipient, în speranta unei vindecari. În zilele noastre, cupa este pastrata cu strasnicie, sub cheie, într-o mânastire. Dar, în mod special, credinciosii în cautare de miracole, umplu periodic cupa cu apa, care apoi este turnata în sticle si cu ea sunt îmbibate niste sugative, trimise apoi prin posta bolnavilor care le cer. Deoarece s-au înregistrat rezultate spectaculoase, între care si vindecari de cancer, toata lumea se gândeste la cupa Nanteos ca fiind adevaratul Graal.
Formula As si Descopera.ro
