Cine a construit Sfinxul si în ce scop? Care este vechimea lui? Este el contemporan cu piramidele de pe platoul de la Gizeh? Ce simbolizeaza structura sa hibrida om-leu?
Oficial se considera ca Sfinxul are o vechime de 4500 de ani si dateaza din epoca faraonului Kephren (anul 2500 î.Hr.).
Descoperirile si cercetarile realizate în ultimii 20 de ani contrazic concluziile egiptologiei clasice. Stiinte noi precum geologia, arheo-astrologia si astro-biologia arunca o lumina noua asupra unei enigme care dainuie de mai multe milenii.
Sfinxul a fost erodat de ploi torentiale in plin desert
John Antony West, un cunoscut egiptolog independent, a stabilit ca eroziunea Sfinxului s-a datorat nu nisipului si vântului, asa cum s-a considerat multa vreme, ci ploii.
El a ajuns la aceasta concluzie, pornind de la observatia ca eroziunea rocilor din structura Sfinxului a fost realizata pe verticala. Totusi Sfinxul este situat în plin desert, unde de mai bine de 9000 de ani nu a mai plouat.
Descoperirile si concluziile lui West au fost prezentate pe 7 februarie 1992, cu ocazia Congresului Anual al Asociatiei Americane pentru Promovarea stiintelor, în fata a 247 de cercetatori.
Prezentarea sa i-a convins pe geologi, dar a ridicat semne de intrebare din partea egiptologilor.
Cercetarile lui West au fost continuate de catre Robert Schoch, doctor în geologie si geofizica la Universitatea din Boston.
Studiile sale minutioase l-au condus la aceleasi concluzii.
Eroziunea care apare în structurile vechi ale Sfinxului se datoreaza nu vântului si nisipului, ci apei. Este singurul monument din platoul de la Gizeh care a suferit o eroziune de acest gen. Concluzia ar fi ca Sfinxul dateaza dintr-o epoca mai înaintata, în care aceste tinuturi aveau un climat temperat.
Conform afirmatiilor doctorului Schoch, Sfinxul nu poate fi contemporan cu piramidele. Cu siguranta precede cu mai multe milenii civilizatia egipteana.
Sfinxul si Constelatia Leului
John Kutzbach, paleo-climatolog la Universitatea din Wisconsin, a realizat cu ajutorul computerului o modelare climatica a zonei si apoi a comparat rezultatele cu datele geologice din teren.
Datorita studiilor sale, se cunoaste la ora actuala faptul ca în urma cu 10.000 de ani, în regiunea în care se afla Sfinxul, precum si într-o mare parte din Africa, ploua regulat si erau lacuri întinse.
Daca ne bazam pe aceasta informatie climatologica, reiese ca Sfinxul dateaza dintr-o perioada pre-egipteana. Pe de alta parte, daca a fost construit aproximativ în anul 10.500 î.Hr., în acea epoca, în fata sa rasarea exact constelatia Leului.
Conform studiilor efectuate de catre arheo-astrologi, acest monument pare sa fi fost o reprezentare a unui leu care era orientat catre proiectia sa de pe cer.
Dar cum este posibil ca Sfinxul sa fi fost construit la acea vreme, dupa reguli si cunostinte astronomice de o asemenea precizie, când civilizatia umana era de-abia la începutul epocii fierului?
Capul si corpul Sfinxului
Examinând mai îndeaproape Sfinxul, lucrurile se complica tot mai mult. Capul se afla într-o stare mai buna decât corpul si este mai mic din punct de vedere proportional. Tinând cont de marimea labelor din fata si trasând proportiile reale se obtine un monument mult mai mare.
Sa fi fost capul Sfinxului cioplit de mai multe ori de-a lungul vremii? Aceasta arata din nou ca Sfinxul nu avea cum sa fie construit în timpul faraonului Kephren. Cel mult a fost restaurat atunci.
Ce reprezinta atunci în realitate capul Sfinxului?
Versiunea oficiala sustine ca ar fi vorba de capul faraonului Kephren.
Inspectorul Frank Domingo de la politia din New York, expert în identificare judiciara recunoscut la nivel mondial, a studiat atât capul Sfinxului cât si pe cel al unei statui care îl reprezenta pe faraonul Kephren, pentru a afla daca cele doua morfologii concorda.
Concluzia sa a fost categorica: morfologia capului Sfinxului este foarte diferita de cea a statuii lui Kephren. Ochii, forma capului, profilul, gura si barbia sunt diferite si de morfologia rasei albe mediteraneene. Contrar asteptarilor, Sfinxul reprezinta un faraon de rasa neagra.
Aceasta descoperire poate explica de ce nasul si o parte din buzele Sfinxului au fost distruse.
În perioada dinastiilor egiptene în care au domnit faraoni apartinând rasei albe, este posibil ca aceste elemente negroide din înfatisarea Sfinxului sa fi fost distruse.
Era o maniera de a se asigura ca nicio fiinta de rasa neagra nu va revendica titlul de faraon. Mai multi conducatori ai Egiptului s-au folosit de Sfinx în scopuri politice, restaurându-l si sculptând capul pentru a semana cu propria lor efigie.
Pentru civilizatia egipteana Sfinxul era un mare mister, când înfricosator, când urât, când admirat pentru ca data dintr-o epoca ancestrala si ar fi putut sa eclipseze întreaga putere a faraonului.
Templul Sfinxului
Templul Sfinxului a fost construit din blocuri de piatra care cântaresc fiecare în jur de 200 de tone.
Suprafata blocurilor de piatra este perfect neteda, iar blocurile au fost fixate la milimetru. Cum a fost posibila în epoca fierului asamblarea unor asemenea blocuri?
În zilele noastre, pentru a ridica si a pozitiona cu precizie un obiect de 200 de tone sunt necesare între cinci si sase saptamâni de pregatire, utilizându-se cele mai puternice macarale din lume.
Pentru a aseza un al doilea bloc de piatra de 200 de tone ar mai fi necesare înca alte cinci saptamâni de pregatire. Utilizând tehnologia actuala ar trebui circa 500 de ani doar pentru a pozitiona 5000 de blocuri de acest gen.
500 de ani fara a lua în calcul timpul necesar cioplirii si extractiei unor asemenea mastodonti. Ce sa mai vorbim despre monumentele din platoul de la Gizeh care contin fiecare pâna la 2,5 milioane de blocuri de acest gen?
Doar o tehnologie avansata ar fi permis construirea lor.
Toate structurile antediluviene prezinta aceasta caracteristica – asamblarea de blocuri gigantice este o constanta, asa cum putem constata si în cazul sitului arheologic submarin descoperit în 1997 în largul Japoniei, precum si a structurilor din Insula Pastelui.
Previziunile lui Edgar Cayce
Cu 60 de ani în urma, Edgar Cayce a prezis ca sub Sfinx va fi descoperita o încapere, în care se gasesc arhivele unei civilizatii antediluviene mult mai avansate din punct de vedere tehnologic decât a noastra.
În 1992, au fost facute publice analizele seismografice ale zonei situate sub Sfinx. Ele indicau faptul ca o cavitate de 5 metri pe 9, sapata în piatra exista chiar în locul prezis de Cayce. La momentul actual înca se mai descopera astfel de cavitati, existând o adevarata retea subterana sub platoul de la Gizeh.
Unii afirma ca Sfinxul ar ascunde intrarea într-un vast oras antediluvian subteran, numit Gigal. Realitatea se aseamana din ce în ce mai mult cu cele mai fantastice mituri. Simbol al inteligentei care are acces la mecanismele fortelor naturale si cosmice, Sfinxul ar putea fi foarte bine gardianul cunostintelor care dezvaluie originea ancestrala a umanitatii.
De unde provine însa aceasta stiinta?
Astronautul Edgar Mitchell considera ca daca geologia stabileste ca Sfinxul este mult mai vechi decât se considera la ora actuala, va trebui revizuita întreaga conceptie despre ultimii 100.000 de ani de civilizatie umana.
Cu ocazia unei conferinte sustinute în 1992 la sediul Natiunilor Unite din New York, cercetatorul Richard C. Hoagland face afirmatii care merg chiar mai departe.
Prezentând imaginile înregistrate pe planeta Marte în 1976 de sonda Viking, Hoagland atrage atentia asupra existentei unui fete pe suprafata acestei planete. Aceasta imagine nu este rezultatul unor jocuri de lumini, ci este în procent de 99% o reprezentare intentionata a unei creaturi. La Gizeh, Sfinxul este reprezentarea hibrida a omului-leu, simbol al inteligentei si al fortelor naturale.
La fel stau lucrurile si pe Marte.
Hoagland a împartit în doua imaginea fetei de pe Marte. Copiind simetric jumatatea din dreapta se obtine o imagine antropomorfa. Copiind simetric jumatatea din stânga se obtine un cap de leu. Avem de-a face din nou cu aceeasi fiinta hibrid om-leu.
O oglinda cosmica, un ecou martian al Sfinxului de la Gizeh?
Hoagland sustine ca fata de pe Marte are o jumatate de milion de ani. Sa fie ea un alt mesaj al civilizatiei antediluviene care popula Terra în urma cu sute de mii de ani? Daca Sfinxul este ultima dovada tangibila a acestei civilizatii atunci el trebuie sa fie extrem de vechi.
În 1996, cu ocazia unei conferinte la Universitatea din Bradford, David Percy, directorul European pentru Misiunea pe Marte, stabilea vârsta Sfinxului la 247 000 de ani.
Ce a mai ramas din acea epoca?
Daca au existat tehnologii mai avansate decât cele din ziua de azi, de ce nu au fost gasite utilaje, masini, planuri, obiecte zburatoare, sisteme antigravitationale sau de excavatie iesite din comun?
Unii spun ca din cauza unor calamitati terestre care au distrus totul. Acest raspuns nu este totusi plauzibil, pentru ca au fost gasite schelete de dinozauri, care dateaza din perioade mult mai vechi. Altii sustin ca avem o conceptie limitata despre ce înseamna tehnologie.
Cu cât o civilizatie este mai avansata, cu atât tehnologia de care dispune este mai putin perceptibila si mai în acord cu legile si principiile universale. Raspunsul ar trebui deci cautat într-o cunoastere în care stiinta si spiritualitatea fuzioneaza.
S-a vorbit despre utilizarea Merkaba-ului pentru a construi aceste monumente gigant.
Etimologic, Merkaba înseamna câmp luminos (Mer), Spirit (Ka) si trup fizic (Ba). Unirea celor trei genereaza un vehicul sui-generis care poate transporta atât trupul fizic, cât si mintea dintr-o lume în alta. Merkaba este alcatuit din doua piramide suprapuse, una cu vârful în sus, alta cu vârful în jos, care se rotesc în jurul individului pe aceeasi axa, dar în sensuri opuse.
Activat si accelerat pâna se atinge un prag luminos, Merkaba scoate individul de sub incidenta constantelor fizice ale mediului înconjurator. Trupul nu se va mai supune legilor gravitationale, iar spiritul va „pilota” aceasta nava spatiala individualizata, putând sa calatoreasca unde doreste, de exemplu de pe Marte pe Terra.
Rasa descrisa de Richard Hoagland, a carei imagine apare în jumatatea antropomorfa a Sfinxului de pe Marte si în forma primara, „negroida” a Sfinxului de la Gizeh, a putut utiliza acest tip de „transport” interplanetar.
Aceasta ar fi cauza pentru care nu exista urme ale acestui voiaj, nici rachete, nici farfurii zburatoare, nici baze pentru lansare sau centre de control.
Generarea unui câmp antigravitational sau modificarea structurii intime a materiei pentru a o ciopli dupa voie nu lasa deloc sau aproape deloc urme tehnologice. Singurele dovezi vizibile sunt operele titanice, precum Sfinxul.
Suntem atât de atasati de realitatea materiala, încât am uitat de potentialul nostru infinit. Cautam sa facem cu ajutorul unor tehnologii materiale ceea ce spiritul nostru ar putea face cunoscând si utilizând legile cosmice universale. În realitate „este usor sa ridici un munte cu degetul mare de la picior” spunea Buddha în Saddharma Pundarika Sutra.
