Avarii de azi din Caucaz sunt urmasii celebrilor razboinici din perioada migratiilor popoarelor barbare
Astazi numele de avar ne trimite direct cu gândul la avaritie, zgârcenie si egoism extrem. Dincolo de conotatiile actuale ale termenului, acesta provine de la un stravechi popor migrator care a ravasit Europa cu multe secole în urma.
Astazi, urmasii directi ai avarilor constituie cel mai numeros grup etnic din Republica Dagestan, una din multele republici autonome din Caucaz, care sunt incluse în Federatia Rusa.
Despre vechii avari nu se cunosc foarte multe, dar actualii avari se dovedesc a fi un popor deosebit de interesant, cu o cultura aparte si, tipic popoarelor din Caucaz, ospitalitatea si darnicia lor sunt cu adevarat remarcabile.
Avarii prin istorie
Popor de nomazi calari, cum au fost toate popoarele migratoare de sorginte asiatica care s-au napustit asupra Europei la început de Ev Mediu, avarii din vechime au fost un popor de neam turcic provenit din inima Asiei Centrale.
Multi istorici îi considera ca rude apropiate ale hunilor, pe baza asocierii dintre avarii ajunsi prin Europa si hunii din confederatia tribala Juan Juan.
Aceasta ipoteza se bazeaza pe scrisoarea trimisa de hanul avar Tardan catre Constantinopol, precum si pe cronicile istorice chinezesti Wei-shi si Pei-shi.
În urma deselor lupte pentru putere între avari si triburile Gok-Turk, precum si în urma respingerii lor de catre trupele imperiale chineze, acesti calareti ai stepelor s-au avântat înspre Europa aidoma rudelor lor mai celebre, hunii.
În încercarile lor repetate de a scapa de raidurile triburilor Gok-Turk, primele hoarde avare s-au stabilit în stepa dintre Marea Neagra si cea Caspica. La fel ca în cazul multor alte popoare nomade ale stepelor asiatice, din nefericire, exista putine marturii istorice si arheologice privitoare la avari.
Pe baza evidentelor arheologice, istoricii au dedus ca societatea avara era condusa autoritar de catre un han si elita sa de razboinici de origine nobila.
În ciuda evidentelor sarace în date, cercetatorii conchid ca avarii de atunci vorbeau o limba apartinând ramurii oghuze din familia mare a limbilor turcice.
Sub influenta tot mai mare a slavilor, se pare ca avarii au adoptat limba acestora, chiar înainte de migratia lor din stepele ponto-caspice. Daca la începutul descalecarii avare pe aceste meleaguri, avarii traiau izolati de vecinii lor germanici si slavi, ulterior au aparut tot mai multe casatorii mixte, astfel încât a început fenomenul de slavizare.
Se pare ca deja în secolul VII societatea avara era compusa dintr-o patura de agricultori slavi si calareti avari care traiau într-o armonie perfecta.
În aceeasi nota, inclusiv poporul germanic al gepizilor a fost asimilat de societatea avara.
Cum asaltul triburilor turcice nu mai contenea, avarii originali au fost asimilati de confederatia tribala a kutrigurilor, un neam turcic al carui hani au adoptat numele de avari din considerente pur politico-diplomatice, pentru a profita de faima de razboinici a avarillor si a cere pamânturi Imperiului Bizantin.
Avarii din zona noastra
Hanul Bayan a condus o uniune de triburi avaro-kutrigure-bulgare care s-a stabilit în Câmpia Panonica, undeva în preajma anului 568 d.Hr..
De acolo, „noii” avari si-au constituit o entitate statala care în scurt timp s-a extins si a inclus cnezatele românesti timpurii, Balcanii, ajungând în vest pâna pe teritoriul Elvetiei de astazi.
Noul hanat fondat de Bayan îsi stabilise suprematia peste slavi, valahi, bulgari si o parte a triburilor germanice din Europa acelor vremuri.
Puterea lor a crescut atât de mult, încât în anul 617 d.Hr. au fost cât pe ce sa cucereasca orasul-cetate Constantinopol, acesta fiind crutat doar dupa ce bizantinii au platit avarilor o mare cantitate de bunuri si aur.
Succesul lor nu a durat mult, deoarece în scurt timp hanul Kubrat al bulgarilor s-a rasculat împotriva suzeranitatii kutrigur-avare, obligându-i pe invadatori sa ramâna în Panonia si în Transilvania.
Campaniile începute de franci în anul 790 i-au zdrobit pe avari si s-au soldat cu cucerirea Panoniei pâna în dreptul râului Tisa.
Ulterior, o forta militara a slavilor din triburile croate ajutati de franci si condusa de printul Vjnomir a dus la disparitia aproape completa a avarilor din Europa.
Avaro-kutrigurii ramasi au fost apoi asimilati de franci, bulgari si slavii moravi.
Peste acest conglomerat etnic din Panonia s-au asezat ungurii veniti aici în secolul IX.
Avarii au influentat mai toate neamurile si semintiile cu are au intrat în contact, carora le-au distrus si ars asezarile la cel mai mic semn de revolta. Cele mai multe conflicte le-au avut cu bizantinii si slavii. Fata de populatiile din frontaliile vechii Dacii, avarii au avut însa o atitudine moderata.
Conform cronicarului Mihai Sirul, ne ramâne peste ani porunca data de avari locuitorilor unei localitati mai mari:
„Iesiti în pace, semanati si secerati, noi va vom lua doar jumatate ca dare”.
Se pare ca avarii nu au stapânit efectiv vechea Dacie, unde alaturi de populatia geto-daca slab romanizata se asezasera slavii.
Dacia era un teritoriu ostil, acoperit de paduri, iar acesti nomazi ai stepelor au fost atrasi de câmpia dintre Tisa, Banat si Crisana. De fapt, resedinta lor, întocmai ca cea a hunilor, nu era în tinuturile valahilor, ci în viitoarea pusta ungureasca între Tisa si Dunare, de unde navaleau în Balcani, Italia si Germania.
Stapânirea avara nu a lasat la noi decât putine urme, dar avarii ne-au influentat istoria, limba si cultura într-un mod neasteptat, dar hotarâtor, caci avarii sunt cei care i-au împins pe slavi dincolo de Dunare. Altfel, poate ca limba si obiceiurile noastre ar fi fost mai mult influentate de slavi.
Astfel, acest al doilea popor turano-altaic, dupa huni, a consolidat, probabil fara voia sa, închegarea si întarirea elementului stra-român prin aceasta curatire efectiva de slavi a spatiului carpato-danubiano-pontic. Anterior, hunii au avut un efect asemanator în purificarea elementului valah, prin izgonirea gotilor.
Prin urmare, avarii intra tot în categoria acelor migratori care nu au avut prea multe contacte de comunicare si influente culturale directe cu stramosii nostri. Drept rezultat, nu exista elemente lingvistice si culturale avare în etnogeneza daco-româna.
Pe baza celor mai multe evidente istorice, se pare totusi ca secuii de astazi nu sunt altceva decât urmasii unui trib avar maghiarizat în trecut si colonizat în partea de est al Transilvaniei.
Scrierea veche secuiasca cu semne are, de altfel, o asemanare izbitoare cu scrierile popoarelor turcice de odinioara…
Avarii de astazi si legendarul Imam Shamil
Ajungem asadar si la avarii de astazi, urmasi ai triburilor kutrigur-avare care au migrat în nordul Caucazului imediat dupa razboaiele cu francii.
Avarii de astazi se constituie în populatia cea mai numeroasa din Republica Dagestan, situata în nord-estul Muntilor Caucaz.
Astazi, mai traiesc circa 950.000 de avari, majoritatea acestora în Federatia Rusa, urmata de Azerbaijan si Turcia. Limba vorbita de avarii din prezent apartine grupului lingvistic nord-estic caucazian, fiind numita nakh-dagestana. Evident, limba rusa se vorbeste masiv în regiune
Avarii sunt azi un popor de munteni foarte asemanator în obiceiuri si traditii cu alte popoare de munte din Caucaz, precum ingusii, cecenii, rutulii, dagii, darginii etc.
Sunt în mod traditional agricultori si crescatori de animale, ocupându-se si de apicultura si vânatoare. Atât artizanatul masculin, cât si cel feminin au o îndelungata traditie. Barbatii erau apreciati cioplitori în lemn si piatra.
Avarii sunt prelucratori excelenti ai metalelor si pietrelor semipretioase, bijuteriile, armele si obiectele create de ei fiind dintotdeauna cautate în spatiul ex-sovietic si cel musulman. Femeile teseau si lucrau covoare traditionale si diverse obiecte de îmbracaminte.
Au jucat un rol important în istoria spatiului dagestanez.
Izvoarele arabo-persane amintesc despre vechiul regat Sarir ca fiind principala formatiune polica din Caucazul medieval. Daca în secolul X, un cronicar arab nota ca regele avarilor de pe atunci era crestin, în urma influentei georgiene în regiune, în secolul XV Islamul deja patrunsese si se generalizase în Tinutul Dagestanului („Tara Muntilor”, în dialectele turcice).
Cu toate ca sunt adepti ai islamului sunnit, avarii din prezent pastreaza totusi multe credinte vechi, pagâne, precum si unele sarbatori agrare. Spre exemplu, exista înca o sarbatoare de primavara consacrata primei brazde de plug.
Casele lor sunt construite din piatra si orientate cu intrarea spre sud, lipite unele de altele si având în spate versantul muntelui.
Organizarea lor sociala are la baza comunitatea sateasca patrilineara, administrata în mod traditional de batrânii satului.
Contrat renumelui negativ lasat de stramosiilor îndepartati, avarii din prezent nu cunosc zgârcenia, fiind extrem de ospitalieri. Fetele avare se marita în general la vârsta de 15 ani. Cu toate ca parintii le aleg deseori mirii, dorinta personala a fetelor începe sa fie tot mai des respectata în ultimul timp.
Fenomenul rapirii viitoarelor mirese, atât de caracteristic Caucazului si Asiei Centrale, este de asemenea foarte raspândit în Dagestan.
Sub stapânirea sovietica, societatea avarilor a avut mult de suferit, gospodariile acestora fiind înglobate fortat în colhozuri si sovhozuri. Îmbracamintea lor traditionala este aproape identica cu cea a populatiilor conlocuitoare din Caucaz.
Dupa momenul din anul 1813, când, în urma Tratatului de la Gulistan dintre Rusia si Persia, Dagestanul a intrat în componenta Imperiului Tarist, a intrat în scena cel mai important personaj din istoria avarilor.
Este vorba de Imamul avar Shamil, cel care a condus între anii 1834-1859 îndârjita rezistenta armata a popoarelor nord-caucaziene împotriva ocupatiei si colonizarii rusesti în regiune.
Shamil a condus un adevarat razboi de guerilla contra trupelor tariste, reusind sa obtina unele victorii importante.
În cele din urma, dârzul avar s-a vazut nevoit sa se predea. Shamil a ajuns apoi la Sankt Petersburg, unde l-a întâlnit pe tarul Alexandru al II-lea, care a fost puternic impresionat de personalitatea fostului dusman.
Shamil a fost în cele din urma obligat sa traiasca în exil la Moscova. Nemultumit de clima rece a capitalei ruse, fostul razboinic avar a cerut sa i se comute domiciliul fortat. A ajuns asadar la Kiev, unde si-a petrecut restul vietii într-o vila luxoasa unde nu i-a lipsit nimic.
În scrisorile sale trimise rezistentei ceceno-avara care continua lupta în Caucaz, Shamil îi povatuia pe acesti redutabili razboinici de munte sa-si continue luptele, dar sa nu fie cruzi cu rusii.
În cele din urma, Shamil a primit dreptul de a efectua pelerinajul sfânt „Hajj” spre Mecca.
În drum spre Mecca, avarul-vedeta a poposit si la Istanbul, unde a fost tratat cu mari onoruri de sultan. Dupa pelerinajul la Mecca, Shamil a murit la Medina, fiind îngropat în cimitirul orasului, alaturi de alte personalitati ale lumii musulmane.
Avarii de azi ramân în continuare în interiorul granitelor Federatiei Ruse, nefiind atrasi de independenta precum vecinii lor, cecenii.
