„Fenomenul OZN” in decursul istoriei.
OZN, adica Obiecte Zburatoare Neidentificate. Pe alte meleaguri li se spune UFO, sau OVNI, termeni care au cam aceeiasi semnificatie. Dar, oriucum le-am numi, ascund unul dintre cele mai tulburatoare mistere ale vremurilor noastre. Dar si a secolelor si mileniilor trecute: existenta lor este atestata din preistorie pîna în secolele XVlll si XIX, în pragul timpurilor moderne.
Despre Obiectele Zburatoare Neidentificate a început sa se vorbeasca, oficial si din ce în ce mai des, dupa anul 1947.
Atunci, în luna iunie, pilotul american Kenneth Arnold a declarat ca, în timp ce zbura deasupra unei zone muntoase din statul Washington, a observat noua obiecte în forma de disc ce se deplasau „asemenea unor farfurii care pluteau pe suprafata unei ape linistite”.
Acesta a fost însa doar momentul care marcheaza „nasterea” oficiala a „farfuriilor zburatoare”, nume propulsat mai ales prin mass-media.
„Oficiala” pentru ca, de mii de ani, oamenii au tot vazut pe cerul Planetei ciudatenii, pe care le-au si imortalizat cu mijloacele specifice fiecarei epoci în parte, de la picturile parietale preistorice pâna la reprezentarile religioase ale civilizatiilor clasice ori chiar la tablorurile unor maestri ai picturii europene.
Pe cerul preistoriei
Foarte mult timp, cercetatorii moderni i-au considerat pe oamenii preistorici doar niste trogloditi, care habar nu aveau pe ce lume traiesc.
O imagine falsa, anulata definitiv odata cu descoperirea picturilor rupestre, perfect conservate în câteva pesteri din Franta si Spania. Descoperiri urmate, ceva mai târziu, de multe alte „galerii de arta” preistorica identificate în alte zone ale Planetei.
În general sunt realizari plastice surprinzatoare care ne arata ca, peste tot si întotdeauna, omul primitiv a fost un artist înascut, cu o putere de abstractizare cu nimic inferioara celei a „colegilor” sai din vremurile istorice.
Beneficiari ai acestei îndemânari, care a preschimbat celebrele pesteri pictate de la Altamira, Lascaux, ori stâncile din Tassili în veritabile „Capele sixtine” ale preistoriei, stravechii artisti au redat de foarte multe ori si imagini mai putin obisnuite si greu de explicat.
Reprezentari ciudate care apar în grotele din sud-estul Frantei, pictate acum 15-20 de mii de ani, precum cele de la Congnac si Pech, dar si în cele din Combarelles, în Dordogne. De obicei este vorba despre imagini de animale si scene de vânatoare.
Exista însa si cazuri în care, deasupra acestor figuri „lumesti”, sunt redate si niste obiecte de forma rotunda ori alungita, care seamana izbitor cu reprezentarea stilizata a unor OZN-uri.
Poate ca acestea sunt doar niste simboluri abstracte care, pentru pictorii preistorici aveau o semnificatie, necunoscuta noua. Sau poate nu! Amplasate deasupra peisajului, acestea par sa redea, de fapt, niste obiecte aflate într-un zbor razant.
În lipsa unor izvoare scrise, provenite din acele vremuri îndepartate, nu putem sti cum gândeau acei stramosi îndepartati, si nici ce religie aveau. Si cu atât mai putin ce erau obiectele care pluteau pe cerul preistoriei.
Lucrurile devin chiar mai complicate când în „galeriile de arta” preistorice apar si personaje ce par a fi echipate în costume ciudate si care mânuiesc niste obiecte complicate care nu prea aveau legatura cu nevoile practice imediate ale unor primitivi. Astfel, în grota Val de Camonica din Italia, intr-o serie de gravuri rupestre, vechi de peste 12.000 de ani, apar niste humanoizi îmbracati în… combinezoane strânse pe corp si având capetele acoperite cu niste casti rotunde, ornamentate cu raze. Ori poate sunt antene?
Acum, noi, oamenii moderni, nu avem cum afla cine sau ce erau acele personaje. La fel cum nu vom afla nici pe cine reprezenta „Marele zeu martian”, imaginea pictata uriasa, înalta de peste sase metri, descoperita în Muntii Tassili din Algeria .
La fel de stranii sunt si reprezentarile unor personaje nelumesti, întâlnite în frescele vechi de câteva zeci de mii de ani, pictate de aborigenii din Australia.
Asemenea reprezentari stravechi nu lipsesc nici din tara noastra.
În muntii Buzaului exista o pestera cu picturi parietale, din neolitic. Într-una dintre acestea, printre mai multe stele cu cinci colturi apare si imaginea unui soi de car ceresc, propulsat de motoare care lasa în urma lor niste dâre de propulsie.
În mod ciudat, aparitia lui nu pare sa-i fi încântat pe oamenii care sunt reprezentati atacându-l cu sulite si sageti.
OZN-urile faraonilor
Trecând în timpuri mai apropiate de zilele noastre, imaginile unor stranii fenomene ceresti devin din ce în ce mai dese.
Vechiul Egipt ne ofera foarte multe „episoade” neconforme cu nivelul tehnic atins de omul de acum câteva mii de ani. Iar foarte multe imagini prezente în frescele antice par veni din timpuri moderne.
Spre exemplu, pe un perete al templului de la Abydos, consacrat zeului Osiris, alaturi de o inscriptie hieroglifica apar imaginile stilizate a unor ciudatenii care aduc în minte un elicopter, un submarin, ba chiar si reprezentarea, conform canoanelor moderne, a unui OZN.
Tot despre un OZN antic pare a vorbi si „Papirusul Tulli”. Documentul a fost descoperit, în anul 1934, de catre profesorul Alberto Tulli, directorul Muzeului Egiptean Pontifical al Vaticanului. Traducerea papirusului pare a fi o relatare amanuntita privitoare la aparitia unui OZN.
„În anul 22, a treia luna a iernii, a sasea ora a zilei, scribii din Casa Vietii au constatat ca era un cerc de foc care venea din cer. El nu avea cap, suflarea gurii sale avea un miros urât. Trupul sau era lung de cincizeci de picioare si la fel de lat. (…) Acum, dupa ce au trecut mai multe zile, aceste lucruri au devenit mai numeroase ca niciodata în ceruri. Ele straluceau mai mult decât lumina Soarelui si ajungeau pâna la hotarele celor patru stâlpi ai Cerului. Puternica era asezarea cercurilor. (…) Atunci aceste cercuri de foc s-au ridicat mai sus în cer catre sud”.
Conform istoricilor, manuscrisul vorbeste despre niste întâmplari ciudate, care s-ar fi petrecut în timpul domniei faraonului Tutmes al II-lea, în jurul anilor 1500 i.Hr..
Carele zeilor
Textele religioase ale vechilor civilizatii clasice abunda în descrierea unor ciudatenii care, cu un minim efort de imaginatie, pot fi incluse lejer în categoria OZN-urilor.
India este „patria” de necontestat a acestora.
În scrierile sale clasice, religioase ori doar epice, se vorbeste despre „Vimana”, vehicule ceresti numite adeseori „Carele zeilor”.
Acolo unde se intra în amanunte, „Vimana” sunt descrise ca niste aparate de zbor complexe, utilizate mai ales în cursul unor razboaie cumplite duse între diferite tabere divine. Iar obiecte de lupta precum „Sageata lui Indra” ori „Lancea lui Brahma” par a fi, mai curând, niste arme de nimicire în masa, cu efecte similare celor produse de bombele atomice aruncate de americani la Hiroshima si Nagasaki.
O alta aparitie deosebit de stranie exista însa si într-o carte foarte apropiata de sufletele noastre: Biblia.
Din Vechiul Testament face parte si „Viziunea” profetului Ezechiel, episod straniu, greu de înteles atât de credinciosi cât si de oamenii de stiinta din zilele noastre.
Istoricii afirma ca „Viziunea” a fost scrisa cândva, în jurul anilor 580 i.Hr. Într-o vreme în care cele mai complexe „masinarii” pe care le putea vedea cu ochii lui erau carele de lupta cu doua sau patru roti trase de cai, Ezechiel ne relateaza ca a vazut „Slava Domnului” sub forma unui vehicul extrem de complicat pe care exegetii contemporani îl asemana adeseori cu un elicopter. Dar altii, precum J.F Blumrich, nu exclud nici imaginea unui vehicul ce pare a fi, mai curând, o naveta spatiala.
Pe cerul Romei antice
Scrierile antice vorbesc adeseori despre fenomene luminoase stranii care au brazdat cerul vechii Rome.
De obicei, erau considerate niste ciudatenii inexplicabile a caror consemnare aminteste în mod tulburator de fenomene de tip OZN.
În lucrarea „Istoriile Romei”, istoricul Dion Cassius mentioneaza ca, în anul 223 i.Hr. la Arminuim, întunericul noptii a fost luminat ca ziua de o lumina foarte puternica.
Iar în multe alte regiuni ale Italiei pe bolta cereasca s-au vazut trei discuri asemanatoare cu cel lunar.
Plinius mentioneaza, în „Historia naturalle”, ca, un an mai târziu, în 222 i.Hr., pe timpul consulatului lui Gnaeus Domitius, pe bolta cereasca au aparut din nou trei discuri lunare.
În anul 216 i.Hr., pe teritoriul Frantei actuale, pe cer au observat „mai multe obiecte rotunde, dar si de forma unor nave, la bordul carora s-au vazut si chipuri umane”. Iar în anul 170 i.Hr., în apropierea localitatii Lanupium, pe Via Appia, la 25 de kilometri de Roma s-a vazut „spectacolul remarcabil al unei flote de vase care naviga pe bolta cereasca”.
Ce fel de nave? Nu stim! Poate ca era vorba doar despre un miraj, dar stiri despre „nave” care calatoreau prin tariile cerului au mai aparut de foarte multe ori de-a lungul vremurilor.
Corabiile din cer
În anii 746-748 d.Hr pe cerul Angliei au fost vazute de mai multe ori, „dragoni precum si nave aeriene cu oameni la bord”.
Cine naviga pe acele corabii aeriene? Nu stim. Poate cei care au traversat cerul Irlandei, doua secole mai târziu, în anul 950 d.Hr.
Manuscrisul „Konung Skugassa” mentioneaza minunea produsa în acel an în apropierea bisericii din Cloera.
Manuscrisul medieval mentioneaza: „O ancora metalica de care era legata o funie a cazut din cer si unul dintre bratele sale s-a agatat de clopotnita bisericii. Auzind zgomotul, oamenii au iesit afara unde au vazut o nava cu oameni la bord care naviga pe bolta, la mica înaltime. Apoi, unul dintre acestia a sarit peste bord si a coborât pe funie încercând sa-si recupereze ancora. Abia scapat din mâinile localnicilor care doreau sa-l prinda considerându-l vrajitor, ciudatul calator s-a vazut nevoit sa renunte la ancora. A taiat funia si apoi s-a reîntors si el în corabia care a pornit mai departe în strania ei calatorie aeriana.”
Ancora a fost recuperata si se pastreaza si acum în biserica, relicva a unei aventuri pentru care nimeni nu are nici o explicatie rezonabila.
Intunecatul Ev Mediu
Vechile manuscrise medievale mentioneaza tot soiul de aparitii stranii care amintesc si ele de niste OZN-uri. Fenomene care se petreceau atât pe cerul Europei, cât si în China ori Japonia, ba chiar si în teritoriile americane abia descoperite.
Sculptura „Dogu” apartinând culturii neolitice Jomon, din Japonia. Ochelarii cu „viziere” reglabile, precum si modul în care vestmântul este strâns în jurul gâtului, a bratelor si a picioarelor i-a facut pe unii specialisti sa afirme ca statueta ar putea reprezenta un personaj echipat în costum de scafandru. Sau de cosmonaut?
Anul 1290, Yorkshire (Anglia): vechile izvoare scrise mentioneaza ca „abatele Henry de la manastirea Byland, înconjurat de calugarii sai a vazut cu groaza un enorm disc de culoare argintie, care trecea încet pe deasupra manastirii”.
Trei secole mai târziu, în 1566, cerul Elvetiei a fost strabatut de o multime de discuri albe si negre la culoare. Fapt ciudat mentionat si în „Gazette de Bale”: „S-au vazut în aer foarte multe bile negre care se miscau si se ciocneau de parca s-ar fi luptat între ele”.
Dupa alti câtiva ani, Papa Pius al V-lea, a observat de la fereastra sa ceva „ca un mecanism care a ramas nemiscat pe cer câteva minute înainte de a disparea”
Pe meleagurile noastre
Vechile noastre cronici vorbesc si ele despre niste aparitii ceresti greu de explicat.
Una dintre aceste mentiuni este continuta de Letopisetul Tarii Moldovei: „Va leat 7025 (1517) noiembrie 8, semn mare s-au aratat pe ceriu, c-au stralucit dinspre miaza-noapte ca un chip de om, de a statut multa vreme si iarasi s-a ascuns în vazduh”.
Iar acesta aparitie trebuie sa fi fost cu totul deosebita de imaginea vreunei comete ori a unui meteorit pe care cronicarii nostrii stiau sa-i deosebeasca si sa-i descrie exact cu aceste nume.
Alta aparitie ciudata s-a petrecut, dupa cum spune cronicarul, în Ardeal: „În 1687, a opta duminica dupa Sfânta Treime, seara la opt, au zburat trei norisori de foc deasupra Brasovului si peste asa-numitul Tâmpa, care au fost vazuti aproape în toata Tara Bârsei”.
Un alt fenomen ceresc neobisnuit, mentionat în cronici, s-a petrecut în Muntenia: „Leat 1793, noeimvrie 27, dumineca, la 2 pol de ceasuri din noapte (aproximativ orele 20.00), s-au cutremurat pamântul de trei ori, aflându-ma la masa, la Floresti, cu dumnealui sardarul Constantin Poenaru. Iar în a doua zi seara, tot la acea vreme au facut minune Luna ca într-o jumatate de ceas au fugit pe ceri, de la prânzul mic fiind luna, pâna au venit la chindie. Si apoi au încetat”.
Toate aceste exemple de obiecte zburatoare care au brazdat cerul lumii de-a lungul vremurilor sunt doar o mica parte dintre cele pastrate în arhivele nescrise ale preistoriei ori în cele scrise din vremuri mai apropiate de zilele noastre.
Dovezi care atesta faptul ca OZN este un fenomen complex care ne-a însotit de-a lungul întregii noastre evolutii.
Teoriile conspiratiei sustin sus si tare ca extraterestrii au fost întotdeauna aici, aproape de noi.
Iar „zeii, vizitatori din ceruri” au fost cei care ne-au urmarit evolutia de la bordul unor stranii vehicule spatiale, pe care, de-a lungul timpului, noi, oameni simpli le-am observat ai le-am descris asa cum le-am vazut, fara sa le întelegem adevarata natura.
