Soliman Magnificul, adevarata poveste a celui mai cunoscut sultan

În vremea când a domnit peste Imperiul Otoman, a fost considerat cel mai mare lider al lumii, atât de catre musulmani, cât si de crestini. A fost de asemenea un stralucitor strateg militar, un politician desavârsit, precum si un mare patron si ocrotitor al artelor. El este sultanul care a condus Imperiul Otoman la apogeul sau, si a lasat o uriasa si complexa mostenire cultural- istorica nu doar civilizatiei musulmane, ci si întregii omeniri. S-a ridicat cu adevarat la înaltimea renumelui sau. A fost Magnific – Suleyman Magnificul.

Omul

Nici în prezent nu se cunoaste cu exactitate data nasterii celui mai regretat si apreciat sultan otoman. Cei mai multi istorici turci converg totusi asupra datei de 6 noiembrie 1494. Tatal sau a fost sultanul Selim I, iar mama sa a fost Valide Sultan Aise Hafsa Sultan.

Copilul a beneficiat de educatia si instruirea tipica pentru un viitor conducator al unuia dintre cele mai mari si mai influente imperii ale vremii.

Prin urmare, imediat dupa împlinirea vârstei de sapte ani, Soliman a fost trimis sa studieze istoria, stiintele, literatura, teologia si tacticile militare în cadrul prestigioaselor scoli din Palatul Topkapi din Constantinopol. În anii adolescentei, viitorul conducator  s-a împrietenit cu Ibrahim Pargali, un sclav grec trecut la Islam, care avea sa-i devina mai apoi unul dintre cei mai apreciati si de încredere consilieri.

Calitatile sale native, dublate de educatia de exeptie au facut ca tânarul Soliman sa fie numit guvernator al provinciilor Kaffa si Sarukhan, pe când avea doar saptesprezece ani.

Când tatal sau, sultanul Selim I s-a stins din viata în anul 1520, Soliman i-a succedat fara incidente la tron. A intrat cu fast în Constantinopole pentru a deveni al zecelea sultan otoman, cel mai grandios din istoria acestui imperiu.

Conform unor istorici, Soliman a fost fascinat de viata si personalitatea lui Alexandru Macedon, pe care l-a admirat si a cautat sa-i semene.

A fost de fapt influentat de viziunea lui Alexandru Macedon de a crea un imperiu mondial care sa reuneasca sub aceleasi granite atât Orientul cât si Occidentul.

Pentru împlinirea acestui vis, Soliman nu s-a dat în laturi de la campanii militare concomitente pe trei continente, în Europa, Asia si Africa.

La apogeul imperiului sau, Soliman a insituit personal mari schimbari legislative care au vizat societatea, educatia, sistemul taxelor si impozitelor si legislatia penala. Legile sale canonice (Kanunul lui Soliman) au stabilit forma dupa care va fi condus Imperiul Otoman, timp de sute de ani de la moartea sa.

A fost si un mare Mecena în adevaratul sens al cuvântului. Poeziile scrise de el sunt considerate printre cele apreciate capodopere ale genului în poezia islamica, iar la curtea sa îsi gaseau refugiul o multime de artisti, filozofi si lideri religiosi. Acest razboinic intelectual vorbea fluent cinci limbi: turca, araba, ceagatai (un dialect turcic din Asia Centrala înrudit cu limba uigura), persana si limba sârba.

Si în plan sentimental, Soliman a fost un reformator. Îndragostit de celebra sclava ruteana Roxelana, cea care avea sa devina Hurrem Sultan, Soliman s-a rupt de traditia otomana si s-a însurat cu o cadâna din harem de care a fost îndragostit toata viata, si pe care a sustinut-o pâna când, spre sfârstiul vietii sale, ea devenise adevarata stapâna a uriasului imperiu.

Legislatorul

Daca europenii l-au numit „Magnificul” pentru a sublinia personalitatea si realizarile sale, pentru otomani a ramas si astazi Soliman Kanuni, adica legislatorul. Primatul lui Soliman ca legislator, i-a asigurat acestuia un loc important în istoria Islamului si a lumii deopotriva.

Termenul de Kanuni are o importanta specifica în contextul traditiilor otomane si musulmane ale vremurilor. Sharia, legea originala derivata din Coran trebuia sa fie aplicata universal în toate tinuturile musulmane. Niciun conducator musulman, fie el , sah, calif sau sultan nu a îndraznit vreodata sa nesocoteasca legile scrise de Profetul Muhammad în Coran. Cu toate acestea, Soliman si-a permis sa lanseze legi proprii.

Kanunul sau se referea la situatiile decizionale care nu sunt acoperite de Sharia. În traditia musulmana daca un caz nu se înscria în parametrii Shariei, judecarea sa se facea conform unui caz similar cuprins în legile Shariei. Aceste metode juridice erau însa acceptate doar de cel mai liberal rit musulman, cel Hanefit, care, deloc surprinzator, domina legislatura otomanilor. Adeptii acestui rit, alaturi de tatari, au fost si au ramas cei mai permisivi musulmani din punct de vedere religios.

Pe baza acestui specific national si cultural, otomanii au elevat Kanunul într-un adevarat set de legi distinct si independent de Sharia. Între anii 1350-1550, s-a înregistrat chiar o efervescenta a legilor kanunice, astfel încât la începutul secolului XVI  Kanunul era deja constituit într-un set independent de legi, multe dintre ele mai importante chiar decât cele din Sharia.

Aceasta situatie unica în lumea musulmana era alimentata de mostenirea religioasa si culturala a turcilor. Acestia au trecut la Islam relativ târziu, iar vechile cutume ale stramosilor samani rezidau înca în viata religioasa a fiecarui turc. În plus, atât în traditiile stravechi mongole, cât si în cele turce, legile imperiale, cele promulgate direct de hani sau sultani erau considerate sacre. Turcii chiar aveau un termen special pentru ele, numindu-le Ture, iar mongolii, Yassa. Când aceste traditii s-au confruntat cu legile islamice ale Shariei, a luat nastere un nou sistem simbiotic legislativ.

Legile sultanilor au fost adunate în premiera de Mahomed Cuceritorul care a divizat Kanunul în doua seturi separate de legi. Primul viza organizarea guvernamentala si militara, iar al doilea avea în vedere sistemul taxelor si viata civila.

Soliman Magnificul a reorganizat al doilea set legislativ, întregul Kanun functionând de atunci neschimbat pâna la reformele totale ale lui Mustafa Kemal „Ataturk”, parintele Turciei moderne. Pâna la acel moment, Înalta Poarta s-a ghidat dupa Kanun-i Osmani, redactat si încheiat de Soliman.

Cuceritorul

Geniul militar al lui Soliman a bagat spaima în sufletele liderilor europeni din acele vremuri mai abitir chiar decât a reusit la vremea lui sângerosul sau predecesor, temutul Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului.
Cel care se autointitula în documentele sale drept:

” -Robul lui Allah, puternic prin voia lui Allah, slujbasul lui Allah pe Pamânt, supus poruncilor din Coran, stapân al tuturor tinuturilor, sultan al sultanilor peste persani si arabi, înaintemergator al legilor sultanice, al zecelea sultan al hanilor otomani, sultan si fiu de sultan, Soliman Han. Stapân al lumii, eu sunt Suleiman si numele meu este rostit în toate rugaciunile din orasele Islamului. Eu sunt sahul Bagdadului, Cezar al tutuor pamânturilor Romei si sultan al Egiptului. Eu am luat coroana regilor unguri si pot sa o daruiesc oricând celui mai umil sclav al meu”, a fost într-adevar si un stralucit om al armelor, si nu ar fi lipsit mult sa cucereasca Viena, fapt care ar fi schimbat definitiv fata Europei.

Cu toate ca nu a cucerit inima Batrânului Continent, a planuit în detaliu o invazie a Romei. În restul Europei a cucerit Insula Rhodos, o mare parte a Greciei Continentale, regatul ungar, iar campaniile sale împotriva austriecilor i-au asezat corturile sub zidurile cetatii Vienei.

În afara campaniilor si invaziilor, Suleiman s-a remarcat ca un actor major în jocurile politice din Europa. A dus de fapt o politica agresiva care viza dezmembrarea Europei. Ambitiosul si temutul sultan dorea sa destabilizeze nu doar puternica si influenta Biserica Romano-Catolica, dar si Sfântul Imperiu Roman de Neam German. Când crestinatatea apuseana s-a divizat în catolici si protestanti, Suleiman a mers pâna într-acolo încât a sprijinit cu bani statele protestante pentru a se asigura astfel ca Europa va ramâne divizata si instabila politic, deci vulnerabila invaziilor otomane. Unii istorici insista ca protestantismul nu ar fi avut succesul sau istoric de atunci fara suportul financiar al Înaltei Porti.

Suleiman era convins ca astfel raspunde potrivit expansiunii agresive a Europei. Precum multi alti lideri asiatici si africani, acesta întelegea consecintele acestor schimbari ale polilor de putere si vedea Europa drept principalul inamic al Islamului. În acele vremuri, Islamul începea deja sa se clatine. Portughezii invadasera deja câteva obiective musulmane din Nordul Africii, iar tarii rusi îi supusesera pe tatari si îsi continuau expansiunea înspre Caucaz. În aceste conditii, politica, victoriile si actiunile lui Suleiman l-au propulsat în ochii otomanilor drept ultimul Calif al Islamului, protector si conducator al tuturor musulmanilor.

În schimb, cum campaniile sale în Europa se înscriu pâna la un punct sub acest deziderat, nu la fel de usor se explica si invaziile si cuceririle sale în tinuturile musulmane. Justificarile sale au ramas contradictorii si astazi. Daca razboaiele sale cu persanii aveau justificarea luptei cu siitii, rivali fara de pace ai musulmanilor suniti, cum erau turcii si arabii, cucerirea si anexarea Arabiei au fot motivate chipurile de faptul ca emirii locali ar fi abandonat credinta si practicile pure…

Ctitorul

Una dintre ambitiile  acestui mare personaj polivalent a fost aceea de a face din Istanbul centrul culturii si civilizatiei islamice. A finantat proiecte ambitioase si grandioase concretizate în poduri, moschei si palate care rivalizau cu cele mai importante cladiri din acele timpuri.

Sinan Mimar, cel mai mare si mai ilustru arhitect de atunci era prietenul si angajatul personal al sultanului. Moscheile construite de Sinan sunt considerate printre moscheile fabuloase ale lumii. Nu sunt doar niste edificii admirabile si impunatoare, ci reprezinta însasi geniul arhitectural otoman dus la apogeu, caci pentru ridicarea lor Sinan a trebuit sa treaca peste dificultati ingineresti incredibile.

Mare iubitor de frumos, Suleiman a inverstit sume enorme pentru sprijinirea artelor si culturii. A scris si versuri, fiind considerat si în prezent unul dintre cei mai mari poeti medievali turci. Sub ocârmuirea sa Istanbulul a devenit un mare centru al artelor vizuale, muzicii, literaturii si filozofiei. Înflorirea culturala din timpul domniei sale reprezinta cea mai creativa perioada din istoria otomanilor.

Domnia sa a fost considerata atât de istoricii occidentali, cât si de cei turci drept apogeul civilizatie si influentei Imperiului Otoman.

Mostenirea

Sultanul Selim al II-lea, fiul sau si al Hurrem Sultanei Roxelana, a fost cel sub care puterea externa si interna a imperiului, a intrat într-un declin subtil dar iremediabil. Istoricii turci cred ca acest fapt a fost cauzat de doi factori: scaderea vigilentei sultanilor asupra functionarilor corupti, alaturi de descresterea interesului politic în opinia populara.

Când liderii otomani au abandonat obiceiul uciderii rivalilor la tron cu întemnitarea acestora, institutia sultanatului a început sa decada, iar puterea a fost preluata treptat, treptat de functionarii si birocratii tot mai corupti în lipsa unui sultan autoritar. Oricum, lovitura decisiva aplicata Înaltei Porti a fost data de expansiunea agresiva a puterilor coloniale europene.

În anul 1536, sultanul Soliman Magnificul a ordonat restauratia capitala a Moscheii Domului, si a transformat biserica construita pe Muntele Sion de catre cruciati într-o moschee. Prin constructia acestei moschei, Soliman a dorit sa creeze o legatura personala între el, regele biblic Solomon, fiul regelui David, si Iisus Hristos, Mesia crestinilor.

Dincolo de fetele diverse si complexe ale celui mai admirat si respectat sultan turc, transpare în timp relatia sa, ramasa pasionala pâna la sfârsitul vietii, cu Hurrem Sultan Roxelana. Singura femeie care l-a fermecat definitiv pe cel mai puternic om al timpurilor sale, singura femeie care l-a facut pe Soliman sa-i scrie versuri de dragoste, singura care i-a influentat deciziile politice si militare.

De fapt, nu vom sti prea curând câte din faptele si realizarile sale au fost inspirate de cea mai ambitioasa si controversata sultana de pe tronul Imperiului Otoman….

Descopera.ro