Matia Corvin, un roman pe tronul Regatului Ungariei

În 24 ianuarie 1458 pe Dunarea înghetata între cele doua orase Pesta si Buda peste 15000 de oameni aclamau entuziasti numele noului rege: Matia, fiul lui Iancu de Hunedoara. Pentru prima data în istoria regatului Ungariei era ales rege un nobil fara ascendenta în familiile regale europene. Matia a fost primul rege national al Ungariei. Gloria si renumele tatalui sau, românul Iancu de Hunedoara, care a dominat viata politica  a regatului Ungariei între 1446-1456, au croit ascensiunea politica a lui Matia. Nobilii provinciali l-au aclamat datorita memoriei tatalui sau, în timp ce baronii l-au ales cu speranta ca îl vor putea usor manipula pe adolescentul de 15 ani. Nimeni nu banuia puternica personalitate a celui caruia i-au încredintat coroana unuia dintre cele mai mari regate europene de la finele Evului Mediu.

Matia – de la esafod la tron

Dupa moartea lui Iancu de Hunedoara, proaspat biruitor asupra turcilor la Belgrad, soarta fiilor sai a fost determinata de ambitiile politice ale familiei sale în conflict cu regele si sustinatorii lui. Ladislau, fratele mai mare a lui Matia, în vârsta de 23 ani, a vrut sa se impuna în fruntea vietii politice a regatului, sperând sa mosteneasca pozitia dominanta a tatalui sau.     Pentru       a-si împlini ambitiile, Ladislau de Hunedoara nu a pregetat sa îl asasineze pe contele Ulrich de Cilli, apropiat al regelui, la Belgrad în 9 noiembrie 1456. Apoi l-a luat prizonier pe regele Ladislau al V-lea, l-a dus la Timisoara si i-a smuls pentru sine demnitatea de capitan general, pe care o avusese si tatal sau, precum si promisiunea ca el si familia sa nu vor fi pedepsiti pentru asasinat. Planul a fost dejucat prin prefacatoria regelui, sustinut de majoritatea aristocratiei oripilata de asasinat. În 14 martie 1457 ambii fii ai lui Iancu de Hunedoara au fost arestati la Buda, Ladislau a fost decapitat în piata centrala din cetate, iar fratele sau Matia, fiind minor (14 ani), a fost iertat. Era cât pe ce sa fie decapitat, dar regele Ladislau al V-lea a fost înduplecat de vârsta sa frageda. Matia a fost dus ca prizonier la Praga, unde si-a stabilit regele temporar resedinta.

Cât timp Matia a fost prizonier la Praga, mama sa si fratele ei, Mihail Szilágyi, au organizat si condus o rebeliune împotriva regelui. Nu era ceva nou în regatul Ungariei. Dupa moartea regelui Sigismund de Luxemburg în 1437 au fost dese situatiile în care factiuni nobiliare se sustrageau autoritatii centrale nemultumite de pierderea pozitiei în viata politica a regatului. Luptele au fost indecise între tabara Hunedorestilor si trupele regale. Vestea mortii regelui la Praga în 23 noiembrie 1457 a oprit confruntarea militara.

Ultimele doua decenii au fost marcate adesea de anarhie din cauza solutiilor succesorale la care s-a ajuns. Nobilimea nu mai era atrasa de regi din familia Habsburgilor austrieci sau din cea a Jagellonilor polonezi. Dorea un rege al lor, care sa conduca din tara, nu sa rezideze aiurea si astfel sa permita dominatia uneia sau alteia dintre factiunile nobiliare. Pentru prima oara în istoria Ungariei s-a pus în discutie alegerea ca rege a unui nobil al regatului, renuntându-se astfel la practica aducerii unui membru al unei familii regale din Europa. Memoria colectiva pastra înca amintiri despre razboaiele civile de la începuturile epocii angevine sau din timpul domniei lui Sigismund de Luxemburg.

Singurul candidat la tron a fost Matia, fiul mai mic al lui Iancu de Hunedoara. Unanimitatea în alegerea sa a fost obtinuta atât prin presiunea militara a rudelor sale, conduse de Mihail Szilágyi, cât mai ales datorita prestigiului tatalui sau, a carui amintire era înca vie, ca un lider care a stiut sa stopeze anarhia. Deja au uitat ca Iancu acaparase aproape toata puterea politica si uzurpase pentru sine multe venituri regale. Nobilii erau satui de razboi civil.

Aristocratii au crezut ca adolescentul de 15 ani, Matia, va fi usor de manipulat. Unchiul sau dupa mama, Mihail Szilágyi, si-a arogat titlul de guvernator pentru cinci ani, iar palatinul Garai, pentru a-si pastra pozitia dominanta în viata politica, a conditionat sprijinul sau de casatoria fiicei sale cu viitorul rege. Guvernatorul Boemiei, Gheorghe Podiebrad, l-a eliberat din prizonieratul din Praga dupa ce a obtinut si el promisiunea ca fiica sa îi va deveni sotie. Niciunul dintre cei care sperau sa îl controleze pe regele adolescent nu au banuit ce puternica personalitate are Matia!

Matia a fost înscaunat la Buda în 14 februarie 1458 fara coroana Sf. Stefan, care era de multi ani în custodia lui Frederic al III-lea de Habsburg. La câteva saptamâni dupa ce si-a ocupat tronul, Matia le-a aratat tuturor adevarata sa personalitate. Un adolescent de 15 ani a preluat în modul cel mai serios posibil frâiele regatului Ungariei. Palatinul Garai a fost înlocuit, a desfiintat regenta unchiului sau si, din cauza opozitiei sale, l-a arestat. A numit în demnitati oameni fideli. Dupa cum a remarcat un mare istoric maghiar, PálEngel: „Începând de atunci si pâna la moarte, nu a mai lasat din mâini guvernarea tarii. A actionat cu aceeasi fermitate, rapiditate si determinare, atât acasa, cât si în politica externa. Numai datorita acestor însusiri a reusit ca regatul sau, care, de la moartea lui Sigismund, trecea dintr-o criza în alta, sa devina în câtiva ani, din nou, o mare putere a Europei Centrale.” (PálEngel, Regatul Sfântului Stefan. Istoria Ungariei medievale 895-1526, trad. Aurora Moga, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2006, p. 320).

Obiectivele politicii externe a lui Matia în centrul Europei: coroana Boemiei si cucerirea Austriei

Modelul lui Matia pentru politica externa a fost Sigismund de Luxemburg (rege al Ungariei între 1387-1437). A fost interesat în primul rând sa obtina cât mai multe titluri si coroane si sa îsi extinda autoritatea peste cât mai multe tari. A sperat chiar sa ajunga împarat al Imperiului Romano-german, ca modelul sau. În ciuda obstacolelor, si-a urmat cu consecventa proiectele.

Biograful sau, Antonio Bonfini, a caracterizat foarte plastic politica lui Matia: „spre a putea domni acasa în pace, a stârnit razboiul în strainatate” (Ut domi quiete viveret, foris bellum alebat). Armata de mercenari pe care îsi baza puterea militara trebuia sa aiba o ocupatie si, mai ales, pentru a o fideliza, trebuia sa îsi poata completa veniturile din jafuri.

Pentru început a fost nevoit sa recupereze de la Frederic de Habsburg coroana Sf. Stefan. În Ungaria era în uz ca sa fie recunoscuta ca valida doar încoronarea cu coroana atribuita întemeietorului regatului, sfântul rege Stefan. Coroana a fost sustrasa în 1440 de regina vaduva Elisabeta (fiica lui Sigismund, sotia lui Albert de Habsburg) pentru a opri încoronarea regelui polon Vladislav Jagello în Ungaria în locul lui Ladislau al V-lea, noul ei nascut. Astfel coroana Sf. Stefan a ajuns în custodia lui Frederic III de Habsburg, care ridica si el pretentii asupra tronului Ungariei, desi a ajuns între timp împarat al Sfântului Imperiu Romano-german. În urma tratativelor mediate si de papa Pius al II-lea, care dorea sa porneasca o cruciada antiotomana condusa de regele Ungariei, conflictul s-a aplanat în 1462-1463 si coroana Sf. Stefan a ajuns la Matia în schimbul unor concesii pecuniare si politice.

O tinta pe care a urmarit-o consecvent a fost coroana Boemiei, posibil si ca razbunare pentru perioada de arest anterioara înscaunarii. Mai ales ca acea casatorie cu fiica regelui ceh a fost de scurta durata datorita decesului Ecaterinei Podiebrad. Sub pretextul cruciadei împotriva husitilor din Boemia, sprijinit de papa si de aristocratii catolici boemi, Matia, dupa lupte conduse personal între 1468-1470, a ocupat Moravia si Silezia, adica cea mai mare parte a regatului Boemiei. În 1471 a intervenit si Polonia în chestiunea Boemiei, ceea ce a constituit pentru câtiva aristocrati maghiari, printre care si fostul educator al regelui Matia, Ioan Vitéz, prilejul sa încerce rasturnarea sa de pe tron. Puciul a fost dejucat, iar aliantele polono-austriece anihilate. În cele din urma prin pacea din 1474 Matia, care stapânea Moravia, Silezia si Lausitz, adica cea mai mare parte a teritoriilor supuse coroanei cehesti, a fost recunoscut ca rege al Boemiei, titlu pe care îl purta si adversarul sau, Vladislav Jagello, care guverna restul regatului.

Neîntelegerile cu Frederic de Habsburg au persistat si au degenerat într-un razboi derulat în mai multe etape între 1477 si 1487. Matia a fost învingator si a ocupat cea mai mare parte a Austriei de azi, inclusiv Viena, unde a rezidat adesea în ultimii ani de viata. L-a obligat pe împaratul Frederic de Habsburg sa îl recunoasca în calitatea sa de rege al Boemiei, sa îi plateasca despagubiri de razboi si sa îi cedeze Austria de Jos si Stiria.

 Politica antiotomana a lui Matia Corvin

Profitând de criza din Ungaria si de dificultatile începutului de domnie ale lui Matia, sultanul Mahomed al II-lea a distrus în câtiva ani sistemul de state-tampon pe care l-a sustinut regele Sigismund de Luxemburg dupa 1396. Dupa înfrângerea cruciatilor la Nicopole în 1396 regele Ungariei a înteles ca cea mai buna politica fata de turci este una defensiva si a creat un sistem de state-tampon între Regatul Ungariei si Imperiul Otoman. Potrivit acestui proiect regele Sigismund s-a straduit sa aiba în Tara Româneasca, Serbia, Bosnia si Hertegovina principi vasali, care sa asigure granitele sudice ale regatului. Mahomed al II-lea, desi înfrânt la Belgrad în 1456 de Iancu de Hunedoara, a constientizat dificultatile prin care trecea Ungaria si a profitat. A cucerit treptat Serbia si a transformat-o în pasalâc în 1459, în 1462 l-a înlocuit pe Vlad Tepes în Tara Româneasca cu un domn fidel, cu Radu cel Frumos, în 1463 a facut din Bosnia provincie turceasca, iar în 1466 a ocupat Hertegovina.

Reactia lui Matia a fost lenta. În Tara Româneasca nu a intervenit, desi a adus armata pâna la Brasov. A preferat sa îl aresteze pe Vlad Tepes si a acceptat tacit instalarea lui Radu cel Frumos. A sacrificat idealul cruciadei planificate la Mantova, careia i s-a raliat si Vlad Tepes, în interesul sau si al regatului. A evitat o confruntare directa, de amploare, cu turcii. De fapt toata politica sa fata de turci s-a bazat pe evitarea confruntarilor mari. Probabil ca a învatat din esecurile tatalui sau în razboaiele cu turcii (Engel Pál, op. cit., p. 322).

În Bosnia a intervenit doar dupa retragerea sultanului în toamna anului 1463. De remarcat ca si sultanul a evitat confruntarea directa. În vara anului 1464 a încercat sa recucereasca o parte a Bosniei eliberata de Matia în 1463, dar s-a retras când se apropia oastea maghiara condusa de rege. Probabil ca amintirea esecului de la Belgrad era înca vie.

Discursul antiotoman al lui Matia a fost doar propaganda pentru întretinerea unei imagini favorabile în Europa si la Curia papala. Era constient ca nu putea sa faca fata singur turcilor într-o campanie ofensiva, lectiile de la Nicopole (1396) si Varna (1444) fiind înca vii în memoria colectiva a nobilimii maghiare. Probabil era constient ca planurile de cruciada erau doar vorbe frumoase, deoarece principii europeni evitau sa se angajeze real pe plan militar împotriva turcilor, fiecare preferând sa dea atentie preocuparilor de acasa si nu pericolului otoman. Dupa Conciliul de la Florenta din 1438-1439, în care s-a decis organizarea unei cruciade care sa îi scoata pe turci din Europa, s-au desfasurat campaniile ofensive conduse de Iancu de Hunedoara. Matia nu a uitat ca Ungaria a fost aproape singura împotriva turcilor. Prudenta lui Matia fata de turci se explica tocmai prin întelegerea propagandei antiotomane desfasurate sub egida papalitatii: îndemnuri, planuri, ceva bani si în rest promisiuni. Interesul regelui era de a pastra integritatea regatului, nu de a periclita siguranta si bunastarea locuitorilor sai.

Asupra lui Matia plana banuiala ca ar fi încheiat pace sau un armistitiu cu turcii, în ciuda declaratiilor sale propagandistice despre cruciada antiotomana. Începând cu anul 1469 pâna în 1490 turcii au jefuit de 11 ori Carniolia si Carintia, provincii habsburgice la care puteau ajunge doar trecând prin Croatia si Slavonia, supuse lui Matia. În timpul acestor jafuri otomanii au crutat teritoriile coroanei maghiare. Cel putin doua delegatii turcesti au fost în Ungaria în 1465 si 1468, când se presupune ca s-au încheiat tratate secrete de pace sau armistitiu.

Linistea de la hotarele maghiaro-otomane a disparut la sfârsitul anului 1473, când pacea nu a mai fost reînnoita de Mahomed al II-lea. În primavara anului urmator o oaste turceasca a jefuit centrul Ungariei, incendiind Oradeasi luând peste 16000 de captivi. Deja nu mai exista cale de întoarcere la vremurile de pace, chiar secreta. Succesiunea evenimentelor sugereaza reorientarea turcilor spre planuri europene dupa succesul lor asupra lui Uzun Hasan în Asia: dupa victoria asupra turcmenilor nu a mai fost prelungita pacea cu ungurii, iar turcii au jefuit Ungaria. Oare este o simpla coincidenta ca exact în aceeasi perioada au degenerat relatiile lui Stefan cel Mare cu turcii?

Cert este ca Matia i-a trimis în ajutor lui Stefan cel Mare la batalia de la Vaslui trupe ardelene conduse de voievodul Transilvaniei, Balázs Magyar. Apoi Matia a trecut la ofensiva în Serbia si a încercat sa ocupe cetatea Smederevo, fosta capitala a statului sârb. A reusit doar cucerirea cetatii Sabac, o cetate de lemn si pamânt de mai mica importanta. Însa trubadurii de curte ai lui Matia, în stilul epocii, au cântat acest succes ca pe o victorie fara seaman asupra turcilor. Desi în momentul venirii unei oaste conduse personal de Mahomed, Matia se retrasese, evitând ca de obicei o confruntare decisiva. Dupa campania sultanului în Moldova, pe care nu a cucerit-o, doar a supus-o jafului, cei doi suverani au reluat din nou discutiile despre pace.

Între 1479 si 1481 s-au consumat alte etape ale razboiului dintre turci si unguri. Otomanii împreuna cu românii din Tara Româneasca au jefuit Transilvania în toamna anului 1479, dar au fost înfrânti lânga Orastie. În paralel turcii au jefuit si Croatia. În replica, Matia a intrat în Bosnia pâna la Sarajevo, iar un capitan al sau a jefuit Serbia. Moartea sultanului Mahomed al II-lea, care pregatea o campanie de represalii în Ungaria, a oprit ascensiunea razboiului.

Matia a încheiat în 1483 si 1488 pace cu sultanul Baiazid al II-lea, ceea ce a stabilizat pentru o vreme granita sudica a regatului. În paralel a reformat sistemul de aparare, prin unificarea conducerii militare a frontierei în mâna unui capitan suprem al partii de sud, care administra cetatile sudice de la Belgrad la Turnu Severin si încasa taxele din 14 comitate pentru acoperirea cheltuielilor militare. Totodata a colonizat mii de familii de sârbi emigrati din pasalâcul turcesc, acordându-le scutiri de taxe în schimbul slujbei militare.

 Relatiile lui Matia cu Vlad Tepes si Radu cel Frumos: perfidie si interes

Regii Ungariei au pretins întotdeauna statutul de suzeran asupra domnitorilor români. Revendicau aceasta relatie de suzeranitate în virtutea stapânirii maghiare asupra unor parti ale teritoriilor de la sud si est de Carpati înainte de întemeierea Tarii Românesti si Moldovei, când cnezi si voievozi români plateau tribut coroanei maghiare. În ciuda perioadelor de independenta câstigate prin victorii asupra oastei maghiare de Basarab I sau Bogdan I, pretentiile au fost reiterate ori de câte ori contextul international era defavorabil domnitorilor români.

De la Sigismund de Luxemburg regele Matia a învatat sa promoveze sistemul dublei suzeranitati asupra statelor vecine în perioadele de pace sau armistitiu cu turcii. Acest sistem s-a aplicat asupra Tarii Românesti si mai târziu asupra Moldovei, deoarece celelalte state balcanice au fost transformate de turci în pasalâc. Acest regim al dublei suzeranitati, aplicat pentru prima oara în jur de 1429-1430, consta în plata tributului de catre domnitorul român fata de turci si recunoasterea în paralel a regelui maghiar ca suzeran al sau.

Vlad Tepes a ajuns pe tron cu ajutorul lui Iancu de Hunedoara înainte de batalia de la Belgrad, dar curând dupa moartea protectorului sau a acceptat plata tributului catre turci. În conditiile planificarii cruciadei la Mantova si sub presiunea morala a transformarii Serbiei în pasalâc, Vlad Tepes a denuntat suzeranitatea otomana si a încetat plata tributului având încredere în sprijinul suzeranului sau, regele Matia. În acest context a desfasurat campania de jaf din sudul Dunarii în iarna anului 1461-1462, când a omorât peste 24000 de turci, a caror evidenta într-un registru împreuna cu steaguri capturate le-a trimis în capitala Ungariei în martie 1462. Actiunea domnitorului român a fost dealtfel singura actiune serioasa împotriva turcilor în cadrul cruciadei proclamate la Mantova.

Matia a mobilizat armata maghiara si a ajuns pâna la Brasov, e drept ca dupa ce Vlad Tepes daduse lupte cu turcii si moldovenii lui Stefan cel Mare. Punerea pe tron a lui Radu cel Frumos de catre sultan i-a retras lui Vlad Tepes sprijinul boierilor munteni, fara de care lupta era imposibila. Cu speranta unei revanse cu ajutorul lui Matia, domnitorul român a venit la Brasov. Pentru un rege pentru care perfidia era o arma politica, atitudinea lui Matia era fireasca în discursul politic al epocii. Au planuit oficial trecerea armatei maghiare peste munti în Tara Româneasca, în timp ce Matia cu sasii brasoveni organizau arestarea lui Vlad Tepes. Între timp mesajele sosite de la Radu cel Frumos, domnul pus de sultan, erau suficient de linistitoare pentru Matia ca sa evite o confruntare directa. Granita sudica a  Transilvaniei era ferita de pericolul imediat al unei expeditii de jaf otomane. În aceste conditii Vlad Tepes a fost arestat sub acuzatia unei tradari si a fost închis la Visegrad peste un deceniu. Dupa ce s-a casatorit cu o verisoara a lui Matia si a adoptat religia catolica a fost eliberat si a luptat ca si capitan în oastea maghiara împotriva turcilor în zona Serbiei si Dalmatiei. În 1476 pentru scurt timp a fost pus din nou pe tron pentru a asigura granita otomana, dar fara sprijinul boierilor nu a rezistat si a fost asasinat de români.

Desigur ca din perspectiva româneasca perfidia lui Matia este de acuzat, însa nu trebuie sa uitam ca interesele regelui maghiar erau mai mari decât planurile viteazului nostru voievod. Chiar daca înca nu a aparut într-un text politic scris, ideea „scopul scuza mijloacele” era deja un dicton la curtea regilor Europei si, cu atât mai mult, la Matia. Analizând întreaga politica antiotomana a lui Matia se observa ca el a evitat o confruntare de amploare, învatând lectia razboaielor anterioare.

Cel putin pâna în momentul acutizarii relatiilor dintre unguri si turci la finele anului 1473 putem presupune ca relatiile lui Radu cel Frumos cu Matia au fost ca de obicei în perioadele de pace dintre cele doua puteri, adica domnitorul român a platit tribut turcilor, dar l-a recunoscut suzeran si pe regele maghiar.

Relatiile lui Matia cu Stefan cel Mare: tensiune si conflict

Chestiunea este mult mai complexa, dar trebuie analizata fara partinire si fara discursul patriotic generalizat în istoriografia româna. În primul rând trebuie sa acceptam ca Matia ridica pretentii de suzeran în virtutea exercitarii acestui drept de catre antecesorii sai în diverse perioade. Nu mai mult decât tatal sau, Iancu de Hunedoara, a fost cel care a restaurat suzeranitatea maghiara asupra Moldovei în 1448, prin sustinerea pe tron a lui Bogdan al II-lea, tatal lui Stefan cel Mare. Dintre toate faptele de arme pentru care a fost laudat Iancu de catre regele Ladislau al V-lea readucerea Moldovei si Tarii Românesti la ascultare fata de coroana Ungariei este cea mai laudata în documente. Aceasta arata ca Iancu se mândrea cu acest succes politic si, din corespondenta cu polonii, este evident ca Matia a constientizat meritele tatalui sau si în acest domeniu al politicii externe (A. Veress, Acta et epistolae relationum Transylvaniae Hungariyeque cum Moldavia et Valachia, I, Budapest, 1914, nr. 5, p. 6). Matia a mostenit o atitudine de suzeran fata de Stefan cel Mare de la tatal sau, care a fost suzeranul lui Bogdan al II-lea.

Chiar daca Stefan cel Mare a jurat sa fie vasal regelui Poloniei în 1459 si platea tribut turcilor, relatiile dintre el si regele maghiar nu au fost de la bun început încordate. Dovada este un document din 1462, în care Stefan este mentionat ca si contribuabil printre cei care dadeau bani pentru strângerea sumei de 80000 florini ce trebuia platita lui Frederic de Habsburg pentru coroana Sf. Stefan. (St. S. Gorovei, Maria Magdalena Szekely, Princeps omni laude maior. O istorie a lui Stefan cel Mare, Putna, 2005, p. 44).

Raporturile dintre cei doi au devenit acute în momentul în care Stefan cel Mare a cucerit cetatea Chilia. Acolo se afla din timpul lui Iancu de Hunedoara o garnizoana maghiara. Nu se stie exact cum aceasta cetate a ajuns în stapânirea lui Vlad Tepes, iar de la el în cea a succesorului sau, Radu cel Frumos. În 1467, când Matia a venit în Transilvania ca sa înabuse o rascoala a sasilor si a nobililor ardeleni din cauza unui nou sistem de impozitare, campania a fost prelungita împotriva lui Stefan cel Mare. Succesul lui Stefan cel Mare la Baia a fost un moment cheie în domnia lui: a reusit sa lichideze opozitia boierilor sai si a impus respectul regelui Matia, care era cât pe ce sa moara în acea ambuscada nocturna. Cel putin pentru o vreme regele maghiar nu a mai ridicat pretentii asupra Moldovei.

Situatia s-a schimbat în 1474. Probabil ca initial a fost doar o promisiune de vasalitate si astfel se explica sprijinul dat de Matia în lupta de la Vaslui din ianuarie 1475, când voievodul Transilvaniei Balázs Magyar a condus oastea maghiara trimisa în ajutorul domnului Moldovei.

Sub presiunea pericolului unui atac de amploare din partea otomana, Stefan cel Mare a acceptat sa presteze juramântul de omagiu si astfel sa devina vasalul lui Matia. Sunt cel putin trei documente care atesta prestarea omagiului de catre Stefan cel Mare fata de Matia: o scrisoare a lui Stefan din 12 iulie 1475, în care recunoaste ca domnii Moldovei au fost supusi regilor Ungariei si, ca atare, el. Stefan, fagaduieste credinta vesnica; scrisoarea regelui Matia din 12 iulie 1475, în care accepta supunerea Moldovei si un raport al solilor regelui Matia despre solia lor în Moldova si primirea juramântului lui Stefan cel Mare.

În ciuda acestor dovezi scrise, istoricii români refuza sa admita relatia de vasalitate a lui Stefan cel Mare fata de Matia, regele Ungariei. Vasalitatea este caracteristica esentiala a Evului Mediu. Acceptarea de catre istoricii români a acestei realitati istorice nu îi scade cu nimic meritele domnitorului moldovean.

Merita discutat un episod al relatiilor internationale din 1484 pentru a întelege corect mecanismele care guvernau aceste raporturi politice în epoca medievala. În 1483 Ungaria a încheiat pace pe cinci ani cu Poarta. Imediat ce Baiazid al II-lea a ocupat cele doua cetati moldovene – Chilia si Cetatea Alba- în 1484, Matia a trimis un emisar la sultan amenintându-l cu razboi deoarece a încalcat tratatul de pace prin atacarea Moldovei. Replica sultanului a fost prompta l-a invitat pe regele Matia sa citeasca tratatul, în care nu era nicio clauza referitoare la protectia Moldovei! Dar a promis ca se va limita doar la cele doua cetati si satele din jur. Matia l-a luat la socoteala pe arhiepiscopul de Esztergom, cel care a condus tratativele din partea Ungariei cu ocazia semnarii tratatului cu turcii. Deoarece acesta nu a inserat în tratat niciun paragraf referitor la Moldova si Tara Româneasca a fost aspru pedepsit de rege: arhiepiscopul, cea mai înalta fata bisericeasca din Ungaria, a fost arestat si închis pâna la moartea lui Matia în 1490. În viitoarele tratate dintre Ungaria si Poarta întotdeauna s-au introdus clauze referitoare la protectia Moldovei si Tarii Românesti. Atunci, în 1484, Matia a mobilizat oastea maghiara la Oradea doar pentru o demonstratie de forta.

Nemultumit de implicarea lui Matia în recuperarea efectiva a celor doua cetati moldovene, Stefan cel Mare a prestat personal omagiul fata de regele polonez, rupând vasalitatea fata de Ungaria. Sprijinul polonez a fost ineficient si, în cele din urma Stefan a revenit la relatia de vasalitate fata de Matia. Cu medierea Ungariei si Venetiei, Moldova a încheiat pace cu turcii în 1487 în schimbul unui tribut.

Stefan cel Mare a primit de la Matia doua feude în Transilvania: cetatea Ciceu cu circa 70 de sate si Cetatea de Balta cu 12 sate. Cu cele circa 80 de sate Stefan a devenit astfel cel mai mare proprietar din Transilvania. Data donatiei este incerta, cei mai multi istorici avansând o data dupa 1485. Conform unor revendicari ale fostilor proprietari ai acelor domenii, cel putin Cetatea de Balta a fost daruita în 1476. Traditia de la curtea maghiara consemna la mijlocul secolului al XVI-lea ca cele doua domenii au fost date în compensatie pentru pierderea celor doua cetati ocupate de turci, adica dupa 1484. Regii Ungariei au mai daruit si alta data principilor vecini vasali domenii: de exemplu despotii sârbi au stapânit zeci de sate, câteva orase si cetati, domnii Tarii Românesti au stapânit Tara Fagarasului si Amlasului etc.

Dreptul de proprietate asupra acelor feude a fost deplin, Stefan completându-le cu cumparari de sate. Urmasii sai, pâna la Petru Rares, au mostenit acele domenii. Pe domeniul Ciceului, la Vad, Stefan a înfiintat o episcopie pentru românii ortodocsi de pe stapânirea sa transilvana, pentru a-i scoate astfel de sub jurisdictia Mitropoliei Feleacului, care se formase ca urmare a adoptarii Unirii de la Florenta.

Ca fapt divers, prin 1517 unii juni nobili din Ungaria se straduiau sa obtina mâna unei nepoate a lui Stefan (în document apare gresit ca fiica) prin intermediul intrigantului arhiepiscop Toma Bakóczi în speranta ca cele doua domenii vor constitui zestrea fetei (Arhivele Nationale Maghiare, DL 38738). Singurul izvor pastrat nu ne ofera si alte informatii despre acea prea frumoasa fata (pulcherimina), nepoata voievodului transilvanean Bartolomeu Dragfi si a lui Stefan cel Mare.

Renasterea din epoca lui Matia Corvin – o enigma a istoriei culturii

Sub influenta mentorului sau spiritual, Ioan Vitéz, Matia a iubit cartile si arta. Stia mai multe limbi straine – germana, ceha, italiana si foarte bine latina. Citea foarte mult. Uneori purta discutii elevate de filosofie la masa lui cu umanistii de care se înconjurase. A sprijinit orice tânar care era orientat spre cunoastere si învatatura, nu doar fii de aristocrasi, ca Nicolae Báthory, dar si fii de târgoveti ca Petru Várdai sau simpli tarani ca Toma Bakóczi.

A adus la Buda un astronom, pe Johannes Regiomontanus, care a construit un observator pentru Matia, a facut calcule si tabele astronomice si a realizat instrumente astronomice pentru rege.

Cea mai renumita activitate culturala a lui Matia a fost Bibliotheca Corviniana. Înca de la începuturile domniei a colectionat manuscrise. Mereu a cumparat carti noi, a facut schimb de manuscrise cu colectionarii si anticarii italieni. A avut chiar si un atelier propriu cu vreo 30 de copisti. La sfârsitul domniei biblioteca lui Matia cuprindea în jur de 2000 de manuscrise si numeroase incunabile, fiind a doua ca marime în Europa acelor vremuri, dupa biblioteca Vaticanului. Nicolaus Olahus povesteste la mijlocul secolului al XVI-lea ca biblioteca era împartita în doua sali ale palatului regal din Buda, una pentru manuscrisele grecesti, cealalta pentru cele latinesti.

Imediat dupa moartea lui Matia renumita lui biblioteca a început sa piarda lucrari datorita ignorantei urmasilor sai la tron. Vladislav II Jagello si Ludovic Jagello au daruit manuscrise din Bibliotheca Corviniana delegatiilor straine care vizitasera palatul regal din Buda. Ce a mai ramas a fost distrus de turci, care au incendiat palatul regal în 1541. Înainte de incendiu o parte a bibliotecii a fost dusa de turci la Istanbul. În 1877 sultanul Abdul Hamil a returnat Ungariei un numar de 35 de manuscrise corvine. Din renumita Bibliotheca Corviniana se cunosc azi 216 manuscrise pastrate în diverse biblioteci din lume.

Manuscrisele si incunabulele din biblioteca lui Matia cuprindeau lucrari literare, filosofice, teologice, de istorie, medicina, stiintele naturii etc. Practic aici se afla aproape tot ceea ce reprezenta nivelul cunoasterii în a doua jumatate a secolului al XV-lea.

Biblioteca lui Matia a impresionat iubitorii de carti si a fost un model. Lorenzo de Medici a fost influentat de biblioteca lui Matia si a început sa adune si el carti si sa formeze o valoroasa colectie de manuscrise grecesti si latinesti

Nu doar dimensiunea impresionanta a bibliotecii, ci si operele de arta pe care le-a patronat, mai ales constructiile sau extinderea unor palate, precum si protejarea la curte a unor umanisti italieni, arata dimensiunea culturala a marelui rege.

Pasiunea pentru cultura a regelui Matia contrasta cu ignoranta si analfabetismul majoritatii absolute a nobilimii si aristocratiei maghiare, care nici macar sa se iscaleasca nu stia. Nobilii analfabeti faceau mereu glume pe seama lui Nicolae Báthory, un tânar protejat de rege, pe care îl vedeau tot timpul cu o carte în mâna.

Este remarcabila caracterizarea mecenatului renascentist al lui Matia facuta de istoricul Pál Engel: „curtea renascentista a lui Matia a fost o insula mica în mijlocul oceanului unei culturi straine: initiativa deosebita a unei personalitati extraordinare care nu avea nimic în comun cu nivelul cultural al elitei si mai putin cu al tarii, asupra carora nici nu a avut vreo influenta.” (Pál Engel, op. cit., p. 339). Acelasi autor considera Renasterea din epoca lui Matia drept „o enigma a istoriei culturii, a carei explicatie nu o putem cauta decât în personalitatea deosebita a regelui.” (ibidem, p. 337).

Originea româneasca a lui Matia

Matia Corvin a fost fiul mai mic al lui Iancu de Hunedoara. Acesta a fost fiul românului Voicu, care în 1409 a primit de la regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, mosia Hunedoara. Despre originile familiei lui Voicu istoricii discuta cel putin doua ipoteze: imigranti din Tara Româneasca sau originari din mediul românesc din Tara Hategului. Voicu a fost casatorit cu o românca din familia Mursinai. Deci ambii parinti ai lui Iancu au fost români.

Pâna în 1439 Iancu de Hunedoara apare în documente sub numele Ioan Românul (Iohannes Olah). Cronicarii epocii, inclusiv Antonio Bonfini la finele domniei lui Matia, scriau fara rezerve despre originea româneasca a lui Iancu de Hunedoara (A.A. Rusu, Ioan de Hunedoara si românii din vremea sa. Studii, Presa Universitara Clujeana, Cluj-Napoca, 1999, p. 23-24). Dupa ce Iancu a devenit cunoscut în viata politica a regatului în locul etniconului Oláh s-a folosit ca nume de familie mosia de origine, Hunedoara (Hunyadi).  De obicei mosia de resedinta a devenit nume de familie pentru nobili.

Iancu a fost casatorit cu Elisabeta Szilágyi, o unguroaica. În epoca respectiva nu conta originea etnica, ci averea si pozitia sociala. Toti nobilii erau locuitori ai regatului Ungariei, cu drepturi si sanse egale în ascensiunea politica în epoca respectiva. Din rândul nobililor români s-au ridicat multi, mai ales în secolul al XV-lea, în functii publice importante.

Pentru nobilii care l-au ales pe Matia ca rege al Ungariei nu a contat originea româneasca a lui Matia. Era nobil ca si ei, adica regnicolar (cetatean). Inamicii au încercat sa îi minimizeze rolul prin invocarea peiorativa a originii românesti. De exemplu Frederic de Habsburg, cu care s-a aflat mereu în conflict, îi reprosa ca nu era originar dintr-o familie regala, ci era nascut dintr-un tata român (natus a Valacho patre). Putinii nobili care îndrazneau sa faca glume pe seama puternicului rege îi vor fi dat porecla „craisorul românilor”.

Matia nu se ferea de originea sa româneasca. Problema originii sale a devenit spinoasa doar în momentul în care a vrut sa se recasatoreasca cu cineva dintr-o familie regala. Atunci i se reprosa ca nu are origini regale si i se refuza mâna printeselor curtate. Pentru a raspunde criticilor ca nu se tragea din sânge regal, a invocat originea romana a românilor. Probabil ca la el era o constientizare a originii romane a românilor datorita lecturilor sale. În orice caz nu îi erau straine ruinele dace si romane din apropierea resedintei din Hunedoara. Umanistii italieni care au fost întretinuti la curtea sa regala au scris în versuri sau proza despre originea romana a românilor si au laudat originea romana a lui Matia (A. Armbruster, Romanitatea românilor. Istoria unei idei, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1993, p. 66-72). Frecventa cu care umanistii de la curtea lui Matia invoca originea romana a românilor arata ca aceasta era un subiect discutat destul de des în palatul regal din Buda. Productiile literare si istoriografice în care umanistii italieni au invocat originea romana a românilor sunt mai numeroase în jurul curtii renascentiste a lui Matia Corvin. Astfel Matia a jucat un rol foarte important în sustinerea originii romane a românilor în literatura si istoriografia epocii, care a generat preluari succesive de catre alti autori care au citit productiile generate în jurul lui Matia.

Era la moda în epoca fabricarea unor genealogii care duceau uneori pâna la Adam si Eva. În consonanta cu spiritul epocii, pentru a raspunde caselor regale care îi reprosau ca nu are sânge albastru, la curtea lui Matia s-a conceput o legenda despre originea lui Matia într-o veche familie nobila romana Corvina, ai caror urmasi au venit din Tara Româneasca în Transilvania în timpul lui Sigismund de Luxemburg. Astfel s-a explicat si prezenta corbului pe stema Hunedorestilor. Începând cu Antonio Bonfini si Pietro Ransano, care au promovat aceasta „legenda” a originii aristocratice romane a lui Matia, s-a folosit numele Corvinus (corb) alaturi de Matia. De aceea astazi se foloseste mai mult numele Matia Corvin, doar ungurii preferând numele Matia de Hunedoara (Hunyádi).

Mostenirea lui Matia Corvin

În perioada lui Matia regatul Ungariei a cunoscut un avânt economic fara precedent. S-a dezvoltat extractia aurului si argintului, s-a extins cresterea bovinelor care erau vândute pe pietele externe, iar din productia viticola o parte se exporta. S-au dezvoltat târgurile, pentru prima oara manifestându-se fenomenul de migratie de la sate la târguri, istoricii folosind termenul de „urbanizare rurala” pentru acest proces.

La moartea lui Matia Ungaria îsi exercita autoritatea din centrul Austriei de azi pâna în Transilvania, din Silezia pâna la Belgrad si Marea Adriatica. Ba mai mult domnul Moldovei, Stefan cel Mare, era recunoscut ca vasal. Probabil în aceleasi raporturi se afla si cu domnul Tarii Românesti.

Pe plan international Matia s-a impus în fata unor inamici puternici ca Habsburgii austrieci si Jagellonii polonezi. Ambasadele sale au cutreierat toata Europa, numele lui era cunoscut si respectat la toate curtile europene. Umanistii îl laudau pretutindeni pentru mecenatul sau în cultura.

Soarta i-a creat însa o mare problema acasa: nu a avut mostenitori legali, care sa îi asigure succesiunea. În ciuda presiunilor pe care le-a facut asupra nobilimii ca fiul sau nelegitim, Ioan Corvin, sa îi fie recunoscut succesor, dupa moartea lui Matia aristocratia a vrut sa înlature dominatia familiei Hunedorestilor. Tara cunoscuse un avânt economic deosebit, de mult nu a mai fost anarhie în regat, iar capii nobilimii declarau ca s-au saturat de tiranie, dupa cum calificau domnia lui Matia dupa decesul regelui. În aceste conditii au preferat sa îl aduca pe tron pe Vladislav II Jagello, despre care se spunea ca putea fi manipulat.

La putin timp dupa moartea lui Matia habsburgii au recuperat teritoriile austriece stapânite de acesta. La fel în câteva saptamâni Boemia s-a reîntregit si starile boeme au refuzat sa plateasca Ungariei suma de 400000 de florini conform întelegerilor anterioare. Practic Ungaria s-a restrâns la vechile ei hotare.

În perioada Jagellonilor (1490-1526) Ungaria a intrat treptat într-o criza structurala. Aristocratia nu mai dorea o domnie autoritara si au preferat controlul excesiv al autoritatii regale. Dominând viata politica, marea nobilime a uzurpat o mare parte a averilor micii nobilimi, disparând astfel baza sociala a armatei regale. Pauperizarea micii nobilimi a avut douz consecinte majore: participarea ei la rascoala din 1514 si, mai important, a dus la esecul militar al Ungariei la Mohács în 1526.

Pentru români, Matia a lasat cel putin doua importante mosteniri. Creatiile literare si istoriografice generate la curtea sa despre originea romana a românilor au fost preluate în epocile urmatoare si au jucat un rol important în geneza teoriei continuitatii. Mesajul lansat de Matia prin umanistii sai a fost un model pentru liderii miscarii nationale a românilor din Transilvania: românii sunt urmasii romanilor, deci au origini nobile. Tot corifeii miscarii nationale a românilor ardeleni au constientizat rolul jucat de Matia Corvin, de Iancu de Hunedoara si de alti mari români în viata politica a Ungariei medievale si au invocat modelul lor politic, sustinând ca în epoca medievala românii au beneficiat de drepturi politice, dar le-au fost uzurpate de unguri în epoca principatului. Originea româneasca a lui Matia si locul sau în Panteonul românilor nu au fost niciodata contestate de românii ardeleni angajati în lupta de emancipare politica în secolele XVIII-XIX.

De ce românii trebuie sa fie mândri ca Matia a fost regele Ungariei?

Matia a fost rege al Ungariei, deci a fost si regele românilor din Transilvania si restul regatului, din Maramures pâna în Banat sau Croatia. Nu degeaba se spunea în epoca, mai mult sau mai putin peiorativ, ca Matia era „craisorul valahilor”. Aceasta porecla reflecta o constientizare de catre românii din regatul Ungariei a originii comune românesti. Si sigur era o mândrie a românilor ca din sângele lor românesc cineva a ajuns pe treapta cea mai de sus a ierarhiei sociale si politice din regat: tatal, Iancu, a ajuns guvernator, iar fiul, Matia, a fost rege.

Istoricii maghiari lauda domnia si personalitatea lui Matia Corvin. Dimensiunea europeana a politicii sale externe, excentricitatea preocuparilor sale culturale într-o epoca a ignorantei si a analfabetismului, stabilitatea politica a regatului în cei 32 de ani de domnie în contrast cu perioadele de anarhie, orice caracteristica a domniei îl impune pe Matia Corvin printre cei mai mari si importanti regi ai Ungariei medievale. Din pacate majoritatea istoricilor maghiari refuza sa discute despre originea româneasca a lui Matia pentru ca îi deranjeaza. Obisnuiti sa scrie despre românii din Ungaria doar ca iobagi si pastori, ei uita ca din mijlocul românilor s-au ridicat personalitati politice importante, ca Balc si Drag (nepotii lui Dragos, întemeietorul Moldovei si stramosii familiei Dragfi), Iancu de Hunedoara, Matia Corvin, Nicolaus Olahus, Stefan Josika si altii. Ba mai mult, e probabil rusinos pentru o istoriografie maghiara care exagereaza mereu, în spiritul cronicii lui Thuróczy (care scria de genul „ungurii depasesc cu mult celelalte popoare în vitejie si virtuti militare”) importanta ungurilor în istoria universala, uitând caracterul cosmopolit al Regatului medieval al Ungariei. Cum sa recunoasca istoricii maghiari ca un român, Matia Corvin, a fost mai cult si mai citit decât toata aristocratia maghiara la un loc? De aceea ei mereu vor insista ca Matia Corvin a fost ungur, a fost regele ungurilor.

Perfect adevarat, Matia a fost regele ungurilor. Dar în aceeasi masura a fost si regele românilor, al croatilor, al slovacilor sau rusinilor din regatul Ungariei. Fiecare nationalitate componenta a regatului Ungariei si-l poate revendica. Noi românii avem însa un argument în plus pentru a-l revendica pe Matia si pentru istoria românilor: originea sa româneasca!

Pacat ca istoricii români nu promoveaza imaginea lui Matia Corvin. Pus în contrast cu Stefan cel Mare sau Vlad Tepes, Matia este prezentat doar ca un ungur cuceritor, fara sa fie înteleasa corect pozitia sa ca rege al Ungariei si importanta originii sale românesti.

Astazi, daca un urmas al unui emigrant român stabilit în America sau aiurea face o mare descoperire stiintifica sau ajunge o mare personalitate, obisnuim sa ne laudam cu originea sa româneasca si presa este plina de titluri de genul: un român lucreaza pentru Casa Alba, un român la Hollywood, un român la NASA etc. Ori, si mai amuzant, citim prin cartile românesti ca un român din Sibiu a inventat în secolul al XVI-lea racheta cu explozie în trepte, uitându-se ca acel inventator era sas, deci si-l revendica si germanii, ba chiar si ungurii. Atunci de ce nu putem depasi cliseele si refuzam sa îl asumam pe Matia Corvin în Panteonul istoriei Românilor, la fel cum am facut cu tatal sau, Iancu de Hunedoara?

Este mai mult decât necesara o monografie a lui Matia Corvin scrisa în limba româna pentru publicul român. O istorie corecta, scrisa fara partinire, care sa arate cititorului dimensiunea si importanta lui Matia Corvin în istoria Românilor si în istoria universala, care sa trezeasca în fiecare român mândria ca un român a fost regele Ungariei. Si, de ce nu, atunci când uita, sa le putem aminti conationalilor si vecinilor unguri ca un român a fost cel mai mare rege al Ungariei: Matia Corvin.

Matia Corvin apartine în aceeasi masura atât Panteonului ungurilor, cât si Panteonului românilor. Matia trebuie sa fie prezent în manualele noastre de istorie, copii dupa tablouri cu chipul sau trebuie sa împodobeasca scolile românesti, la fel ca cele ale lui Iancu de Hunedoara, Vlad Tepes si Stefan cel Mare. Noi, românii, trebuie sa ne mândrim cu Matia Corvin, regele român al Ungariei!

 

Dr. Marius Diaconescu, lector universitar,