Intr-o seara de vineri, în aprilie 1983, Dr. Kary Mullis, biochimist, nascut în 1944, îsi conducea masina catre cabana pe care o avea în Anderson Valley din comitatul Mendocino, California, la nord de aglomeratia urbana San Francisco. Pe drum, el a conceput unul dintre cele mai importante descoperiri ale chimiei moderne, reactia de polimerizare în lant (PCR), o metoda extrem de simpla pentru a face cópii ale ADN-ului în cantitati nelimitate, revolutionând astfel biochimia, aproape peste noapte. Kary Mullis a descris acest procedeu, între altele, în revista Scientific American, în aprilie, 1990, iar în 1993 descoperirea sa i-a adus Premiul Nobel pentru Chimie.
Într-o alta seara de vineri, în vara anului 1985, Kary Mullis a mers din nou cu masina pâna la cabana lui. A ajuns pe la miezul noptii, dupa ce condusese timp de aproximativ trei ore. A descarcat pe podea alimentele cumparate pe drum, a aprins luminile alimentate de baterii solare si s-a îndreptat, cu o lanterna în mâna, catre toaleta externa, situata la aproximativ 50 de metri vest de cabana. Atunci s-a petrecut ceva extraordinar de ciudat. Citând din autobiografia sa neconventionala Dancing Naked in the Mine Field (Dansând dezbracat în câmpul de mine), carte aparuta în 1998, „La capatul cararii, sub un brad, era ceva stralucitor. Am îndreptat lumina lanternei mele într-acolo. Parea sa fie un raton. Nu m-am speriat. Dar mai târziu, m-am întrebat daca nu putea sa fi fost o holograma, proiectata Dumnezeu stie de unde”.
„Ratonul a vorbit. «Buna seara, domnule doctor», a spus el. I-am raspuns ceva, nu-mi amintesc ce anume, probabil «Buna». Urmatorul lucru pe care mi-l amintesc, era dimineata devreme. Mergeam pe jos de-a lungul unui drum aflat mai la deal de la casa mea”.
Mullis nu avea nicio idee cum a ajuns acolo, dar nu era ud de roua care cazuse peste tot la acea ora matinala. Lanterna lipsea si nu a mai reusit niciodata sa o gaseasca. El nu avea pe corp niciun semn special, vreo leziune sau vânataie. Luminile din cabana ardeau înca si, când a intrat, a vazut ca cele cumparate pentru sfârsitul de saptamâna stateau pe podea exact cum le lasase. A înteles ca trecusera cam sase ore în care nu stia ce s-a întâmplat. Mai târziu, în ziua aceea, a constatat ca o zona a proprietatii sale, pe care o numea „cea mai frumoasa parte din padurile mele”, a devenit un loc care-i inspira o groaza inexplicabila. Aceasta teama n-a reusit sa si-o exorcizeze decât dupa mai bine de un an, facând repetate fotografii ale copacilor.
Mullis a urmat si o psihoterapie, care s-a dovedit de succes, dar nu a fost în masura sa scoata la iveala mai multe privind ce anume s-a întâmplat în acea noapte din vara anului 1985. Asa ca savantul a devenit cunoscut doar ca singurul laureat al premiului Nobel care pretinde sa fi avut o experienta ce ar putea fi o rapire extraterestra.
Laureat Nobel rapit?
Kary Mullis se caracterizeaza pe el însusi ca fiind „un generalist, cu prejudecati chimice”. Altii l-au descris ca fiind un amestec de Hunter Thompson (un jurnalist american neconventional) cu Stephen Hawking sau „omul de stiinta laureat al Premiului Nobel cel mai excentric si mai sincer din lume”. Este greu sa consideri experienta lui Mullis drept o halucinatie cauzata de droguri sau de alcool, pentru ca el nu era afectat de niciunul dintre acestea în acel miez de noapte. În plus, chimistul nu a fost singurul care a experimentat evenimente ciudate la acea cabana…
Fiica sa, Louise, a disparut timp de aproximativ trei ore, aparent ratacind pe acelasi deal. Ea a reaparut, de asemenea, pe aceeasi portiune de drum. Logodnicul ei, înnebunit, era deja pe cale sa apeleze la seriful local. Mullis n-a dezvaluit nimanui experienta sa, pâna la o alta întâmplare dificil de interpretat. Fiica sa îi spusese sa cumpere cartea „Communion”, bestsellerul din 1987 al scriitorului Whitley Strieber, în care acesta povestea propriile rapiri extraterestre, petrecute în 1985, tot la o casa de vacanta dintr-o zona montana. Când ea si-a sunat tatal sa-i spuna de disparitia ei stranie, printr-o coincidenta, Mullis citea tocmai aceasta carte si a ajuns la punctul în care Strieber povestea despre niste „bufnite” stranii si niste omuleti care aparusera în casa lui.
În autobiografia sa, Mullis a subliniat: „Nu as încerca sa public o lucrare stiintifica despre aceste lucruri, pentru ca nu pot face niciun fel de experimente. Eu nu pot face sa apara ratoni stralucitori. Eu nu-i pot cumpara de la un furnizor de materiale stiintifice pentru a-i studia. Nu-mi pot provoca din nou o lacuna de timp de mai multe ore. Dar eu nu neg cele petrecute. Este ceea ce stiinta numeste fapte anecdotice, întrucât s-au întâmplat într-un mod care nu se poate reproduce. Dar s-au întâmplat”.
Bill Chalker, un cunoscut autor si ufolog australian, a consacrat un articol acestui caz. Stând de vorba cu Kary Mullis, acesta i-a confirmat toate detaliile mentionate mai sus. Mai mult, el a povestit ca si o alta persoana s-a întâlnit cu un „raton stralucitor” între cabana si toaleta… Era un prieten al lui Mullis care nu cunostea povestea cu „ratonul” si vizita locurile pentru prima data, cu prilejul unei petreceri organizate la cabana dupa anuntarea a câstigarii Premiului Nobel în 1993.
Acest om, dând ochii cu ratonul, nu a stat locului ci a fugit în susul dealului spre cabana. Pe drum a întâlnit însa un omulet stralucitor; acesta „s-a expandat” apoi brusc capatând înfatisarea unui „om de dimensiuni obisnuite”, care a spus ceva de genul: „Ne vedem mâine”. Invitatul, care nu consumase vreun drog sau alcool, a decis, imediat dupa incident, sa plece din acest loc, împreuna cu un prieten, fara a mai informa pe nimeni. S-au cazat la un hotel, într-un oras din apropiere. Mai târziu în noaptea aceea, dupa ce se culcase si adormise, omul s-a trezit inexplicabil afara, în parcarea hotelului, tulburat si îngrozit de amintirea vaga a faptului ca între timp se mai întorsese o data, într-un fel, la cabana lui Mullis.
În noaptea urmatoare, el a revenit totusi, împreuna cu prietenul sau, la cabana lui Mullis, unde continua petrecerea festiva din noaptea precedenta. Când a ajuns însa acolo, a fost socat sa vada, sosind dupa el, la volanul unui alt automobil, „omul de dimensiuni obisnuite”, pe care îl vazuse cu o noapte înainte. Era prea mult pentru el. A plecat în panica si l-a considerat pe Mullis, un timp dupa asta, responsabil într-un fel pentru pataniile sale din cele doua nopti.
Un omulet stralucitor?
Câtva timp mai târziu, omul nostru i-a dezvaluit, în lacrimi, toata povestea lui Mullis. Acesta a identificat omul care i-a înspaimântat prietenul; era un vecin mai în vârsta. Mullis a verificat cele întâmplate cu vecinul sau si a primit asigurari ca acesta fusese într-adevar la petrecere în a doua seara, când putea sa fi fost vazut de vizitatorul îngrozit. Dar era absolut sigur ca nu a fost acolo în prima noapte, si mai ales nu a stat la pânda… ca un raton luminos ori ca un omulet stralucitor care sa se expandeze într-o persoana cu propria sa înfatisare. Mullis a spus ca au existat si alte întâmplari stranii, pe care însa nu le-a mai facut publice.
Bill Chalker este si autorul cartii Hair of the Alien: DNA and Other Forensic Evidence for Alien Abductions aparuta în 2005. Este descris acolo mai ales un caz petrecut în Sydney, Australia, pe 23 iulie 1992. Atunci, Peter Khoury, un imigrant de 28 de ani, a fost trezit de ceea ce pareau a fi doua femei – cu înfatisare stranie si nepamânteana – stând în genunchi pe patul sau. Locuinta era bine încuiata, deci nu aveau pe unde intra. Dupa câteva tentative de apropiere, bizare si nefiresti, cele doua au disparut la fel de inexplicabil. Dar Khoury a identificat doua fire de par alb-blond, ramase de la una dintre vizitatoare. Firele au fost supuse mai multor analize ale ADN-ului mitocondrial, folosind o procedura care a devenit posibila tocmai prin aplicarea tehnicii PCR descoperita de Mullis. Rezultatele au fost surprinzatoare, ajungându-se la o secventa de ADN care era umana, dar neverosimil de departata de normal.
În ceea ce priveste analiza PCR a probelor biologice provenite de la presupusele extraterestre, Mullis a comentat: „Ma gândesc ca acest caz ar putea fi considerat de unii ca ceva de genul «puteti avea ceva de-al meu, daca pot avea si eu ceva de-al vostru»”. Dar chimistul, desi a ramas interesat de evolutia investigatiilor în acest sens, considera ca ideea unei culturi extraterestre care are nevoie de ADN-ul nostru pentru a supravietui este foarte putin probabila. Iar un program de hibridare a omenirii cu material genetic nepamântean, la amploarea si natura ilustrate, de pilda, de David Jacobs în cartea sa „The Threat” (Amenintarea) i se parea improbabila. O cultura care ar putea învinge bariera de spatiu-timp – spunea Mullis – putea rezolva cu usurinta problemele mult mai simple ale biochimiei aplicate în genetica si nu ar avea nevoie de noi, la modul descris în teoriile privind agenda „hibridarilor” dintre oameni si extraterestrii cenusii.
Kary Mullis i-a spus lui Bill Chalker ca el crede ca natura pataniilor sale este chiar mai stranie decât asa-zisele rapiri extraterestre. El speculeaza pe marginea celor întâmplate în termenii fizicii multidimensionale, la modul în care aceasta notiune a fost popularizata de Michio Kaku în cartea sa „Hyperspace” (1994), doar ca la un nivel macrocosmic, „în care se poate întâmpla, al naibii, orice si viteza luminii nu este cu adevarat o limita în ceea ce priveste interactiunile cu alte culturi sau cu orice altceva. Toata povestea asta – de a înhata niste oameni si a-i supune la tot soiul de experimente – e pur si simplu antropologie, dar la un nivel pe care nu îl întelegem înca”.
Patania lui Peter Khoury cu cele doua femei, dintre care una era o „blonda nordica” foarte inalta, cu ochi albastri, de doua-trei ori mai mari decat normalul, barbia ascutita, parul blond extrem de fin si pielea alba si cealalta avea un ten masliniu si parul negru nu a fost singulara…
Ufologul australian Bill Chalker a descoperit ca Khoury mai avusese si pe 12 iulie 1988 o experienta dramatica, o posibila rapire OZN, care i-a schimbat viata. El a facut apoi voluntariat, intr-o asociatie de sprijin pentru cei care au avut experiente OZN traumatizante, incercand sa ajute pe cei care au trecut prin incidente similare.
Atunci, in 1988, zacea paralizat pe un pat. Un numar de persoane erau in jurul lui. Una dintre ele, o fiinta inalta, subtire, de culoare galben-aurie, cu ochii mari, negri, a introdus un obiect, ca un ac lung, intr-o parte a capului sau. Khoury a lesinat. Cand si-a recapatat cunostinta, s-a sculat si a trecut in camera alaturata, unde a gasit pe ceilalti membri ai familiei sale stand nemiscati, intr-o stare de „animatie suspendata”. Trezindu-i, Khoury a constatat ca in timp ce acestia au crezut ca au trecut numai 10 minute, in realitate, verificand ceasul, se pare ca s-a scurs o perioada cuprinsa intre 1 pana la 2 ore.
Continuand investigatiile, Chalker a descoperit ca prima intalnire a lui Peter cu un OZN a avut loc la varsta de 7 ani, in Liban, in vara anului 1971. El si alti sapte copii s-au urcat pe acoperisul plat al casei vecinului sau pentru a se juca. Peter a fost ultimul care a iesit printr-o usa grea care ducea pe acoperis. Aici a vazut in fata lui toti prietenii sai „inghetati”, ca niste statui, iar deasupra plana, tacuta, o nava in forma de ou. Toti cei opt copii s-au revazut apoi la parter, fara sa-si aminteasca ce s-a intamplat intre timp.
O nava in forma de om
Pe 1 septembrie 2010, Peter Khoury a fost supus si unei examinari cu detectorul de minciuni, procedura fiind filmata. Cand examinatorul Gavin Wilson a anuntat, dupa un mare numar de intrebari, ca „Peter a trecut testul”, acesta a raspuns laconic doar atat: „Grozav, sunt fericit”.
Analiza ADN a firului de par recuperat de Khoury, prima din lume implicand o posibila interventie nepamanteana, a indicat ca acesta ar proveni de la o persoana apropiata biologic de profilul genetic uman, dar de un tip rasial neobisnuit – un tip mongoloid chinez rar – unul dintre cele mai rare linii umane cunoscute, care se afla mai departe de normalul uman decat oricare alta, cu exceptia pigmeilor din Africa si a aborigenilor australieni. Ceea ce era neobisnuit, era insa parul blond in locul celui negru, care ar fi fost de asteptat de la ADN-ul mitocondrial de tip asiatic.
O a doua faza a cercetarii s-a concentrat asupra replicarii ADN-ului rezultat din tija si din radacina esantionului de par. Acest lucru a relevat o natura „hibrida”, a profilului ADN: tija indica (in ciuda culorii) o origine mongoloida (chineza) asiatica rara, in timp ce radacina arata o provenienta gaelica/basca. In plus s-a evidentiat si o gena care confera imunitate fata de boli precum HIV si variola. Toate aceste aspecte se gasesc detaliate in cartea lui Bill Chalker „Hair of the Alien”, publicata in 2005 la New York, de catre Paraview Pocket Books, o divizie a editurii Simon and Schuster.
O a treia faza a explorarii acestei misterioase istorii s-a derulat in provincia Yunnan din sudul Chinei. Aici, precum si in zonele invecinate din nordul Thailandei, Myanmar (Birmania), si Laos, traieste un grup izolat de oameni numit Lahu, avand o structura ADN asemanatoare cu cea din firul de par. Interesant ca in aceleasi regiuni se manifesta aparitii fascinante OZN si fenomene luminoase neobisnuite.
Un studiu de 907 pagini al Dr. Anthony Walker, intitulat „Merit and the Millenium – Routine and Crisis in the Ritual Lives of the Lahu People”, dezvaluie una dintre cele mai fascinante experiente de tip samanic a populatiei Lahu, cele ale samanului de nivel superior Ca Nu, care pretinde ca spirite sau fiinte din Cer l-au vizitat si i-au dat o piatra stralucitoare misterioasa cu inscriptii, aratandu-i si alte lucruri stranii.
In 1986 scriitorul dizident chinez Ma Jian a evadat din arest si a incercat sa gaseasca un drum intr-o zona salbatica, pe teritoriul Lahu, in sudul provinciei Yunnan. Dintr-o data, asa cum a scris apoi in cartea sa „Red Dust”, „a aparut o lumina din intuneric. Parea sa vina de pe un alt taram. A rasarit dintr-un suvoi si plutea printre copaci; apoi s-a oprit intre niste ramuri, la zece metri distanta, coborand incet la nivelul ochiului meu… Am mers mai departe iar mingea de foc mergea cu mine printre crengi, aratandu-mi drumul pe vreo douazeci de kilometri, pana cerul s-a luminat”.
La Festivalul Scriitorilor organizat la Sydney in 2003, Ma Jian i-a confirmat intamplarea lui Bill Chalker, spunand ca a fost o experienta reala, cu o minge de lumina de marimea unui pepene. Intamplarea a avut loc langa fluviul Lancang (Mekong), unde s-au semnalat numeroase fenomene luminoase inexplicabile. Chalker filmase el insusi sfere de lumina iesind din Mekong in 2006. O luna mai tarziu, in noiembrie 2006, mii de sateni din zona au urmarit, timp de doua ore, sapte obiecte emisferice albe, plutind deasupra unei cladiri a Partidului Comunist Chinez.
Yunnan are o mostenire bogata de rapoarte de OZN-uri. Una dintre cele mai ciudate intamplari a avut loc aici in toamna anului 1975, cand doi soldati dintr-o unitate a Armatei Populare de Eliberare din China stationate in Jian-Shui din provincia Yunnan au intalnit un imens obiect zburator in forma de farfurie. Acesta a zburat in cerc deasupra capetelor lor si a emis fascicule de lumina de culoare portocalie. Unul dintre martori a fugit pana la tabara militara din apropiere. In cateva minute, comandantul si aproximativ o duzina de barbati inarmati au venit la locul observatiei. Soldatul care ramasese sa urmareasca aparitia nu a mai putut fi gasit. Dupa cateva ore, patru soldati care pazeau locul au auzit un geamat in spatele lor. Era omul disparut, intr-o stare de inconstienta. Parul facial ii crescuse extrem de mult. Cand si-a revenit, soldatul nu-si mai amintea nimic. Ceasul sau de mana indica faptul ca fusese oprit pentru o perioada considerabila de timp. Armele soldatului, ca si ceasul, s-au dovedit a fi usor magnetizate.
Extraterestri in China
Pe parcursul anului 2009 si 2010, China a cunoscut un mare val de OZN-uri, multe dintre ele dovedite prin fotografii si clipuri video. O buna parte din cazuri au fost din provincia Yunnan. Profesorul Zhang Yifang de la Universitatea Departamentul de Fizica Yunnan si presedinte al Asociatiei de Cercetare OZN Kunming (capitala provinciei Yunnan) a vorbit in public despre realitatea prezentei OZN-urilor si a extraterestrilor in China. El a adaugat: „Sunt convins, pentru ca eu sunt un fizician si astronom”. El a precizat ca „OZN-urile apar mai ales in Yunnan, Xinjiang, si Heilongjiang. Istoria observatiilor OZN din Kunming este bogata, iar aparitia acestora obisnuita”.
Bill Chalker leaga toate aceste investigatii de ceea ce el numeste „paradigma ADN-ului extraterestru”, o abordare care presupune examinarea ADN-ului, pentru a obtine dovezi de „modele non-darwiniene”, o posibila interventie extraterestra sau a unei inteligente nepamantene in evolutia speciei umane. Grupul pe care il conduce exploreaza in acest scop si mutatii neobisnuite, polimorfisme, ADN-ul zis „junk” etc.
Chalker este de parere ca dovezile genetice pentru o asemenea „interventie inteligenta” trebuie cautate mai ales in anumite culturi (in special indigene) din intreaga lume, in locuri care intrunesc manifestari OZN stranii, traditii cu intalniri cu „fiinte din ceruri” si aspecte neobisnuite ADN. In acest scop, el propune cercetari pe termen lung asupra unor grupuri de oameni, cum ar fi Lahu in Thailanda si China, Kayapo si traditia lor, Bep Kororoti in Brazilia, conexiunea Zulu (prin Credo Mutwa), in Africa, dar si alte popoare ale caror traditii si locuri par conectate cu vizitatorii nepamanteni. In felul acesta – crede Chalker – vom putea obtine dovezi convingatoare privind posibilitatea unei „interventii inteligente” in evolutia noastra.
Stiinta oficiala a respins in mod consecvent ideea unei posibile „interventii inteligente” dirijata de extraterestri. Cu toate acestea au aparut si unele fisuri interesante in acest zid al stiintei. Unul dintre stalpii biochimiei, Francis Crick, care a castigat Premiul Nobel in 1962 pentru rolul sau in descoperirea structurii de dubla spirala a ADN-ului, a sustinut o forma radicala a ideii de panspermie (insamantarea vietii pe Pamant, din spatiul cosmic) si anume faptul ca am fi rezultatul unei „panspermii dirijate”, altfel spus, ca viata pe Pamant a fost rezultatul interventiei unei inteligente superioare extraterestre, cu multe milioane de ani in urma.
Prima conferinta organizata la Londra de Royal Society, in ianuarie 2010, cu prilejul aniversarii a 350 de ani de existenta, a avut ca subiect „Detectarea vietii extraterestre si consecintele ei pentru stiinta si societate”. Intre altele, profesorul Paul Davies, conferentiind despre „tacerea stranie” a Universului, spunea ca in loc sa cautam semnale radio, care nu mai vin, ar fi mult mai usor sa vedem daca nu cumva gasim dovezi ale prezentei unei inteligente nepamantene prin codurile ADN-ului, mai ales in ceea ce a fost numit „junk”, acea parte din ADN care deocamdata nu stim la ce foloseste.
Sursa bibliografica : Revista Magazin ( autor Dan D. Farcas)
