Istoricul Vasile Pârvan a realizat una dintre cele mai elaborate descrieri ale înfatisarii si portului dacilor, în lucrarea „Getica – o protoistorie a Daciei”, publicata în 1926. Descrieri asemanatoare au fost publicate si de istoricul Hadrian Daicoviciu în volumul „Dacii”, aparut pentru prima data în 1965, la Editura Stiintifica.
Înalti, cu ochii albastri
-
Vasile Parvan
La descrierile portului dacilor, publicate de istorici, au contribuit ilustratiile de pe Columna lui Traian si de pe monumentul triumfal de la Adamclissi, precum si statuetele unor daci, provenite din arta romana si descrierile lor din vechime.
“Înalti si robusti, barbatii daci aveau, în general, pielea de culoare deschisa, ochii albastri si parul blond-roscat. Oamenii de rând purtau parul retezat pe frunte si lasat în plete destul de lungi pe umeri, ceea ce le-a si atras numele de comati — „pletosii”; la dacii nobili (tarobostes, pileati) e mai greu de stabilit portul parului din pricina caciulitei din lâna (pileum) pe care o purtau ca semn distinctiv al rangului lor. În orice caz, si unii si altii purtau mustati si barba bogata, potrivite cu foarfecele”, îi descria Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii.
Dacii aveau grija de aspectul lor, sustinea academicianul Vasile Pârvan. „Atât parul, cât si barba erau bogate, dar erau potrivite cu foarfecele. Parul era taiat pe frunte si pe tâmple, iar la spate era potrivit în coama, asa încât am putea asemana portul lor cu acela al taranilor nostri de la munte, care-si reteaza la fel parul, lasând sa le cada pe umeri plete destul de lungi. În ce priveste barba, ea era tinuta deasemenea relativ scurta; ba la Dacii nobili de pe monumentul de la Adamclissi am putea chiar afirma ca e nu numai taiata în forma, dar si bine îngrijita”, scrie Vasile Pârvan.
Dacii si portul popular
Despre îmbracamintea dacilor, istoricul Hadrian Daicoviciu afirma ca ea semana cu portul popular românesc. “Barbatii purtau pantaloni (cioareci) de doua feluri: mai largi sau mai strâmti pe picior, în genul itarilor. Camasa, despicata în parti, o purtau pe deasupra cioarecilor, incingându-se cu un brâu lat, probabil de piele sau, eventual, din pânza groasa. O haina cu mâneci si cu creturi, o mantie scurta, fara mâneci, având uneori franjuri, sau o suba cu blana pe dinauntru, nu prea lunga, constituiau vesmintele de deasupra. Mantia, prinsa cu o fibula (agrafa), avea, pare-se, o gluga cu care dacii îsi acopereau capul pe vreme rea”, arata Hadrian Daicoviciu, în aceiasi lucrare Dacii.
Nobilii purtau caciuli de lâna, iar dacii de rând purtau capul gol.
„Ca si astazi taranii nostri, barbatii geto-daci purtau o camasa peste pantaloni si erau încinsi cu o curea. Pe Columna lui Traian, spre deosebire de Trofeul de la Adamclissi, ei poarta si o mantie scurta, fara mâneci, prinsa pe umeri cu o fibula. Geto-Dacii nobili purtau un fel de bonet de lâna, în vreme ce poporul de rând umbla cu capul gol, ceea ce parul lasat mare, fireste, îi permiteà sa faca fara primejdie si pe vreme rea: cel putin pe monumente asa sunt reprezentati în chip absolut consecvent, atât la Roma, cât si în Dobrogea. Totusi foarte probabil, ca si nobilii si cei de rând vor fi avut o gluga prinsa la mantaua lor, pentru vremea de ploaie si zapada”,scria Vasile Pârvan, în volumul „Getica – o protoistorie a Daciei”.
Istoricul Hadrian Daicoviciu il completeaza afirmand ca dacii purtau în picioare caltuni de pâsla sau opinci de piele, iar vara umblau desculti. “În sapaturi s-au gasit „mâte” (crampoane) de fier care se prindeau de talpa încaltamintei pentru a usura mersul pe gheata si zapada. Natural, atunci când mergeau calare, dacii aveau la încaltaminte pinteni de fier”.
Frumoasele dacilor
Potrivit aceluiasi cercetator, femeile dace aveau o frumusete expresiva. “Columna Traiana le înfatiseaza, poate idealizându-le întrucâtva, zvelte, înalte, aparent puternice, purtând parul pieptanat pe tâmple, cu carare la mijloc si strâns la spate într-un coc. Femeile purtau o camasa încretita, cu mâneci scurte, si o fusta. Columna Traiana ni le înfatiseaza purtând uneori si o manta lunga, bogat drapata. O basma, probabil colorata, le acoperea parul”, scria Hadrian Daicoviciu.
Academicianul Vasile Pârvan era de alta parere scriind in celebra sa lucrare „Getica” ca înfatisarea femeilor dace de pe columna era idealizata fata de cea de pe Monumentul de la Adamclissi. “Columna înfrumuseteaza si idealizeaza, apropiind pe dace de tipul clasic sudic. Monumentul dimpotriva e foarte realist si reda si pe femei în toata nemladierea, saracia si simplicitatea vietii lor taranesti: fata expresiva, dar unghiulara si masiva, parul pieptanat pe tâmple cu carare la mijloc si strâns la spate, o camasa cu mâneci scurte si o fusta peste ea, de la brâu în jos. Pe Columna dimpotriva vedem tipuri feminine foarte frumoase, purtând înca si o manta bogat drapata peste haina lunga, stilizata clasic ca un lung hiton, bogat, iar pe cap un fel de testemel, care acopere parul, înnodat la spate sub conciu”.
Podoabele dacilor
Potrivit istoricilor, atât barbatii cât si femeile din vremea dacilor preferau sa îsi împodobeasca hainele cu diferite aplice de metal, de bronz si de aur, fie fixate direct pe curele, fie numai sustinute ca niste nasturi, de curele ori cordoane petrecute peste camasa-tunica de cânepa, de in, ori de lâna. Un al doilea element de împodobire a îmbracamintii erau nasturii mici si, mai ales, discurile convexe mari, de bronz, relata Vasile Pârvan.
„Portul barbatesc si femeiesc, cel putin la cei bogati, e de o rara solemnitate si de un fast foarte ceremonios, chiar atunci când metalul întrebuintat pentru cresterea efectului decorativ nu e aurul, ci numai bronzul. Nu numai obisinuitele bratari si inele de picioare, cercei si inele, colane barbatesti si femeiesti, dar extrem de variate ace de par si de haine, fibule enorme, diademe si, mai presus de toate, aplice si pendantive cusute pe haine, fixate pe cingatori late pâna la 20 de centimetri, pe pieptare si pe curele de tot felul, împodobesc pe oamenii bronzului”, arata autorul volumului „Getica – o protoistorie a Daciei”.
Cum erau descrisi de poetul Ovidiu
O descriere literara a dacilor a fost facuta de poetul latin Ovidiu Naso, exilat în Tomis în anul 8 d. Hr., printr-o hotarâre luata de împaratul roman Augustus.
„Ei se apara împotriva frigului napraznic cu piei de animale si cu pantaloni largi, iar fetele lor aspre sunt acoperite cu par lung”, scria Ovidiu, în elegiile cuprinse în volumele poetice Tristele.
„Au glas aspru, chip salbatic si sunt cea mai adevarata întruchipare a lui Marte. Parul si barba lor n-au fost tunse niciodata”, relata poetul exilat, despre vechii locuitori din Dobrogea.
„Oamenii se feresc de gerurile grele îmbracând piei de animale si pantaloni cusuti. Numai fata li se vede din tot trupul. Deseori auzi sunând firele de par, când sunt miscate, din pricina ghetii ce atârna de ele si barba cea alba le straluceste din pricina gerului care a patruns-o”, adauga celebrul autor din Antichitate.
Descrierile realizate de Ovidiu dacilor au fost analizate de istoricul Vasile Pârvan. “Geto-Dacii au avut norocul de a fi reprezentati si figurat de antici. Ovidius, care a trait aproape zece ani în mijlocul lor, îi descrie cu sentimente nu tocmai amicale. Avuse atâta a suferi de necioplirea lor, el, oraseanul rafinat din capitala lumii, încât acestia îl scârbiau, tot atât pe cât îl si îngroziau. Si totusi, pe urma s-a mai deprins cu ei, ba le-a facut si poezii în limba lor, si vanitatea lui de scriitor a fost foarte miscata la aprobarea si comentariile lor naive si admirative”.
H.Daicoviciu-„Dacii” si Vasile Parvan -„Getica-o protoistorie a Daciei”
