Subiect tabu în cercurile academice pânã în secolul al XX-lea, homosexualitatea în lumea anticã este departe de a fi clarificatã. Nu se poate afirma cu certitudine dacã a fost o practicã curentã în Antichitate sau dacã este vorba doar despre o interpretare gresitã a surselor.
Putine aspecte ale societãtii antice au stârnit polemici la fel de virulente cum au fãcut-o pederastia greacã respectiv homosexualitatea în genere. Dupã aparitia studiului istoricului de epocã clasicã K.J. Dover, Homosexualitatea greacã, în 1978, s-a produs o avalansã de noi studii, mergând în principiu pe douã directii: o abordare diacronicã, ce vizeazã relevarea unor rituri initiatice strãvechi care sã cuprindã ca etapã pederastia, dar sursele sunt sãrace, si o abordare sincronicã, care se concentreazã asupra secolelor V-IV î.Hr., când era o parte integrantã a vietii sociale din cetãtile grecesti. Practicile homosexuale sunt mentionate, lãudate sau condamnate în poezia liricã, inscriptii, reprezentãri ceramice, tragedie, comedie, tratate filozofice, discursuri, imprecatii sau anecdote.
Termenul de “homosexual” a fost introdus de medicul maghiar Karoly Maria Bleckert în 1869. În Grecia Anticã nu exista un concept asociat practicilor homosexuale, ele erau pur si simplu parte din aphrodisia, din iubire, care se oferea tuturor indiferent de sex. Filozoful si sociologul Michel Foucault se întreba dacã putem aplica un concept care presupune o anumitã calitate sau înclinatie psihologicã pentru a descrie ce se întâmpla în Sparta sau Atena. El credea cã nu, pentru cã termenul lui Bleckert era vãdit peiorativ. Morala si obsesiile crestine sau evreiesti n-au avut niciun rol în viata sexualã din Grecia anticã.
În conceptia lor, nu era deloc imoral ca un bãrbat însurat sã aibã relatii cu alti bãrbati, desi atenienii se asteptau ca acesta sã aibã urmasi cu sotia legitimã. Exista si o diferentã destul de mare între comportamentul sexual din Atena si cel din Sparta. Legile ateniene prevedeau cã orice cetãtean al Atenei care era surprins întretinând relatii homosexuale (etairese) nu mai avea dreptul de a deveni edil al cetãtii, de a intra în temple, de a pleda cauze în fata judecãtorilor, de a se ocupa de negustorie sau de a participa la dezbaterile si sacrificiile publice. În Sparta lucrurile erau putin diferite…
Moravuri grecesti
În unele cetãti un adolescent putea sã-si aleagã un partener mai tânãr, în altele bãrbatul matur putea sã-si curteze alesul mai tânãr, dar se pare cã în Sparta pederastia era obligatorie. Legãturile între cei doi se oficializau prin banchete, pãrintii tânãrului suportau cheltuielile si îl invitau pe învãtãtor sã petreacã o primã noapte în compania celui ce urma initiat în rãzboi…si nu numai. Homosexualitatea spartanã era destul de comunã în rândurile armatei, deoarece se credea cã legãtura afectivã îmbunãtea performantele militare. Normele cu privire la cãsãtoriile heterosexuale erau si ele prezente, pentru cã trebuia asiguratã si mentinerea natalitãtii.
Astfel, tinerele fete erau obligate sã execute exercitii fizice în preajma rãzboinicilor, fãrã a purta vreun obiect vestimentar, cu scopul de a le reaprinde acestora instinctele normale. Dar vechile obiceiuri persistau. În noaptea nuntii, si eventual si în noptile urmãtoare, miresele îmbracau tunica militarã dupã ce, în prealabil, le era tãiat pãrul, pentru a obtine cât mai multe trãsãturi masculine în vederea acceptãrii de cãtre sotii obisnuiti cu altfel de relatii amoroase.
Desi controversatã, politica spartanã a dat roade în nenumarate rãzboaie ale ostasilor renumiti pentru ferocitatea lor. Sã ne amintim de celebrul episod de la Termopile, în care regele Leonidas, alãturi de 300 de luptãtori, reusea sã reziste eroic imensei armate persane conduse de Xerxes. Spartanii aveau sã-si gãseascã, însã, un adversar pe masurã în celebra Armata Sacrã a Tebei, grup militar format din 150 de perechi de luptãtori, antrenat în conformitate cu aceleasi reguli ca si urmasii lui Leonidas. În bãtãlia de la Leuctra, din anul 371 î.Hr., rãzboinicii spartani sufereau o înfrangere zdrobitoare în fata soldatilor tebani, înfrangere in care chiar regele Spartei, Cleombotrus I, îsi pierdea viata.
Pederastia pedagogicã
Istoricii care adoptã o viziune diacronicã a problemei sustin cã practica îsi are originile în ritualurile de initiere doriene. Dorienii, ultimul trib care a migrat în Grecia, sunt adesea descrisi în termeni foarte masculini. Pederastia s-ar fi dezvoltat în Creta, unde bãrbatii mai în vârstã ar fi rãpit tineri, obicei care s-a rãspândit si pe continent. În cercurile aristocrate era ceva comun. Existã destule reprezentãri pe amfore ale amantului matur, erastes, care curteazã pe mai tânãrul eromenos. Se presupune cã erastes era cel care avea initiativa si cã eromenos era pasiv, ba chiar cã i-ar fi displãcut relatia, pentru cã în reprezentãri doar personajul cu barbã pare a se bucura de plãcerile sexuale.
Relatia dura pânã când eromenos devean la rândul sãu erastes. Era rusinos ca un om ce purta barbã sã fie partenerul pasiv (pathikos), si nu se cuvenea nici sã existe o relatie între doi oameni la fel de maturi, numiti kinadoi si satirizati de autori precum Aristofan, care îi înfãtiseazã îmbrãcati în femei, cu peruci si mantii si îi numeste peiorativ euryproktoi (“fundurile mari”). În aceastã reconstructie a comportamentului sexual antic amantul mai în vârstã se interpreteazã ca un tatã-surogat: el are rolul de a-l asista si îndruma pe tânãr pe calea maturitãtii si bãrbãtiei. El îsi arãta afectiunea prin diferite daruri: un animal de companie, o sticlã de ulei, o ghirlandã, o bucatã de carne sau bani. Relatia ar fi fost bazatã pe reciprocitate sexualã.
Explicatii mai recente
Între timp imaginea pederastiei pedagogice a fost contestatã în studii mai recente, de pildã teza lui Charles Hupperts, Eros Dikaios, din 2000. Ideea de bazã este cã pederastia nu era singura formã de homosexualitate acceptatã. Nu toti erastes purtau barbã si nu doar erastes era adus într-o stare de excitare. Sursele literare pomenesc sentimentele tinerilor. Poetul atenian de secol VI î.Hr., Theognis, se plângea de promiscuitatea si nestartornicia iubitului sãu.
Mai multe amfore contin reprezentãri de tineri cu falus erect, nestingheriti de prezenta iubitului care curteazã. În plus, nu sunt dovezi cã darurile ar fi avut vreun scop educational, putând avea doar rolul de mijloc de seductie. Diferentele de vârstã se pare cã contau mai putin decât idealul de frumusete: umeri lati, piept larg, muschi, talie subtire, coapse groase, pulpe lungi, nas drept, frunte joasã, bãrbie rotunda, buzã inferioarã groasã, pãr leonin, ochi de soim si organ genital mic.
Nici caracterul aristocratic al practicii nu se sustine întrucât gama de vase nu se schimbã dupã evolutia democraticã a Atenei, deci începând cu 507 î.Hr., ci dimpotrivã, cunoaste o crestere a cantitãtii de reprezentãri homosexuale. Multe se referã la întâlnirile din scolile de arte martiale, unde se fãceau exercitii fãrã vestimentatie în jurul statuii zeului Eros. Altele sugereazã cã viata amoroasã era o chestiune cât se poate de publicã. Nu avem informatii cum cã s-ar fi ridicat obiectii împotriva sexului public. Nu doar în scolile de lupte se nãsteau povesti de amor, ci si în bordeluri si “cazinouri”, kybeia. Portul Pireu sau cimitirele din afara cetãtii se bucurau si ele de popularitate, iar linia de demarcatie între amor si prostitutie era adesea arbitrarã.
Totusi nu se cãdea ca un cetãtean respectabil sã-si vândã trupul, iar în 450 î.Hr., odatã cu monetarizarea economiei ateniene, se adoptã o lege care prevedea ca cei care se prostituaserã sã nu mai poatã candida la vreo functie. Dacã cineva s-a vândut, înseamnã cã era capabil sã vândã si interesele comunitãtii. De acum nu se mai gãsesc vase pe care sã fie reprezentat erastes oferind compensatii pecuniare lui eromenos, ceea ce ar putea valida acuratetea informatiilor vizuale. Legea însã nu s-a mai aplicat din secolul al IV-lea, când doi iubiti puteau împãrti chiar si acelasi domiciliu. Se adâncea discrepanta dintre morala oficialã si practicile curente.
Platon
Dacã imaginea traditionalã a pederastiei pedagogice este eronatã, care sã fi fost originea ei? În filozofia lui Platon avem indicii. Când vorbeste despre Socrate, Platon spune despre el cã se pierdea cu firea în prezenta adolescentilor. Îl poseda un fel de mania si nu putea sã reziste simtirilor sale. Se plângea de incapacitatea de a depãsi instinctul si declara cã singurul mod de a face fatã problemei era sã-i învete filozofie. Îsi sublima deci pasiunile. Si Xenofon, alt elev de-al sãu, coroboreazã informatia despre maestru: Socrate se controla, dar îsi lua mãsuri de precautie – nu permitea contactul fizic cu tinerii.
El credea cã relatia dintr erastes si eromenos nu se rezuma doar la sexualitate, ci tindea cãtre valorile întelepciunii si tãriei morale, cãtre idealul educational. Metafora introdusã de Platon este influentã. El face diferenta între iubirea fizicã, exprimatã fatã de frumusetea trupeascã, si cea spiritual, aflatã pe un nivel superior. A doua poate fi descrisã ca o aspiratie spre bine. Adevãratul erastes preferã iubirea spiritualã, care genereazã virtute si cunoastere. Întelegerea unui eromenos creste pânã când acesta nu vede decât frumusetea care depãseste standardele lumesti. Cu alte cuvinte, iubind spiritual iubitul frumos, cel ce iubeste atinge întelegerea frumusetii absolute. Filozofia este, deci, o îndeletnicire eroticã.
Din Symposium si Phaedrus reiese faptul cã pentru Platon singurul tip de iubire generator de educatie si cunoastere este cel homoerotic. Totusi, el este destul de inconsecvent asupra pãrerilor privind pederastia. Dacã unele pasaje din lucrãri dau de înteles cã homosexualitatea poate fi privitã ca o virtute, o privire atentã va remarca si o altã nuantã. Platon nu numai cã a catalogat relatiile sexuale între bãrbati drept nenaturale (para physin), dar tine o veritabilã pledoarie si în favoarea cãsãtoriilor heterosexuale pe care le considera naturale (kata physin) si necesare. În 399 î.Hr., Socrate era acuzat de coruperea tinerilor atenieni. Dar nicio lege atenianã nu stipula ca cel ce învatã idei gresite sã fie ucis.
Concetãtenii se poate sã fi interpretat literalmente, în termeni de corupere sexualã, metafora lui cum cã iubeste adolescentii, ceea ce era o încãlcare a legii împotriva prostitutiei din 450 î.Hr. Platon îi venea în apãrare subliniindu-I scopurile spirituale si nobile. În Gorgias, Socrate se declarã împotriva actelor sexuale excesive, iar în Republica respinge toate formele de contact fizic ca sclavie în fata pasiunilor: cel ce iubeste îsi trateazã iubitul asa cum îsi trateazã un tatã fiul.
Bibliografie:
Dover, Kenneth. Greek Homosexuality. Vintage Books, 1978;
Hupperts, Charles. Eros Dikaios. University of Amsterdam, 2000.
Revista Historia
