Focul a fost mereu o parte foarte importanta din istoria civilizatiei si a credintelor relgioase. Din preistorie pana in ziele moderne el a fost vital progresului si educatiei. El ne-a scos din intunecata Epoca de Piatra. A fost privit in multe contexte: element clasic in filosofia greaca (focul furat de Prometeu), componenta a sufletului si a Divinului in crestinism, element al cosmosului la chinezi sau atribut ocult in Kabbalah, Tarot si vrajitorie. Diversi alchimisti ca Paracelsus, filozofi ca Heraclit sau Empedocle, miscari precum Golden Dawn sau mistici ca Aleister Crowley l-au imaginat si transformat pe puterile lor. A legat oameni legendari si animale mitice de numele sau precum phoenixul sau dragonul. A devenit el insusi o mitologie.
Mitologia Focului
Focul a fost descoprit acum un milion de ani dupa ultimele descoperiri din Africa de Sud si a fost folosit de oamenii din preistorie. Focul din cer le-a starnit curiozitatea si imaginatia stramosilor nostri facandu-l vrednic de veneratie.
Cele mai multe dintre aspectele simbolismului focului sunt cuprinse in rezumat in doctrina hindusa, care ii confera o importanta fundamentala. Agni, Indra si Surya sunt focurile lumilor terestra, intermediara si cereasca; adica focul obisnuit, trasnetul si soarele. De altminteri, exista doua alte focuri: cel al penetrarii sau absorbtiei (Vaishvanara) si cel al distrugerii (alt aspect al lui Agni). Sunt luate in considerare in paralel cinci aspecte ale focului ritual care este tot Agni. “Zeul Agni urcat-a din greu culmile cerului, si, izbavit de pacat, ne-a izbavit de blestem”, spune Atharva Veda.
Dupa Yijing, cartea chineza a transformarilor, focul corespunde sudului, culorii rosu, verii si inimii. Aceasta din urma relatie este de altfel constanta, fie ca focul simbolizeaza pasiunile (si anume dragostea si mania) fie ca simbolizeaza spiritul (focul spiritului) care este totodata si suflul sau cunoasterea intuitiva de care vorbeste Gita. Semnificatia supranaturala a focului se intinde de la sufletele ratacitoare (suflete zanatice, lanterne ale Extremului Orient) si pana la Spiritul divin (Sfantul Duh din crestinism spre exemplu, flacarile in care sunt invaluiti heruvimii). Tot Gita afirma ca Brahma este identic cu focul.
Focul este simbolul divin esential al mazdeismului. Pastrarea focului sacru a fost practicata incepand cu Roma si pana la Angkor. Simbolul focului purificator si regenerator se extinde din Occident si pana in Japonia. Liturghia catolica a focului nou se celebreaza in noaptea de Paste. Ceremonia focului sintoista coincide cu nasterea noului an si reinnoirea. Dupa unele legende, Iisus Hristos (si unii sfinti) reinsufletesc trupurile oamenilor, trecandu-le prin focul din vatra unei forje. Exista si limbile de foc ale Rusaliilor. Rolul fierarului duce catre acela al rudei sale alchimistul. Acesta produce nemurirea la focul cuptorului sau, sau in China, la focul creuzetului interior. De altfel, taoistii intra in foc pentru a se elibera de conditionarea umana, apoteoza in functie de care trebuie neaparat sa fie evocata aceea a Sfantului Ilie pe carul lui de foc. Si ei intra in foc fara sa se arda, ceea ce, ni se spune, permite denumirea ploii drept binecuvantare cereasca, dar evoca totodata focul care nu arde din ermetismul occidental, ablutiunea, purificarea alchimica simbolizata de salamandra. “Omul este foc, spune Sf. Martin, legea lui , asemeni legii oricarui foc, este de a dizolva invelisul sau si de a se uni cu izvorul de care este despartit”. Acestor focuri purificatoare trebuie sa li se mai adauge si acela din China antica unde insotea baia si fumigatia cu prilejul intronarii rituale. Si, bineinteles, in toate regiunile, ordaliile, judecatile divine prin foc.
Focului de sacrificiu al hinduismului, Buddha ii substituie focul interior, care este totodata cunoasterea patrunzatoare, iluminare si distrugere a invelisului “Inima mea este vatra, flacara este sinele meu imblanzit“.Upanisadele asigura si ele ca a arde in exterior nu inseamna a arde. De aici deriva si si simbolurile despre Kundalin arzand in yoga hindusa si cel privitor la focul interior in tantrismul tibetan. In India cat si in Tibet, focul corespunde inimii. El arde invelisul grosolan pana la esenta interioara.
Dupa o traditie initiatica, focul vine din cer, deoarece el urca, pe cand apa vine din pamant deoarece coboara ca o ploaie.
Aspectul distructiv al focului comporta evident si un aspect negativ si a stapani focul este si o functie diabolica. In diferite civilizatii, zei ai mestesugurilor precum Hefaistos stapanesc focul si creaza arme magice pentru zei. Cu privire la forja trebuie notat ca focul ei este totodata ceresc si subteran, instrument al unui demiurg si al unui demon. Caderea de sus ii apartine lui Lucifer, purtator al luminii ceresti, zvarlit in flacarile iadului: un foc care arde fara sa consume, dar care exclude pentru totdeauna de la regenerare.
In traditiile celtice, despre foc ca element ritual si simbolic exista doar informatii indirecte. In Irlanda, textele mentioneaza numai sarbatoarea din Beltaines, Foc al Frumosului, la 1 mai, inceputul verii. Druizii aprindeau focuri mari, printre care erau trecute vitele pentru a fi ferite de epidemii. In centrul tarii, focul druizilor avea sa fie inlocuit cu cel al Sf. Patrick, lucru care arata clar substituirea crestinismului pe fondul pagan. Cezar vorbeste si el in De bello Gallico de manechine mari din rachita in care galii inchideau oameni si animale si le dadeau foc. Obiceiul este pomenit doar in treacat, dar se pare ca ar avea legatura cu un cult solar.
Nenumarate rituri de purificare prin foc, in general rituri de tranzitie, sunt caracteristice pentru culturile agrare. Intr-adevar, ele simbolizeaza incendierea ogoarelor care dupa aceea se impodobesc cu o haina verde de natura vie.
In Popol-Vuh, Eroii Gemeni, zei ai porumbului, pier fara sa se opuna in rugul aprins de dusmanii lor, pentru a renaste dupa aceea in tulpinile verzi de porumb. Ritul Focului Nou, celebrat si astazi de indieni in momentul echinoxului repeta astfel, in mod simbolic, incinerarea Gemenilor-Stapani ai Porumbului.
In riturile initiatice ale mortii si reinvierii, focul se asociaza cu principiul sau antagonic Apa. Astfel, gemenii din Popol-Vuh, dupa ce au fost arsi, renasc dintr-un rau in care le-a fost aruncata cenusa. Mai tarziu cei doi eroi vor deveni Soarele nou si Luna noua dupa aceleasi principii antagonice in moarte si renastere.
Astfel purificarea prin foc este complementara purificarii prin apa pe plan microcosmic (rituri initiatice) si pe plan macrocosmic (mituri alternante ale Potopului si ale Secetei sau incendiilor).
Focul terestru, htonian reprezinta pentru azteci forta profunda care permite unirea contrariilor si ascensiunea – sublimarea apei in nori, adica transformarea apei terestre, apa impura, in apa cereasca, divina. Focul este deci inainte de toate principiul regenerarii periodice. Triunghiul ascendent il reprezinta pe Tlaloc, zeul uranian al tunetului, al trasnetului care face “apa arsa“, exprimand uniunea contrariilor in sanul pamantului (L. Sejourne).
Pentru populatia bambara, focul htonian reprezinta intelepciunea umana, iar focul uranian pe cea divina. Dependenta divinului de uman indica faptul ca puterea religioasa are prioritate asupra profanului.
Anumite incinerari rituale au drept origine acceptarea focului in calitate de vehicul sau de mesager dinspre lumea celor vii catre cea a mortilor. De obicei, focul este si cel care trimite ofrandele.
Semnificatia sexuala a focului este peste tot legata de prima tehnica de obtinere a focului prin frecare, imagine a actului sexual. Dupa G. Dieterlen, spiritualizarea focului ar fi legata de obtinerea acestuia prin percutie. Aceeasi remarca se gaseste si la Mircea Eliade care noteaza caracterul ambivalent al focului: el e fie de origine divina, fie demonica. G. Durand face remarca privitoare la sexualizarea focului ca fiind limpede subliniata de numeroase legende care plaseaza locul natural al focului la coada unui animal.
Pentru G. Bachelard, focul a fost surprins in noi inainte de a fi smuls din cer. Se disting astfel doua directii sau doua constelatii psihice in simbolistica focului, in functie de felul in care este obtinut, prin percutie sau prin frecare. In primul caz el se inrudeste cu fulgerul si cu sageata si detine o valoare de purificare si iluminare, el este prelungirea prin ardere a luminii. Pur si foc sunt in sanscrita acelasi cuvant. Acestui foc spiritualizant i se adauga riturile de incinerare, soarele, focurile de elevatie si de sublimare, orice foc care transmite o intentie de purificare si de lumina. El se opune focului sexual, la fel cum exaltarea luminii ceresti se deosebeste de un ritual de fecunditate agrara. Simbolismul focului orientat astfel marcheaza cea mai de seama etapa a intelectualizarii cosmosului si-l indeparteaza tot mai mult pe om de conditia animala. Prelungind simbolul in aceasta directie, focul ar fi acel zeu viu si rational (E. Burnouf) care, in religiile ariene din Asia a purtat numele de Agni, Athor, iar la crestini de Hristos.
Se intelege deci ca focul a devenit astfel cea mai buna imagine a Dumnezeului crestin, cea mai putin imperfecta dintre toate reprezentarile sale. De aceea este si atat de des folosit in teologia crestina asa cum spune Pseudo-Denys Areopagitul despre alegoriile focului: roti in flacari, animale arzand, oameni cuprinsi de foc, mormane de jaratic aprins, fluvii rostogolind flacari cu zgomot asurzitor, tronuri arzatoare, serafimi invaluiti in flacari, Esenta incandescenta a dumnezeirii. Toate acestea pentru ca descriu cel mai bine aceste “forme” greu de inteles pentru mintea umana.
Asemeni soarelui prin razele sale, focul cu flacarile lui simbolizeaza actiunea de fecundare, purificare si iluminare. Dar focul prezinta si un aspect negativ: el intuneca si sufoca din cauza fumului sau; arde, consuma si distruge in focul pasiunilor, al razboiului, al pedepsei. Conform cu interpretarea analitica a lui Paul Diel, focul terestru simbolizeaza intelectul, deci constiinta cu intreaga ei ambivalenta. Focul care fumega si arde este opus flacarii luminoase si simbolizeaza subconstientul. Haul subteran, focul din infern simbolizeaza intelectul in stare de revolta, regresiunea psihica. Dar in cele din urma, dupa ce distruge, focul purifica si regenereaza rasturnand astfel simbolurile din nou.
http://mythologica.ro si Victor Kernbach