Inaltata in apropierea comunei cu acelasi nume din judetul Braila, Manastirea Maxineni, cu obste de calugari, are hramurile Nasterea Sfântului Ioan Botezatorul pentru biserica veche si Sfântul Voievod Stefan cel Mare pentru cea noua. Biserica a fost ctitorita in anul 1637 de domnitorul Matei Basarab si sotia sa, doamna Elena, pe locul unei biserici de lemn, amintita in pisania locasului. A fost sfintita in 1639 si, situata fiind in apropierea raialei Braila, avea un evident rol de aparare. Se pare ca domnitorul remarcase locul in timpul unei incursiuni militare, intelegând imediat impotanta lui strategica. In hrisovul solemn, la 27 septembrie 1642, el mentioneaza manastirea in rândul marilor sale ctitorii.
Rolul de aparare al acesteia se vede din grosimea neobisnuita a zidurilor, acestea fiind in jur de 1,5 metri si din adâncimea fundatiei de 2,5 metri. Importanta politica si militara a sfântului locas a fost remarcata de toti domnitorii care au urmat, ei sprijinind manastirea, oferindu-i tot felul de danii care insa au atras si raiduri de prada din partea unor trupe straine.
In 1718, când tatarii au intrat in tara, Nicolae Mavrocordat a sustinut ca tratativele de pace sa aiba loc la Maxineni, unde trimite in acest scop doi demnitari. In 1750 manastirea devine metoc al Spitalului Sf. Pantelimon din Bucuresti, dar complet neingrijita si suferind efectele cutremurelor din 1802, 1838 si 1856 ajunge intr-o stare de ruina avansata.
In 1856 guvernul il angajeaza pe arhitectul Shlatter pentru analiza mai multor cladiri avariate si pentru a se hotari daca acestea trebuie reparate sau rezidite. In 1859, la Maxineni sunt darâmate turlele pentru a se impiedica surparea zidurilor.
In 1868, prin bunavointa printului Ghica si cu cheltuiala egumenului protosinghel Ciprian, biserica a fost rezidita dar, la scurta vreme, a fost transformata in biserica de mir.
Locasul era construit in plan triconc, impartit in incaperile clasice: Altar, naos, pronaos, cu un pridvor cu ziduri subtiri. Pardoseala este din lespezi de piatra iar exteriorul prezenta un brâu median, bogat decorat, având dedesubt firide marginite de ceramica profilata.
In 1916, când Armata Româna a consolidat frontul in regiunea Siretului, in zona manastirii s-au purtat lupte grele si, la 17 februarie 1917, zidurile lovite de obuze, s-au prabusit partial, ramânând sub nivelul cornisei. Suferind si vicisitudinile celui de-Al Doilea Razboi Mondial, biserica a ramas un loc pustiu, parasit.
Din 1976 a devenit un loc de cercetari arheologice si la 24 iunie 1990 viata monahala a fost reactivata. S-au construit câteva cladiri anexa si paraclisul cu hramul „Sfântul Voievod Stefan cel Mare”. Au inceput de asemenea restaurarile la biserica veche. Noua biserica, situata la 45 de metri departare, a fost construita intre 2001-2004 in stilul bisericilor lui Matei Basarab. Este prevazuta cu o singura turla pe pronaos, are lungimea de 19 metri, latimea de 7 metri, 13 la absida si inaltimea de 19 metri. In interior este pictata in fresca.
