Teritoriu cu resurse naturale inepuizabile, dar si cu contraste violente, Brazilia isi dezvoltase dupa razboi o activitate frenetica dispusa pe mai multe planuri. Capitala, Rio de Janeiro, devenise de multa vreme supraaglomerata si mai bine de 200 de ani diferitele guverne discutasera posibilitatea mutarii ei intr-o zona de interior, urmarind in acest fel si dezvoltarea unor regiuni ramase in urma. In 1956, noul presedinte al tarii, Jucelino Kubitschek, un politician ambitios, hotaraste, in sfârsit, ridicarea unei noi capitale.
Aceasta urma sa fie constuita in centrul tarii, pe un platou semiarid, la o altitudine de 1100 metri. Locul fusese ales in urma zborurilor de recunoastere si, dupa ce amplasamentul a fost unanim acceptat, s-a trecut la concursul pentru proiectul noului oras, care urma sa fie un model si o imagine a progresului rapid al tarii. Concursul a fost câstigat de Lucio Costa, un arhitect urban stralucit, scolit in Europa si revenit in tara pentru a aplica cele invatate, si de studentul sau, Oscar Niemeyer, care fusese si student al lui Corbusier.
Primul a fost insarcinat cu dispunerea orasului, iar cel de-al doilea cu proiectarea celor mai importante cladiri publice. In perioada respectiva automobilul devenise o adevarata obsesie si de aceea Costa a conceput orasul cu strazi de o largime necunoscuta pâna atunci. Avenida Eixo Monumental este inca cel mai larg bulevard din lume. Noul oras, numit Brasilia, este dispus de-a lungul a doua axe perpendiculare: axa est-vest, pe care se afla cladirile guvernamentale si axa nord-sud, cu sectoare rezidentiale. Putine dintre strazi au nume, una dintre exceptii fiind Rua de Igrejinha, majoritatea fiind insemnate cu litere si numere. O trasatura specifica orasului o constituie multimea parcurilor, vegetatia abundenta contrastând cu ariditatea locurilor inconjuratoare.
Arhitectul peisagist Roberto Burle Marx a facut din Brasilia orasul cu cel mai mare spatiu verde pe cap de locuitor, cele mai multe cladiri fiind inconjurate de parcuri mai mici sau mai mari, in care apa din bazine improspateaza aerul. Un asemenea bazin, devenit un adevarat punct de reper al orasului, este Meteora, conceput de un maestru italian, simbolizând cele cinci continente si plasat in fata Ministerului Afacerilor Externe.
Cele doua camere ale Parlamentului tarii sunt gazduite in doua turnuri gemene, cu câte 28 de etaje fiecare, unite printr-o punte care da ansamblului aspectul literei H. Aceasta reprezinta cuvintele Homen, Honra, Honestidade, respectiv Om, Onoare, Cinste. De o parte si de alta a cladirii exista câte o emisfera, una cu fata in sus si cealalta cu fata in jos, simbolizând balanta universala.
In Piata Triunghiulara Tres Poderes (Trei Puteri) se afla ramurile executiva, legislativa si judiciara ale guvernului Braziliei, numarul simbolizând astfel independenta si egalitatea celor trei. Parlamentul, Muzeul Memorial K si statia centrala de autobuze se afla aliniate pe aceeasi axa. Muzeul contine si mausoleul lui Kubitscheck, mort in accident de masina in 1976.
Dintre lucrarile lui Niemeyer, cea mai cunoscuta este Catedrala, considerata una dintre cele mai frumoase cladiri din lume. Arhitectul a combinat rationalismul cu barocul brazilian traditional. A supravegheat personal atât lucrarile de constructie propriu-zisa, cât si pe cele ale artistilor si sculptorilor care au decorat cladirea. In fata edificiului se afla statuile de bronz reprezentându-i pe Cei Patru Evanghelisti, opera a lui Alfredo Ceschiatti.
Capitala a fost inaugurata la 21 aprilie 1960, dar timpul – mai bine de o jumatate de veac – a inceput sa-si arate urmele. Conceputa pentru o populatie de circa 500.000 de oameni, gazduieste in zilele noastre peste doua milioane. Noile cartiere – absolut necesare – nu au mai respectat insa criteriile de proiectare ale creatorilor. Capitala federala, Brasilia, ramâne, desi nu cel mai mare oras din tara sa, cel mai mare oras din lume care nu exista la inceputul secolului al XX-lea.
