Se spune ca sufletul este nemuritor, însa câti dintre noi credem cu adevarat asta? Cum stiinta moderna nu poate înca verifica o astfel de afirmatie, multi o califica drept superstitie, o conceptie înapoiata acceptata de oameni sub influenta religiilor. Sa fie oare asa?
Exista oameni de stiinta care au îndraznit sa exploreze acest domeniu fascinant, unul dintre cei mai cunoscuti fiind dr. Ian Stevenson de la Universitatea Virginia. Timp de 40 de ani, el a strabatut lumea în lung si-n lat investigând nu mai putin de 3.000 de cazuri de copii care pretindeau ca îsi aduc aminte detalii despre vietile lor trecute – cel mai extins si mai complet studiu realizat în acest domeniu controversat.
Unele dintre cazuri sunt cu adevarat fascinante. Multi dintre copiii investigati si-au uimit parintii cu detalii precise despre presupusele lor vieti anterioare, au recunoscut locurile, fosti prieteni si rude, si-au reamintit diverse evenimente traite, inclusiv moartea lor, de multe ori violenta. Au existat chiar un numar considerabil de cazuri în care copiii prezentau semne din nastere ce corespundeau ranilor care au dus la moartea lor din viata trecuta.
Analizând toate aceste cazuri dintr-o perspectiva stiintifica, dr. Ian Stevenson a adus dovezi pertinente care sustin ideea ca emotiile, amintirile, si chiar leziuni fizice, pot fi transferate de la o viata la alta. Va prezentam unul dintre uimitoarele cazuri de reîncarnare aparute în cunoscuta sa carte, „Douazeci de cazuri sugestive de reîncarnare”.
Povestea tinerei Swarnlata din India
Povestea tinerei Swarnlata este caracteristica pentru cazurile lui Stevenson: amintirile fetei au început când avea 3 ani, ea furnizând suficiente informatii pentru a-i permite lui Stevenson sa localizeze familia persoanei decedate în care sustinea ca fusese si a oferit mai mult de 50 de fapte concrete care au fost verificate. O caracteristica ce îl face însa diferit de majoritatea celorlalte cazuri este ca amintirile fetei nu au disparut cu înaintarea în vârsta.
Swarnlata Mishra s-a nascut într-o familie prospera de intelectuali din Pradesh, India, în 1948. Când avea doar trei ani si calatorea cu tatal ei pe lânga orasul Katni, la peste 160 de kilometri de casa, fetita a aratat brusc cu degetul într-o directie si i-a cerut soferului sa o ia pe un drum catre „casa ei”, sugerând ca ar putea sa bea acolo o ceasca de ceai mult mai buna decât ar fi putut gasi pe drum.
La scurt timp dupa aceea, fetita a început sa dea mai multe detalii despre viata ei anterioar? din Katni, toate fiind notate în scris de tatal ei. Swarnlata a dezvaluit ca numele ei era Biya Pathak si ca avea doi fii. Ea a dat detalii despre casa unde locuia: era alba, cu usi negre dotate cu bare de fier; patru camere locuibile – restul nu erau înca finisate; podeaua din fata era din lespezi de piatra. A localizat casa în Zhurkutia, un cartier din Katni; în spatele casei era o scoala de fete, în fata era o linie de cale ferata, iar din casa se puteau vedea cuptoare de var. Fetita a adaugat ca familia avea o masina cu motor (un lucru foarte rar în India, în anii 1950, si mai ales înainte ca Swarnlata sa se fi nascut). Swarnlata a afirmat ca Biya a murit de o „durere în gât”, si a fost tratata de Dr. SC Bhabrat în Jabalpur.
În primavara anului 1959, când Swarnlata avea 10 ani, profesorul Sri HN Banerjee, un cercetator indian si coleg cu Ian Stevenson, a aflat despre cazul fetitei. Banerjee a luat notitele facute de tatal ei si a calatorit în Katni pentru a constata daca amintirile tinerei Swarnlata ar putea fi verificate.
Urmând descrierea facuta de Swarnlata, profesorul a gasit casa – desi ea fusese renovata si îmbunatatita dupa 1939, atunci când a murit Biya. Ea apartinea familiei Pathak (un nume comun în India), o familie bogata cu afaceri extinse. Cuptoarele de var se aflau pe un teren adiacent proprietatii, iar scoala de fete era, cum spusese Swarnlata, în spatele casei.
Profesorul a intervievat familia si a verificat tot ce spusese Swarnlata. Biya Pathak a murit în 1939 lasând în urma un sot îndurerat, doi copii tineri, si multi frati mai mici. Familia Pathaks nu auzise niciodata de familia Mishrei, care traia la o suta de mile departare, cum de altfel nici cei din familia Mishra nu stiau nimic despre familia Pathak.
Urmatoarea scena suna ca o poveste din Agatha Christie. În vara anului 1959, sotul Biyei, fiul ei, si cel mai mare frate al sau au calatorit în orasul Chhatarpur, orasul în care traia Swarnlata, pentru a-i testa memoria fetei. Ei nu au venit neanuntati la domiciliul familiei Mishra, fiind însotiti de alti noua oameni din orasul lor.
Swarnlata si-a recunoscut imediat fratele si l-au numit „Babu”, asa cum îl alinta Biya când era în viata. Swarnlata, care avea acum 10 ani, a mers prin camera si s-a uitat la fiecare om în parte. Pe unii i-a identificat ca fiind barbatii pe care îi stia din orasul ei, altii fiind straini pentru ea. Apoi, fetita a venit în fata lui Sri Chintamini Pandey, sotul dnei Biya. Swarnlata a coborât privirea, si s-a uitat timida – asa cum fac sotiile hinduse în prezenta sotilor lor – si i-a rostit numele.
Stevenson ofera doar faptele brute în descrierile sale, dar ne putem imagina emotiile traite în aceste momente de cei prezenti. Imaginati-va cum s-a simtit Babu sa fie recunoscut imediat de sora lui moarta care renascuse. Ca sa nu mai vorbim de fostul ei sot.
Swarnlata l-a identificat de asemenea corect pe fiul sau din viata anterioara, pe Murli, care avea 13 ani când a murit Biya. Dar Murli a încercat sa o induca în eroare, si „timp de aproape 24 de ore a insistat ca nu este Murli, ci altcineva”. Murli a adus, de asemenea, un prieten cu el si a insistat ca era Naresh, celalalt fiu al dnei Biya, care avea aproximativ aceeasi vârsta cu acest prieten. La fel de puternic a insistat si Swarnlata ca el era un strain.
În cele din urma, Swarnlata i-a amintit lui Sri Pandey ca a sustras 1.200 de rupii pe care Biya îi pastrate într-o cutie. Sri Pandey a admis adevarul acestui fapt privat cunoscut numai de el si de sotia sa.
Reîntâlnirea cu fosta familie
Câteva saptamâni mai târziu, tatal tinerei Swarnlata a dus-o pe fetita la Katni pentru a vizita fosta casa si orasul în care a trait si a murit Biya. La sosire, fata a remarcat imediat modificarile facute casei. A întrebat despre parapetul din spatele casei, despre pridvor, si despre arborele de Neem care crestea în curte; toate fusesera distruse de la moartea Biyei. Fetita a identificat camera dnei Biya si camera în care a murit aceasta.
Ea l-a recunoscut pe unul dintre fratii dnei Biya, identificându-l corect ca fiind al doilea frate. La fel s-a întâmplat si cu cel de-al treilea si cel de-al patrulea frate, cu sotia fratelui mai mic, fiul celui de-al doilea frate (i-a spus pe numele folosit de apropiati – „Babu”).
Swarnlata a recunoscut, de asemenea, un prieten apropiat al familiei (comentând în mod corect ca vede ca acum poarta ochelari de vedere, pe care, de fapt, a început sa îi poarte dupa ce Biya a murit) si pe sotia lui (caruia i-a spus de asemenea pe numele folosit de apropiati – „Bhoujai”), si pe cumnata dnei Biya. În tot acest timp, toti erau cuprinsi de emotii puternice.
Fetita a identificat, de asemenea, corect un fost servitor, un batrân vânzator de nuci, si ciobanul familiei (în ciuda încercarii fratelui ei mai mic de a o testa pe Swarnlata insistând ca ciobanul a murit).
Mai târziu, Swarnlata a fost introdusa într-o camera plina de straini si i s-a cerut sa spuna pe cine recunoaste de acolo. A identificat-o pe sotia cumnatului dnei Biya, si o moasa – careia i s-a adresat folosind un nume pe care îl folosea atunci când Biya era în viata.
Într-un alt test la care a fost supusa, fiul dnei Biya, Murli, i-a facut cunostinta cu un barbat pe care l-a numit un prieten nou, Bhola. Swarnlata a insistat în mod corect ca acest om era de fapt al doilea fiu al dnei Biya, Naresh. Fratele cel mai mic al dnei Biya a încercat din nou sa o prinda în capcana pe Swarnlata spunând ca Biya si-a pierdut dintii; Swarnlata nu a negat acest lucru si a continuat sa spuna ca Biya a avut plombe de aur în dintii din fata – un fapt pe care fratii l-au uitat si au fost nevoiti sa-l confirme când si-au consultat sotiile, acestea reamintindu-le ca ceea ce spusese Swarnlata era adevarat.
Aceasta scena trebuie sa fi fost un spectacol. O straina în vârsta de zece ani venita în vizita se comporta ca sora mai mare a gospodariei, era familiarizata cu numele intime si secretele de familie si îsi amintea chiar relatiile de casatorie, vechii servitori si prieteni. Ca prin minune, memoria ei ramasese înghetata la momentul decesului dnei Biya; Swarnlata nu stia nimic despre ce se întâmplase în familia Pathak dupa 1939.
Viata merge mai departe
În anii urmatori, Swarnlata a vizitat familia Pathak la intervale regulate, toti din familie acceptând-o pe fata ca o fiind Biya renascuta. Dupa aceasta experienta uimitoare, cei din familia Pathaks si-au schimbat total punctul de vedere cu privire la reîncarnare. Din cauza statutului si a faptului ca erau foarte bogati, familia Pathak era puternic influentata de conceptiile occidentale despre viata si nu credeau în reîncarnare.
Tatal tinerei Swarnlata, Sri Mishra, a acceptat, de asemenea, adevarul despre identitatea trecuta a Swarnlatei: câtiva ani mai târziu, atunci când a venit timpul ca fata sa se casatoreasca, el s-a consultat cu familia Pathak pentru alegerea unui sot potrivit pentru ea.
Cum a fost aceasta experienta neobisnuita pentru Swarnlata, sa-si aminteasca atât de complet viata unei femei în toata firea?
Stevenson, care a tinut legatura cu fata dupa investigarea cazului ei, raporteaza ca Swarnlata a crescut în mod normal, s-a licentiat în botanica, si s-a casatorit.
Fata afirma ca, uneori, atunci când îsi amintea despre viata ei fericita în Katni, ochii i se umpleau de lacrimi si, pentru o clipa, si-ar fi dorit sa revina la bogatia si la viata dnei Biya. Dar loialitatea ei fata de familia Mishra era de nezdruncinat si, cu exceptia vizitelor regulate la fosta ei familie din Katni, fata îsi vede linistita de viata ei actuala acceptându-si pe deplin noul destin încredintat de Ceruri.
sursa: epochtimes-romania.com
