Fernando Magellan (în unele surse, Ferdinand Magellan) a ramas cunoscut în istorie ca fiind primul explorator european care condus o expeditie în jurul lumii, primul care a descoperit o cale de acces din Atlantic catre „Marea Sudului a lui Balboa” (Pacificul) prin periculoasa strâmtoare din Tara de Foc si primul care s-a încumetat sa traverseze imensa si pustia întindere de apa a oceanului Pacific.
În secolul al XVI-lea, pâna ce europenii începeau sa dezlege tainele din afara continentului lor, toate calatoriile peste oceane aveau o semnificatie deosebita, dar au existat si unele care nu doar ca s-au soldat cu descoperiri foarte importante, dar povestea lor pare desprinsa din romanele de aventuri – calatoria lui Magellan în jurul lumii este una dintre acestea.
Detaliile biografice care tin de cariera de explorator fac din Fernando Magellan probabil unul dintre cei mai mari aventurieri ai vremii sale. În zilele noastre, a calatori pe tot cuprinsul planetei si sa vezi tot ceea ce îti propui nu este deloc o dificultate si aproape ca nici nu mai e ceva ce impresioneaza, dar în secolul al XVI-lea, când cel mai rapid mijloc de transport, dar si cel mai periculos era velierul (corabia cu pânze), realizam ca descoperirea unei simple insule aflata la capatul lumii cunoscute era o fapta ce nu trebuia uitata.
O viata de aventurier
Înca de la începtul carierei sale, în 1504, Magellan a fost un aventurier: s-a înrolat ca voluntar într-o calatorie spre India, în 1509 a fost ranit în batalia de la Diu, dar aceasta nu l-a împiedicat sa se îmbarce în acelasi an pentru o alta calatorie spre Insulele Mirodeniilor (Insulele Moluce), numai ca expeditia a fost atacata si oprita la Malacca. În 1510 s-a remarcat în mod deosebit prin serviciile aduse Coroanei Regale portugheze, iar meritele i-au fost recunoscute oferindu-i-se rangul de capitan. De asemenea, a contribuit si s-a distins din nou în cucerirea Malaccai, dându-i-se sarcina de a aduce rapoarte despre mirodeniile gasite în Insulele Moluce.
Imediat dupa sosirea în Portugalia, în 1512, a participat la o expeditie de cucerire a orasului Azamor din Maroc, dar aici a fost ranit grav, ramânând schiop pe viata. Fiind acuzat ca ar fi facut comert cu maurii, Magellan a cazut în dizgratia regelui portughez, dându-i de înteles ca tara nu mai avea nevoie de serviciile lui. Acest lucru n-a facut decât sa raneasca orgoliul exploratorului, determinându-l sa renunte la cetatenia portugheza si sa-si ofere serviciile Curtii Regale a Spaniei care a primit cu bratele deschise un om cu o asemenea experienta pe mare.
Un plan îndraznet
Luând exemplul predecesorului sau, Columb, Magellan i-a prezentat regelui Spaniei, Carol al V-lea, zis Carol Quintul, un plan prin care dorea sa ajunga în Insulele Mirodeniilor prin vest. Exista însa o problema mult mai mare decât în timpul lui Cristofor Columb în sensul ca acum se stia ca exista un Ocean Atlantic si o intindere imensa de uscat dincolo de acesta, uscat care se preconiza ca s-ar întinde de la nord la sud blocând orice cale de acces, în special în sud – pentru multti era si mai improbabil sa se poata ajunge în Indiile Orientale prin vest, dar nu si pentru Magellan. El credea cu certitudine ca exista o trecatoare prin America de Sud, chiar daca nu fusese descoperita înca vreuna – chiar declarase cu fermitate ca era dispus sa navigheze pâna la 75º latitudine sudica daca va fi nevoie, pâna ce va gasi calea de acces.
Totusi, Magellan nu era un visator; el îsi planificase bine calatoria si se consultase în prealabil cu astronomul Faleiro si se asigurase ca va fi finantat de Christopher de Haro (care de altfel si el îi purta pica regelui portughez). Prin semnarea unei conventii cu regele Carol Quintul, Magellan si Faleiro, amândoi sub functia de capitan general, urmau sa primeasca 5% din profiturile expeditiei, iar teritoriile cucerite intrau sub propria lor guvernare, urmând sa le ramâna si mostenitorilor lor.
Pornind într-o expeditie istorica
Magellan a pornit în calatorie pe 10 august 1519 din Sevilla, cu cinci corabii si 270 de oameni în total, dar fara Faleiro care s-a hotarât sa nu mai mearga dupa ce îsi facuse horoscopul si aflase ca aceasta expeditie i-ar putea fi fatala; presupunerile sale se vor dovedi destul de aproape de adevar – din cele cinci nave, doar una singura, „Vittoria”, se va mai întoarce din calatorie.
Magellan a navigat spre sud de-a lungul coastei Argentinei, unde a întâlnit grupuri de bastinasi pe care i-a numit „patagonezi”, adica „picioare mari” – întreaga regiune o va numi de altfel Patagonia. Desigur, calatoria nu a fost lipsita de tot felul de pericole, printre care revolta echipajelor, cea mai grea provocare pentru un capitan aflat în mijlocul unei calatorii importante. Surprinzator, acesta a gasit mult asteptata trecatoare care i-a oferit calea de acces catre o provocare mult mai mare – trecatoarea îi poarta si astazi numele: Strâmtoarea Magellan, o zona înselatoare, deosebit de periculoasa pentru nave; avea sa ramâna spaima navigatorilor multe sute de ani de aici înainte. Strâmtoarea desparte masa continentala a Americii de Sud de Tara de Foc; mult timp s-a crezut ca aceasta din urma era de fapt promontoriul cel mai nordic al unui continent sudic urias; ulterior s-a dovedit ca nu este decât o insula.
Pierduti în mijlocul oceanului necunoscut
Mica flota începea deja sa se destrame foarte rapid: prima avea sa fie distrusa, a doua s-a întors în Spania, iar cea de-a treia a trebuit sa fie incendiata si scufundata deoarece murisera atât de multi oameni încât mai ramasese echipaj suficient doar pentru doua corabii. În final si acestea se vor desparti, una dintre ele fiind capturata de portughezi.
Când au iesit în cele din urma în imensa Mare a Sudului a lui Balboa, Magellan a numit-o, parca o data pentru totdeauna, Oceanul Pacific. Acesta s-a dovedit însa ultima si cea mai mare provocare a expeditiei deoarce nu se asteptase nimeni ca gigantica masa de apa care se afla în fata lor sa fie atât de vasta, o întindere pustie de apa sarata care te farmeca prin frumusetea ei, dar care te ucide lent odata ce ramâi fara provizii (sau rapid daca ai „noroc”). Magellan a avut nevoie de 98 de zile pentru a traversa Oceanul Pacific iar în toata calatoria sa nu a întâlnit decât doua mici insule, sterpe si pustii (cel putin pe ruta pe care a urmat-o el). Echipajul ramas a suferit cumplit din cauza lipsei de alimente proaspete, de apa potabila proaspata si a scorbutului, oamenii fiind nevoiti sa manânce talas, piei de vita si sobolani.
Sfârsitul odiseei
Abia într-un final au ajuns pe arhipelagul Guam, în niste insule locuite de bastinasi salbatici, periculosi – exploratorul a numit aceste insule Ladrones. Cu toate ca Magellan avea sa îsi gaseasca sfârsitul într-o lupta cu niste bastinasi din Filipine, corabia comandata de ultimul capitan supravietuitor, Juan del Cano a reusit sa se întoarca în Spania cu o mare încarcatura de cuisoare pe 6 septembrie 1522, devenind astfel primul om care a calatorit în mod efectiv în jurul lumii într-o singura expeditie. Din cei 270 de oameni, doar opt au mai revenit în viata în Spania; Magellan nu a mai apucat sa se întoarca. A murit la Mactan, aflat putin mai la vest de longitudinea celui mai îndepartat punct din est la care ajunsese cu câtiva ani în urma, adica în Insulele Moluce – astfel, am putea spune ca Magellan a realizat ocolul Pamântului. Calatoria sa se înscrie alaturi de cele mai importante expeditii din istorie, demonstrându-se pentru prima data ca Pamântul este sferic si totodata descoperindu-se Patagonia, Strâmtoarea Magellan si revelându-se imensitatea Oceanului Pacific, denumire data tot în cadrul acestei calatorii.
Bibliografie: CASTLEDEN, Rodney: „Descoperiri care au schimbat lumea”.
